153 matches
-
și momentane a descrierii, precum reprezentarea unui model teoretic prin care se presupune accederea la o intuire a realității. De aceea, atunci cînd vizează cercetarea producerii sensului, lingvistica încearcă să modelizeze mijloacele limbii și funcționarea lor. V. model. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN MODUL. Cu o largă întrebuințare în limbajele de specialitate, cuvîntul modul are o bază semnificativă precum "parte, entitate sau ansamblu care reprezintă o unitate distinctivă (și esențială) sub aspect valoric sau funcțional". În analiza fenomenelor și structurilor lingvistice
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dialog de înlănțuirea unor luări de cuvînt ale unor locutori diferiți și alcătuită dintr-un monolog (un singur enunț produs de un singur locutor), ca în cazul unui articol de ziar sau al unei știri. V. dialogal, monologic. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN MONOLOGIC. Se spune că un enunț este "monologic", dacă actul de modalizare se aplică unei spuneri, adică unei structuri predicative (alcătuită din verb și actanți) ce nu era modalizată. Astfel, enunțul Profesoara ține astăzi o
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și actanți) ce nu era modalizată. Astfel, enunțul Profesoara ține astăzi o lecție de sinteză este monologic deoarece rezultă dintr-o modalitate asertivă a spunerii care pune în relație verbul a ține cu actanții lui. V. dialogic, monologal. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN MONOSEMANTISM v. MONOSEMIE. MONOSEMIE. Realizat după modelul lui polisemie, termenul monosemie, nu întrunește în textele de semiotică frecvența antonimului. Prin monosemie se denumește trăsătura unui cuvînt de a avea o singură semnificație (sau un singur
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
monosemia ca avînd o manifestare restrînsă la metalimbajele artificiale și la tendințele din limbajele de specialitate, care urmăresc instituirea unor terminologii alcătuite din elemente monosemantice. V. cîmp semantic, polisemie, reglare a sensului, terminologie. GREIMAS - COURTES 1993; CONSTANTINESCU-DOBRIDOR 1998; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN MORFEM. Semnificația generală a cuvîntului morfem este de "unitate lingvistică minimă dotată cu sens", reprezentînd astfel cea mai mică unitate semnificativă obținută prin segmentarea unui enunț. În lingvistica americană, analiza în constituenți imediați atribuie morfemelor statutul de unități
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dintre alomorfele morfemului respectiv; prefixul cu valoare de morfem în-, de exemplu, se poate realiza prin alomorfele în- și îm- (întrece, îmbina). V. cuvînt, lexem, praxem. DUBOIS 1973; IVĂNESCU 1980; GREIMAS - COURTES 1993; CONSTANTINESCU- DOBRIDOR 1998; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004; GA 2005. RN MOTIVARE. În lingvistică, se numește motivare relația pe care locutorul o face între forma unui cuvînt și semnificatul (sau conținutul) lui sau între un cuvînt și alt semn. Motivarea nu este, prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
situații este una care ține de sistemul înglobant (sistemul lexical), iar nu de relația nemijlocită dintre expresie și conținut. V. actualizare, arbitrar al semnului, iconicitate, semn, simbol. SAUSSURE 1916; BLOOMFIELD 1933; DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. RN MULTILINGVISM. Situația în care două sau mai multe limbi sînt folosite de un individ sau de un grup uman poartă denumirea de multilingvism sau plurilingvism. În această situație, împreună cu folosirea limbilor, există, de obicei, și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ce provin din interferențele dintre limbi. Un caz special de practicare a bilingvismului constă în situațiile de diglosie ce pot conduce la apariția unor limbi noi. V. contact între limbi, diglosie, interculturalitate, variație lingvistică. DUBOIS 1973; DSL 2001; DETRIE - SBLOT - VERINE 2001. RN N NARATIVITATE. În înțeles general, narativitatea este proprietatea ce caracterizează un anumit tip de discurs, care realizează o relatare, o expunere a unei întîmplări, a unui fapt etc. Se produce astfel o disociere între discursurile narative și cele
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
articulării ascendente a ordinii proceselor, prin reprezentarea derulării interne ascendente a timpului implicat de fiecare dintre ele, adică prin confirmarea ascendenței interfrastice de către ascendența verbală intrafrastică. V. enunțare, secvențialitate, text, textualitate, tipologie textuală. BENVENISTE 1966; GREIMAS - COURTES 1993; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN NEGAȚIE. În mod obișnuit, prin negație se înțelege faptul de a contesta existența, necesitatea sau obligativitatea unui lucru sau unui fenomen, manifestată prin unul dintre modurile de bază ale frazei și concretizată prin disocierea subiectului
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
este posibil să se considere că aspectul negativ face parte din acest conținut, iar modalitatea enunțului rămîne asertivă. V. dialogism, modalitate. DUBOIS 1973; FLEW 1979; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DOBRIDOR 1998; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004; GA 2005. RN NEGOCIERE. Prin negociere se înțelege o sumă de intervenții, întreprinse pentru a realiza un acord sau pentru a încheia o afacere; indiferent de nuanțele pe care le poate primi, acest cuvînt sugerează, pe
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
evidentă de manifestare a conștiinței de sine a omului, prin raportarea lui la realitate, prin realizarea unei relații plurivalente între el și realitate și prin umanizarea realității. V. categorizare, dialectică, dialogism, glosocosmos, logosferă, punct de vedere. NIDA 1975; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2002. IO NON-VERBAL. Prin trăsătura "non-verbal" se înțelege "care nu este limbă naturală; care înlocuiește limba" și ea a fost atribuită inițial comunicării constatate la unele animale. Treptat însă, comunicarea non-verbală a devenit o secțiune a semioticii unde sînt analizate
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
evidență că toate aspectele non-verbale sînt conexate cu producerea limbajului verbal și că, pentru mai multă claritate, este necesar apelul la termenul co-verbal pentru a face referiri la această categorie a elementelor non-verbale. V. actualizare, co-verbal, gestualitate, oral. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN NORMARE. În teoria limbii literare, normarea este intervenția conștientă în modificarea limbii. Se începe cu o constatare a stării naturale a limbii, stare care nu corespunde cu exigențele unui anumit nivel cultural și social. De aceea, se proiectează
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de o reactivare a sensului etimologic. Alegerea unui nume propriu în cadrul unei paradigme de apelative, clasamentele sociale și cunoștințele despre individul căruia i se asociază și categorizarea individuală constituie mărci ale semnificației lui. V. antonomază, categorizare, nominație, semnificație. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2002; VARO - LINARES 2004. RN O OBIECȚIE. Din punctul de vedere al conținutului, obiecția s-ar putea defini ca expresie a unei opoziții pe bază de argumente în vederea respingerii, dar, foarte pe scurt, obiecția este punerea unui obstacol, respingerea, înlăturarea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ridicare a brațelor, aceasta producînd o amplificare gestuală a expresiei intonative. Ca atare, într-o astfel de situație, expresia intonativă și cea gestuală se asociază în comunicarea lingvistică prin interacțiunea verbală. V. actualizare, gestualitate, interacțiune verbală, proxemică, suprasegmental. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN PASTIȘĂ. În general, fiind o lucrare realizată prin imitarea alteia, pastișa este considerată un produs cultural inferior în raport cu originalul. Ea are de obicei o orientare ludică, nonmilitantă și, de aceea, nu este o contrafacere, ci
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
suma datelor obiective ale perceperii obiectelor lumii sensibile, ci ceea ce locutorul reține în funcție de parametrii subiectivi și intersubiectivi ce vin din istoria personală sau comunitară. V. actualizare, categorizare, cogniție, practică, realism, reprezentare. D. FILOZ. 1978; FLEW 1984; COȘERIU 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO PERFORMATIV v. ACT DE VORBIRE PERIOADĂ. În accepțiune gramaticală generală, perioada este o frază amplă, cu caracter unitar și armonios, datorat structurii sale simetrice. Inițial, perioada era o structură ritmică segmentată obligatoriu atît grafic, cît și prin conectori
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
amplificate. Opoziția persoană/non-persoană poate crea o tipologie chiar în cazul subiectului, care conduce la dialogism, potrivit teoriei lui Sigmund Freud. V. dialogism, enunțare, proxemică, subiectivitate. BENVENISTE 1966; DUBOIS 1973; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001, VARO - LINARES 2004. RN PERSONAJ. În lucrările sale consacrate naratologiei (apărute în 1972 și 1983), G. Genette ajunge la concluzia că această disciplină este interesată de evenimente doar în măsura în care acestea contribuie la stabilirea modului în care sînt povestite, căci
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și exclude polisemia. De aici, rezultă că teoria polisemiei implică numeroase aspecte, care nu sînt întotdeauna observabile pentru vorbitorul obișnuit. V. capitalizare, lexem, monosemie, nominație, omonimie, praxem, reglare. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001, VARO - LINARES 2004. IO POLITEȚE. Politețea reprezintă o constantă a comunicării umane, care înlesnește procesele comunicative prin procedee diferite de la o comunitate la alta. Acest principiu universal a fost exprimat de H. P. Grice printr-o maximă suplimentară celor
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
putut constata, chiar definirea conceptului respectiv este în mare parte sub semnul incertitudinii, în măsura în care el nu este încă integrat într-un sistem de relații ferme cu alte noțiuni științifice. V. act de vorbire, actualizare, dialectică, discurs, nominație, praxematică. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN PRAXEMATICĂ. Pentru a depăși proiectul ideal al unei sistematici abstracte și logice a limbii, promovat prin glosematica lui Louis Hjelmslev, a fost propusă o teorie lingvistică centrată pe analiza producerii sensului în limbă, într-un cadru antropologic și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
praxematica uzează de cîteva concepte de bază, avînd ca element central praxemul, concepte care au fost definite în lucrarea Termeni și concepte pentru analiza discursului, cu subtitlul O abordare praxematică, publicată în 2001 de C. Detrie, P. Siblot și B. Verine. Principiile praxematicii au fost determinate de autorii acestei lucrări ca avînd trei surse de bază: 1) analizele gramaticale concepute de G. Guillaume, ce vizează o concepere dinamică a proceselor lingvistice, dar care sînt orientate într-un cadru realist, 2) abordarea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cita, sub acest aspect, din orientările, dacă nu întotdeauna noi, cel puțin renovate: dimensiunea dialogică, interacțiunea verbală, luarea în considerare a contextului, dimensiunea materială a vorbirii și construcția subiectivității în limbă. V. dialectică, practică, praxem, producere a sensului. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN PRAXEOGRAMĂ. Termenul praxeogramă a fost propus pentru a denumi schema acțiunilor verbale și nonverbale ce corespund reprezentării cognitive interiorizate care se derulează într-o interacțiune, (de exemplu, diferitele etape ce sînt urmate într-un aeroport internațional pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în raport cu înlănțuirea elementelor discursului, deoarece această înlănțuire se referă numai la conținuturile exprimate, iar nu și la cele presupuse. V. act de vorbire, argumentare, dialogism, implicație, subînțeles. FLEW 1984; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004 RN PRESUPUS v. PRESUPOZIȚIE PRETERIȚIE. În retorică, preteriția (numită și preterițiune) reprezintă o figură de gîndire prin care vorbitorul, chiar dacă își anunță de la început intenția de a eluda unele aspecte ale subiectului discursului
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
vedere, încît termenul se întrebuințează deseori curent pentru orice grupare de probleme legate între ele, în mod real sau în mod aparent, ce se pot pune în legătură cu o situație sau cu un fapt. V. axiomatică, epistemologie, model, teorie. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2002. RN PROCES DISCURSIV. În anul 1969, M. Pêcheux a introdus expresia proces discursiv pentru a denumi ceea ce se dezvoltă și funcționează într-un text pe baza limbii și pornind de la limbă, aceasta în înțelesul stabilit de Ferdinand de Saussure
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
i s c u r s u l u i presupune în mod deosebit identificarea și explicarea acestor fenomene și procese, din care să se deducă imaginea sensului cuvintelor antrenate în enunțuri. V. actualizare, dialectică, dialogism, reglare, semnificație. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN PROGRAM. Cuvînt polisemantic cu frecvență apreciabilă în perioada contemporană, program are în semnificația de bază ideea de ordine (stabilită) după care se desfășoară o activitate. În a n a l i z a d i s c u
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se produc modificări tehnice în sistemul sintactic sau în cel computațional, precum și la nivelurile de reprezentare, căci condițiile gramaticale sau lingvistice devin mai integrate obișnuințelor cognitive. V. actant, capitalizare, cîmp, identitate, narativitate, polisemie, praxem, sem. GREIMAS - COURTES 1993; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO-LINARES 2004. RN PROGRESIE TEMATICĂ. Unul dintre standardele textualității, progresia tematică, în asociere cu coerența asigură introducerea unei teme noi, determinînd în acest mod avansarea informativității discursului. Coerența, ca proprietate semantică, determină modul de organizare a universului textual prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
deplin operativă, ea reprezintă o concepție a reprezentării cognitive a categoriilor limbii orientată în mod efectiv spre funcționarea limbii în vorbire. V. categorizare, cîmp semantic, cogniție, percepție, reprezentare. MOESCHLER - REBOUL 1994: COȘERIU 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. IO PROXEMICĂ. Termenul proxemică a fost propus de antropologul american E. T. Hall pentru a denumi ansamblul observațiilor și teoriilor legate de folosirea de către om a unui spațiu ca produs cultural specific. Proxemica reprezintă studiul utilizării
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
anumită cultură, ci și pentru o anumită atitudine. Raportul oamenilor cu spațiul pe care îl ocupă este la fel de semnificativ ca ceea ce spun, percepția asupra utilizării spațiale de către ceilalți contribuind la construcția intersubiectivității. V. față, gestualitate, politețe, relație interpersonală. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; PAYNE - BARBERA 2004; VARO-LINARES 2004. DH PROZODIE. În antichitatea greacă și latină, prozodia indica variațiile de accentuare, temporale și de înălțime din pronunție, care se foloseau în metrica și în melodia poeziei. Întrucît fenomenele prozodice aparțin
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]