468 matches
-
că nu există, pe de o parte, imaginea, material unic, inert și stabil, și, de cealaltă, privirea, ca o rază de soare mobilă care ar anima pagina unei cărți larg deschise. A privi nu înseamnă a recepționa, ci a ordona vizibilul, a organiza trăirea. Imaginea își trage sensul din privire, precum scrisul din lectură, iar acest sens nu este speculativ, ci practic. Și, așa cum, în "Ordinea cărților" (Roger Chartier), analiza de text a cedat întâietatea examinării practicilor de lectură, în "Cetatea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ca o carte de buzunar din secolul XX, un retablu dintr-o biserică gotică se adresa unei alte priviri decât un afiș de cinema. Evoluția comună a tehnicilor și a credințelor ne va conduce să reperăm trei momente în istoria vizibilului: privirea magică, privirea estetică și, în fine, privirea economică. Prima a produs idolul; cea de-a doua, arta; cea de-a treia, vizualul. Mai mult decât niște viziuni, acestea sunt organizări ale lumii (vezi tabelul de la pp. 229-230). Capitolul II
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
nu va reuși să-și transmită în cuvinte percepția ca atare, să-și articuleze emoția imediată. Dar dacă nu i s-ar fi transmis nimic prin acea imagine, el n-ar fi rămas nemișcat în fața ei. Paradoxal, tocmai menținând specificitatea vizibilului în raport cu invizibilul, a imaginii în raport cu semnul, vom salva mai bine funcția ei de transmitere. Așa cum la artist meseria nu este inamicul inteligenței, profunzimea de sens și intensitatea senzorială nu sunt invers proporționale. A gândi imaginea presupune în primul rând a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
altfel, nu și-l amintea. Și oare l-am mai privi astăzi cu aceiași ochi pe Vermeer fără povestirea proustiană? Așa cum inteligența "dezvoltă" senzațiile, limbajul poate aspira să "dezvolte" imaginea ca un negativ, chiar dacă nu are aceeași putere de sugestie. Vizibilul se împlinește atunci în lizibil. Acest lucru poartă numele de literatură. Factura unui pictor este încă o mărturie involuntară. Un pisălog îți telefonează. Nu vrei să-i spui nimic, pentru că n-ai nimic a-i spune. Dar vocea ta va
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
numai a-i populariza valorile, ci și a modela comportamente, a instaura un stil de existență. Imaginile pioase nu erau mesaje lingvistice, ci au avut o acțiune asupra oamenilor. Au fost prin urmare, în sensul puternic al cuvântului, operații simbolice. Vizibilul nu este lizibil Un pictor, un cineast ori un fotograf contemporan își găsesc un oarecare merit în a face pe inculții, pe lucrătorii manuali, pe artizanii; în a declina insistenta cerință de profunzime, refugiindu-se în grosimea materială a "muncii
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
colecțiilor numerizate pe ecran, evaporarea texturilor, a reliefurilor și paletelor promite un viitor și mai frumos transformării figurilor în ideograme. Metaforă totuși fără rigoare și metamorfoză fără substanță. Noul academism al semnificantului, ca și modul mai vechi de a asimila vizibilul lizibilului, fotografia unei scriituri, cinemaul unei limbi universale, trece dincolo de proprietățile inerente sistemului formal care este orice limbă. De exemplu, încercările de a sistematiza imaginea cinematografică pe modelul lingvistic n-au dus niciodată la rezultate convingătoare fie că planul a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
televizat sau un mare reportaj despre Irak ori Vietnam; citim un scenariu dramatic prin intermediul imaginilor transmise în direct și în dezordine. Scenariu care nu este pe ecran, nici în off (unde poate figura eventual), ci în mintea mea. La hanul vizibilului, fiecare aduce Bunul și Răul său. Există așadar inteligență în cea mai măruntă percepție. Paleontologii au cu toții dreptate să presupună că primele desene umane susțineau exprimări verbale, că imaginea și cuvântul au apărut împreună în istoria speciei. Iar psihologii au
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
pictura modernă, autoreferința se intensifică odată cu autorul Olympiei, chiar dacă, în ciuda frumoasei butade a lui Malraux, el a făcut și portretul lui Clemenceau, nu numai pe-al său20. Ea s-a desăvârșit, probabil, în focul de artificii ironice prin care canibalul vizibilului, cel mai mare prădător de forme al nostru, a făcut pictura occidentală să treacă de la autonomie la autofagie. Odată cu el, al doilea și al treilea grad par să-i fi dat o lovită fatală primului. Precum "omul care consumă din ce în ce mai
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
încă neexplicată. Știm doar că ochiul nu-i decât un senzor. Creierul este cel care "procesează" semnalele luminoase. Imaginea optică rezultă dintr-o muncă mentală în care retina asigură logistica, iar neuronii strategia. Ei selectează informația astfel încât noi să proiectăm vizibilul așa cum îl receptăm. Și, la fel cum nu există dualism între fizicul extern (raza luminoasă și formele percepute) și cognitivul intern (structurarea calitativă a formelor), nu există de o parte "o suprafață plană acoperită de culori asamblate într-o anumită
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
salutat ca "viața însăși", un decalc al realului, până la apariția tehnicolorului, care ne-a făcut să descoperim că există și culori în câmpul nostru vizual și să concepem alb-negrul ca pe un cod expresiv printre altele. Dar istoria tehnică a vizibilului nu începe cu camerele, așa cum nici tehnologiile inteligenței nu încep cu computerele. Bizonul gravat de la Altamira este deja un artefact, cum o tablă a înmulțirii este deja o mașină. Dacă "evoluția vieții continuă prin alte mijloace decât viața" (Stiegler), evoluția
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
imagine miraculoasă a lui Christos). Nu este aceeași chimie imaginară, fiindcă dinamica privirii nu mai este aceeași. A pretinde să izolezi o idee de imagine ar fi tot o idee imaginară. Nu există imago o invariantă sub forfota nesfârșită a vizibilului, căci diversitatea este de esență, iar invarianta speculativă. A spune precum Gombrich, în incipitul la Istoria Artei, că nu există artă, ci numai artiști înseamnă să muți problema: de când există artiști și de ce? "Arta este tot ceea ce oamenii numesc astfel
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
încă, și mai mult ca niciodată, valori de poziție. Dacă eternitatea înseamnă jumătate din artă, ce-i de făcut cu cealaltă jumătate, despre care încă se consideră, de la Baudelaire încoace, că trebuie să exprime epoca? A evita ritmările istorice ale vizibilului prin superstiția clipei inepuizabile ar fi la fel de zadarnic precum a evita străfulgerarea mereu reîncepută a emoției prin luarea în considerare numai a epocilor privirii. Să ne ferim a confunda logica creației și logica percepției într-un fel de esse est
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
mentală, nu pare a avea un corespondent în Grecia antică. Existau, fără îndoială, figuri și forme materiale, care populează acum muzeele noastre; un întreg vocabular subtil și rațional, cu nadele și capcanele lui (eidôlon, eikôn etc.); imaginație (mimêsis, care reproduce vizibilul, și phantasia, care vagabondează în afara vederii); statuia (pentru care existau vreo cincisprezece cuvinte distincte), care străbate scrierile grecești. În schimb, în lumea antică (la fel ca în cea medievală) nu există un discurs propriu și general despre artă. Detaliu deloc
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
e lăudat pentru ochiul lui, ci pentru mâna și forța lui. Ca și cum remarcabil, în această metamorfoză a Creației, n-ar fi rezultatul artistic în sine, ci munca supraomenească pe care o presupune. Grecia antică trece pe bună dreptate drept țara vizibilului și a luminii unde divinul este contemplat, în timp ce la evreii și arabii din deșert el este invocat prin cuvinte. "Toți oamenii poartă în fire aspirația de a ști", spune Aristotel la începutul Metafizicii. Stă dovadă întâietatea vederii. Deoarece nu numai
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
asupra generalității. Căci știutul a acoperit multă vreme văzutul. Vederea limpede a însemnat o smulgere din zvonuri, din apăsătoarea și falsa știință a memoriei colective, din mâlul legendelor, poveștilor și proverbelor, din confuzia imemorială care timp de milenii a făcut vizibilul să vorbească despre altceva decât despre el însuși. Columb citise prea mult ca să vadă ceva nou. El n-a căutat, în Indii, decât să adauge o vedere anodină la o lectură primordială. Ca și Marco Polo, acest om al Evului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
nu are o portiță de ieșire. Evaporarea lumilor de dincolo, mitologice sau religioase, aduce vederea în prim-plan. Iată deodată copaci și chipuri privite pentru ceea ce sunt, la întâmplare, fără a priori, în magnifica lor laicitate. Acest nou contract cu vizibilul ne-a adus totodată prima cartografie viabilă. Există un moment în istorie care vine ca o bucurie pentru ochi, când omul, creat după imaginea lui Dumnezeu, se apucă să recreeze natura după imaginea omului. Atunci se cristalizează acest amestec de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
gestațiilor de nouă luni în pântecele biologic, nu-i chiar atât de natural cum crezusem. Nu e un destin. E o etapă în cursul tehnologiilor, ca în cel al agronomiei și geografiei noastre. Fiecare mediu de transmisie, fiecare spațiu-timp are vizibilul de care este în stare, nu pe cel pe care-l vrea. Ceea ce noi numim "vizual" este ansamblul noilor forme făcute necesare de autostradă, lansatorul spațial și ecranul de control. Să rezistăm tentației de a judeca o mediasferă, cu estetica
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
animalului și ale omului, "între creastă și panaș, pinten și sabie, plecăciunile porumbeilor și cele de la balurile câmpenești" (Leroi-Gourhan), cu atât mai puțin sunt rupte între imaginea de ieri și cea de azi. Viața noastră cotidiană ambreiază și debreiază palierele vizibilului și schimbăm punctul de vedere cum schimbăm viteza. Idolul, care vine din straturile cele mai adânci ale psihismului individual și ale istoriei speciei, ne solicită poate în modul cel mai imperios, căci și cel mai inconștient. Așa cum arta modernă își
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
prima vedere, se pare că nu. Eidôlon-ul policrom și politeist este mai orientat spre vizibil și splendorile acestuia; eikôn-ul bizantin, mai puțin strălucitor și mai sever, privește spre interior. Putem și trebuie să opunem cele două tipuri de învestire a vizibilului de către invizibil, două moduri incompatibile de prezență a divinității în figurarea ei. Zeul păgân este vizibil în mod substanțial și prezent în esența sa în idolul antic; Dumnezeul creștin, substanțial invizibil, nu este cu adevărat în icoană (așa cum trupul lui
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
o datorăm numai lui". Contrareforma dă un nou avânt imaginii, o multiplică, îi dă amploare (protestanții întărind până la urmă ceea ce voiseră să slăbească), dar revenind la un regim mai puțin periculos, la o funcționare reprezentativă, nu carismatică și cathartică a vizibilului. De la icoană la tablou, imaginea schimbă semnul. Din apariție, ea devine aparență. Din subiect, nu mai este acum decât obiect. Reamenajarea vizuală a lumii catolice după Conciliul de la Trento se face cu mai multe imagini, dar o imagine diminuată ca și cum
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
și imaginea care le amintește de Dumnezeu neștiutorilor de carte, între apelul la simțuri și apărarea Sensului. Convulsivă, sângeroasă ezitare: Savonarola arde "deșărtăciunile" Florenței înainte să fie ars el însuși. E nevoie de o frizare a păgânismului pentru a salva vizibilul, punându-se în pericol grația, sau de renunțarea la magnetismul suspect al imaginilor pentru a se cultiva "literele frumoase" și puritatea Duhului Sfânt? Umaniștii au făcut această din urmă alegere, iar Erasmus, care nu condamnă imaginea, nici nu o ia
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
occidentală orgolioasă, mai întâi pentru perspicacitatea ei. Perspicere înseamnă a vedea limpede și complet. Laborioasa descoperire a arhitecților Brunelleschi și Alberti (care le vor transmite metoda pictorilor) își merită numele, căci ea va permite luminarea, deci eliminarea, misterelor și ascunzișurilor vizibilului într-o transparență pur umană. Firește, toate culturile vizuale din lume avuseseră modul lor de a transpune spațiul pe o suprafață plană. Egiptenii au avut perspectiva cu registre, hindușii perspectiva radiantă, chinezii și japonezii perspectiva zborului de pasăre, bizantinii înșiși
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
continuu, el a rupt de fapt universurile închise și îngrădite, calitative și fărâmițate care hotărau până atunci asupra reprezentării. El înlocuiește obsedanta observare a detaliului cu un sistem omogen și global, în care spațiul inteligibil neutralizează ascunzătorile, colțurile întunecate ale vizibilului. Însoțirea ochiului cu logica matematică a avut ca efect deschiderea pentru privire a naturii fizice, nu doar mitologice sau psihologice. Perspectiva artificialis ne-a dezvăluit pământul eliberându-ne de zei. Ea ne-a permis să ieșim din etern echivalentul "ieșirii
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
intrarea în criză, prin optică, a transcendenței mistice (a motorului divin față de motivul aparent). Geometrizarea întinderii prin caroiajul scenei teatrale transformă lumea exterioară într-o combinație de volume și suprafețe, eliberată în cele din urmă de opacitățile ei magice. Esența vizibilului nu mai este invizibilul, ci un sistem de linii și puncte. Ca și cum analiza experimentală a celor trei dimensiuni s-ar opera în detrimentul spiritualității, ca și cum ce se câștiga ca spațiu de joc se pierdea ca valoare de revelație. Sfârșitul epifaniilor, începutul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
istoriei, "niște pitici cocoțați pe umerii unor uriași". Și aici, nu există noutate decât în retrospectivă. Mediasferele depind în ultimă instanță de principalul vector material de transmitere. Cum arată și numele, videosfera începe de la video. Frontiera între două vârste ale vizibilului este rareori vizibilă. Cea care separă regimul "artă" de regimul "vizual" trece printre pelicula chimică și banda magnetică, travelling și zoom, documentar și marele reportaj. În fotografie și cinema, imaginea există fizic. Un film este o succesiune de fotograme vizibile
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]