222 matches
-
conferit o semnificație morală. Argumentarea lui Hofmeister pornește de la supoziția că atunci când Kant afirmă că îndatorirea veracității este necondiționată el nu are în vedere toate acele afirmații despre care individul care le face știe că nu sunt adevărate. Lipsa de veracitate și minciuna nu reprezintă, în esență, afirmarea unor fapte ce nu sunt adevărate, ci pretenția că afirmația este în acord cu legea morală. Dacă, prin urmare, Kant subliniază că nimeni nu are dreptul să mintă din motive altruiste, el nu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kant subliniază că nimeni nu are dreptul să mintă din motive altruiste, el nu cere ca adevărul să fie spus prezumtivului ucigaș. El afirmă doar că legea morală trebuie să fie aplicată în această situație și nu îngăduie îndepărtarea de veracitate.27 Potrivit acestei interpretări, Kant nu susține, așadar, că suntem datori să spunem adevărul ucigașului potențial care bate la ușă. Or, Kant afirmă în mod explicit acest lucru, fapt de care se poate convinge orice cititor. Dorind să-l apere
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
vorbească cu stăpânul său are dreptul să știe adevărul. El crede că spune o minciună inofensivă. Intențiile sale nu sunt rele. Ca atare, acuzația lui Kant că, mințind, el aduce o gravă vătămare propriei sale demnități este exagerată. Invocarea îndatoririi veracității, în acest caz, este una destul de slabă deoarece relația dintre minciuna servitorului și crima pe care a facilitat-o a fost una accidentală 29. Exemplul lui Constant este foarte diferit. Câteva considerații asupra acestei teme pot fi relevante pentru evaluarea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
evaluarea argumentării cuprinse în răspunsul lui Kant. Singura explicație a disponibilității lui Kant de a discuta cu Constant, pornind de la exemplul propus de acesta din urmă, este acela că filosoful a acceptat provocarea de a-și susține teza că îndatorirea veracității este una necondiționată cu referire la o situație în care ea pare să fie mai greu de apărat. Căci dacă în exemplul lui Kant din Pmtv minciuna nu a fost spusă cu intenții rele, în cel propus de Constant, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
explicite 32 Punctul de vedere potrivit căruia există, dincolo de criteriul suprem al moralității, legi morale sau legi practice care stabilesc îndatoriri sau interdicții necondiționate, absolute, poate fi calificat drept rigorist. Iar poziția pe care a susținut-o Kant cu privire la datoria veracității și la interdicția minciunii, în scrieri târzii, cade sub acuzația de rigorism. Este o poziție surprinzătoare în măsura în care, așa cum am arătat, ea va putea fi caracterizată drept o inconsecvență în raport cu analiza kantiană a bazelor moralității. Ne putem întreba, în încheiere, cum
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
aceea de a comunica informații veridice (vezi Op. cit., p. 171.). Ce-i drept, Sullivan, spre deosebire de Hofmeister, admite, la capătul analizei sale, că în cazul ucigașului care bate la ușă ne găsim în fața unui conflict între reguli și datorii morale, datoria veracității și datoria de a proteja viața unui om nevinovat și că celei de-a doua îndatoriri trebuie să i se dea prioritate. (Vezi Op. cit., p. 177.) 28. Încercarea lui Hofmeister de a face față unor asemenea întâmpinări susținând că dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
față unor asemenea întâmpinări susținând că dacă Constant a înțeles greșit punctul de vedere al lui Kant asta i se poate reproșa chiar lui Kant, care ar fi omis să precizeze că deși folosește aceleași cuvinte ca și Constant - minciună, veracitate - el le acordă semnificații diferite (Op. cit., p.367), nu mi se par convingătoare. 29. Vezi J. Vuillemin, „Kant and Benjamin Constant”, în Kant-Studien, 4, 1982, p. 414. 30. Ibidem, p. 420. 31. Vezi Ibidem, p. 421. 32. „Pentru a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
moartea poetului național Camoens, cortegiul se transformă în paradă masonică. Don Luiz crede în libertate, în egalitate, în fraternitate. Fie că e lipsit de geniu politic, fie că nu are curajul să reacționeze, fie că e el însuși convins de veracitatea ideilor masonice și revoluționare și de necesitatea totalei preschimbări a Portugaliei - fapt este că sub lunga și, în aparență, calma lui domnie, forțele dezordinii s-au manifestat în deplină libertate. În acest răstimp de 28 de ani, societatea portugheză este
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
străluceau stacojii, umede, sîngerînd urme pe filtrul pe care-l ținea Între arătător și inelar. Există oameni de care-ți amintești și oameni pe care Îi visezi. Pentru mine, Nuria Monfort avea consistența și credibilitatea unui miraj: nu-i pui veracitatea sub semnul Îndoielii, ci pur și simplu umbli după el pînă cînd se destramă sau te distruge. Am urmat-o pînă În Îngustul salon de penumbră unde Își avea masa de scris, cărțile și colecția aceea de creioane aliniate ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
decis să viziteze pensiunea unde Jacinta locuise În lunile după ce fusese concediată. CÎnd s-a prezentat, patroana și-a amintit că Jacinta lăsase un mesaj pe numele lui și plata chiriei pe trei săptămîni. A achitat datoria, de a cărei veracitate se Îndoia, și s-a făcut cu mesajul În care doica Îi spunea că, după cum aflase, una dintre fetele În casă, Laura, fusese concediată cînd s-a aflat că trimisese, În secret, o scrisoare a Penélopei pentru Julián. Miquel a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și că aceasta s-a produs în urma cererilor presante ale „Sfatului Țării” și a întregii populații terorizate prin excesele bolșevice, așa cum s-a explicat pe larg mai sus. 7. Este foarte dificil pentru guvernul român să pună astăzi la îndoială veracitatea și temeinicia afirmațiilor conținute în raportul pe care îl făcuse odinioară generalul Coandă, cu atât mai mult că guvernul Republicii nu specifică în mod limpede inexactitățile de care se plânge. Guvernul Regal se limitează să constate că declarațiile presupuse astăzi
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
către un nou mod de percepție și sondare asupra lumescului învăluitor. Aici masca ornamentală a falsei însoțiri întru durere este străpunsă iar spiritul privește către natura autentică din spiritul celuilalt. Această natură se dovedește, cel mai adesea negativă, lipsită de veracitatea unei iubiri care iese în întâmpinare, îmbrățișează consolator și sacrifică. Ochiul din ce în ce mai pătrunzător observă cu intesitatea unei clarități ascendente spiritualitatea coruptă ce palpită din adâncurile lăuntrice ale celorlalți. Și cu cât falsitatea postulată de aceștia la suprafața inter-relaționării se dorește
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
profesorul Mironescu, care încă de la 1916 își punea asupra firii romanului și sorții României întrebări mai actuale azi ca oricând ? O a doua caracteristică a Dimineții pierdute : în ciuda faptului că nu e în nici un fel vorba de un roman politic, veracitatea tuturor detaliilor, cât și libertatea inimitabilă a tonului fac din el unul dintre romanele cele mai adevărate din câte ne-a fost dat să citim și prin care urmașii noștri vor putea reconstitui probabil aceste ultime decenii din Bucureștiul sfârșitului
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
figurile columnei lui Traian, care reprezintă într-un tablou întâia solie fără fesuri și apoi, mai sus pe corpul columnei, pe a doua cu capul acoperit, încît această confirmare a spuselor istoricului prin basoreliefurile columnei, pune într-o vie lumină veracitatea povestirii lui. Este curios însă că nici în unul din tablourile care înfățișează soliile Dacilor către Traian, solii nu sunt arătați cântând din harfă, după cum spune Teopomp că obișnuiau Geții a-și aduce ambasadele lor. Poate că la Daci acest
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
Te-ai îmbrăcat” (Ps. 103,1c). Refuzul darului ființei e trădat de logica emancipării vindicative, precum și de obnubilarea interiorității invizibile, acolo unde inima este gazda experienței nemijlocite a bucuriei și suferinței. Biserica a câștigat încrederea oamenilor probând, la fiecare generație, veracitatea acestei ontologii chenotice a donației. Retorica binelui constă, așadar, într-o viziune la fel de importantă cât toate cuvintele care îi compun exegeza. Recunoștința și recunoașterea în fața bunătății fundamentale a creației presupun transfigurarea percepțiilor printr-o sinteză sacramentală între registrul tactilității și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Își pierd vigoarea matinală, farmecul prospețimii. Privirea le Învăluie complice, privirea le adoră și, cum ziceam, le corupe prin exaltarea forței lor de a străluci. Lingușirea este arma lui Bolintineanu. Nu umilința, nu penetrația, nu efortul de cuprindere filozofică, nu veracitatea, ci lingușirea obiectelor, atribuirea excesivă de calități, cultivarea, Îndeosebi, a formelor sublime. A face un obiect să strălucească, indiferent de natura lui, printr-o perfidă exagerare a virtuților suprafeței, iată strategia lui Bolintineanu. Pentru aceasta, el aruncă totul În joc
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
va „ține departe poezia lui sudică de orice mitologie”). În versurile sale natura bosforiană este „În egală măsură incitantă și sedativă”. „Lingușirea este arma lui Bolintineanu” În relațiile cu obiectele: „Nu umilința nu penetrația, nu efortul de cuprindere filozofică, nu veracitatea, ci lingușirea obiectelor, atribuirea excesivă de calități, cultivarea, Îndeosebi, a formelor sublime. A face un obiect să strălucească, indiferent de natura lui, printr-o perfidă exagerare a virtuților suprafeței, iată strategia lui Bolintineanu.” „Spirit al suprafețelor strălucitoare, poet al spuselor
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ea însăși de factori sociali: Singura îndoială a lui Kuhn este dacă progresul în a dezlega enigme, sau mai degrabă în a rezolva probleme, înseamnă "progres spre adevăr" [...] Astfel Kuhn distinge atent succesul empiric al unei teorii de verosimilitatea sau veracitatea ontologiei sale." (Musgrave 1980: 49) În sfîrșit, disputa paradigmelor a folosit conceptul de paradigmă al lui Kuhn nu ca să elucideze natura discuțiilor teoretice din științele sociale, care trebuie să conțină întot-deauna ideea unei translații hermeneutice, ci ca un argument în favoarea
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
care trebuie să-l preceadă și să-l Însoțească, aceasta nu mai Înseamnă a conjectura un viitor probabil” (eikasmos ton tacha genesomenon), ci a Înfățișa dinainte ceea ce trebuie În mod real să se Întâmple (ton pantos esomenon prodelosis). Vedem că veracitatea divinației este supusă unei multiplicități de variabile care anunță și verifică fenomenul ce se va produce. Putem recunoaște În această grijă pentru detaliile care Însoțesc prezicerea un ecou al tehnicilor foarte precise și minuțioase de descifrare a unui mesaj divin
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
exclusivismului, intoleranței și fanatismului. La sfârșitul voluminoasei sale istorii a filozofiei, Russell observa că față de acel „vălmășag de fanatisme învrăjbite între ele“, care domină istoria intelectuală a omenirii, una dintre puținele forțe care îi apropie pe oameni este ceea ce numește „veracitatea științifică“, „deprinderea de a ne sprijini credințele pe observații și inferențe atât de impersonale și atât de lipsite de înclinații locale și temperamentale cât este omenește cu putință“. Este forța care poate contribui la „o diminuare a fanatismului printr-o
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
sofist deprins cu mânuirea vorbelor iscusite, a verbului eficace, a retoricii eficiente, Antiphon știe că, de regulă, nu adevărul triumfă, ci discursul mai abil, mai înșelător. Minciuna practicată cu măiestrie produce efecte superioare, în termeni de eficacitate trivială, celor ale veracității celei mai riguros respectate. De unde și oferirea competențelor sale de filosof unor particulari pe care-i asista în fața instituțiilor politice sau judiciare - adunarea poporului și tribunalul. Terapeut care folosește verbul, Antiphon acționează ca medic individual, dar și ca practician social
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
politice, nici ascendența sau potențiala lui descendență, nici măcar locul sau locurile lui de reședință... Totuși, nu lipsesc sufletele milostive care să umple aceste spații albe cu presupuneri una mai extravagantă decât alta. Cei mai preocupați să dea o umbră de veracitate acestor presupuneri extrapolează plecând de la poezia lui; cei mai puțin frecventabili dintre acești paraziți, creștini angajați în luptă, se mulțumesc cu calomnii, bârfe și defăimări. Astfel încât primii, sprijinindu-se pe analize sintactice, concentrându-și atenția pe vocabular, luând ca martori
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
se chestiona cum este posibilă știința, problemă pe care o va ridica mai târziu Kant, Descartes pune o Întrebare stringentă pentru acea vreme, anume dacă știința este posibilă În ciuda numeroaselor dificultăți ce sunt de rezolvat atât În ceea ce privește validitatea, cât și veracitatea enunțurilor care se fac În domeniul cunoașterii științifice. Rezultă că, de fapt, singurul domeniu supus Îndoielii este cel al cunoașterii teoretice. Erorile intelectuluiTC "Erorile intelectului" \l 4 Că intelectul nostru este supus erorii nu este o idee nouă, care să
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
moment pe care-l comportă cogito-ul: ajung la concluzia că eu gândesc din aceea că emit ipoteze și că mă Îndoiesc, că le supun verificării, deci exist. În felul acesta, cogito-ul se vrea a fi verificarea unei ipoteze a cărei veracitate se impune În mod necesar spiritului, căci de la ea pleacă. Ceea ce ni se propune de către susținătorii curentului silogistic de interpretare este de fapt o conjugare Între două planuri, cel al logicii și cel al factualității, ajungându-se astfel la formula
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
de adevăr: p Îp q p∨Îp→ q p&q∨Îp&q 1 0 1 1 1 1 0 0 0 0 0 1 1 1 1 0 1 0 0 0 Așadar, rolul cogito-ului este În primul rând afirmarea veracitatea existenței, oricare ar fi enunțurile despre aceasta, și nu deducerea existenței din gândire, sau exprimarea identității dintre gândire și existență, ori exprimarea simultaneității actelor gândirii și existenței. Ele apar, este adevărat, dar Într-un plan secund al intențiilor metafizice ale
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]