79 matches
-
și pătrunzător, tarele societății apar în toată urâțenia lor, după cum insul social este dezgolit de veșminte și măști, iar râsul devine astfel, voluntar sau involuntar, un mijloc de consemnare activă, de protest. La fel sunt urmărite și scăderile vieții literare: veleitarismul (aici se află sursa ranchiunei lui C. Al. Ionescu-Caion, detractorul de mai târziu), exagerările moderniștilor (nici Caragiale nu este scutit de îngroșări, mai ales când săgețile lui vor fi îndreptate împotriva poeziei lui Al. Macedonski), relațiile necamaraderești existente între aleșii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288205_a_289534]
-
pe Ipingescu mârâind mereu "Rezon""19. Departe de a fi considerate carențe, mecanismul de marionetă, schematismul psihologic și chiar nongândirea, repetițiile gestuale, situaționale și de limbaj, uniformizarea sau gruparea în cupluri siameze, degradarea fizică și/sau morală, precum și dezorientarea și veleitarismul sunt, pentru I. Constantinescu, elemente de construcție a personajului caragialian prin care acesta se îndepărtează de structura tipului tradițional, dar se apropie profetic de noneroul farsei moderne. Leonida și Efimița, Farfuridi și Brânzovenescu, Dandanache, Trahanache, Dumitrache și Ipingescu, Pampon și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și spiritual i se conferă astfel noblețe și nebănuită adâncime. În sens opus reabilitării tipului Mitică procedează Mircea Eliade. Spiridon Vădastra, personaj din proiectatul roman eliadesc Apocalipsul, preluat în parte în Noaptea de Sânziene este, fără îndoială, apropiat prin vanitate, veleitarism și obsesia parvenirii de eroii schițelor și ai comediilor caragialiene, mai exact de avântatul dar cameleonicul Coriolan Drăgănescu, de înflăcăratul și ridicolul primar al Mizilulului, Leonida Condeescu, sau de naivul megaloman Conu Leonida. În varianta inițială, publicată postum sub titlul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
încă o dată înrudirea lor mai mult sau mai puțin îndepărtată cu antieroii literaturii absurdului. Lipsite de individualitate și de viață lăuntrică, personajele caragialiene capătă relief doar prin consecvența purtării unei anumite măști, în spatele căreia nu se întrezărește nimic. Aneantizarea, alienarea, veleitarismul, marionetizarea, "lichefierea" sunt, în concluzie, aspecte care argumentează considerarea lor drept prefigurări ale antieroilor farsei tragice moderne. 5.5. Dezarticularea limbajului Ceea ce micșorează în mod esențial distanța dintre opera caragialiană și literatura absurdului este dezagregarea cuvântului, proces aflat în directă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]