331 matches
-
autentică vocație filozofică, sau măcar de înțelepciunea care să-l fi învățat lecția toleranței (asemeni tatălui său, Luca nu vorbește aproape deloc, comportându-se ca un spectru sinistru, răzbunător). În consecință, sinuciderea Anei pecetluiește victoria "sângelui" asupra cuvântului, triumful impulsului vindicativ asupra discursului "îndrăgostit", ceea ce înseamnă că dialogul însuși lasă impresia unui adaos suspect, făcut a perverti "naturalul", "libidinalul" raport dintre sexe. Or, dacă dezolanta constatare nu e chiar așa greu de admis, oare de ce tocmai intelectualul, omul cu sufletul șlefuit
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
mai drăgăstoasă, cu atât să știi că a păcătuit mai mult, sau că are de gând să păcătuiască"). Și rău face, pentru că, în cele din urmă, "zvonul" se confirmă. Înfuriat, soțul trădat cere satisfacție, însă înțeleptul Helios îi temperează avântul vindicativ și-i sugerează aplicarea unei pedepse blânde, mai potrivită cu natura plină de slăbiciuni a oamenilor (cum firea femeii e înclinată spre înșelăciune, bărbatului nu-i rămâne decât să-și accepte, cu resemnare, statutul de încornorat). Cu toate că Vulcan îi ține
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
sunt însă mai complexe și le vom explica, pe cât ne stă în putință, în cele ce urmează). Fiind și el o victimă a acestei "fatalități literare", Andrei Lerian reușește, într-adevăr, să-și înfrângă fără prea mari eforturi "naturalul" impuls vindicativ, împiedicând vărsarea de sânge grație unor cuvinte bine găsite. Răzbunarea eroului lovinescian, pregătită printr-un minuțios scenariu imaginar, se consumă astfel la nivel pur verbal, într-o atmosferă civilizată și cuviincioasă, fără obișnuitele manifestări ale pasiunii dezlănțuite. Numai că "pedepsele
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
care Diogene din Oenoanda îi îndeamnă pe sculptori să-i reprezinte pe zei surâzători, veseli, astfel încât oamenii să poată viza imitarea acestei bucurii în loc să se lase stăpâniți de frică în fața unor zei pe care artistul i-ar reprezenta cruzi, amenințători, vindicativi sau războinici. De la kouros-ul grecesc la teracotele etrusce, trecând prin straniul surâs al lui Buddha (contemporan cu Pitagora...), surâsul - această blândă modalitate a râsului materialist - îndeamnă la gândirea epicurismului ca o gândire aproape orientală... 4 Grădina universală. Critica universitară
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
protipendadei. Mizantrop și pătruns adânc de sentimentul orgoliului de castă, închinându-se doar înaintea evgheniei autentice, de a cărei decădere se arată întristat, S., impostorul, nutrește o ură înverșunată față de orice „pripășit” la Curte și cocoțat în ranguri înalte. Complexul vindicativ al arhondologului megaloman răbufnește aici, împotriva grecilor îndeosebi, în accente violente, într-un limbaj grosolan, inflamat în invective stereotipe. S. e un spirit închistat, înlănțuit în prejudecăți de clasă și de rasă, legat de trecut, refractar la înnoiri, așa încât antiunionismul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289701_a_291030]
-
Abayados de Calatrava y Rigolo Năbădayos). Copil teribil al presei socialiste, iubitor de farse și bufonerii, B. era, în campaniile pe care le susținea, un gazetar de temut. Scria cu patimă, cu exaltări de vizionar, știind să fie dur, șfichiuitor, vindicativ. Virulența lui pamfletară - prevestindu-l pe N. D. Cocea - nu cruță deloc instituțiile timpului. Totul, sau aproape totul, i se pare o farsă sinistră, un spectacol de bâlci, penibil și caraghios. Verva satirică a polemistului se proiectează în creionări acide
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285521_a_286850]
-
durere și de frumusețe... Într-o zi, într-un oraș polonez, trecând prin fața unei biserici pe jumătate distruse de obuze, ghici despre ce era vorba. Imaginea bisericii din Dolșanka îi reveni în minte. Și ea dărâmată, dar cu o tenacitate vindicativă: cupola smulsă, acoperișul ars, o bucată de zid împrăștiată de dinamită, opera tovarășului Krasnâi. Interiorul, rămas descoperit, era năpădit de urzici și de lăstari de arțar. Pe ziduri se înșirau obscenități mâzgălite cu un colț de cărămidă. Doar într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
de la Minsk decât de cel de la Washington sau Paris, am urmărit în ultimele săptămâni ale anului epopeea halucinantă a unui Parlament incapabil să aleagă președintele R.M., conform noii legi aprobate astă-vară, atunci când deputații au instituit republica parlamentară, dintr-un impuls vindicativ și de autoconservare față de regimul piramidal preconizat de dl Lucinschi, făcând din „stânga” „dreapta” și invers. Din mijlocul acestui zumzet difuz, în Parlament s-au auzit doar exclamațiile ritoase ale lui Voronin - comunistul cu idei puține, dar fixe: „Vom merge
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
mai trăgând o hăitură în numele independenței și suveranității „țărișoarei”, ele continuă să spioneze și să intimideze cu spor, adică să facă ceea ce au făcut și în regimul sovietic. În loc să avem o limpezire a faptelor și o reevaluare lucidă și nicidecum vindicativă a trecutului, atât de necesare mersului înainte al unei societăți - așa cum s-a procedat în fosta RDG, bunăoară, unde dosarele agenților STASI au fost făcute publice - la noi este întreținută confuzia și suspiciunea. O culpă difuză, un inconfort general, jenant
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
și să desfacă; acum simțea că toate vin cu întâmplarea și se mulțumea cu puținul bine de care avusese parte. Cârciumarul se minte în încercarea de a uita trecutul și de a proiecta un viitor pe care îl vedea când vindicativ, când iertător. În aceste condiții, prezentului nu-i rămâne loc să existe. Revenirea lui Lică (scena confruntării cap. XII) va găsi o casă a ființei fisurată de un cutremur trecut și cârpită de minciuni și iluzii fără fundament. Un vânt
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
frustrarea, violența, inclusiv ca efecte ale mâniei de clasă, din acest punct de vedere personajele lui Ammaniti amintind de tipologia pasoliniană. Visând un viitor mai bun, se străduiesc să supraviețuiască în prezent, torturați de mii de gânduri toxice, mohorâte, feroce vindicative. Așa că nu întâmplător singurul personaj pozitiv al romanului este un bătrân pediatru, obișnuit să-și îngrijească micii pacienți ca și cum ar fi proprii copii. Dar în acea noapte extrem de ciudată când cerul s-a hotărât să toarne asupra orășelului Varrano toată
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
opusul lui Faust, cel care nu voia să moară. El în schimb, își va dori să moară și îi va fi cu neputință". Între Iov și Shylock, Jidovul Rătăcitor afișează o nesfârșită lehamite, o revoltă abisală și o nebănuită vigoare vindicativă. Pe tot parcursul romanului, Jean d'Ormesson se poartă ca un vrăjitor stilist, dând miraculoase probe de suspans, oralitate, dar și de monolog interior (vezi istorisirea lui Simon din Cirene). Dincolo de fastuoase voluptăți livrești, reperabile și în opera unor M.
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
De-aici și până a deveni serial-killer nu-i decât un pas. Îl face, dar deocamdată nu depășește liziera pădurii. Acum însă simte că a venit vremea lui, a agresiunii și dictatului. Odată cu victoria mașinii de război condusă de politicieni vindicativi, cotropitori și fără Dumnezeu, Omul Rău face pasul în istoria Străveacului, a Poloniei și a altor țări europene, pervertind convulsiv cugetul, credința și sufletul colectiv al comunităților. Singurul personaj care i se opune este Izydor, copilul handicapat care va deveni
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Simultan cu starea entropică, la început difuză și respirabilă, dar apoi generalizată și pernicioasă, se infiltrează spre a se instaura, inclusiv prin terorism sângeros, noua realitate a "realiștilor furioși", un fel de iehoviști ai colectivismului egalitarist, cu toate ingredientele utopiei vindicative, păgâne și fanatice. Răzbunarea realiștilor vizează în primul rând elita orașului, prinsă în ancheta cazului, ce se va dovedi unul suprafiresc, deasupra competenței și voinței forțelor reunite ale comisarului, procurorului, judecătorului de instrucție, grefierului, doctorului, avocatului ș.a.m.d. În
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
monstru ambiguu, pus pe posesiune telepatică, un fel de vampirism de care beneficiază aparent diverse cupluri din urbe ce i se adresează. Dar, în cele din urmă, latura lui malefică învinge și Sadim se consacră tot mai mult alchimiei sale vindicative, dihoniei și destrămării familiei, răzbunării prin piatra bastardă, Este linșat(ă) și îngropat(ă) sub gunoaiele orașului, pe măsura propriilor insanități. Învierea lui Sadim nu întârzie să se producă, căci la experiențele sale luciferiene va asista tăcută și supusă victima
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
prin strategii subtile de subversiune mediatică. Numeroase pepiniere de ONG nu fac decât să decredibilizeze procesele tradiționale de legiferare, încercând scurtcircuitarea politicului prin căpușarea deciziei executivului și contestarea isterică a conservatorismului juridic 1. Organizațiile nonguvernamentale evoluează astfel într-un comportament vindicativ de tip sindical, canalizând energiile protestatare către un utopic salt „înainte”. Acolo, ni se spune, marile nedreptăți care fac ca unii oameni să rămână totdeauna bărbați (iar nu femei), heterosexuali (iar nu homosexuali), monogami (iar nu poligami), se vor încheia
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Lui” (Ps. 95,6). Cacofonia este structural demonică, fiind o abatere de la vocația doxologică a creației: „Doamne, Dumnezeule, Te-ai preamărit foarte, întru cinstire și frumusețe Te-ai îmbrăcat” (Ps. 103,1c). Refuzul darului ființei e trădat de logica emancipării vindicative, precum și de obnubilarea interiorității invizibile, acolo unde inima este gazda experienței nemijlocite a bucuriei și suferinței. Biserica a câștigat încrederea oamenilor probând, la fiecare generație, veracitatea acestei ontologii chenotice a donației. Retorica binelui constă, așadar, într-o viziune la fel de importantă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
al doilea National Book Award (1965) și perfecționarea formulei ficționale în care elementul autobiografic devine ușor identificabil, un roman à clef în care prietenii și rivalii autorului se pot identifica, Bellow fiind desigur protagonistul, un intelectual fin, sensibil, bun, rău, vindicativ, sentimental, generos, parșiv, Herzog. Moses Herzog este universitar ca și Bellow, de aceeași vârstă, și victima unor divorțuri repetate, prin care fiecare soție încearcă, pe rând, să îl jefuiască și să îl umilească. Cariera sa de profesor și scriitor pare
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
prin literatură, și el înțelegea, ca majoritatea contemporanilor săi europeni, o sumă a gândirii, un instrument de cunoaștere. Ceea ce este mult mai mult decât înțelegem noi astăzi. Ideea că un om politic înveninat de atâtea ambiții și mânat de intenții vindicative la care nu a renunțat niciodată, cum era Cantemir, ar fi găsit potrivit să își piardă vremea cu scrierea unei cărți destinată "desfătării" celorlalți mi se pare total nepotrivită. Cantemir nu avea cum să gândească astfel. "Desfătarea" estetică nu se
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
două principii esențiale, între Bine și Rău, între forțele curative ale divinității și cele opresoare ale Diavolului. Finalul este, deja, discret anunțat. Înțelegem, de la bun început, că Inorogul nu duce o simplă luptă pentru sine, din ambiție, dintr-un sentiment vindicativ, ci una în numele unor valori ultime. Victoria sa nu este doar dezirabilă, ci obligatorie pentru ca echilibrul lumii să se restabilească. În lumea fiarelor din Istoria ieroglifică, Inorogul se bucură de un respect pe care îl datorează tocmai calităților curative ale
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
cât și în prăbușirile în lutul realității. De aceea, nostalgia vârstei revolute, pure, a copilăriei este secondată de gestul orgolios al înfruntării destinului vitreg (Mângâierea dezmoștenirii); meditația sumbră asupra morții inexorabile, care urmează capriciilor „norocului” (Destinul, Filosofia morții), se prelungește, vindicativ, în ideea generalizatoare (și egalizatoare) de condiție umană supusă legii supreme a stingerii. Chiar tendința evaziunii în iluzoriu și himeric, deja schițată, apare ca o revanșă în imaginar a eului macedonskian, lovit și încarcerat în real. Imaginea romantică a geniului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
complexul frustrării, sentimentul unei incompatibilități definitive între aspirațiile geniului și obtuzitatea, trivialitatea lumii: „Poetul trebuie să fie îngerul-om”. Ceea ce le reproșează el contemporanilor este insensibilitatea la valorile superioare ale spiritului; ostilitatea și ingratitudinea împing spre mizantropie (La bestii), tensiune vindicativă (Ură) și orgoliu al solitudinii (Moise, Leul). Adversitatea destinului și încercările dureroase de a-l depăși sunt reluate într-o amplă orchestrație romantică în câteva dintre Nopți: viziunea grotescă a înmormântării, prefigurare a „farsei” posterității din Noaptea de noiembrie, este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
practicate de Geo Bogza, ratează efectul scontat, sfârșind în prozaic. Simple experimente, ele sunt de altfel curând abandonate. Forță lirică au, în schimb, câteva texte din 1945, Ștreangul care așteaptă, Mărturisire, Mama, toate izbucnind din suferință, din frustrare, din umilire, vindicative peste măsură pe alocuri. Dar pe această cale în epocă nu se ajunge decât la așa-zisa poezie „militantă”, proletcultistă. După ce compune poeme precum Tatar-Bunar și Turbina vie și dă, în Povestea unui bob de lacrimă, câteva episoade din lupta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286971_a_288300]
-
loc remarcabil l-au ocupat plantele cu proprietăți medicinale, dăruite de Natură În mod gratuit. La acestea s-a apelat În mod permanent, timp de milioane de ani, cu speranța vindecării multor suferințe fizice și psihice. Folosirea plantelor În scopuri vindicative se confundă, ca vechime, cu prima vârstă a omenirii, respectiv din epoca de piatră, atunci când se utilizau remedii instinctive Împotriva bolilor. Din acea perioadă au fost selectate din Natură anumite „buruieni de leac”, eficace contra durerilor de stomac, ficat sau
Tratat de medicină naturistă/volumul I: Bolile aparatului digestiv by Constantin Milică, Camelia Nicoleta Roman () [Corola-publishinghouse/Science/91766_a_92300]
-
fenacetină, methoxyfluran, amfetamide, indoprofen, sulfoniluree, fenilbutazonă, corticosteroizi și multe altele, au impus excluderea lor din listele oficiale ale produselor chimioterapeutice. Deși puterile curative ale florei medicinale erau aruncate În umbră, marea majoritate a pacienților și-au păstrat Încrederea În metodele vindicative ale plantelor medicinale, având chiar rezerve față de medicamentele de sinteză chimică. În prezent, este depășită perioada În care unii medici susțineau, În mod subiectiv, că fitoterapia poate fi etichetată drept un tratament empiric cu „buruieni pentru leacuri băbești și
Tratat de medicină naturistă/volumul I: Bolile aparatului digestiv by Constantin Milică, Camelia Nicoleta Roman () [Corola-publishinghouse/Science/91766_a_92300]