319 matches
-
E Jemima. Care stă În picioare, În foaier. Ce caută aici ? Ușa se deschide iar și sunt atât de șocată, că mă ia cu leșin. E și un tip cu ea. În jeanși, cu păr tuns scurt și ochi de viezure. Are o cameră de filmat pe umăr și privește În jur cu interes. Nu. Nu se poate să fi făcut asta. — Emma, aud o voce În ureche. — Jack ! Mă răsucesc pe călcâie și Îl găsesc zâmbindu-mi, cu ochii Întunecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
de țărână, amestecată cu viermuși, cu melcișori și cu bulbi de buruieni uscate, năpădește de sus. Intensitatea seismului neașteptat, urcă vertiginos: Trei, patru, cinci..., apoi aproape șase grade Richter! Rahat...! Acum, chiar că m-am enervat! Himmel hergot! se burzuluiește Viezurele, cătrănit, schimonosindu-se ca să scuipe o gură cafenie, dintr-un melanj oribil de bale și pământ de flori. Nu-ți pierde firea, prietene! șuieră Iepurele, încercând să se facă colac. Nu te teme! Orice, dar nu-i arăta frică, monstrului
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Ce-aștepți? Ce dorești? Nu-nțelegi românește? Ești năuc? Ești beat? Ești drogat?! Crénom...! Pe Almadelul lui Solomon! răzbate un alt glas străin, din umbră. Din același întrând, de la poalele zidului restaurantului, avansează unduindu-se, în lumina becurilor chioare, un viezure gras, dublu vărgat cu alb pe spate, care se îndreaptă deodată și se proptește ostentativ pe coadă, încrucișând arogant lăbuțele din față, la piept, și-și ridică botul ascuțit și ochii-licurici, către Poet: Hai sictir, tu, rădăcină de boroștean! Asta
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
decembrie 2012. Nu mai devreme! Mayașii au profețit sfârșitul Erei actuale, a Celui de-al Patrulea Soare, prin inundații, foc din cer, cutremure, la patru Ahau-trei Kankin. Data exactă! Iar Codicele de la Dresda... Ce neghiobie mai e și asta? zăpăie Viezurele. Îngerul v-a explicat în clar situația! La punct și la virgulă! Ce zice ăsta? Ce tot îndrugi acolo, domnule?! Va bene! Fie! S-o lăsăm în suspensie... Totuși, revenind la persoana amicului Boss, în ceea ce mă privește, eu sunt
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
mici și înfundate, până la mijlocul holului. Urmată de îndată, de o alta, dotată cu o pereche de urechi prelungi! Unde naiba fuseserăți?! se stropșește Dan, la Iepure și la Bursuc. Ce vrei, am prins stopurile alea tâmpite, de la Tribunal! replică Viezurele. Boss, să fii atent! Atinge-ne cu sabia! Pe mine și pe Alb! Acum...! Vierme se supune poruncii, fără să crâcnească. Un bubuit..., un licărit..., o undă bâzâindă, surdă, ca un puls electromagnetic... și..., iată! Doi bărbați necunoscuți răsar, dinaintea
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
de toate belelele? Vocea pe care o percep, un pic ghidușă, un pic poruncitoare, aparține unui Bursuc dolofan, care dă târcoale pofticios, în jurul rucsacului meu cu merinde, împreună cu un Iepure Alb și cu un cotei. Nu te mira, îmi zice Viezurele. Doar ne-ai aflat povestea. Ce-ai scris, ai scris! Eu și cu dumnealui, Iepurilă, purtătorii legali de blăniță (ca să nu-l mai punem la socoteală și pe țâncul și neastâmpăratul de cățel), ne simțim cel mai confortabil, în pieile
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Arca lui Noe și gravitând în jurul enormelor schelete, unul galben-rozaliu, cu colți întorși, ca de morsă, al Dinotheriului, celălalt mai mic, vânăt, al Mastodontului. Lăsând în urmă o trenă de lupi, vidre, vulpi, leoparzi, irbiși, antilope, porci mistreți, girafe, hipopotami, viezuri, urși albi, foci, lei, bizoni, facoceri, pisici sălbatice, toate cu blănuri vălurite, de culoarea pământului sau a zăpezii, sau chele, cu pieile groase de trei degete, toate alergând încremenite pe labe boante sau gracile, toate cu mutrițe familiare sau fălci
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
amenințătoare. Semnul acela ambiguu nu mai fusese repetat, și totuși Adam îl simțea scăpărând, magic, înspăimântător, ori de câte ori schimba o privire cu George. La vederea lui Adam, George se opri din drum la fel de abrupt ca un japonez care ar zări un viezure. Nu voia să treacă de nepotul lui, și nici nu dorea să-i bareze acestuia drumul, dacă ar fi avut intenția să se ducă la cabine, pe ușa interioară. George se retrase în coridor și intră în încăperea clinică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lucrarea de trigonometrie. La fel de vigilent era și-atuncea, îl vezi? A copia înseamnă a comite un act de sabotaj la adresa regimului democrat-popular! Cum foșnea ceva într-o bancă, hop și el, ca un câine de stână, dar cu ochi de viezure, prompt, lângă oița rătăcită! În clipa aceea, jos, își făcea intrarea rectorul Marciuc, candidat în științe, masiv, aplecându-se greoi în timp ce urca, cu puteri bătrânești, treptele către masa prezidiului. Toată suflarea studențească se ridica în picioare, lăsând sutele de tăblii
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
luminii, domnii elevi de clasa a VI-a, foarte aproape de absolvire, treceau la depenatul pernelor, într-o numărătoare de tradiție la care nu se va renunța nici după mutarea internatelor pe Marte. Specialiști în drăcii erau Pătrașcu Matei, Ionescu N. Viezure, Maniu Teodor și lista continua până-n a suta mie pană. Cu masa am rezolvat-o cu har și cu aprobarea seminarului "Melchisedec Episcopul" care avea și o cantină, așa că mai toată ziulica eram de strajă la revizorat ba, la nevoie
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
unde nu lipsește corupția, depravarea, decadența, dezmățul, deșănțarea, lăcomia, iubirea de sine, viclenia, șarlatania și câte altele, alături de religiozitate, înțelepciune și erudism. Curgerea narațiunii printre taine ce urmează a fi descoperite prin descifrarea pergamentelor din piele de vițel sau de viezure sau de capră la prima fătare, țin treaz interesul lectorului, cu toată inversarea succesiunii secvențiale din subiect. Ca și multele paragrafe de genul acesta: „Zoroastro zâmbi mai mult în gând, un zâmbet de cenușă de pene de prepeliță vânturată prin
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93063]
-
înțelegeam de ce se purtau așa. Stârpitura știa tot, despre fiecare! Era gardianul trecutului lor, notat conștiincios în hârțoagele îngălbenite, clasat, ordonat, pregătit pentru orice, inclusiv pentru compromiterea celor care nu i-ar fi fost pe plac, de aceea își permitea, viezurele, profitând de rolul lui, să rânjească trecând pe coridoare. Cine ar fi îndrăznit să-l pună la punct? Bătrânilor și chiar doctorilor le era frică de el. Arhiva fiind pe mâna lui, la discreția lui, putea să măsluiască orice, ori
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
labe dacă i-ar fi cerut, dar îndată ce mirosea că Moașa avea chef să-l înșele, turba. Ieșea din arhivă, încuia ușa și patrula pe coridorul unde se afla camera Moașei. Se agita ridicol și agresiv, cu ochii lui de viezure bulbucați de furie neputincioasă, de gelozie și de suferință și ai fi zis că, văzînd-o pe Moașa, vom asista la o scenă violentă, cu reproșuri amoroase. Când colo, în clipa aceea Arhivarul se fâstâcea, se înroșea tot, își recăpăta aerul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
izbucnit într-un hohot de râs strident, care se auzea și după plecarea lui. Am fugit să-l ajung și m-am dus la arhivă. Cu ochelarii pe nas. Arhivarul stătea la masă și scria. Semăna din nou cu un viezure. S-a speriat când m-a văzut, s-a ridicat în picioare și tremura: Ce doriți, domnule sculptor? Doriți ceva?" repeta el înfricoșat și servil. "Nu doresc nimic", am zis descumpănit și am plecat să mă spăl în mare de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mare să mă înec. Eram cu atât mai tulburat cu cât înțelegeam că n-ar fi fost de mirare ca în mintea Arhivarului, îmbîcsită de praful înghițit între hârțoage, să se fi cuibărit o asemenea idee. Poate chiar își închipuia, viezurele, că într-o zi îmi va porunci disprețuitor să-i sculptez mutra în marmură. M-am crispat și am regretat că nu lăsasem fantoma Bătrânului să putrezească în sala cu oglinzi, să se acopere acolo de mucegai, să se adune
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
înțelegeam de ce se purtau așa. Stârpitura știa tot, despre fiecare! Era gardianul trecutului lor, notat conștiincios în hârțoagele îngălbenite, clasat, ordonat, pregătit pentru orice, inclusiv pentru compromiterea celor care nu i-ar fi fost pe plac, de aceea își permitea, viezurele, profitând de rolul lui, să rânjească trecând pe coridoare. Cine ar fi îndrăznit să-l pună la punct? Bătrânilor și chiar doctorilor le era frică de el. Arhiva fiind pe mâna lui, la discreția lui, putea să măsluiască orice, ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
labe dacă i-ar fi cerut, dar îndată ce mirosea că Moașa avea chef să-l înșele, turba. Ieșea din arhivă, încuia ușa și patrula pe coridorul unde se afla camera Moașei. Se agita ridicol și agresiv, cu ochii lui de viezure bulbucați de furie neputincioasă, de gelozie și de suferință și ai fi zis că, văzând-o pe Moașa, vom asista la o scenă violentă, cu reproșuri amoroase. Când colo, în clipa aceea Arhivarul se fâstâcea, se înroșea tot, își recăpăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
izbucnit într-un hohot de râs strident, care se auzea și după plecarea lui. Am fugit să-l ajung și m-am dus la arhivă. Cu ochelarii pe nas. Arhivarul stătea la masă și scria. Semăna din nou cu un viezure. S-a speriat când m-a văzut, s-a ridicat în picioare și tremura: „Ce doriți, domnule sculptor? Doriți ceva?” repeta el înfricoșat și servil. „Nu doresc nimic”, am zis descumpănit și am plecat să mă spăl în mare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mare să mă înec. Eram cu atât mai tulburat cu cât înțelegeam că n-ar fi fost de mirare ca în mintea Arhivarului, îmbâcsită de praful înghițit între hârțoage, să se fi cuibărit o asemenea idee. Poate chiar își închipuia, viezurele, că într-o zi îmi va porunci disprețuitor să-i sculptez mutra în marmură. M-am crispat și am regretat că nu lăsasem fantoma Bătrânului să putrezească în sala cu oglinzi, să se acopere acolo de mucegai, să se adune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pînă la un punct are legătură și cu absurda mea existență (...). Așadar, în dimineața zilei de 31 octombrie, rătăcind eu oarecum în zig-zag pe strada Dorobanți, am fost însoțit (ce-i drept de la distanță și (încă) nelegat de odgon) de viezurele cu raglan cărămiziu, de care v-am pomenit în scrisoarea precedentă. Viezure pe care cu plăcere l-aș mînca crud și viu, rupîndu-i în prealabil urechile profesionale, numai că viezurele meu e cam voluminos, și nu mi-e de ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în dimineața zilei de 31 octombrie, rătăcind eu oarecum în zig-zag pe strada Dorobanți, am fost însoțit (ce-i drept de la distanță și (încă) nelegat de odgon) de viezurele cu raglan cărămiziu, de care v-am pomenit în scrisoarea precedentă. Viezure pe care cu plăcere l-aș mînca crud și viu, rupîndu-i în prealabil urechile profesionale, numai că viezurele meu e cam voluminos, și nu mi-e de ajuns o lămîie pentru a-mi tăia greața, iar în plus mai e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
-i drept de la distanță și (încă) nelegat de odgon) de viezurele cu raglan cărămiziu, de care v-am pomenit în scrisoarea precedentă. Viezure pe care cu plăcere l-aș mînca crud și viu, rupîndu-i în prealabil urechile profesionale, numai că viezurele meu e cam voluminos, și nu mi-e de ajuns o lămîie pentru a-mi tăia greața, iar în plus mai e și lucrător în M.A.I..” Tot în 1986, într-un articol din revista craioveană Ramuri (nr. 11/269
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
E Jemima. Care stă În picioare, În foaier. Ce caută aici ? Ușa se deschide iar și sînt atît de șocată, că mă ia cu leșin. E și un tip cu ea. În jeanși, cu păr tuns scurt și ochi de viezure. Are o cameră de filmat pe umăr și privește În jur cu interes. Nu. Nu se poate să fi făcut asta. — Emma, aud o voce În ureche. — Jack ! Mă răsucesc pe călcîie și Îl găsesc zîmbindu-mi, cu ochii Întunecați plini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
-o unde știi tu, și, paharele pe gât, și, afară, și, de-acolo, spre creasta Însalcâmată. După ce, mă, Apă bătută de Maluri? După de toate. Chiar? Ei, nu, chiar, dar, după cam pe aproape de toate. Precizează! Precizez: iepuri, vulpi, mistreți, viezuri, prepelițe, potârnichi, fazani, căpriori, babe sălbatice, dar, atenție, numai din cele pentru selecție, nu, și din, pentru trofeu, că, alea e cu amendă usturătoare. Bine. Hai! Hai! Afară. Acolo, stați o clipă, că mă sună, nu’ș care, pe mobil
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
iscoditori, bârfitori, privesc cu neîncredere noii sosiți. Nici după ce au aflat că sunt de mult timp în Canada nu m-au primit între ei. Mă privesc cu invidie: lucrez în State... Preotul este unul mic de înălțime, cu ochii de viezure, mereu în mișcare. Nu-mi place, nu se uită în ochi când vorbește. Discuta mai ales despre planurile mărețe pe care le are cu biserică - vrea să construiască o catedrală! - decât de lucrurile sfinte. Îl simt rece și străin. După ce
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]