796 matches
-
sensul ordinilor implicite și explicite menționate în aparițiile anterioare ale Revistei Muzica vom discuta în cele ce urmează câteva principii de configurare a enunțului muzical. Este vorba despre același flux energetic ce definește comunicarea muzicală și în care se afirmă virtualități semnificative de diverse ordini. Este bine de știut de la bun început că aceste surse energetice ce se afirmă în actul performanței muzicale sunt în parte conștient volitive, în parte subconștient implicate în zone formative ale discursului muzical, acțiunea integrată a
Revista MUZICA by Nicolae Brânduș () [Corola-journal/Science/244_a_480]
-
o lume nesigură, cu profunde sciziuni de ordin subiectiv; și romanul Străina își prezintă „cazurile“, ce pot fi interpretate și pentru că există, precum, în genere, și în celelalte romane, un număr limitat de personaje, ce pot interacționa fiecare cu fiecare; virtualitățile lor erotice sînt încercate de autoare în mai multe variante, unde fiecare poate fi cu fiecare, oricînd și aproape oricum, în același stil al intemperanței simțurilor: părinți cu copii (adoptivi sau „spirituali“). De exemplu, în Drumul ascuns, doctorul Walter se
Hortensia Papadat-Bengescu: 400 de lovituri () [Corola-website/Science/295735_a_297064]
-
de recalibrare la propria-i esență și putere de trasmisie; de recuperare a unor trasee și funcții încă posedând un potențial de utilizare. Asta nu împinge la epigonism, la conservatorism, la „restaurație” sonoră. Faptul de a topi în aceeași matcă virtualități aparent neconsensuale poate să iște oportunități valabile, dacă operația respectivă se întreprinde cu haz, cu meșteșug. Demersul principal vizează articularea. El se centrează pe o edificare interesantă capabilă să sugestioneze, să prezinte interes aperceptiv. Menționez că accentul se pune mai
Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
departe de concepția exprimată de Gisèle Brelet, care afirmă că « ființa muzicii este însuși actul realizării, trecerea neîncetată de la posibil la act»<footnote Gisèle Brelet L’Interprétation créatrice, PUF, Paris,1951, p 6 footnote>, partitura rămânând astfel în stadiul de virtualitate căci „orice interpretare e o revizuire” integrală și fundamentală a ideii, deoarece „compozitorul nu știe cu adevărat ce a vrut decât descoperind opera realizată, execuția constituind într-un sens actul însuși al creației artistice”<footnote Idem, p. 28 footnote>. Până la
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
formale. Și, din această pricină, mai evidentă decît voința imperativă de a constrînge substanța să accepte o anumită înfățișare este efortul îndelung și meticuloas al artistului de a extrage din blocul neutru sau din lutul amorf ceea ce ele conțin ca virtualitate, ca structură embrionară gata oricînd să se dezvolte sub impactul unei gîndiri fecundatoare. Iar formele astfel născute își păstrează mai departe, ca pe o amprentă a memoriei lor genetice, dar și ca semn peremptoriu al ieșirii din vag, un caracter
Sculptori români contemporani (IV) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14315_a_15640]
-
este posibilitatea revenirii accentuate a acestora în spațiul public sau, cum spunea Mircea Vulcănescu, a "actualizării unei forme sociale", ca "problemă de condiționare, de înțelegere a formelor în raport cu împrejurările în care iau naștere, în care are loc desprinderea lor din virtualitate"30. Ipoteza lui Mircea Vulcănescu este următoarea: Dacă vom fi demonstrat [...] că forma societății capitaliste presupune anumite condiții care azi tind să dispară și că împrejurările în care trăim seamănă în chip esențial cu cele în care s-a dezvoltat
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
zi cu zi, încât nimeni nu poate crede în plauzibilitatea lor. Și tot el, cu ironia inconfundabilă, afirma că adevărul nu ar fi, în ultimă instanță, decât o chestiune de stil2. Dincolo de această insistență asupra categoriei posibilului (și, implicit, asupra virtualităților multiple ale ficțiunii), meritul analizei lui G. Bottiroli constă și în aceea că nu exclude cu totul realul din joc și nici nu încearcă să privilegieze medierea lingvistică, pura convenție. Estetica sa modală se menține echidistantă atât față de teoria referențialistă
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și desenul ei din covor) se stabilește un raport enigmatic, însă nu arbitrar. Deși covorul „nu reprezintă orașul, nu îi seamănă, (...) ci îl face să devină accesibil din punct de vedere cognitiv”153, el deschide totuși un câmp vast de virtualități, ajutându-ne să vedem cum oscilează granițele dintre diversele ipostaze în care lumea ni se poate înfățișa. Giovanni Bottiroli, la rândul său, are dreptate atunci când afirmă că în strania analogie a lui Calvino „harta” din covor, deși la prima vedere
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
evidența că, în ultimă instanță (simplificând mult lucrurile din rațiuni de ordin teoretic), marii parametri ai sistemului generic se reduc la trei tipuri de constante (tematice, modale și formale), Genette preferă totuși să așeze - în locul amintitei triade - o „rezervă de virtualități generice”: Ne va fi îndeajuns deci, pentru moment, să stabilim că un anumit număr de determinări tematice, modale și formale relativ constante și transistorice (...) desenează oarecum peisajul în care se înscrie evoluția câmpului literar și, într-o largă măsură, determină
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
îndeajuns deci, pentru moment, să stabilim că un anumit număr de determinări tematice, modale și formale relativ constante și transistorice (...) desenează oarecum peisajul în care se înscrie evoluția câmpului literar și, într-o largă măsură, determină ceva precum rezerva de virtualități generice în care această evoluție își face alegerea 181. Extrem de nuanțată, demonstrația lui Genette reușește - plecând de la denunțarea confuziei amintite dintre genuri și moduri - să inducă, tocmai prin evidențierea superiorității clasificării aristotelice, o oarecare tendință de marginalizare a criteriilor de
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
realitatea extratextuală, contextul istoric se reîntorc în atenție, permițând revizuirea statutului modurilor. Este drept că în Introducere în arhitext toate acestea lucruri nu apar explicit formulate 183. Însă cu greu am putea afirma că Genette exclude din acest repertoriu „de virtualități” - așa cum procedau structuraliștii - tot ceea ce ține de domeniul extraliterarului. Este drept că teoria genurilor se dovedește, în optica sa, utilă nu numai în delimitarea extensională a câmpului literar, ci și în furnizarea unei definiții intensionale a literaturii în specificitatea sa
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
pe cel al poeziei (este deja bine cunoscută analogia cu fereastra și vitraliul), dar nu trebuie totuși să trecem cu vederea faptul că, din considerente ce țin probabil de avantajele simplificării teoretice, poeticianul concepe limbajul uzual ca pe o pură virtualitate, ca pe un de grad retoric zero al gândirii și al verbalizării, inexistent în realitate. Discursul transparent, potențial, ar fi, așadar, acela care permite ca semnificația să fie vizibilă, fără a servi la altceva decât la a se face înțeles
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
poate trece neobservată tendința scriitorului de a valorifica resursele expresive ale limbajului curent, adeseori banal, uneori argotic, tentație ce se asociază cu renunțarea la intenționalitatea „poetică” (sau, oricum, la conotațiile de „înalt” și „nobil” ale termenului). Că Arghezi valorifică acum virtualitățile expresive, multă vreme ignorate, ale unor registre „plebee” ale limbii, că explorează cu extraordinară îndrăzneală zone sociale și lexicale inexistente până la el în poezia românească, că excelează în proliferarea de procedee antilirice, sunt afirmații greu de contestat. Rămâne însă de
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și narativă întâlneam, de pildă, la Tudor Arghezi. Că tehnica din La Lilieci nu este tocmai străină de unele Flori de mucigai, rămâne de natura evidenței și împrejurarea nu a trecut neobservată 394. Ca și predecesorul său, Sorescu valorifică aici virtualitățile expresive, multă vreme ignorate, ale registrelor „plebee” ale limbii (regionalismele și cuvintele populare sunt la fel de frecvente, pe cât erau în Flori de mucigai expresiile argotice). În plus, după cum am arătat, Marin Sorescu excelează și el în valorificarea procedeelor antilirice, abandonând însă
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cuvinte, existența este mai puternică decât inexistența, decât golul și nimicul. Sensurile negative apar după cele pozitive. La fel, virtualul are ca bază realul, nu invers. S-a văzut aceasta după conceperea și fabricarea computerului. În și pe el apar virtualitățile, nu invers. Virtual, logica matematică booleană (binară) împreună cu alte teorii conțineau mașina logică de calcul. Adică o mașină logică "numerică", de genul tablei înmulțirii, a celor patru operații aritmetice în baza zece. Ceva asemănător, dar cu realități mai complexe, se
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
produse, influență, prestigiu și puteri strategice. Ca țară intrată în "clubul UE", România s-a angajat ca prin acțiunile ei să întărească conștiința comunitară și virtuțile unui homo europaeus nu numai cu vederi transatlantice, dar și cu responsabilitatea menținerii controlului virtualității biblice de Apocalipsă. Sarcinile țării noastre sunt întărite, dar și slăbite de vederile lui Samuel Huntington (1927-2008), luate ad litteram. El voia să renunțăm la patru paradigme ale relațiilor internaționale ("Sfârșitul istoriei" vezi (8); "noi" și "ei"; "mai multe/mai
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
evaporeze îndată ce slăbim efortul credinței noastre. Ele sunt pentru noi până ce credem în ele, adică până ce vrem să fie și nu mai sunt pentru noi, când nu mai credem cu tărie, când nu mai vrem să fie. Existând totdeauna ca virtualitate pentru noi, în mod actual există numai când credem și în măsura în care credem. În acest sens credința e vedere, e experiență. Iar voia noastră opusă credinței e un perete care ne desparte de ele. (n.s. 261, p. 184) footnote> Nu cumva
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
Și aici avem cîteva mari scheme compoziționale, care privesc deopotrivă verticala, diagonala, înscrierea centrală în nuclee ovoidale, orizontala activă și niciodată pe aceea statică, pasivă. Cu alte cuvinte, formele lui Zaica se nasc din lumea elementară a geometriei, din infinita virtualitate a punctului, a liniei drepte și curbe, deschise și închise, dar din lumea unei geometrii care își neagă atît natura axiomatică, vocația abstractă a egalității pure cu sine, cît și aspirația întrupării, tentația eșecului în constrîngerile precare ale materiei. Din
Dorel Zaica, între materie și lumină by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7325_a_8650]
-
remarcabil la acest moment cinematografic uitat este respirația normală, firescul pe care-l vom regăsi ulterior la regizorii Noului Val. Nu cred că Laurențiu Damian, cu această concatenare subtilă a scurtmetrajelor vechilor și noilor regizori, sugera o cotinuitate, cât o virtualitate a filmului românesc din anii ’70, ’80, care s-ar fi putut materializa într-un alt context decât cel al unui stat totalitar. Redescoperirea autenticității cu regizorii Noului Val nu trebuie să facă abstracție de astfel de momente la care
Filmul românesc la Coimbra și Porto by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5231_a_6556]
-
cinematografic, se mișcă cu nonșalanță prin hățișurile și meandrele poveștii, dând forță și suspans fiecărui cadru. Dar, dincolo de acestea, ceea ce face cu adevărat valoros și atașant acest film și-l deosebește de un exercițiu perfect, dar rece, de stil și virtualitate cinematografică - sunt personajele și, mai ales, timida și liniștita Sissi care, pentru a-și cuceri dragostea, devine "un munte" de energie, inventivitate și perseverență. Un tandru și aplicat portret de tânără femeie făcut cu dragoste și multă înțelegere. De altfel
Bruxelles, mon amour! by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/16415_a_17740]
-
Ce ar fi putut să fie și n-a fost? După 11 începe să bată vîntul." Adică, le vent se lčve. Il faut tenter de vivre. Tentativele de a trăi nu sînt, în jurnal, niciodată depășite. Viața e delectabilă ca virtualitate, și ca reproș. Speranța că ai ratat, și că orice ratare are o soluție sau, dacă nu, îți furnizează măcar porția de vină vitală, e dimensiunea volatilă, ascunsă, a vieții în plan. Senzația de "fericită absență", de n'ętre pas
Axele memoriei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9929_a_11254]
-
prima treime a cărții, cuprinde tot ce-ar fi fost de spus despre subiect. Aproape că tace el însuși, în sensul că nu dezvăluie nimic. E o regulă aproape generală pe care Sfoara de întins rufe o respectă. Volumul oferă virtualități, latențe, nu explicații. Toate traumele și toate tramele sunt, la rigoare, posibile, dar activarea fiecăreia dintre ele depinde de instrumentarul de lectură. Întocmai ca în finalul cărții (care poate disimulează un vademecum), Alice Popescu practică o poetică a sincerității pasive
Tablou de familie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3876_a_5201]
-
Într-o parodie de prost-gust, dar adevărul adevărat este că lumea naturală va rămîne baza oricărei valori. Astfel Încît doar prin raportare la această lume naturală, sau „natură“ trebuie să ne măsurăm lumea noastră omenească. Sau, ca să mă exprim altfel, virtualitatea are un stăpîn: realitatea. Farkas sare din scaun: — Te contrazici singur! Realitatea este un construct! El Diablo, nerăbdător, pune un nod În gîtul lui Farkas, făcîndu-l să tacă. Cară-te, Farkas. Evident că Wakefield se contrazice. Dar natura este terenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pune un nod În gîtul lui Farkas, făcîndu-l să tacă. Cară-te, Farkas. Evident că Wakefield se contrazice. Dar natura este terenul lui și Îi place să audă laude la adresa ei. — Da, domnule Farkas, dar Realitatea este cea mai veche virtualitate din cîte există și are mai multe straturi decît putem noi Înțelege. Banii sînt virtuali, dar sînt o generație mai nouă. Cel mai bun lucru pe care Îl pot face cei cu prea mulți bani este să Îi transforme În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și a celor de-o teapă cu el. În țări atît de mici Încît pămîntul poate fi o problemă reală, se prea poate să Îți pierzi uzul rațiunii din cauza patriei natale, dar aici, În țara comerțului liber, a globalizării, a virtualității, care-i rostul? Dar este plătit să asculte, așa că-și mușcă limba. Redbone Își plimbă degetele de-alungul Coastei de Vest. — Ce vezi? — Coasta de Vest, Oceanul Pacific? — Asta este ce vezi tu și amicii tăi, căcăcioși liberali și globaliști. Ce crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]