208 matches
-
pământ, apărut în 1967, urmat de placheta Anul soarelui cald (1969). Ceea ce îi caracterizează temperamentul este sentimentul de independență, de refuz al constrângerilor, dar și o puternică dorință de autoiluzionare. În poezia lui coexistă contrastele: pe de o parte - un vitalism debordant, pe de alta - o oboseală copleșitoare, dublată de o neliniște bântuită de spaime, de întrebări existențiale. Cartea Mașina timpului (1975) este expresia altei vârste și a altei atitudini. Exuberanța și vitalismul au dispărut, lăsând loc unei noi ipostaze a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288394_a_289723]
-
lui coexistă contrastele: pe de o parte - un vitalism debordant, pe de alta - o oboseală copleșitoare, dublată de o neliniște bântuită de spaime, de întrebări existențiale. Cartea Mașina timpului (1975) este expresia altei vârste și a altei atitudini. Exuberanța și vitalismul au dispărut, lăsând loc unei noi ipostaze a poetului: aceea în care „înnebunind de luciditate”, „nu mai vrea liniște, nu mai vrea somn, nu mai vrea vis”. În volumul de proză intitulat ostentativ Aleargă, nu te opri (1970), dincolo de titlu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288394_a_289723]
-
literar și artistic” (semnând A. Lucaci), și editorial cu volumul Vitralii (1967). Poeziile sale confesive, relativ meșteșugite, cu o vagă tentă ironică ce atenuează oarecum imagismul și intimismul gratuit, stau sub zodii multiple, reținând atenția prin voința de plasticitate și vitalismul de sorginte țărănească. Sunt învederate o certă aptitudine a dialogului și o indiscutabilă voință de comunicare („Nimic nu pot să-ți dărui dacă / Nu-mi cauți ușa, musafir”). De aici și claritatea, eufonia multor versuri, dar și plata sfătoșenie, mediocritatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286200_a_287529]
-
le-au acordat importantă meritata. Asemenea lui Caillois și înaintea lui, Pius Servien credea că arta nu e decât împlinirea unei tendințe înscrise în structura lumii naturale, mai precis în structura organismelor vii [...]. Estetică acestui precursor al poeticii matematice combină vitalismul bergsonian cu o reactivare (științifică, nu mistica) a viziunii pitagoreice asupra structurii numerice a universului. La intersecția biologiei (un fel de „estetică generalizată” a viului) cu matematica, Pius Servien proiectează o estetică științifică, a cărei cheie rămâne studiul ritmului. IOANA
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289647_a_290976]
-
izbândi sau rata în demersul său malefic. Însă, ceea ce importă aici este nu rezultatul expansiunii uneori debordantă a negativității celuilalt, ci însăși această negativitate. Prin urmare, în ce constă răutatea agresivă a celuilalt? Ce o definește? Unde își are sursa vitalismului său? Chipul pietrificat în schimonosirea dictată de ecoul urii adânci exprimă un ne-firesc, o abatere vătămătoare de la verticalitatea umanului. Așadar, dincolo de masca vicleană în care fostul naiv nu mai crede, ce ne-omenesc pulsează, ce corupție malefică și-a
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
târziu, Veste bună (dramă pasională compusă pentru actrița Maria Ventura) este un text de maturitate, care a suscitat admirația lui E. Lovinescu. Piesă de atmosferă, chiar dacă nu propriu-zis „ibseniană”, cum s-a afirmat, drama mizează pe fascinația ambiguă stârnită de vitalismul - poate cam șarjat, dar cu umbririle sumbru-extatice ale fatalității etc. - al unui personaj masculin „puternic”, ce ignoră candid constrângerile moralității burgheze comune. Puțin cunoscut, nereluat pe scenă după război și publicat abia în anii ‘70, textul rezistă la lectură și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289908_a_291237]
-
sau în comentarii aplicate, găsește puncte de asemănare între cultură greacă și cea română. Astfel, între Odysseas Elytis și Nichita Stănescu identifica nuclee de relaționare, cum ar fi propensiunea către apolinic, măi propriu spus, catre soare, centru de energie și vitalism, reflectat la ambii, prin prisma sufletului poetic, aspirând mereu la perfecțiune. R. este și un bun traducător în neogreaca al liricii contemporane românești, selecția să oprindu-se la Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ștefan Aug. Doinaș, Ioanid Romanescu, Mihai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289093_a_290422]
-
a accepta "atmosfera dionisiacă" ale cărei umbre se întind peste lumea socială. Sociologul fenomenolog s-a hrănit abundent cu seva filosofiei fenomenologice, cu sociologia comprehensivă a lui Max Weber, cu sociologiile subiective ale lui Simmel și Schütz, deopotrivă cu izbucnirile vitalismului romantic nietzscheian și cu psihologia inconștientului colectiv și antropologia arhetipurilor umane inspirate de C. G. Jung, dar mai ales cu învățămintele antropologiei imaginarului de la origini până în zilele noastre dezvoltate de mentorul său francez Gilbert Durand (parțial tradus și în românește
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
1989). Semnează și cu pseudonimele L. D. Anton, Dimitrie Anton. Volumul de eseuri Semnele timpului. Opinii, dialoguri (1988) este întâmpinat favorabil de critici, care îl intepretează însă în cheie diferită. Dacă Gh. Grigurcu identifică aici elemente de Lebensphilosophie, suflul unui vitalism antiintelectualist de sorginte trăiristă, N. Manolescu crede în schimb că eseurile sunt orientate decisiv spre spațiul culturii și că diversitatea punctelor de vedere critice răspunde, poate, într-un fel perspectivei postmoderne a autorului, ce înlătură barierele dintre real și livresc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285392_a_286721]
-
intimitatea căminului ori în proiecția orașului de provincie și a peisajelor portuare este lentoarea melancolică sobră (dizolvând orice tentație a pateticului), cu o undă de meditație, îmbinată cu blânde, dulci-amare inflexiuni ironice, chiar autoironice, care dau pe alocuri senzația unui vitalism, dacă se poate spune, resemnat. Doar rareori își fac loc accente de deznădejde sau de sarcasm. Este o poezie degajând îndeobște un aer de simplitate familiară, amalgamând tendințe clasicizante sau de notație realistă cu altele romantice și mai cu seamă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288420_a_289749]
-
-aș vrea să-l scot și să-l omor, / Să nu-l mai simt în mine cum se zbate / Ci să-l asvârl în gârlă și să-i cânt pe mal / În violet minor, / Cum cântă vântul când pe-aproape-i toamnă.” Vitalismul nietzscheean din poezia lui Lucian Blaga se voia eliberat în căutarea unui trup pe măsură, la dimensiunea marilor alcătuiri geologice sau cosmice, pe când la P. sufletul se dezmărginește înspre pustiu și epuizare. O translație similară cunoaște și motivul călătoriei. Zborul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
Volumele publicate după 1960 - Treptele anilor (1962), Versuri (1964), Ulcioare de piatră (1969) ș.a. - consună cu tonul „stenic”, „optimist” al epocii. Chiar dacă acum scrie o poezie ocazională, festivistă, declarativă, L. nu abandonează câteva dimensiuni la care se raportează: natura, istoria, vitalismul românesc. Traducător remarcat încă din deceniul al patrulea, L. transpune în românește din poezia lui Pușkin, Lermontov, Esenin, Mihalkov, dovedind reale afinități cu autorii la care se oprește. Specialiștii au apreciat inventivitatea lexicală și imagistică a versiunilor sale, în special
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287783_a_289112]
-
lui I., aproape în întregime autobiografică, alcătuită din ciclurile Povestirile lui Adrian Zograffi, Copilăria lui Adrian Zograffi, Adolescența lui Adrian Zograffi și Viața lui Adrian Zograffi (personajul fiind un alter ego al scriitorului), este străbătută de o energie vibrantă, de vitalism, făcând elogiul dragostei față de om, al prieteniei, al trăirii intense. I. nu a scris pentru a se delecta, ci pentru că însăși experiența sa de viață l-a împins să facă asta: „În clipa când pun mâna pe condei și mă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287636_a_288965]
-
articole de istorie literară și studii de versificație: Tradiția conceptului modern de poezie, Cu privire la versul liber românesc, Poezia lui V. Voiculescu - un studiu despre evoluția de la tradiționalism la modernism a poeziei voiculesciene, despre modelul prometeic și jocul formal, pe coordonatele vitalismului novator. Tudor Vianu semnează eseul Generație și creație, studiul Prezentul etern în narațiunea istorică și un articol despre opera sadoveniană. Peisajul critic este completat de Pompiliu Constantinescu (Aforismele lui Lucian Blaga, Romantismul românesc), Perpessicius (titularul rubricilor „Jurnal de lector” și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289212_a_290541]
-
polemica pe care o duceam cu prietenii mei literați de primă oră În jurul locului pe care-l ocupă balada Mioriței În mentalul românesc, dispută ce revine adesea În aceste scrieri, dar și În altele, e o dovadă a unui anume „vitalism” ce-l caracteriza pe tinerelul și debutantul Breban - alții, mai răutăcioși, vorbeau bineînțeles de provincialism sau de obtuzitate, pur și simplu, În fața „măreței metafore a nunții cosmice”! E adevărat, „vitalismul” meu se acorda greu cu reflexele culturale rafinate ale unor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
dar și În altele, e o dovadă a unui anume „vitalism” ce-l caracteriza pe tinerelul și debutantul Breban - alții, mai răutăcioși, vorbeau bineînțeles de provincialism sau de obtuzitate, pur și simplu, În fața „măreței metafore a nunții cosmice”! E adevărat, „vitalismul” meu se acorda greu cu reflexele culturale rafinate ale unor prieteni bucureșteni precum Mircea Ivănescu sau Matei Călinescu, dar el, cred eu, nu era doar expresia unei genetici bine echilibrate și tari, ci - o arată scrierile mele de mai târziu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
proiecte!... Nu știu!... Nu știu!... Dar... pentru a reveni la „cazul” umilului dumneavoastră servitor, autorul acestor rânduri, eu, În ce mă privește, Îmi explic capacitatea mea de a lupta, de a domina spaima morții - uneori! - și printr-un tip de vitalism, pe care bănuiesc că l-am moștenit, pe linie paternă, de la antecesorii mei. Un vitalism, o exuberanță a existenței care ar trebui, e adevărat, să producă și un efect invers - adică o potențare a fricii de a o pierde, această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
acestor rânduri, eu, În ce mă privește, Îmi explic capacitatea mea de a lupta, de a domina spaima morții - uneori! - și printr-un tip de vitalism, pe care bănuiesc că l-am moștenit, pe linie paternă, de la antecesorii mei. Un vitalism, o exuberanță a existenței care ar trebui, e adevărat, să producă și un efect invers - adică o potențare a fricii de a o pierde, această miraculoasă existență! Dar, cred, bănuiesc că sunt și am fost adeseori atât de impresionat - În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de ceea ce este inconsistent, urâtul de frumos, armonicul de dizarmonic, trecătorul de etern, de acel „etern” de care Încă o dată e capabil creierul nostru ce se mișcă pe acele „cârje” sau „prejudecăți miraculoase” ale cauzalității. 4 Și, recunosc Încă o dată, vitalismul meu neînfrânat sau, mai știi, o ciudată și extravagantă asociere a genelor sau neuronilor, care m-au Împins mereu să-i contrazic pe toți cuminții din jur și din cărți, chiar și stimabile, cînd se plângeau de scurtimea vieții sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cel care face elogiul „insului afirmativ”, cel care spune Da! existenței, și nu de partea lui Pascal sau a atâtor fermecători și Înțelepți sceptici care domină, trebuie s-o recunosc, În cultură, filosofie, dar și În opinia curentă. Un anume vitalism e vinovat, probabil, un fel de instinctualitate ideatică, tiranică aproape, de această pulsiune spre pozitiv, spre poziția mereu, insistent, dyscolos cum o numește Aristotel, a celui ce vede „sticla mereu pe jumătate plină”, deși ea nu este nici una, nici alta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
să-și are plugul./ Facă-se cerul tămâie, azurul sineală/ Și inima îndoială.” Volumul Vorbele vântului (1981; Premiul Asociației Scriitorilor din Craiova) construiește un univers imaginar dominat de arbori, ape, pietre și păsări, a căror contemplare simpatetică devine sursa unui vitalism molipsitor, a unei bucurii de a trăi născută din conștiința identității originare dintre om și natura înconjurătoare. Expresia lirică a acestui sentiment de comuniune mistică universală este amestecul imaginarului cu realul, în care regnurile și categoriile existențiale trec una în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286324_a_287653]
-
neantul sunt „imperiale” Întinse peste tot: „Viața nu este continuă, ea nu e de la sine Înțeleasă, există numai insule de existență, moartea domnește În jur, rotundă, nesfârșită, surâzătoare”. Dar aceasta nu vrea să infirme cele spuse mai sus apropo de vitalismul autorului care sunt și de „lauda ființei, a viului”, cum și-a intitulat Nietzsche un poem; nu mai mult, ci o subliniere, o punere În valoare prin contrast a miracolului viului, a materiei chiar, a ființei. A excepționalității sale, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
servește drept paravan și drept o firească legitimitate deoarece, nu rareori, În fața scepticismului general ce mă și ne Înconjoară, devenit tiranic ca o modă și exprimat de unii cu atâta eleganță, nu de puține ori mi-am simțit propriu-mi vitalism, acordul meu cu lumea - așa cum e! -, cu istoria, chiar și cu barierele iscusite până la o anume, certă, senzație de „absurd” pe care mi le-a ridicat În cale, ca... pe o vină! Eram un fel de „singuratic” În această profesiune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
curând/ Să fug de ea, iubindu-i fiul/ Care se naște și dispare/ În voia lui urmând cu milă/ Făptura mea prin timp umblând?” Se întâlnesc în larga deschidere de compas a acestui univers poetic majoritatea temelor generației ’60: formele vitalismului (când insurgent, când, cel mai adesea, temperat de fervorile rostirii), candoarea descoperirii lumii, starea edenică a copilăriei, dar și monologul convulsiv, străbătut de motivul morții, tensiunea dramatică a confesiunii, dar și ironia trecută prin cuvintele lui Iov, „fresca” vizionară, dar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
a sunat și mi-a cerut sfatul în legătură cu „noul profil al revistei pe care aveam să o facem împreună”. Nu știu de ce, de felul meu optimist, uneori chiar și nerealist de-a dreptul, mânat de utopiile mele, dar și de vitalismul meu ce mă împinge în unele situații discutabile, pentru o dată am fost rezervat și mi-am exprimat scepticismul față de hotărârea pe care o vor lua „cu adevărat, forurile”. Într-adevăr, „forurile” cele mai înalte, speriate de aerul cam prea „liberal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]