374 matches
-
care stătuse de vorbă, e drept, într-o poziție dezavantajoasă, dar totuși fusese în preajma lui și nu mai semăna nici cu cel pe care funcționarii îl purtau în mintea lor. Cel din fața sa era un bărbat la capătul drumului, ostenit, vlăguit, în jurul său se întrezărea o umbră care anunța să devină tot mai întunecată, tot mai mare. "Te-am întrebat ceva, domnule Bîlbîie, sau trebuie să repet?" Vocea era aceeași, tonul iritării îl recunoșteai imediat. "Vă rog să mă scuzați, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
iată, acum totul să fie mormântul trupului și temnița sufletului, Împărăția negurii, cetatea mucezelii verzulii, care i se vârau iarăși În inimă și sub piele, În măduvă, deși zadarnic căuta el să se Încredințeze, zadarnic pipăia cu degetele uscate și vlăguite piatra jilavă și Înghețată a grotei, zadarnic Își dilata pupilele, zadarnic se atingea cu degetele, ca sa se Încredințeze dacă era vis sau nălucire liniștea străpunsă de picătura din bolta nevăzută a grotei, negura mistuită de un susur firav, zadarnic Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
deasupra capului său, se Înălțau porticurile intersectate pe alocuri de albastrul cerului, printre bolțile de piatră albă, printre punțile aruncate peste maluri nevăzute, arcade de piatră, erau acolo, doar să Întindă mâinile care zăceau inerte de‑a lungul trupului său vlăguit, Într‑o stare aproape letargică. Printre arcade, În locurile unde crăpase piatra, se mai iveau câte‑un smoc de iarbă verde, câte‑o rădăcină alburie și răzlețită ori câte‑o frunză ruginie de ferigă crescută În piatră; nu, ăsta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
odihnea pe pielicelele de miel, iar izul lânii Îi umplea nările ca și mireasma chiparosului, ca și adierea zilei Însorite și calde, ca și boarea mării. Cum până atunci moțăise ca‑ntr‑un leagăn, scuturat de scâncetul roților, trupul său vlăguit, cu oasele‑i firave, cu măruntaiele‑i secătuite, cu inima‑i tihnită, cu pielea‑i veștejită se lăsa acum În voia sfârșelii, Într‑o suflare lină, simțindu‑se ca un prunc buimac de somn. Nu, acela nu mai era vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
o prezint pe Carmina, amica noastră. Îți atrag atenția că nu este o fată oarecare. Nici nu ar avea cum, glăsui profesorul, ocolind biroul și instalându-se în scaunul său. Țigara lăsată în scrumieră nu se stinsese încă, fumega subțire, vlăguit. La noi nu pătrunde oricine, cred că ți-ai dat seama de asta. Părinții și celelalte rude sunt un dat al sorții, nu avem nici un control asupra lor. Dar pe prieteni ni-i alegem singuri, spuse cu voce joasă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
gata să se lase alungată de zidul masiv al tăcerii și se miră singură, înduioșată, până unde o va purta slăbiciunea? Aștepta reacția lui Alexe cu respirația întretăiată, cu ciudă, îl privea cu amărăciune. O să tacă? Mintea îi era stoarsă, vlăguită, nici o idee salvatoare nu țâșnea din marea masă de neuroni inhibați. Abia își înăbuși oftatul de ușurare când îl văzu deschizând gura și slobozind primele vorbe. O mare pace îi invadă încet, încet celulele, o încerca un vag sentiment de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Gestul lui o dezechilibră, se agăță de el până își regăsi echilibrul, apoi îl respinse cu palmele. Bine, astăzi, îi spuse, și-i sărută lobul urechii, fără să țină cont de respingerea ei, dar mâine, în altă zi? Mâinile ei vlăguite nici nu reușeau să-l clintească. De alminterea, el nici nu le simțea împotrivirea. Mâine, poimâine, ți-ar fi trecut, nu-i așa, jena față de femeia de la etajul unu. Ori te-ai fi dus tu la el. Te-ai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
câteva luni după ce petrecuseră noaptea de Înviere baricadați În mansarda căminului de fete. Cu mâncare puțină și o sticlă de vin. Prin geamul deschis ieșea mirosul tot mai Înțepător de grâu Încins pe care Îl exhalau trupurile lor tinere și vlăguite. A părăsit clădirea cu mâinile În buzunare, fără să-i pese de strigătele fetelor rătăcite pe coridoare sau sub dușuri după ce stătuseră o noapte Întreagă cu lumânări aprinse pe Dealul Mitropoliei. Îi spusese portăresei „Cristos a-nviat”. Ea Îi răspunse „Adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de ciudate capete de piatră din Insula Paștelui - pe când alergam să-mi salvez viața. Acum începeam să înțeleg că toate întrebările rămăseseră acolo, așteptându-mă să mă întorc și să le confrunt una câte una. — Nu, am spus puțin cam vlăguit, presupun că nu. Scout luă laptopul lui Nimeni de pe scaun și se așeză, mai trase cu peria prin păr de câteva ori, apoi se lăsă pe spate, lipindu-se de haina ei mare. Avea probabil douăzeci și ceva de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
zi, agenții lui ne-au spart sistemele de apărare computerizată. Creșteau Gloomi și i-au încărcat cu zecile, milioane de pești, în litere și cuvinte, pe care le-au trimis în sistemele noastre de monitorizare a limbajului. Bătrânul părea zăpăcit, vlăguit. — Eu am fost singurul Shotai-Mu care a supraviețuit și asta doar mulțumită ție. — Ai venit aici. — Departamentul ăsta fusese abandonat cu mult timp în urmă și oamenii lui Ward nu știau nimic de existența lui. Vezi tu, am crezut întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pentru că doctorul duse un deget la buze în semn de șșș. Apoi am auzit și eu, un murmur, un zgomot aproape sub marginea inferioară a auzului uman, dar crescând, prinzând putere. Fața doctorului se relaxă într-o expresie de spaimă vlăguită. — Termină, îmi strigă, fluturând frenetic din mână. Mergi prea departe. Mergi prea departe, trebuie să încetezi. — Dar nu... Am ridicat paharul ca și când asta ar fi putut dovedi ceva. — Eu nu fac nimic. Doctorul se întoarse spre Scout și i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
șerpească înainte de-a fi prea târziu. Cu fiecare zi, petreceam tot mai multe ore împreună, de câteva ori era să mă pierd întârziind prea mult sub înfățișarea mea umană; trupul lui, însă, era, pe zi ce trece, tot mai vlăguit, mintea-i era rătăcită și slăbise îngrozitor. Pesemne dragostea mea îl istovea, mușcătura mea drăgăstoasă îi consuma suflul vital. Mă privea cu ochii lui tot mai mari, pe fața descărnată, implorându-mă parcă să dispar. Mi-era greu să hotărăsc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Braniște, ne zâmbește mefistofelic din fotografia de pe ultima copertă, cu aerul că ne-a făcut-o. Adevărul e că ne-a făcut-o. Dacă ne ambiționăm să parcurgem cartea cu atenție de la prima la ultima pagină, ne trezim la sfârșit vlăguiți și cu părul alb, ca după ani mulți de temniță. Roxana Gabriela Braniște îl imită fără grație pe Ion Barbu, preluând unele sugestii și din „limba poezească“ a lui Nichita Stănescu. Rezultă o păsărească pe care nu o putem considera
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
predea. S-ar părea că ne-a pălit mânia lui Dumnezeu, a cugetat serenisimul sub coviltirul ce urma calea Nordului pe o vreme mai mult decât ostilă. * * * După ce a trecut prin trei foste capitale ale Moldovei, invincibila armată pospolită, hămesită, vlăguită și înfrigurată a ajuns la o așezare de pe apa Siretelui, pe numele ei Ropce. De aici nici că s-au mai putut mișca înspre țara lor o bună bucată de vreme. Ploile de sus cu omăt reavăn, puhoaiele de pe dealuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
de ani de la eliberarea din închisorile celei mai drepte, celei mai umane societăți din lume, un amic comun. Este grav bolnav!.. S-ar părea că închină steagul bătrânul!.. Asta a simțit-o și el... că se termină ca o lumânare... Vlăguit nu mai puțin de douăzeci și doi de ani pe la Râmnic, Pitești, Periprava, Sighet, organismul bietului om cedează pas cu pas. Cred că acesta o fi și motivul pentru care a acceptat să-mi vorbească... Desigur, voi afla pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
că este o operă genială. Tu îl admiri pe Schubert, dar eu am, neîncetat, sentimentul că Schubert e o clonă obosită a marilor săi predecesori. Așezat lângă el, Brahms e un miracol de prospețime și inovație! Muzica lui Schubert e vlăguită, plictisită, expirată, și nu mi s-a părut să exprime nimic altceva decât o înșiruire de frecvențe la scară logaritmică. Brahms e o magie curată; desigur, nu de natură wagneriană, dar e magie. Cred că asta aș fi vrut de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
sfârși de inimă rea este cea mai teribilă modalitate de a muri, care îți lasă cel mai clar impresia că ai trăit degeaba. Iar întocmai lucrul acesta îl resimțea mama lui Osvald până și în ultimul ungher al ființei sale vlăguite. Astfel, la doar câteva luni de la revenirea tânărului acasă, mama sa își pronunță cele de pe urmă cuvinte față de el, lăcrimând amarnic: - M-ai răpus... Muri. Și totuși, nimic nu se sfârși aici, așa cum s-ar crede, căci moartea mamei lui
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
câtva timp, până când le curmase cu o tresărire de orgoliu personal. La urma urmelor, ce importanță mai putea să aibă tot ce fusese și de ce s-ar fi lăsat copleșit de sentimente rănite sau de penibile resentimente? Se simțea amețit, vlăguit, ca un copil care de abia atunci începe să învețe mersul, și toate acestea de la ciudata și inexplicabila boală care pusese în mod viclean stăpânire pe el, cu un an, doi sau poate trei în urmă, i se trăgeau. Ce
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
158) propune un salvator, așadar optimist, comparatism literar, "întemeiat pe concordanțe, nu numai pe înrâuriri" (163); fundat, altfel spus, pe ceea ce este întâmplător, involuntar. Istoria literaturii române apare concepută ca o "eternă" luptă dintre estetic și nonestetic (151). Mica și vlăguita literatură română, "însetată de pluralitate, de diversitate" (177), ajunge, cu adevărat, omogenă, dar în tradiționalismul ei (ideologic, așadar, nu estetic), de la dacism la protocronism (281). E. Lovinescu trăise iluzia că esteticul triumfase, literatura noastră comunica cu cea occidentală și căuta
Lanțul slăbiciunilor literare by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/7846_a_9171]
-
este o nuanță aparținînd adevărurilor subînțelese și subtile. E ca și cum spiritul, ca să intre în fermentație, are nevoie de o neapărată ostilitate, ceea ce înseamnă că, fără un fundal de discordie care să-i întrețină germinația, o cultură sfîrșește în liniștea concordiei vlăguite. Cartea lui Nietzsche despre Wagner nu face decît să adeverească perspectiva creației înțelese ca prelucrare rafinată a verminei psihice. Mai rar o răbufnire polemică care să pună față în față două firi atît de diferite, dar pe care potriveala destinului
Șarpele cu clopoței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6860_a_8185]
-
N-are ferestre, și-ușa se leagănă, Oasele-uscate nu pot face rău nicicui. Doar un cocoș cocoțat pe grindă cucurigu, cucurigu În lumina unui fulger. Apoi o pală umedă de vânt Aducând ploaia Gangele înecat în praf era și frunzele vlăguite Așteptau ploaia, în timp ce norii negri Se adunau în depărtare, peste Himavant. Jungla se ghemui, încovoiată în tăcere, Și atunci vorbi tunetul: DA Datta: Ce am oferit? Prietene, sângele-agitându-mi inima, Teribila-ndrăzneală a unei clipe de capitulare Ce un veac de
Tărâmul pustiirii, 1922 by T.S. Eliot () [Corola-journal/Journalistic/7094_a_8419]
-
Gheorghe Grigurcu Declinul satului românesc, antrenînd nu doar structurile sale economice, indicii săi de productivitate la care n-a mai revenit pînă azi, dar si trăsăturile morale ale truditorilor pămîntului, reprimați, vlăguiți, siliți a lua în masă drumul orasului, a început din momentele „revoluției agrare", operate cu mijloace brutale de regimul comunist. Mai rău decît în 1907, țăranii se vedeau „hăituiți, înjurați, bătuți, luîndu-li-se pînă și ultima strachină de mălai sau de
Literatura-vérité by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6310_a_7635]
-
care știi să dăruiești, cu generozitatea ta și dragostea ta, cu plenitudinea ființei tale. Iar asta îl va proteja oriunde s-ar afla - chiar și acolo. - Da? - Da, da. Avram privește undeva în spatele ei și îi strînge la piept trupul vlăguit, simțind că Orei îi e frig și că respiră slab. - Mai spune-mi. Am nevoie să-mi spui. - Și mă lași să-l îmbrățișez împreună cu tine, spune el. Asta e. Asta văd. Da. Fața ei e pierdută și obosită. Pare
David Grossman - Pînă la capătul pămîntului by Ioana Petri () [Corola-journal/Journalistic/4828_a_6153]
-
le descoperă sunt difuze, iar ceea ce pare mai verosimil e de fapt cât se poate de imprecis. Autorul volumului acesta nu jură pe nimic. Cel mult, din când în când, pe propria putere de sugestie, în stare să țină loc vlăguitelor forțe de emanație a trecutului. Nu mă pot abține să nu citez două poeme, cu convingerea că nu risipesc (ci din contră, îmbogățesc spațiul tipografic al cronicii). Cel dintâi e de altminteri cel care deschide placheta, ca o declarație de
Fraza cea frumos curgătoare by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6687_a_8012]
-
gărzi și pregătit pentru execuție; mai întâi a fost transferat din pretoriu, unde ascultase sentința în curtea interioară pietruită - Lithostrotos - denumită în aramaică Gabbata, apoi i s-a scos mantia de purpură. Flagelarea a avut efecte catastrofale asupra unui trup vlăguit, obosit la extrem după evenimentele din ultima săptămână și după cercetările de o noapte și o zi - 24 de ore încontinuu. Pe corpul plin de răni sângerânde, pe care se așezau insectele însetate i-au fost puse veșmintele - tunica, cu
Iisus judecat de Pilat, cel mai important proces din istorie () [Corola-journal/Journalistic/66960_a_68285]