121 matches
-
sub regimul comunist, amintind: „încă nai învățat să pui strajă gurii și cheie buzelor. Ziua de mâine vine singură, dar ziua demnității trebuie adusă... Încă n-ai învățat să te pleci până la pământ stăpânirilor”. „Și tu” e un sarcastic și vitriolant pamflet împotriva celor ce au spoliat o țară rotunjindu-și averile amintindu-le: „Și tu vei muri și o să-ți amintești pe câți i-ai furat, vei auzi plânsul copiilor flămânzi, blestemele mamelor... și în urma ta vei auzi numai ocări
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
semne ale declanșării unui nou război) îngăduie-mi să mor pentru Ardeal și pe pământul Ardealului”. Soarta a hotărât ca eu să cad rănit de glonțul vrăjmaș pe pământul la fel de scump al Basarabiei - martire. în „Hoții de aur”, același pamflet vitriolant îndreptățit împotriva Societății Gold Corporation care, în cârdășie cu unii neromâni vor să jecmănească poporul român exploatând și distrugând o nestemată a patrimoniului național și mondial Roșia Montană. „Au venit de peste țări și mări hoții de aur, să ne fure
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
nu o lasă să se pensioneze. Și cine-i poate găsi vină? De multe ori, când eram singuri, bolborosea ore întregi despre planul ei de „a i-o coace“ firmei Levy Pants. Resentimentul i se manifestă în forma unui atac vitriolant împotriva structurii corporative. Domnul Levy încercă să evalueze evidența. Știa că lui Reilly îi plăcuse sincer compania. Văzuse acest lucru când trecuse pe acolo, îi spusese femeia din casa de alături, citise cu câteva clipe în urmă. Trixie, pe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
V. Demetrius (1904) este un cuplaj insolit între tinerii macedonskieni de la Liga ortodoxă și „proletariatul intelectual” de orientare socialistă, consituind totodată embrionul din care se va naște, peste cîțiva ani, Viața socială (1910), condusă de Arghezi și N.D. Cocea. Temutul, vitriolantul pamfletar, condamnat în 1907 ca instigator al răscoalelor țărănești, participant la mitingurile muncitorești din Parisul începutului de secol (unde îi cunoaște pe Auguste Rodin și Anatole France), va iniția ulterior cotidianul Rampa (1911, orientat către problemele teatrale și artistice) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
românesc, independent, original și croit din noi raporturi de cuvinte, din noi raporturi de sintaxă”, numindu-l „cel mai mare poet de azi al României”. Poetul de la Mărțișor, însă, îi va contraria admirația după plecarea din țară, făcîndu-i un portret vitriolant și, moralmente vorbind, nedrept în volumul Poarta albă („Un vizitator de mare literatură“, 1930), spre ironia amară a lui E. Lovinescu din Memorii... O prezență relativ des întîlnită în paginile revistei este cea a lui N.D. Cocea, vechiul mentor socialist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
manifest al revistei De Stijl din 1920 (formule precum „Jos arta, trăiască tehnica” se regăsesc și în manifestul productiviștilor ruși din același an). Antisentimentalismul, antipaseismul, antiromantismul primelor propoziții - în care genurile artistice „vechi” sînt stigmatizate - uzează de retorica flamboaiantă și vitriolantă a futuriștilor. Ar fi totuși impropriu să vedem aici un simplu fenomen mimetic. Un articol al lui Vinea din 1916 („Anticipări“) prefigura deja acest text programatic. În opoziție ca prima parte a manifestului, cel de-al doilea palier al său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de la unu, care sancționează „maniera Contimporanului (...) oscilînd în jos și confuz de la Sept Manifestes Dada, modernismul arhitectonic și pictural al lui Marcel Iancu și pînă la articolul de fond flasc al dlui Sandu Tudor din ultimul număr”. Flasc? Ce eufemism... Vitriolantul „Coliva lui moș Vinea“ (autor: Ilarie Voronca) conține o trimitere transparentă la această turnură „bisericoasă”. Căci recidivele nu lipsesc: tot la Contimporanul, și tot de pe poziții ortodoxiste, Sandu Tudor își va manifesta rezervele în raport cu polemica generaționistă prilejuită de „Itinerariul spiritual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mult mai puține). Capitolul X. În căutarea unei noi estetici teatrale Încercările avangardei românești din anii ’20 de a revoluționa teatrul au rămas, în general, la stadiul de bune intenții. Dincolo de nivelul textelor programatice cu caracter de manifest, al comentariilor vitriolante împotriva teatrului „anchilozat” sau al comentariilor privind esteticile novatoare europene, unele inițiative practice au existat. Oricît de efemere și de eclectice, grupări precum „Poesis” sau „Insula” au avut meritul de a reuni numeroși artiști de seamă ai scenei românești, întreținînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
La vîrsta împlinirilor actoricești, Constantin Pușcașu vine cu dezamăgiri, resemnări și tristeți reprimate pentru ca dosarul dramatic al fericitului-nefericit să cîștige în firesc. Atins puțin de monotonie în partea de supușenie a rolului său, actorul izbucnește convingător, patetic, puțin caraghios și vitriolant, cînd băierile constrîngerilor cedează. Este C. Pușcașu adevărat, omenesc și înduioșător în părțile din registrul de farsă tragică ale piesei. Cînd soția, resemnată și înțelepțită, dorește să abdice, Poetul îi răspunde cu un eseu lung și metaforic, răspunzător pentru lungime
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
rostirea și în jocul actorilor. Mai presus de toate, el a contribuit plenar la afirmarea și consolidarea unui concept puțin agreat în epocă: cinemaul de autor. Întrega lui creație, densă, reflexivă prin excelență, oferă un rafinat discurs al esențelor. Până la vitriolantul De ce trag clopotele Mitică? al lui Lucian Pintilie, Alexa Visarion a rămas primul și unicul regizor de teatru care, după ce inovase, ba chiar revoluționase viziunea scenică a lui Caragiale, și-a propus să aducă și pe ecran o privire proaspătă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
voie, devenind în anii nouăzeci și două mii o conștiință civică incontestabilă, un polemist redutabil, un editorialist de prim rang. Spre deosebire de alți confrați, a avut însă un cult al cuvântului scris și rostit, vădit în formulările memorabile, de cele mai multe ori provocatoare, vitriolante, în ultimii ani de-a dreptul testamentare. Lăsa impresia unei sinteze unice între încruntarea gravă a diaristului Mircea Zaciu, revolta pusă în abis a gânditorului și moralistului Cioran și voluptatea expresiei paradoxale întâlnite în textele unor G. Călinescu sau Alexandru
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
poate trece cu vederea în baza talentului funciar al aceluia, Caius Dobrescu scrie: "Angajat cu sau fără voie într-un asemenea proces, un scriitor devine cu atât mai periculos cu cât dovedește mai mult talent și mai multă personalitate". Ironia vitriolantă devine și mai nuanțată în cazul lui Nicolae Breban, cel mai îmbătat de fantasmele puterii. În schimb grupul de scriitori de la Târgoviște, Radu Petrescu, M. H. Simionescu, C. Olăreanu, Al. George, afabili și urbani față de cititori, promotori ai normalității, dincolo de
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Editura Compania, București, 2005, p. 19 238 Ibidem 239 Cf. astfel de "perechi" clasice în ambele sensuri, de excepție: Socrate și Platon, Husserl și Heidegger, Heidegger și Hannah Arendt etc. 240 Cf. G. Steiner, op. cit., p. 163 241 Portretul acut vitriolant există în volumul al II -lea al Memoriilor (1932): "ofițerașul" Camil Petrescu este înfățișat ca "șampion irezistibil în toate domeniile activității românești" și cu o "spaimă admirativă de tot ceea ce făcea; ca tuberculoșii ce se complac în propria sudoare, tânărul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
cei îndrituiți prin vocație să le slujească. Romancierul-sociolog Lobo Antunes apără și ilustrează cauza păturii silențioase, disprețuite și orbite, reliefând sublimul ei sufletesc, omenia păstrată prin recurs panteist la frumusețea naturii și a roadelor pământului. La polul opus, al ironiei vitriolante, se află elita celor ce profesează disprețul de clasă, aproape rasist, față de sărăcime și tentativele ei de revoltă, dar și categoria de parveniți-colaboraționiști ce nu vor ezita să-i reproșeze lui Salazar greșeala de deschidere "pluralistă". Tehnicile și structurile artistice
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
etc. Plecând însă de la un astfel de pretext, Dumitru Spătaru chiar dă impresia, în cele mai reușite dintre "amicalele" care încheie Caii ninsorilor, că vede lumea în maniera autorilor vizați. În numeroase alte cazuri, penelul autorului parodic devine, din empatic, vitriolant. Rezultatul laboriosului proces parodic devine astfel o eboșă de portret prea puțin amical, dacă nu caricat de-a binelea. Autodeclaratul "cămătar de semne" nu iartă viciile prea puțin literare ale unora dintre confrații întru poezie, fixându-le o dobândă nu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lui Nicolae Vermont, la mondenele lui Teișanu devine sesizabilă poza. Pictorul chiar pune accent pe ea, introducând o anumită licențiozitate, o subtilă malițiozitate. Spre deosebire de Rops, desenul nu devine niciodată sarcastic, pictorul practică aluzia ca specie de eufemism grațios, fără mușcătura vitriolantă a acvaforte-urilor eroticii ropsiene. El nu depășește niciodată o anumită frontieră, cea care desparte mondenitatea frivolităților ușoare de creaturile damnate ale limburilor mondenității ropsiene. În La oglindă (pastel, 45,5 x 38 cm, 1911) avem un nud vaporos, așezat
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Ibrăileanu, E. Lovinescu, Pompiliu Constantinescu au văzut în autorul Momentelor un cinic decis să anihileze cu aciditatea vervei satirice societatea în care a trăit, moravurile și viciile unei lumi infernale cu instituții caricaturale și hibride care îi stimulau malițiozitatea râsului "vitriolant". Explicații caracterologice pentru prevalența satirei în opera lui Caragiale găsim, de pildă, la Garabet Ibrăileanu: ,,Bineînțeles Caragiale nu este un satiric din cauza obiectului zugrăvit, ci din cauza firii sale. Dacă era un umorist din fire, alegea altă lume, alte subiecte. Dar
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Cum se face un roman. Fuerteventura: insulă spaniolă din Arhipelagul Canarelor situată la sud de insula Lanzarote. Victor Hugo (1802-1885) s-a exilat imediat după lovitura de stat a lui Ludovic Napoleon Bonaparte (2 decembrie 1851). Celebrul ciclu de poeme vitriolant satirice, Le Châtiments, le-a scris în timpul șederii sale pe insula Guernesey și le-a publicat în 1853. Dámaso Berenguer y Fusté (1873-1953), militar și om politic spaniol, condamnat pentru eșecul campaniei din Maroc (1921), amnistiat după lovitura de stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nimenĭ nu póte nega că istoria patrieĭ [...] trebuie să serve institutoruluĭ inteligent ca mijloc de stimul al simțirilor mărețe, [...] ca hrană de întărire a iubiriĭ de țară, mai presus de orĭ-ce" (ibidem, pp. 77-78). Nu fără temei circumstanțial, inspectorul denunță vitriolant propunerile de a dirija educația istorică pe făgașul umanitarismului ca "utopii fanteziste eterate" care, în pofida idealismului lor naiv, constituie în fapt un atentat împotriva simțământului național (p. 78). În condițiile în care țările vecine, rivale geopolitice ale încă plăpândului stat
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Weber, 1995, p. 115). Cartea lui Z. Ornea, în care face o fizionomie a spiritualității extremiste prevalente în Anii treizeci, conține o impresionantă colecție de citate culese din publicistica epocii și reproduse in extenso, care reușesc să șocheze lectorul prin vitriolantele vituperații adresate programului reformator urmărit de generația pașoptistă. Democrația, la pachet cu toate instituțiile sale constitutive parlamentarismul, sistemul electoral fundamentat în instituția votului universal, pluripartidismul este denunțată violent ca un sistem politic iremediabil viciat, o importație din occidentul decadent moral
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
demonstraseră că au un orizont larg, îmbogățit mereu, o bună cunoaștere a literaturii, susținută de o mare pasiune. Arătaseră, de asemenea, o dexteritate rară în mânuirea tuturor armelor în polemică, de la argumentele cele mai subtile la inflexiuni profetice și sarcasm vitriolant. Stere, antrenat mai cu seamă în lupta politică, scrie totuși câteva eseuri literare cu impact major (Cântarea pătimirii noastre, Henrik Ibsen, Petroniu veacului al XIX: Oscar Wilde, Contele L. N. Tolstoi, „Europa” pentru un călător român din 1825). Îndeosebi G.
VIAŢA ROMANEASCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290534_a_291863]
-
păcat greu? lată, contextul postrevoluționar, tulburând scara valorilor, instituie confuzia întreținând o periculoasă nivelare. Întrebările par inutile, dar realitatea vieții literare, culturale în sens larg, atinsă de poftă maculării, a contestației oarbe ne obligă să le formulăm. Fiindcă aceste ieșiri vitriolante, într-o epocă de rupere a zăgazurilor, în plină fermentație postrevoluționară nu l-au ocolit nici pe Eminescu. Nu e vorba, firește, de a vida spațiul exegetic eminescian de o discuție critică; respingem și noi uniformitatea de reacție și credem
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pretextul de a fi înnebunit subit, conform "diagnosticului" soției lui Slavici (Catherine Magyarosy Szöke), cea care, pe cartea de vizită trimisă lui Maiorescu, la o oră matinală, îl anunța că incomodul său chiriaș e "foarte reu", gazetarul tipărea în Timpul un vitriolant editorial, denunțând intenția guvernului "de a-și subjuga presa". Și cerând sprijinul caracterelor tari, ieșind la luptă. Or, neîndoielnic, Eminescu a fost un caracter tare, frânt până la urmă, "depus" la acea casă de sănătate fără a fi fost vizitat de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nimenĭ nu póte nega că istoria patrieĭ [...] trebuie să serve institutoruluĭ inteligent ca mijloc de stimul al simțirilor mărețe, [...] ca hrană de întărire a iubiriĭ de țară, mai presus de orĭ-ce" (ibidem, pp. 77-78). Nu fără temei circumstanțial, inspectorul denunță vitriolant propunerile de a dirija educația istorică pe făgașul umanitarismului ca "utopii fanteziste eterate" care, în pofida idealismului lor naiv, constituie în fapt un atentat împotriva simțământului național (p. 78). În condițiile în care țările vecine, rivale geopolitice ale încă plăpândului stat
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Weber, 1995, p. 115). Cartea lui Z. Ornea, în care face o fizionomie a spiritualității extremiste prevalente în Anii treizeci, conține o impresionantă colecție de citate culese din publicistica epocii și reproduse in extenso, care reușesc să șocheze lectorul prin vitriolantele vituperații adresate programului reformator urmărit de generația pașoptistă. Democrația, la pachet cu toate instituțiile sale constitutive - parlamentarismul, sistemul electoral fundamentat în instituția votului universal, pluripartidismul - este denunțată violent ca un sistem politic iremediabil viciat, o importație din occidentul decadent moral
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]