166 matches
-
destul de des, așa că țipetele tinerei femei, străpungeau viscolul de afară, precum urletul unei haite de lupi hămesită de foame, spărgea liniștea pădurii. Era în dimineața zilei de douăzeci și șase martie o mie nouă sute doi, o zi plină cu ninsori viscolite și cu un crivăț de ziceai că ești în miezul iernii, nu în luna lui mărțișor. Viscolul șuiera spulberând omătul depus pe crengile stejarilor ce străjuiau ca o perdea de protecție îngrămădirea de case a satului Dolhești din județul Neamț
DE-AS PUTEA VIATA INTOARCE (VIAȚA ȘTIUTĂ ȘI NEȘTIUTĂ A ÎNDRĂGITEI INTERPRETE DE MUZICA POPULARĂ DIN TÂRGU JIU, MARIA LOGA) de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2128 din 28 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/343115_a_344444]
-
pustii se plimbă iarna ca o amintire destrămată. Ce oarbă-i dragostea în sângele dezlănțuit și troienit de neguri. Doar clopotele nopții mai sfâșie cerul doar vrăjitoarele mai hohotesc în turn când avalanșe de iluzii se înfiripă între suspin și viscolita așteptare, așteptare... Citește mai mult Veghează-mi somnulși zăpada așternută peste gânduri.Doar la răscuci mai bântuie vântul- ca un amant prigonit -Ce liniște blândă coboarăîn adâncuricând scânteieri de taină se ivescîn respirarea ultimei secunde.Îmbrățișează-mi visulși tresărirea fulgilor
VALENTINA BECART [Corola-blog/BlogPost/379262_a_380591]
-
fulgilor de-argintce se desprind de tâmplă.Pe străzile pustii se plimbăiarnaca o amintire destrămată.Ce oarbă-i dragosteaîn sângele dezlănțuit și troienit de neguri.Doar clopotele nopțiimai sfâșie ceruldoar vrăjitoarele mai hohotescîn turncând avalanșe de iluzii se înfiripăîntre suspin și viscolita așteptare,așteptare...... XXVII. CELLA NEGOIESCU: "EURITMII ALBASTRE" - EXPOZIȚIE DE PICTURĂ, de Valentina Becart , publicat în Ediția nr. 1798 din 03 decembrie 2015. În prezența unui firesc mare număr de admiratori ai artelor, miercuri, 16 septembrie 2015, la Muzeul Unirii din
VALENTINA BECART [Corola-blog/BlogPost/379262_a_380591]
-
mă-mblânzesc la umbră serii și-a moșneagului răscopt și mă doare-n frunză toamnei și-n copacul tot mai trist, mă închin umil icoanei să mai fiu, să mai exist și mă doare-n fulgul iernii și-n nămeții viscoliți, în mătania vecernii și în lupii hămesiți vreau copiii să m-asculte, mama, te aștept să-mi vii doruri, gânduri, vise, multe mă plâng rime-n poezii... Referință Bibliografica: MĂ PLÂNG RIME / Dora Păscu : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr.
MĂ PLÂNG RIME de DORA PASCU în ediţia nr. 1959 din 12 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/380829_a_382158]
-
inegale, spre cerul senin, al nopții. Cu un fior neplăcut, călcam tot mai apăsat, pedala accelerației, pentru a scăpa din această zonă neprimitoare, plină parcă, de mistere și neprevăzut: Pe lângă drum începeau să apară tot mai des grămezi de zăpadă viscolită, semn că fusese zăpadă mare pe acolo zilele trecute. În spatele brazilor întunecați, se vedeau clar crestele munților acoperite cu zăpadă, care strălucea în lumina lunii. Câteva minute mai târziu, intram într-o ceață foarte densă de munte și am început
ÎN ARŞIŢA PRIMĂVERII TIMPURII (NUVELĂ) PARTEA A DOUA de IOAN CÂRJA în ediţia nr. 1942 din 25 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380816_a_382145]
-
Autor: Antonela Stoica Publicat în: Ediția nr. 2216 din 24 ianuarie 2017 Toate Articolele Autorului ÎNGERI CU ARIPI DE FLUTURI Se-ndoaie crengi în suflet de-așa multă zăpadă Cad avalanșe-n mine, ochii nu vor să vadă Cum ninge viscolit, pe îngeri fără haine, Ascunși și zgribuliți sub muntele de taine... Se-acumulează gheața pe ochii fără pleoape Ce somnul nu-i închide, iluminând ca ape Iar trupul lor ce doare e-ncarcerat în țurțuri Fragili, se zbat să scape, îngeri
ÎNGERI CU ARIPI DE FLUTURI de ANTONELA STOICA în ediţia nr. 2216 din 24 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374308_a_375637]
-
așchii cerul. Să nu pătrundă acele de gheață În sufletul, și-așa, în agonie Că nu găsește-o cale, nu mai știe Să-noate prin troiene sau prin ceață. Iar licărul cuminte de lumină N-ar înfrunta omăturile-acele Prea albe, viscolite și prea grele Ce-n iarnă și în mine-ar sta să vină. Prin ochi, făclia-mprăștie-nafară Speranțele ce nu s-au vrut închise În vreo casetă cu-amintiri și vise, Căci iernile-amuțesc în primăvară. Când sufletul lumina-și ține vie
FLORI DE GÂND de SILVIA RÎȘNOVEANU în ediţia nr. 2180 din 19 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374340_a_375669]
-
El... și că totul în viată e fragil, efemer... Îi amintim, anual, că oamenii i-au răstignit Mielul.... ...Și nu, Iarna în Aprilie nu e o -ntâmplare! E o Minune, o lecție mare! Mulți cred că din eroare a nins viscolit, chiar la trei zile de când Iisus a Înviat...Tatăl, dezamăgit fiind de noi, repetat, să ne tot ierte a obosit! ... Iar când și-a-ntors o clipă privirea, a aruncat în Haos de frig Omenirea! Spune și tu: cum să mai trăiesc
SĂ CONTINUE ÎN RAI SĂRBĂTORILE de ANTONELA STOICA în ediţia nr. 2307 din 25 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374010_a_375339]
-
din fier și ușa îi fusese încuiată cu trei lacăte mari. Colivia era la marginea Pădurii Soarelui, și nu așa departe de locul unde își avea lăcașul Moș Crăciun și curierii săi. Singurii lor tovarăși erau munții, vântul și troienele viscolite, iarna. Vara, căldura toridă, ploile și animalele sălbatice îi deranjau tot timpul, sau ploile și vântul îi udau și îi chinuiau. De ani și ani de zile se chinuiau să spargă lacătele de Sărbători, cu intenția de a-i face
PĂDUREA SOARELUI (3, 4) de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1435 din 05 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371928_a_373257]
-
prin ploi, și prin furtună, Prin zăpezi proaspăt căzute. Ei tot merg, nimic nu poate Să le stăvilească drumul Până văd (inima-i bate) Din castel cum iese fumul. Ciori cu glasuri răgușite Din înalturi prind să cadă Pe troiene viscolite, Sclipitoare, de zăpadă. Totu-i pustiit și rece, Negre ziduri, negre geamuri, Vântul șuieră și trece, Fulgii aruncând pe ramuri. Și în iarna grea, geroasă, Peste munții de zăpadă O voce-ncepu, sfioasă, Cântec dulce de baladă. Ca un plâns
FLĂCĂUL CEL VITEAZ de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1430 din 30 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371981_a_373310]
-
pe mama spunând că nu se mai găsesc măsline... Deși iernile erau blânde, întruna din serile de iarnă trecând prin cimitir spre casă și fiind întuneric (școala avea programul după amiaza pentru copiii claselor mici), începuse dintr-o dată să ningă viscolit. Fulgii de zăpadă mă prinseseră în vârtejul lor și amețisem. Scăpasem din mână ghiozdanul și cu mânuțele înghețate, nu-l mai puteam prinde din zăpada așternută. Frigul mă cuprinsese, am început să strig și am avut norocul că servitoarea ieșise
ALBA IULIA de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2169 din 08 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/372930_a_374259]
-
Nedeschisă și necitită încă, Sunt cartea ce poate să-ți ofere Neașteptați și magici fiori; Sunt zâmbetul etern gravat în inimă, Ce, doar de la tine-așteaptă Să-l metamorfozezi în râsete; Sunt Primăvara, parfumată și înflorită, Ce a trecut prin iarna viscolită... Referință Bibliografică: Autoportret / Floarea Cărbune : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 829, Anul III, 08 aprilie 2013. Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Floarea Cărbune : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului
AUTOPORTRET de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 829 din 08 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345768_a_347097]
-
Acasa > Poeme > Antologie > LARMA SUFLETULUI Autor: Elena Armenescu Publicat în: Ediția nr. 738 din 07 ianuarie 2013 Toate Articolele Autorului Gânduri viscolit-au cu atingeri Fața valurilor Cuibul vulturilor Stâncile Dincolo de care Se ascunde în taină mare Larma sufletului. Tot ce-am atins cu mirarea Cu râvna, descumpănirea Cu gestul sculptat Cu sângele cuvintelor nerostite Nu valorează nimic, nimic. Gânduri viscolit-am
LARMA SUFLETULUI de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 738 din 07 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348930_a_350259]
-
Gânduri viscolit-au cu atingeri Fața valurilor Cuibul vulturilor Stâncile Dincolo de care Se ascunde în taină mare Larma sufletului. Tot ce-am atins cu mirarea Cu râvna, descumpănirea Cu gestul sculptat Cu sângele cuvintelor nerostite Nu valorează nimic, nimic. Gânduri viscolit-am cu aprinderi Fața valurilor Cuibul vulturilor Stâncile Dincolo de hotarul urcării În fântâna începutului gândului Când deodată... Fulgerător Cremene și iască reușesc să ivească Fără rostire Scânteiere-n vânt Noul lor cuvânt. În sunetul tăcerilor La ceasul reînvierii Statuilor din
LARMA SUFLETULUI de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 738 din 07 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348930_a_350259]
-
de speranță, un tril De dimineață aurie, luminoasă. E inundație de alb, de argint În ramurile de soare înfometate Care în țipăt de patimi sclipind Se leagănă lin, neînduplecate. Este un fluviu de culori ce curg În arterele mele pulsatorii viscolite De dragoste, de pânda în amurg A răzvrătirilor, spre clipe fericite. Ascunsă între rozalbele petale Mă pomenesc rugându-mă-n neștire Intre tufe de bujori, de crini și cale Să mă binecuvânte Domnul cu Iubire! Referință Bibliografică: Beatitudine / Elena Armenescu
BEATITUDINE de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 815 din 25 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345401_a_346730]
-
au un rol esențial în procesul de menținere a umidității solului și aerului în perioadele de secetă, precum și în procesul de apărare nu doar a culturilor, ci și a localităților de vânturile puternice din toate anotimpurile, respectiv de furia zăpezilor viscolite. Unde mai punem la socoteală efectul odihnitor și reconfortant al pădurilor pentru oameni și pentru feluritele viețuitoare cu păr și pene care le populează, deci importantul rol ce le revine pădurilor în profitabila industrie a turismului... Toate astea sunt bine
CONTINUĂ MASACRUL PĂDURILOR ROMÂNEŞTI. PÂNĂ CÂND? de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 819 din 29 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345469_a_346798]
-
Articolele Autorului Se-astern nămeții peste vise ce-au murit, Iar gerul sufletului îmi îngheață-n pleoape, Nu știi ce greu e să fii singur pe pământ Și cât de greu îmi este să nu te am aproape. Și ninge viscolit dar fără fulgii de zăpadă, Ninge cu dor și cu speranțe ce s-au frânt, Se clatină apusul de veșnica-mi șaradă, Ce-o joc mințindu-mă că te-am uitat demult. Mă-ncurc din nou în labirintul așteptării, Dar
NINGE CU DOR... de DORINA OMOTA în ediţia nr. 1451 din 21 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376693_a_378022]
-
Acasă > Poeme > Pitoresc > CRĂCIUNUL MĂ DOARE... Autor: Emilia Amăriei Publicat în: Ediția nr. 2184 din 23 decembrie 2016 Toate Articolele Autorului Crăciunul mă doare și nu-i că odată Mă ninge pe suflet cu stele și nori Cărări viscolite, nămeți prin ograda, Și-un strop colind străbătându-mi prin pori. Aud clopoței , vin copiii cu „Steaua”, Tătuca și mama bănuți zornăiesc Și-mi cerne prin gânduri sălbatică, neaua Prin minte-mi trec sânii și căi tropotesc. Și-mi dau
CRĂCIUNUL MĂ DOARE… de EMILIA AMARIEI în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373074_a_374403]
-
dezgustul dar, zău, altă corelație nu mi se părea mai potrivită. Cu toate acestea, o admiram așa cum o admirau toate colegele. Asta până în ziua aceea de luni, în care aureola Cleopatrei a dispărut cu totul numai din vina mea. Ningea viscolit afară. Telefonul îmi arăta o temperatură de minus douăsprezece grade. La birou, tăcerea adâncă era o dovadă că și celelalte colege îmi împărtășeau starea de spirit. Cleo își aranja într-o oglindă mică genele umezite de fulgii dezghețați. O urmăream
O ADEVĂRATĂ LADY de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 2274 din 23 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/378693_a_380022]
-
Și glasul lui dulce eu nu-l aud azi, Pieri pentru mine iubitul obraz, Iubita sa față. Voi brazi cu-apărare, tu soare iubit, Țineți-l cu bine, Priviți ca prieteni pe cel părăsit, Să nu îi înghețe, -n omăt viscolit, Și inima-n sine. Voi brazi cu-apărare, tu soare iubit, Îi fiți cu dreptate, Luați-l în samă pe cel părăsit, Să nu-i înceteze, -n omăt viscolit, Și pieptul de-a bate. Voi brazi cu-apărare, tu soare
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ca prieteni pe cel părăsit, Să nu îi înghețe, -n omăt viscolit, Și inima-n sine. Voi brazi cu-apărare, tu soare iubit, Îi fiți cu dreptate, Luați-l în samă pe cel părăsit, Să nu-i înceteze, -n omăt viscolit, Și pieptul de-a bate. Voi brazi cu-apărare, tu soare iubit, Îi fiți cu blîndeță, Cătați ca prieteni la cel părăsit Ca inima lui, de omăt viscolit, Să nu i se-nghețe. IONEL (întinde brațele) Departe, ah! mai este
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
-l în samă pe cel părăsit, Să nu-i înceteze, -n omăt viscolit, Și pieptul de-a bate. Voi brazi cu-apărare, tu soare iubit, Îi fiți cu blîndeță, Cătați ca prieteni la cel părăsit Ca inima lui, de omăt viscolit, Să nu i se-nghețe. IONEL (întinde brațele) Departe, ah! mai este ea Prea mult ținu cercarea mea. DORUL Vor rămâne în veci departe, De tine eu acum am parte. Cine o dată-n ochi îmi vede N-a săruta vrodinioară
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
, revistă apărută la București, de trei ori pe lună, între octombrie 1898 și 20 aprilie 1905. Proprietar și director până în 1901 este M. I. Toncescu, autor de snoave și romane publicate în foileton (Fatalitate, Floare viscolită ș.a.). Mai colaborează Anibal Teodorescu și Neculai Pandrea, autori de romane și traduceri, N. Țincu, D. Teleor, Al. Antemireanu, Victor Anestin, M. Mora. Versurile aparțin lui Carol Scrob, Mircea Demetriade, Florian Becescu, Iuliu Cezar Săvescu, Cincinat Pavelescu și Smarandei Gârbea
TRIBUNA FAMILIEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290248_a_291577]
-
a decernat un premiu al Uniunii Scriitorilor. Nuvela Boarii înfățișează drumul spre masivul Parâng al unei cirezi mari mânate de bătrânul baci Aron Muntean și de câțiva ciobani tineri. Îndată după intrarea în defileu vremea se schimbă, ceața deasă, zăpada viscolită ca iarna, vântul care treptat ajunge la furia unui uragan pun în pericol întreaga cireadă. Boarii încearcă să împiedice răzlețirea cirezii sau prăbușirea în prăpastie. După câteva ore stihiile încep să se liniștească, câteva vite sunt totuși pierdute, iar bătrânul
ORLEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288591_a_289920]
-
care-mi plac. Părea ieșită din trecut, ca și Nitacrit. Dar rudăreasa aceea era vie și cine o zărea nu ținea deloc să moară. Legendele ținutului Dunării nasc într-o clipă și cad ca frunzele, ca florile și ca fulgii viscoliți ai sălciilor. Omul meu, Ștefan Gâdea, a mormăit ceva. Am înțeles că-i aduce omagiul unei înjurături. —Frumoasă muiere, am răspuns eu. —Asta-i una Raruca, m-a informat Gâdea. Parcă s-a mai subțiat și a întinerit iar, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]