528 matches
-
cân' nu, nu." "Mă bucur că ai înțeles, fiule", răspunse parohul. "Ei, acum treburile cele duhovnicești mă cheamă... Te las cu bine", făcu preotul și în câteva clipe se sui într-o Toyota Avensis fumurie, ultimul tip. Cu Peugeot-ul ăla vișiniu urma să se ducă nevastă-sa la cumpărături, mai încolo. El avea neapărat nevoie să facă un drum la service, că nu știa cum naiba, dar nu se auzeau prea bine bașii de la stația automobilului. Cu privirile după mașină capabilă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Bursă se puneau pariuri despre care boală va invada prima principatul Monaco, dacă divizia de insecte purtătoare a gripei frizerilor, care ataca dinspre Franța va ajunge mai repede decât febra maimuței claustrofobe, care survola Mediterana, până când un desant al pneumococului vișiniu de Thailanda, impecabil organizat și executat, a decis apartenența epidemiologică a micului principat. La o asemenea rată rapidă de răspândire, a boteza cu numele tău un agent patogen devenise cea mai bună metodă de publicitate. Într-o zi de vineri
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
pregătise de acasă. Marlon se Întoarse către interlocutoarea sa de pînă atunci, surîzÎnd cam Încurcat. Cel puțin așa văzu Naggie, care porni spre cabina de probă, fără să mai privească În urmă, intră și trase În urma ei cortina de catifea vișinie, explicînd Încă o dată: — Vreau să probez fusta asta. Băiatul rămase, bineînțeles, afară. Poate și din cauză că nu știa cum ar putea să o ajute. După cîteva minute, Naggie scoase dindărătul cortinei numai mîna, În care atîrna fusta, și-i ceru: — Adu
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
să vă duceți la dracu’ amîndoi, înghite în sec. — îi mai așteptăm mult pe fanfaronii ăia? zice Roja dînd primele semne că începe să-și piardă răbdarea, privind în gol la pereții separeului îmbrăcați de sus pînă jos în pluș vișiniu. — Unde te grăbești? Doar nu-ți plîng țîncii acasă, zice Curistul ridicîndu-se greoi de pe scaunul său, îndreptîndu-se de șale. Mă scoate din minți cînd trebuie să aștept pe cineva, mai ales atunci cînd nu știu exact cînd o să apară, zice
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
mi l-a dat fără să-mi spună un cuvințel despre ce se află Înăuntru. Ambalajul lucios, cu irizări ultramarine și steluțe aurii, e desfăcut de Antoniu, cu febrilitate. În sfârșit, mâinile scot la iveală o carte groasă, cu coperte vișinii. Ochii asiatici ai lui Kawabata se dilată, a uimire, devenind două ferestre deschise. -Știi tu, ce carte țin În mâinile mele păcătoase? Nu te holba așa la mine, măr viermănos, lichea puturoasă, necredinciosule. Aici sunt ,, Psalmii,,. De aproape douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
totdeauna! șPsalmul 29ț.,, Antoniu citește cu voce tare, limpede, rar, ca și când s-ar teme că ele, cuvintele se pot pierde până ajung la urechile lui Kawabata. Și-a propus ca, În fiecare zi să-i citească din tomul cu coperte vișinii, fragmente din Psalmi, pentru frumusețea tulburătoare și magnifică a textelor, dar și din dorința de a-l aduce pe ,,calea cea dreaptă,, pe acest păgân netot, care și-a frunzărit viața, așa cum o fi frunzărit cele două-trei cărți pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
aruncată În flăcări. Plăcințica s-a mutat pe ,,strada Păpădiei,, numărul 8, În maghernița În care prezența lui Kawabata se făcea Încă simțită prin cele câteva lucrușoare sărăcăcioase rămase după dispariția lui misterioasă. Cel mai tare a fascinat-o cartea vișinie din care citea când se trezea dimineața cu voce tare, voce melodioasă de copil, cum nu mai auzise de mult Antoniu, În sălbăticia, primitivismul și degradarea patibularilor din ghetou. Plăcințica avea structură de Înger, așa cum are orice ființă făcută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
era Întruchiparea seninătății și a inocenței, despre care Antoniu numai știa nimic de mult, din poveștile copilăriei. Era Însăși chipul copilăriei, luminos și nepervertit, era dublul Îndepărtatei lui copilării. A plecat pe furiș, a dispărut În zori, lăsând pe cartea vișinie În care erau tipăriți Psalmii, o iconiță cu Maica Domnului și Pruncul, din cele care se vând În fața bisericilor, și bilețelul cu cele câteva rânduri scrise de ea și Psalmul 127. A ieșit din existența lui Antoniu discret, așa cum discretă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
licăr de speranță pe care nu l-a mai trăit de o veșnicie. Privește În gol, ostenit și fericit și de-odată Își aduce aminte că n-a mai deschis ,,Psalmii,,. De la dispariția Plăcințicăi, a uitat de cartea cu coperte vișinii. Încet, pe dibuite, de-acolo de unde și-a ascuns caietul, scoate tomul, Îl așează pe genunchi și Începe să citească: Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Dumnezeu În sfântul Său locaș! Lăudați-L În Întinderea puterii Lui! Lăudați-L În faptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Împărțit cu el mâncarea, adică și Antoniu arată spre sine , n-ai plecat pe furiș după o vreme, lăsând un bilet? n-ați vorbit amândoi despre soare și despre Uniunea Europeană? Nu-ți mai aduci aminte de Psalmi, cartea cu coperțile vișinii din care citeam amândoi? -Nu știu despre ce ghetou vorbiți, nu cunosc nici un Antoniu, Înafară de cel din piesa lui Shakespeare, care o iubea pe Cleopatra, și n-am văzut În viața mea o carte cu coperți vișinii În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cu coperțile vișinii din care citeam amândoi? -Nu știu despre ce ghetou vorbiți, nu cunosc nici un Antoniu, Înafară de cel din piesa lui Shakespeare, care o iubea pe Cleopatra, și n-am văzut În viața mea o carte cu coperți vișinii În care să fie tipăriți Psalmii. Cât despre numele de Plăcințica, ce să mai spun? Mi se pare caraghios, cum caraghios mi se pare să insistați. Peste o oră, trebuie să duc materialul la redacție, mă concediază dacă nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cauza morții. Acum, el poate să afirme, că nu sunt semne vizibile de violență. Cloșardul este scos din pivniță Într-o pătură jerpelită și, Înainte ca trupul lui să fie vârât În duba parcată lângă rigolă, o carte cu coperțile vișinii și două caiete cu sârmă, alunecă din pătură, pe trotuarul plin de zloată. Spectatorii ies din cinematograf, comentând gălăgios, filmul pe care tocmai l-au văzut, și călcând peste ele, până când se vor face una cu zăpada moale și murdară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
aruncate din loc în loc mici carpete persane trandafirii. Am pășit înăuntru. Palmer ședea pe marginea patului. Purta un halat gălbui, dintr-o mătase chinezească brodată și, era clar, nimic pe dedesubt. Antonia stătea lângă el, bine înfășurată în halatul ei vișiniu. Am închis ușa. Ce drăguț din partea ta să ne aduci vinul! spuse Antonia. Cum te simți? — Bine, am răspuns. — Hai să-l gustăm chiar acum, zise Palmer. Ador petrecerile de alcov. Mă bucur tare mult că ai venit. Toată seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
înaintea ochilor. M-am întors să iau paharele. Antonia s-a urcat în pat și l-a traversat în genunchi până pe partea cealaltă, sprijinindu-se de umărul lui Palmer. S-a ghemuit acolo cu picioarele sub ea, înfășurată în halatul vișiniu. Părul, pe care gulerul ridicat îl ținuse adunat, îi cădea acum pe umeri în bucle grele de un auriu patinat. Nemachiată, părea mai bătrână, mai palidă, dar fața ei era blândă, vie, maternă, ochii ei căprui mă urmăreau întruna, gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
care scria cu litere roșii „Trăiască și înflorească R.S.R.!“. Și cei cincizeci de mii (mai puțin doi, eu și tata) intrau într-o stare hipnotică încă de la ieșirea jucătorilor din vestiare, de când apărea în gura tunelului un șarpe lung și vișiniu, care cerceta un pic împrejurimile, pe urmă traversa grăbit pista cu zgură, se prelingea pe iarba tunsă scurt, se oprea la mijlocul terenului și se răsucea pe-o parte și pe alta, salutând publicul înainte de-a se rupe-n bucăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
-și pună capăt zilelor sau o să pună mâna pe răngi. Și nu m-am temut degeaba. Într-o duminică dimineața, însorită, veselă, nu în cea în care un gâscan bătrân și înfoiat (Dobrin, ajuns la Oțelul Târgoviște) a prins șarpele vișiniu în cioc și a dat cu el de pământ, în alta, când tata era puțin răcit, unul dintre bărbații ăia tuciurii, trădat de iubita lui (într-un meci amărât cu I.P.A. Aluminiul Slatina), a aruncat o bară de fier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
explodează vezica și nu reușeam să descui cu cheia de la gât. Am bătut la ușă minute întregi, tare, cu degetele și cu pumnul, pe urmă, fără intenția de-a relua ostilitățile cu oamenii mari, am făcut pipi într-o oală vișinie, cu smalțul ciobit, în care creșteau niște garofițe ale familiei Cristache. Nu m-a văzut nimeni, așa că, după ce-am mâncat un măr găsit prin ghiozdan și m-am tot învârtit pe casa scării, mi-a venit ideea să forțez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
-o, inima Îi bătea cu putere, ca și cum ar fi fost un tinerel la prima lui Întîlnire - În fața unui cinematograf, Într-un restaurant „Lyons“ sau la o serată dansantă din curtea unui han rustic. Anna Hilfe purta un pulover de culoare vișinie și niște pantaloni bleumarin cam uzați - pentru raidurile nocturne ale avioanelor. Rowe remarcă, melancolic, că avea niște picioare superbe, cum nu mai văzuse niciodată. — Nu pricep, zise ea. — De unde știai că voi căra o valiză plină cu cărți pentru domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
trebuit dată jos cu dalta, cu tot cu spoturile ei, cadou de la socru-meu, inginer umblat acu’ o sută de ani prin Hamburg, „așa pentru atmosferă, mă înțelegeți...”, și-a rânjit larg, arătându-și strungăreața. De câte ori erau aprinse și împrăștiau o lumină vișinie pe cearșafuri, îmi venea să scot portofelul înainte de-a mă strecura între ele. M-au legănat câteodată reverii cu multe cadâne făcându-mi vânt cu evantaiuri multicolore, parcă din pene de struț și cozi de pasărea-paradisului, jucând cu tipsii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
destul de șterse, ca să pară sau să fie niște vechituri. "Aha, covoarele... Apă este? Apă de băut?" I se făcuse sete din cauza mirosului dulceag stătut care plutea peste tot, în holul cu scaune rotunde, pitice, îmbrăcate într-un fel de brocart vișiniu, pe scara de lemn care se clătina la fiecare pas al său, pe culoarul întunecat în care se vedeau cinci uși de lemn alb pe o parte și alte cinci pe cealaltă. Aduc îndată, domnule, și apă și rahat-locum, intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și cînd înota prin zăpadă ori țopăia prin lutul cleios, ocolind butucii de vie care țineau coasta rîpoasă să nu se prăvale peste așezare, și atunci i se părea că o vede în fața ochilor, exact în aceeași rochie de catifea vișinie, ca o flacără întunecată ce alunecă de ici-colo, apărînd exact în locul în care îți arunci privirea, după ce îndrăznise totul s-a liniștit în el. Și el auzise, o vreme chiar i se păruse că apariția în somnul său a guvernantei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
împleticindu-i-se limba în gură și ajungînd așa să-i mărturisească un lucru care nu se spune niciodată dacă e adevărat. I-a spus atunci Leonard Bîlbîie că este fericit. L-a pupat pe obraz, țocăind, avea urechile mai vișinii decît rochia lui K.F., semn deosebit de sigur că se îmbătase, l-a pupat zdravăn și după încă două pahare i-a mărturisit și motivul pentru care e fericit. I-a spus: "Bătrîne Popianu, află că mi-a ieșit. Am eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ușor unsuroase se vedea că gustase din minusculele tartine așezate pe masa mare din salonul cu pian. Pentru o clipă a uitat de Balbo. Bîlbîie era zîmbitor, sigur pe sine, într-un costum de serj, cu o cravată de mătase vișinie, proaspăt ras, cu o tăietură mică lîngă ureche, se străduise serios, cu cîteva încrețituri în plus la coada ochilor, trecuse ceva vreme de cînd nu se mai văzuseră, putea să nu-l recunoască, dar el era, chiar el, Leonard Bîlbîie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
rânduiala chiar Înainte s‑o Întâlnească pe Marieta! - un lavabou de faianță de un alb sclipitor și un bocal falnic cu toarta alungită. Lumina rozalie a lămpii se reflecta În lustrul țesăturii paravanului, Încât irișii păreau cenușii, ca și brocartul vișiniu al sofalei din centrul vitrinei pe care ședea Doamna. Era așezată spre privitor În semiprofil, iar În faldurile rochiei se reflecta lumina purpurie a lămpii. Ținea picioarele Încrucișate, iar În mâini avea o Împletitură. Andrelele erau Înfășurate În Împletitură. Văpaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cu crucea În mijloc), sabia de paradă, tabachera de argint, un inel‑sigiliu, niște mănuși din piele de căprioară, un muștiuc de chihlimbar și, În final, galoșii de cauciuc. Într‑o bună zi va veni și rândul cărților din valiza vișinie. (Într‑o teribilă inactivitate, nostalgicii ofițeri albi, din motive de igienă sufletească, vor Înlocui pasiunea pentru politică cu aceea pentru poezie. Opera poeților ruși, prin mijlocirea anticariatelor, se rotea asemeni cărților de joc de pe masă.) Arkadie Ipolitovici Belogorcev se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]