6,708 matches
-
Leo Butnaru Ca o idee Realitatea se aplatizează ca o idee în reculul uitării (ideea de vid ca - pardon - patrimoniu). Amurgul întemeiază columna nopții sculptor ce va da ultimile deformații celebre zgâriind cărbunele semnând negru pe negru cu graffiti-nume-prenume. Ierburi posomorâte sub hoaspa brumei cernere ceremonie verbocreația dicteului bine temperat pe ebenul xilofoanelor junglo-silvane și vocea încercând
Poezie by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/12102_a_13427]
-
li se face în adâncile canioane ale provizoratului de lungă durată ca ecou sau plăsmuire extracotidiană ne putem trăi mutual preocupările înnebunindu-ne conștiințele și poate neliniștea inconștientului încăpățânându-ne a crede că nu neantul ne e părinte încât și vidului îi pasă de semnificația ciorchinilor e lacrimi de pe obrajii eternului copil neogoit care ne întruchipează pe rând ori concomitent de-a valma - ca om sau lume servindu-se de filosofie și de înțelepciune precum de creier lezat de inimă rănită
Poezie by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/12102_a_13427]
-
trecutul său și cînd privește în urmă vede o frînghie - cu mai multe noduri - care traversează o prăpastie. El este un funambul! Dar și un "funambulesque", adică un acrobat, ciudat și bizar. în fiecare clipă poate să se prăbușească în vid. Am fost un echilibrist care a trăit alternanța dintre șansă și neșansă, perseverență și abandon, deznădejde și nădejde, umilință și revoltă, frică și curaj... toate strînse în nodurile pe care le-am legat pe frînghia ce traversa o prăpastie - în
Cine sînteți, Bujor Nedelcovici? by Serelena Ghiețanu () [Corola-journal/Journalistic/12074_a_13399]
-
destramă în fața noastră, încetul cu încetul. Cu ani în urmă, de la primele scene din Faust-Salpętričre, spectacolul lui Grüber, un sac de box umplut cu nisip servea și el drept clepsidră, golindu-se treptat, pentru a ajunge la sfârșitul spectacolului complet vid, parcă secătuit; la Barba, de asemenea, nisipul marchează trecerea timpului subiectiv, timp al participanților-spectatori. Acesta este rolul care ne-a fost încredințat și care ne-a bucurat. Nici prea activi, nici complet pasivi. Suntem apoi invitați la ultimul spectacol al
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
una manifestă, explozivă, ambalate într-o retorică nonfigurativă, dar foarte ușor de urmărit pe traseul acesta al imaginii. A.M. - Au fost expozițiile de la Rotondă Etaj 3/4 și cea de la Dalles în care Ciubotaru era, într-un sens, cosmogonic, cu vidul acesta capturat pe o elipsă și cu detalierea materiei magmatice din jur... P.Ș. - Era un fel de demonstrație despre cum pot fi instrumentate două componente esențiale ale gândirii în general, nu neapărat plastice: capacitatea de analiză și capacitatea de
Aurelia Mocanu și Pavel Șușară în dialog despre Florin Ciubotaru by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12634_a_13959]
-
Mișcare înregistrată sub egida negației absolute, a separării de tot și de toate, a acelui faimos lachez tout, după cum o caracterizează Maurice Nadeau, avangarda e, într-un chip mai specific, o revoltă antiburgheză, un nonconformism epocal. Ruptura a lăsat un vid pe care s-a străduit a-l umple în grabă ideologia marxistă. Nu a fost, firește, decît un parazitism pe neaderența de factură nihilistă a avangardei, o deturnare a discontinuității împinse pînă la ultimele consecințe a acesteia. O mistificare, căci
Gherasim Luca și "erotizarea proletariatului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12719_a_14044]
-
își formase convingerea că rușinea și orgoliul sînt mobiluri mai puternice decît toate celelalte pe care le pune în valoare literatura. Oamenii țin cu ardoare să-i fascineze sau să-i farmece pe ceilalți, pentru ca astfel să umple un anumit vid din ei înșiși. Un vid universal, pe care Yoel, în sinea lui, îl denumea lipsa de iubire. Nu dezvăluise nimănui aceste gînduri, decît o singură dată, soției sale. Și Ivria îi răspunsese, lipsită de interes: - Ăsta-i un clișeu răsuflat
Amos Oz - Să poți cunoaște o femeie by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/12765_a_14090]
-
și orgoliul sînt mobiluri mai puternice decît toate celelalte pe care le pune în valoare literatura. Oamenii țin cu ardoare să-i fascineze sau să-i farmece pe ceilalți, pentru ca astfel să umple un anumit vid din ei înșiși. Un vid universal, pe care Yoel, în sinea lui, îl denumea lipsa de iubire. Nu dezvăluise nimănui aceste gînduri, decît o singură dată, soției sale. Și Ivria îi răspunsese, lipsită de interes: - Ăsta-i un clișeu răsuflat. Yoel a fost de acord
Amos Oz - Să poți cunoaște o femeie by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/12765_a_14090]
-
și fericit. înțelegeam că se încheiase un răstimp irecuperabil. Fusesem până dincolo de mine, unde singur nu pot să revin. întrezărisem o lumină. Lipsit de metafizică, singur nu reușesc să mă îndrept decât către un alt tărâm exaltant și primejdios - către vid. Nu mai pot fi un Edmund Hillary fiindcă nu mai am ghid, pot fi numai un Robert Scottt, epuizat la câteva ancabluri de țelul neatins. Acum, Lucian Raicu a împlinit șaptezeci de ani. Mie nu numai că-mi lipsește posibilitatea
Et in Arcadia ego by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/12824_a_14149]
-
punctele de vedere, la care simt nevoia să mă întorc din cînd în cînd. Este o revenire aproape ritualică pe care o fac, un exercițiu de redescoperire a miracolului în teatru. Bătrînii pe buza neantului, prizonieri în ei înșiși, în vidul din ei, în decorul lui Helmuth Stürmer, definiție a decrepitudinii și delabrării. Bătrîna legată cu sfori care o trag în toate părțile, care deschid și trîntesc uși, scaunele care ies din decor, din pereți, de peste tot, sufocant, mirările clovnerești ale
Ploua infernal by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12836_a_14161]
-
Stief-Bătrîna, Biro Joszef-Bătrînul, Vlad Mugur-Regizorul, Barmanul și Eu-Spectatori. Și multe, multe scaune goale. Puteau să repete pe scenă, la urma urmelor. Vlad Mugur nu a ales întîmplător spațiul descris mai sus. Chiar și zgomotele făceau parte din lumea spectacolului, precum și vidul așternut într-un loc populat de regulă, pe care actorii îl știau în ambele ipostaze. Se auzeau, uneori, vîntul și ploaia de afară. Lucrau de zeci de ori la rînd fiecare expresie, fiecare intonație, accent, fiecare intenție. Vlad îi oprea
Ploua infernal by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12836_a_14161]
-
pereții sînt ca o tablă de școală, semicirculară, pe care stau scrise, o caligrafie școlărească, replici din piesă, aglomerate unele în celelalte, ca în mintea protagoniștilor. Cuvintele, singurele care îi populează, îi vizitează, cuvintele-obsesii, care închid în ele viața înseși, vidul, neantul acestor bătrîni de 95 și 94 de ani. Mi se pare singura idee transmisă de decor, dincolo de citirea propriu-zisă a indicațiilor autorului. De fapt, asta este, finalmente, senzația pe care mi-a lăsat-o întregul spectacol. O citire aproape
Ploua infernal by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12836_a_14161]
-
dar n-are adîncimi. O formă simplă, dincolo de care nu se ascund conținuturi, consistențe. O punere în scenă care respectă textul, dar care lasă virgin dramatismul, tragismul ei. Care nu investighează cum suma experiențelor unei vieți poate să alcătuiască, totuși, vidul, golul, dincolo de zgomotul și devălmășia amintirilor, imaginilor, obsesiilor. Și nu se simte pe scenă și în jocul actorilor, decît prea puțin, și atunci în jocul Oanei Pellea, urletul, bocetul singurătății, al fricii, al morții, emoția sfîșietoare din piesă. Prima parte
Ploua infernal by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12836_a_14161]
-
teatrul lui Gellu Naum. E construcția care urmează, suprarealist, logica filmică a visului, într-o densitate de imagini șocante pe care visul nu o va avea niciodată? E jocul de cuvinte împins pînă la prea-plinul de sens care sfîrșește în vidul absurd al oricărui sens? Sînt toate acestea și mult mai mult decît atît. Un joc monoton. Dar ce bine că e monoton!
"E un joc monoton... Dar e bine ca e monoton..." by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12374_a_13699]
-
nu dau cel mai bun exemplu, eu care la Paris mă văd alungat de toți negustorii de prune, cînd îmi înfig fără jenă mîinile prin grămezii, doar, doar voi da de o prună cu gust de prună și nu de vid semantic). Deci jos cu estetica (cuvînt detestat și de comuniști), jos cu modernismul, jos cu tot ceea ce a fost. Se creează un fals antagonism literar între moderni și postmoderni fară ca cineva să se întrebe dacă el există efectiv și
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
unui alt mare poet român " Bacovia, a cărui sensibilitate ultragiată auzea pînă și materia "plîngînd". Știind noi acum că dispersia permanentă a galaxiilor va sfîrși prin a deveni o supă informă, din care va continua să se hrănească doar energia vidului, am putea să ne uităm cu mai mult respect la plînsul cosmic bacovian. Unde vreau să ajung? Orice ideologie dominantă se simte în nesiguranță cîtă vreme nu poate controla intimitatea individului. Iar tristețea umană pare un fel de rugină capabilă
De la interdicția de a fi trist la obligația de a fi singur by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/12462_a_13787]
-
lucrări de artă, se găsesc alte substitute care să acopere marile suprafețe oarbe. Nu poți sta într-o cameră albă decît dacă vrei să faci experiențe yogine, să deliberezi asupra capacității tale psihice, asupra puterii de a face față provocării vidului. Pereții goi prefigurează cavoul. Or, fenomenul care se întîmplă în economia reală generează o dinamică extraordinaeră a actului artistic și a circulației obiectului de artă. IV. Locul artistului contemporan în noul context În ceea ce privește supraviețuirea artistului, ea nu trebuie dramatizată, chiar dacă
Iarăși despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12457_a_13782]
-
căzuse; 6) s-a primit o telegramă de pe front, anunțînd moartea sa pe cîmpul de onoare - ucis de un glonte în mijlocul frunții...". Și lista merge pînă la 68. E aici absurdul înșirat în fețe multiple. Măști care compun un interior vid și totuși prea plin. E un soi de rugăciune a scrisului către scris. Probabil acestea sînt pasajele cele mai emoționante - deși în sine cele mai seci - ale cărții. Am omis din prezentarea volumului date esențiale: a apărut la Paris, în
" Traiesc de un car de vreme. Am pierdut mult, mult timp" by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12485_a_13810]
-
1929 e cuprins în două pagini și ceva; 1930, anul în care apăruse Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, lipsește și el; 1931 e bogat în confesiuni (cam 25 de pagini); intervalul din 1932 până în noiembrie 1935 e vid; sfârșitul lui 1935, împreună cu anul 1936 adună 50 de pagini, adică aproape jumătate din volumul întregului jurnal;1937 ocupă patru pagini cu transcrierea unui pamflet anti-Camil decupat dintr-un ziar; 1938 e reprezentat doar de o dedicație foarte măgulitoare a
Un confesiv paradoxal by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12493_a_13818]
-
Născocor ot Cîrlibaba. O disproporție oarecum frustrantă apare între valoarea lui ca scriitor de halucinantă întemeiere (N. Manolescu reface arcul "quasi-complet al intertextualității" de la Ariosto, Tasso, Voltaire ori Pope pînă la performanțele moderne ale lui Joyce, Borges sau Nabokov) și vidul de date personale ale acestui înzestrat scriitor fără chip și (aproape) fără biografie. De aceea poate că este atît de reconfortantă versiunea călinesciană despre anii de formare ai tînărului latinist care nu a rămas deloc insensibil la "năruiturile" cetății romane
August - Septembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12514_a_13839]
-
unor defecte ușor de sesizat și penalizat, are merite reale în spațiul nostru cultural. E bine așadar să-i curățăm cărțile de rășina secretată, pe cât de neplăcută la atingere, pe atât de inflamabilă; și să le analizăm, așa zicând, în vid, făcând abstracție de omul imposibil care le-a produs. Problema este că vanitățile lui încorsetează opera (meta)literară, o strâng și îi intră în carne, venind primele sub privirea cititorului. Romanul Jurnalul lui Dracula demarează cu mare greutate, explicat fiind
Bietul Dracula by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11478_a_12803]
-
dispărut. Pentru a regăsi vibrația pură a unei vârste trăite într-o epocă mizeră, trebuie să revenim la narațiunea lui Angelo Mitchievici, intens și benefic personalizată, înscrisă în cadrele unei elastice subiectivități. Rememorând ,absența reală a faptului cotidian în comunism", vidul ascuns sub fervoarea mimată a activismului, culorile ,cumva prohibite", șterse, topite într-un gri murdar sufocant, autorul întoarce, când și când, medalia cu revers de urâțenie și minciună, pentru a ne descoperi fața ei frumoasă: a propriilor investiții afective și
Decrețeii II by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11496_a_12821]
-
afectele. Nu. Luciditatea, nu nimicește sentimentele - decât pe cele nejustificate. Personajul constată totuși că există ,o fisură" între el și ceilalți care îl desparte de ei, lăsându-l absolut singur. Protagonistul resimte - și se acuză crâncen - un gol interior, un ,vid lăuntric", existențial. Antidotul acestui vid se numește intensitate. Intensitatea se obține în două moduri: prin scris și prin dragoste. Realitatea îi pare veștejită, searbădă, măcinată de rutină. Dar deși realul i se arată rarefiat, protagonistul este totuși foarte implicat în
"Cel ce se rănește singur" by Dina Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/11554_a_12879]
-
sentimentele - decât pe cele nejustificate. Personajul constată totuși că există ,o fisură" între el și ceilalți care îl desparte de ei, lăsându-l absolut singur. Protagonistul resimte - și se acuză crâncen - un gol interior, un ,vid lăuntric", existențial. Antidotul acestui vid se numește intensitate. Intensitatea se obține în două moduri: prin scris și prin dragoste. Realitatea îi pare veștejită, searbădă, măcinată de rutină. Dar deși realul i se arată rarefiat, protagonistul este totuși foarte implicat în present, ceea ce el știe foarte
"Cel ce se rănește singur" by Dina Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/11554_a_12879]
-
în acea lume de marionete. Purta haine și încălțări care lui Julián i se păreau romanești. Privirea lui trăda un aer de suficiență și de aroganță, de dispreț și de politețe însiropată. Julián îi zîmbi deschis, citind nesiguranță, teamă și vid sub acea carapace de pompă și formalitate. - E adevărat că n-ai citit nici una din cărțilea astea? - Cărțile sînt plictisitoare. - Cărțile sînt oglinzi: vezi în ele numai ceea ce ai deja în tine, replică Julián. Don Ricardo Aldaya rîse din nou
Carlos Ruiz Zafón Umbra vîntului by Dragoș Cojocaru () [Corola-journal/Journalistic/11507_a_12832]