15,959 matches
-
Gheorghe Grigurcu Am văzut că autenticitatea e, în mentalitatea lui Eugene Ionesco, întemeiată nu pe literatura "moartă", simplă "conservă" de verbe, ci pe ficțiunea în care palpită viața, capabilă a surprinde, în spirit jungian, ecourile imemoriale ale arhetipurilor. Din care motiv scriitorul ficționalizează principalele coordonate ale realului, timpul și spațiul. Consecventul antiistorism al lui Ionesco e un mijloc de-a bruia
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14108_a_15433]
-
secolelor de cultură, nelipsind minuțiosul apel la rafinamentul logicii culturii populare. Exprimarea îi este directă și repede, cu îndrăzneli apărate de toleranță, de râs sau chiar numai de o înțepătură, surprinzător mai bogată în sensuri decât cel mai sofisticat vocabular. Verbul îi este mobil, diafan ori pământos, sarcastic ori așezat pe antiteze. Nicicând pe anacronice reverii. Cuvintele folosite de el sunt ale tuturor. Limbajul i se alege altul. Numai al lui. Poezia lui are mulțime de glasuri pentru descoperirea soarelui, lunii
Ficțiunea realității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14112_a_15437]
-
Constanța Buzea Poate că a vinde nu rămâne verbul firesc de transcris atunci când în realitate promiți să dăruiești, să înapoiezi de fapt, bunul cel mai de preț, celui ce ți l-a dat odată cu viața. Îți vând sufletul dacă îmi promiți că o să-l legeni în hamacul din spatele grădinii
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14124_a_15449]
-
interior, fie de membrii altor comunități lingvistice. În Dicționarul onomastic românesc al lui N.A. Constantinescu, Oprea apare ca un nume laic specific românesc (folosit de obicei ca masculin, dar uneori și ca feminin), format de la o bază de origine slavă (verbul a opri), dar cu valoarea onomastică dezvoltată pe teren autohton (fapt dovedit de absența sa în limbile slave din jur). Numele - care azi funcționează mai ales ca patronimic - e într-adevăr atestat de documentele vechi. Explicația preferată de autorul dicționarului
Oprea, Bucur, Onea... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14200_a_15525]
-
cît maschează o legătură etimologică; o grafie ca a trunchea atrage probabil atenția mai ales din cauza legăturii cu trunchi, sau/și pentru că încalcă o normă (poate utopică) de pronunțare cultă. În unele citate actuale apar scrise greșit mai ales participiile verbului: "replica (...) a fost atît de truncheată încît este posibil ca telespectatorii să n-o fi înțeles" (România liberă = RL 1858, 1996, 2); "unele litere se află sub îmbinări iar altele sunt truncheate" (ulbsibiu.ro /ro /sibiu /proiecte); "în practică se
Ortografice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14254_a_15579]
-
la Apollinaire și de la Maurice Scève la Valéry, de la trubaduri la lionezi și de la poeții Pleiadei la romantici, ca și de la damnați la suprarealiști, poezia franceză a știut să întrețină - chiar și laborios cînd era nevoie - focurile unor sărbători ale Verbului". Dar cele mai caracteristice aprecieri în acest sens sînt rîndurile dedicate lui Balzac, nu doar un autor "cezaric", ci unul de-a dreptul demiurgic, ducînd mai departe decît ceilalți procesul plăsmuirii literare precum un analogon al celei divine: "Mai mult
Pornind de la literatura franceză(I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14280_a_15605]
-
la un punct de "farmecul monstruos" al dezordinii primordiale: "Orgiasticul în care se complace privirea poetului cuprins de beția divină, e sete după aorgicul nocturn". Însă cu precădere el se vădește a fi un om al ordinei instaurate prin mijlocirea verbului creator: " Ideea ordinii, esențială în poetica lui Claudel, chiar dacă e rareori formulată, își are originea în conceptul de ordo care a dominat gîndirea medievală. Ordine cosmologică, ontologică și morală, deopotrivă.
Pornind de la literatura franceză(I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14280_a_15605]
-
suferință a spectacolului: lipsa unei idei de spațiu al situării întregii acțiuni. Obsesiile și observațiile rafinate din roman sînt suprasolicitate aici prin conotațiile erotice ale elementelor din decor, anulînd de multe ori funcția semnului teatral, puterea fantastică a cuvîntului, a verbului: mese susținute de picioare, sîni, busturi, nuduri lascive. Senzualitatea și investigația erotică sînt comentate asfel înt-un registru minor și comercial, deși trimiterile sau citatele ne duc cu gîndul, deseori, tot la un film a lui Kubrick, Portocala mecanică. Dar, vai
Fantastica aventură a lui Humbert Humbert și a iubitei lui, Lolita by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14287_a_15612]
-
Rodica Zafiu Discutam săptămîna trecută despre formele trunchiate cu care apar tot mai des, în vorbirea familiară și în transcrierile ei, unele verbe. La trăsăturile deja amintite ale tendinței ar mai merita să fie adăugate cîteva observații. în primul rînd, exemplele arată că poate, ca formă de indicativ prezent, persoana a III-a, a verbului a putea, are particularitatea de a apărea în
Tre', trebe și trebu by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15027_a_16352]
-
în vorbirea familiară și în transcrierile ei, unele verbe. La trăsăturile deja amintite ale tendinței ar mai merita să fie adăugate cîteva observații. în primul rînd, exemplele arată că poate, ca formă de indicativ prezent, persoana a III-a, a verbului a putea, are particularitatea de a apărea în forma trunchiată chiar și în afara combinației cu conjuncția să: atunci cînd e însoțit de pronumele reflexiv - "Păi zău așa, se poa'?" (EZ 22.02.2000); cu aceeași formă abreviată e folosit - ba
Tre', trebe și trebu by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15027_a_16352]
-
în forma trunchiată chiar și în afara combinației cu conjuncția să: atunci cînd e însoțit de pronumele reflexiv - "Păi zău așa, se poa'?" (EZ 22.02.2000); cu aceeași formă abreviată e folosit - ba chiar mai des - și adverbul provenit din verb: "poa' vin cu o idee" (gameszone.ro); "poa' se cară" (colegi.ro); "poa' facem ceva" (misu.dc.ro); "poa' mă ginesc ăștia" (telenoiz). în ceea ce privește o eventuală evoluție spre fixare și autonomizare - asemenea celei care a produs adverbele parcă și cică
Tre', trebe și trebu by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15027_a_16352]
-
și subînțelesuri - las' că (vezi tu...) - , iar cre'că e folosit cu destulă ușurință în construcții eliptice: Vine? - Cre'că (da)! Pentru tre' și poa' folosirea trunchiată este de semnalat și pentru că este posibilă interpretarea ei ca particularitate a clasei verbelor modale, manifestată exclusiv la nivelul limbii populare. De altfel, impersonalul a trebui atrage și mai mult atenția prin diversitatea de variante cu care circulă în momentul de față forma sa de prezent, în textele contaminate de oralitate populară și familiară
Tre', trebe și trebu by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15027_a_16352]
-
night cluburi, festivale, într-un cuvînt tăt shi trebu" (moldova.net); "Iaca, măi Feghișor, bine ai zis tu, și aici trebu' oleacă de rărit..." (timpul.dnt.md); "Trebu' sî fim pragmatici, trebu sî hotărâm problemi concreti" (flux.press.md). Cazul verbului a trebui constituie încă o dovadă a faptului că în momentul actual competența în domeniul românei nu se mai poate limita la simpla cunoaștere a limbii standard: formele "dominate", controlate și eliminate de norme, (re)intră - din registrele stilistice ale
Tre', trebe și trebu by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15027_a_16352]
-
poate de serios cum "logos" ar putea fi tradus prin: discurs articulat, sens, raționament, esență, structură, argument etc. Mai puțin prin "cuvînt". Mai degrabă prin "rațiune". Pentru că: "exact în sens propriu - adică o parte separată de vorbire, precum numele sau verbul - logos nu vrea să însemne niciodată!" Există și explicația pentru greșeală, de cele mai multe ori o explicație cu totul plauzibilă: "pentru creștinii primelor veacuri, traducerea din greacă sau ebraică a Scripturilor era dominată de premise teologice rigide - azi am zice ideologice
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
cre'că, las'că, poa'să, tre'să - se poate compara cu modul în care au fost produse în limba română adverbe ca parcă și cică. Evident, orice analogie e parțială: cele două cuvinte s-au format din prezentul unui verb regent urmat de conjuncția că - pare că, zice că - , dar fenomenul fonetic nu a fost absolut identic: apocopă (cădere a finalei) în cazul lui pare, afereză (pierdere a unui segment inițial) pentru zice. Apocopa e mai normală, pentru că, așa cum observa
Între "parcă" și "cre'că" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15049_a_16374]
-
și văzute!), 'înghite' sunetele inițiale". Nici una dintre formele scurtate actuale nu se identifică perfect cu cele care au condus la cuvintele deja sudate, dar asemănările sînt evidente. Prezentul indicativului e timpul din cre'că, poa'să, tre'să; doar primul verb e însă construit cu conjuncția că; în plus cred că, spre deosebire de pare că și zice că, e o formă de persoana I singular. Și din punct de vedere fonetic sînt diferențe între căderea unei vocale (e - în pare că), a
Între "parcă" și "cre'că" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15049_a_16374]
-
fonetic sînt diferențe între căderea unei vocale (e - în pare că), a unei succesiuni de silabe post-accentuale (-buie, în trebuie să) și minima simplificare consonantică (la întîlnirea în fluxul vorbirii a două oclusive: -d și c- în cred că). Oricum, verbele citate aparțin fondului de bază lexical, sînt modale sau au valori epistemice și pragmatice clare și se construiesc (cu excepția lui a lăsa, urmat în structura dată de o circumstanțială) cu o completivă directă sau o subiectivă, deci cu un al
Între "parcă" și "cre'că" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15049_a_16374]
-
aparțin fondului de bază lexical, sînt modale sau au valori epistemice și pragmatice clare și se construiesc (cu excepția lui a lăsa, urmat în structura dată de o circumstanțială) cu o completivă directă sau o subiectivă, deci cu un al doilea verb subordonat cu ajutorul conjuncției că, respectiv să. De fapt, ceea ce e o apocopă din punctul de vedere al unității lexicale, e o sincopă (cădere a unor sunete din interior) pentru unitatea fonetică pe care o formează verbul împreună cu conjuncția. Noutatea e
Între "parcă" și "cre'că" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15049_a_16374]
-
cu un al doilea verb subordonat cu ajutorul conjuncției că, respectiv să. De fapt, ceea ce e o apocopă din punctul de vedere al unității lexicale, e o sincopă (cădere a unor sunete din interior) pentru unitatea fonetică pe care o formează verbul împreună cu conjuncția. Noutatea e că în ultima vreme aceste forme sînt foarte des întîlnite în scrisul care mimează oralitatea: în literatură, în jurnalism, în pagini din Internet. Cu excepția lui las'că - atestat deja în literatura secolului al XIX-lea (în
Între "parcă" și "cre'că" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15049_a_16374]
-
datate 27 iulie 1883, "fevruarie", iulie, august și noiembrie 1884, 1 "ghenarie"și 30 mai 1885. Doar una din Brighton, în octombrie 1883. Îndoiala de moment a prietenului nu s-a confirmat, spre satisfacția lui, de altfel încrezător în beția verbului literaturii: "Ocupațiile tale politice îți vor permite să continui redactarea amintirilor tale? Ar fi foarte regretabil să renunți la literatură. Lumea se teme. Dar eu nu cred. Cine a băut va mai bea". Două scrisori nu sunt localizate. Datele de
Între verb și imagine by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15072_a_16397]
-
în altă parte Poezia ca ultim sălaș al lui Dumnezeu", așa spunea cineva despre felul necruțător în care Kundera vede poezia în cartea sa căreia i-am împrumutat titlul. Unde este viața? Acolo unde se află armonia și tandrețea, unde verbul se topește în gesturi și gesturile primesc concretețea verbului. Pe pămînt? Da, și pe pămînt, în unele locuri. Ai nevoie numai de șansă ca să se producă revelația lor, ca să se arate. Drumul spre ele te scoate din ordinar și te
Legături primejdioase by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15050_a_16375]
-
Dumnezeu", așa spunea cineva despre felul necruțător în care Kundera vede poezia în cartea sa căreia i-am împrumutat titlul. Unde este viața? Acolo unde se află armonia și tandrețea, unde verbul se topește în gesturi și gesturile primesc concretețea verbului. Pe pămînt? Da, și pe pămînt, în unele locuri. Ai nevoie numai de șansă ca să se producă revelația lor, ca să se arate. Drumul spre ele te scoate din ordinar și te conduce spre extraordinar, urci trepte spre anumite întîlniri, treci
Legături primejdioase by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15050_a_16375]
-
de exemple de terminologie informatică intrată în limbajul colocvial, cu sens mult lărgit și conotații glumețe, ironice: to download, multitasking, hypertext - folosite pentru "a lua cuvântul", "care face mai multe lucruri deodată", "lucruri ascunse". Fenomenul există și în română, unde verbe ca a reseta sau a accesa au căpătat, mai ales în limbajul tinerilor, sensuri noi. Nu am observat totuși la noi extinderea ludic-parodică - în publicitate mai ales - a modelului de adresă din Internet, formată din cuvinte și fragmente lexicale separate
Cîteva observații lingvistice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15113_a_16438]
-
resimțită drept factice, cele două repere consacrate ale Septentrionului abordat. Mai întîi e vorba de acel Nord înfiorător al Vechiului Testament. Adică de un lăcaș al Răului satanic și al ispitei, izvor al unui uragan nimicitor pe care-l circumscrie verbul vaticinar al lui Ieremia: "De la miazănoapte se va deschide nenorocire asupra tuturor locuitorilor țării acesteia" (1, 14), adăugînd că invadatorul va purcede din același punct cardinal (46, 20). Un atare Nord malefic, al întunecării și pierzaniei, diform pînă la teratologic
Un poet al Nordului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15172_a_16497]
-
te privesc. Ești deja de-al beznei/ din jur" (Pieziș, Nordul stă pe litere). Poezia lui George Vulturescu nu e decît un simulacru demonic al mitului, de-o intensitate a absenței care ține în șah prezența, o hipnotizează prin puterea verbului. O silește să zăbovească. Așa cum se mărturisește poetul pe sine, într-o mică fabulă: "- Ce pictezi, l-am întrebat./ - Pictez zeii care stau în jilțurile/ Nordului, mi-a spus./ - Nu e nici un zeu, copile, m-am revoltat./ Uită-te bine
Un poet al Nordului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15172_a_16497]