KorAP: Find »[drukola/base=vocalizare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...3 4 5 ...8 >

194 matches

Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421

a încercat să alcătuiască o gramatică a ebraicii premasoretice, în care susține că masoreții occidentali obișnuiau să își inventeze propriile tradiții de pronunțare, fapt ce îngreunează depistarea pronunțării exacte din acea vreme 3. O altă concluzie importantă, stabilită în urma examinării vocalizării palestiniene, se referă la originea ei comună cu vocalizarea folosită în versiunea samariteană a Pentateuhului. Sistemul samaritean de vocalizare se bazează pe cinci semne supralineare, iar cel palestinian pe opt semne, dintre care două ar fi variante ale aceluiași semn4

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
în care susține că masoreții occidentali obișnuiau să își inventeze propriile tradiții de pronunțare, fapt ce îngreunează depistarea pronunțării exacte din acea vreme 3. O altă concluzie importantă, stabilită în urma examinării vocalizării palestiniene, se referă la originea ei comună cu vocalizarea folosită în versiunea samariteană a Pentateuhului. Sistemul samaritean de vocalizare se bazează pe cinci semne supralineare, iar cel palestinian pe opt semne, dintre care două ar fi variante ale aceluiași semn4. Pe lângă aceste vocale, sistemul palestinian, esențial fonetic, prezenta semne

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
propriile tradiții de pronunțare, fapt ce îngreunează depistarea pronunțării exacte din acea vreme 3. O altă concluzie importantă, stabilită în urma examinării vocalizării palestiniene, se referă la originea ei comună cu vocalizarea folosită în versiunea samariteană a Pentateuhului. Sistemul samaritean de vocalizare se bazează pe cinci semne supralineare, iar cel palestinian pe opt semne, dintre care două ar fi variante ale aceluiași semn4. Pe lângă aceste vocale, sistemul palestinian, esențial fonetic, prezenta semne diacritice, constând în special dintr-un punct, menite să marcheze

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
în sensul că nu păreau controlate de reguli fixe; astfel, accentele disjunctive erau indicate prin puncte plasate în anumite părți ale literelor. În ceea ce privește împărțirea textului în versete, nu există nici o diferență între manuscrisele palestiniene și textul tiberian. 3.4.3. Vocalizarea făcută de către masoreții tiberieni - sistemul tiberiantc "3.4.3. Vocalizarea făcută de către masoreții tiberieni - sistemul tiberian" Masoreții tiberieni sunt cei care au conceput o metodă cu totul nouă de vocalizare a textului biblic, cunoscută astăzi sub numele de „sistemul tiberian

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
accentele disjunctive erau indicate prin puncte plasate în anumite părți ale literelor. În ceea ce privește împărțirea textului în versete, nu există nici o diferență între manuscrisele palestiniene și textul tiberian. 3.4.3. Vocalizarea făcută de către masoreții tiberieni - sistemul tiberiantc "3.4.3. Vocalizarea făcută de către masoreții tiberieni - sistemul tiberian" Masoreții tiberieni sunt cei care au conceput o metodă cu totul nouă de vocalizare a textului biblic, cunoscută astăzi sub numele de „sistemul tiberian”, cel mai complet sistem de vocalizare și de accentuare. Scopul

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
diferență între manuscrisele palestiniene și textul tiberian. 3.4.3. Vocalizarea făcută de către masoreții tiberieni - sistemul tiberiantc "3.4.3. Vocalizarea făcută de către masoreții tiberieni - sistemul tiberian" Masoreții tiberieni sunt cei care au conceput o metodă cu totul nouă de vocalizare a textului biblic, cunoscută astăzi sub numele de „sistemul tiberian”, cel mai complet sistem de vocalizare și de accentuare. Scopul acestor masoreți era probabil acela de a păstra, cu ajutorul vocalelor și al punctuației, cât mai mult posibil, pronunția ebraică de

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
tiberiantc "3.4.3. Vocalizarea făcută de către masoreții tiberieni - sistemul tiberian" Masoreții tiberieni sunt cei care au conceput o metodă cu totul nouă de vocalizare a textului biblic, cunoscută astăzi sub numele de „sistemul tiberian”, cel mai complet sistem de vocalizare și de accentuare. Scopul acestor masoreți era probabil acela de a păstra, cu ajutorul vocalelor și al punctuației, cât mai mult posibil, pronunția ebraică de atunci. În acest sens, au făcut mult mai mult decât a adăuga vocale la consoane: au

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
al punctuației, cât mai mult posibil, pronunția ebraică de atunci. În acest sens, au făcut mult mai mult decât a adăuga vocale la consoane: au introdus semne care reprezintă accente ale cuvintelor și propozițiilor. Cel mai vechi manuscris biblic cu vocalizare tiberiană este codexul Profeților din genizah sinagogii din Cairo, text ce a fost copiat, vocalizat și înzestrat cu toate celelalte semne masoretice în anul 896, de către Moșe ben Așer, al cărui fiu, Aaron, a vocalizat celebrul „manuscris Alep” ce conținea

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
mult mai uniform de reprezentare în scris 1; în textele palestiniene se foloseau cel puțin 11 sisteme de reprezentare în scris, iar valorile fonetice ale acestor sisteme nu erau foarte clare. După cum etapa primară, mai simplă, a sistemului babilonian de vocalizare a fost înlocuită cu timpul de o fază mai complexă, tot astfel sistemul palestinian a fost înlocuit cu cel tiberian. Sistemul tiberian de vocalizare s-a dezvoltat și a fost aplicat textului biblic până ce a înlocuit definitiv atât sistemul babilonian

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
ale acestor sisteme nu erau foarte clare. După cum etapa primară, mai simplă, a sistemului babilonian de vocalizare a fost înlocuită cu timpul de o fază mai complexă, tot astfel sistemul palestinian a fost înlocuit cu cel tiberian. Sistemul tiberian de vocalizare s-a dezvoltat și a fost aplicat textului biblic până ce a înlocuit definitiv atât sistemul babilonian, cât și pe cel palestinian. În același timp, se poate vorbi de o anumită legătură între sistemul tiberian, cel babilonian și cel sirian, care

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
redare a vocalelor în limba arabă a fost înlocuit cu timpul de un altul, fiind folosit doar în copiile ornamentale ale Coranului, este clar că sistemul arab și cel nestorian prezintă asemănări cu cele tiberian, posibil chiar o strânsă legătură. Vocalizarea tiberiană se reflectă astăzi în texte biblice ebraice tipărite. Odată cu introducerea sistemului tiberian de vocalizare, asistăm la etapa finală a procesului de standardizare a textului ebraic. Însă așa cum standardizarea textului consonantic, în forma adoptată de către masoreți, presupune un îndelungat proces

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
folosit doar în copiile ornamentale ale Coranului, este clar că sistemul arab și cel nestorian prezintă asemănări cu cele tiberian, posibil chiar o strânsă legătură. Vocalizarea tiberiană se reflectă astăzi în texte biblice ebraice tipărite. Odată cu introducerea sistemului tiberian de vocalizare, asistăm la etapa finală a procesului de standardizare a textului ebraic. Însă așa cum standardizarea textului consonantic, în forma adoptată de către masoreți, presupune un îndelungat proces de dezvoltare dintr-o varietate de forme textuale, tot astfel, vocalizarea tiberiană s-a definitivat

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
introducerea sistemului tiberian de vocalizare, asistăm la etapa finală a procesului de standardizare a textului ebraic. Însă așa cum standardizarea textului consonantic, în forma adoptată de către masoreți, presupune un îndelungat proces de dezvoltare dintr-o varietate de forme textuale, tot astfel, vocalizarea tiberiană s-a definitivat în urma mai multor dispute între școli masoretice tiberiene rivale. În ansamblu, se poate spune că sistemul tiberian, numit și infralinear datorită faptului că semnele vocalice sunt plasate în majoritatea cazurilor sub consoane, își are originile spre

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
XIV-lea, textul prelucrat de această familie va deveni textus receptus pentru ediția Ben Chayyim. Prestigiul textelor Ben Așer se datorează în mare parte cinstirii pe care au primit-o din partea cercetătorului medieval Maimonide. Cealaltă familie care au lucrat la vocalizarea textului biblic, urmând un model mai rigid, este cea a lui Ben Naftali. Sistemul introdus de familia lui Ben Naftali este mult mai consistent. Cert este faptul că există diferențe 2 între vocalizările făcute de cele două familii, lucru confirmat

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Maimonide. Cealaltă familie care au lucrat la vocalizarea textului biblic, urmând un model mai rigid, este cea a lui Ben Naftali. Sistemul introdus de familia lui Ben Naftali este mult mai consistent. Cert este faptul că există diferențe 2 între vocalizările făcute de cele două familii, lucru confirmat de lucrarea meticuloasă Sefer ha-Hillufim (Cartea diferențelor) scrisă de către masoretul Mișael Ben Uzziel 3, și de lista pe care ne-o oferă lucrarea Liber Psalmorum a lui Baer4. Cele două familii de masoreți

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Deși rămân încă aspecte nelămurite, rezultatele cercetărilor efectuate de către Kahle asupra fragmentelor de manuscrise descoperite în secolul trecut în genizah din Cairo, au contribuit la o mai bună cunoaștere a evoluției procesului de sistematizare vocalică. Potrivit lui Revell 1, diferențele dintre vocalizarea palestiniană și cea tiberiană reflectă diferitele dialecte palestiniene; ele nu trebuie atribuite neapărat diferitelor sisteme masoretice. În plus, nici chiar tradiția Ben Așer nu este uniformă. În general, edițiile moderne ale Bibliei ebraice preferă să aleagă reproducerea textului unui singur

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
m) disjunctivelor, în acest context apărând termenul latin servus (plural - servi) pentru a desemna accentele conjunctive. În textele babiloniene primare (ca de altfel și în cele palestiniene) erau marcate doar accentele disjunctive, în timp ce în textele babiloniene târzii (cele care prezintă vocalizare „compusă”), semnele tiberiene folosite pentru desemnarea accentelor conjunctive se adaugă semnelor babiloniene folosite inițial pentru desemnarea accentelor disjunctive, producând un sistem hibrid. Textele palestiniene târzii menționează adeseori anumite semne cu rolul de accente conjunctive, însă acestea nu se apropie de

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
uneori forma qere, alteori forma ketiv, fără o tendință bine definită. Același lucru se poate spune și despre manuscrisele de la Marea Moartă. În câteva ediții moderne ale Bibliei ebraice 1, formele ketiv sunt trecute în text fără semne vocalice, din moment ce vocalizarea lor nu s-a transmis. Gordis discerne două etape în dezvoltarea formelor qere; la început, acestea aveau rolul de a atrage atenția celui ce citea în public textul biblic asupra anumitor aspecte, cum ar fi, de exemplu, evitarea unei posibile

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
vocalele, au fost nevoiți să aleagă între mai multe variante. Orlinsky socotește că masoreții alegeau în primul rând cele mai bune trei manuscrise ale textului biblic ebraic pe care îl aveau la dispoziție. Dacă cele trei manuscrise nu prezentau deosebiri, vocalizarea textului nu punea nici o problemă. În situația în care manuscrisele prezentau unele deosebiri, masoreții vocalizau mai întâi cuvintele care nu ridicau probleme - forma qere, iar cuvintele neclare erau lăsate nevocalizate - forma ketiv. De cele mai multe ori, diferențele dintre cele trei manuscrise

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Biblie și se termină cu câteva colecții de liste masoretice referitoare la particulele wl, r?a, lk, ta. Eyn ha-Qore (arwqh /yu), lucrarea lui Jekuthiel ben Yehuda ha-Kohen „ha-Nakdan” (prima jumătate a secolului al XIII-lea), analizează îndeosebi accentele și vocalizarea Torei, a Plângerilor lui Ieremia și a cărții Esterei, fiind o colecție de note masoretice și gramaticale. Acest studiu se bazează pe șase manuscrise sefaradice și pe alte lucrări mai vechi, devenind, cu timpul, o lucrare de referință a editorilor

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
numai textele de la Fac. 39,20 - Deut. 1,33" Problema identificării manuscrisului care conține adevăratul text Ben Așer a stat foarte mult timp în centrul discuțiilor aprinse dintre bibliști. Masoreții tiberieni au folosit mai multe sisteme de punctare și de vocalizare, unele influențându-le pe altele mai mult sau mai puțin, încât cu greu putem spune că s-a ajuns la un sistem „curat” de vocalizare. În mod sigur însă, atât codicele Aleppo, cât și codicele Leningradensis prezintă stilul caracteristic tradiției

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
discuțiilor aprinse dintre bibliști. Masoreții tiberieni au folosit mai multe sisteme de punctare și de vocalizare, unele influențându-le pe altele mai mult sau mai puțin, încât cu greu putem spune că s-a ajuns la un sistem „curat” de vocalizare. În mod sigur însă, atât codicele Aleppo, cât și codicele Leningradensis prezintă stilul caracteristic tradiției familiei Ben Așer, iar dintre acestea două, codicele Aleppo pare a fi exemplul cel mai bun. Margoliouth 1 datează acest manuscris al Pentateuhului la jumătatea

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
fost tipărită cu banii donați de către regele Filip al II-lea, a fost îngrijită de către Benito Arias Montano și tipărită de către Christophe Plantin în 1569-1572, în opt volume, primele patru fiind dedicate Vechiului Testament. Textul ebraic și cel aramaic folosesc vocalizarea tiberiană, cu toate că nu sunt menționate notele masoretice. Textul ebraic este identic cu cel al Bibliei complutensiene, ținând cont de primele două Biblii rabinice ale lui Felix de Prato (1516-1517) și Iacob ben Chayyim (1524-1525)1. 6.1.4. Biblia poliglotă

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Tal spune că aparenta asemănare dintre Pentateuhul samaritean și fragmentele descoperite la Qumran ne determină să credem că cele două surse au un fond comun și deci o vârstă comună. Prin urmare, ortografia samariteană nu reprezintă o ameliorare medievală a vocalizării, ci dimpotrivă, reflectă practicile scribale de la începutul erei noastre 1. Din moment ce această ortografiere era întrebuințată și de către evrei, devine limpede că ortografia masoretică este tardivă. Odată cu inventarea punctuației (pentru desemnarea vocalelor), vechile matres lectiones au devenit superflue și au fost

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
neglijeze existența scrierilor paralele de la Qumran, cum ar fi cartea profetului Isaia, care, într-un manuscris, tinde spre scriptio plena, iar în altul spre scriptio defectiva. Trebuie precizat foarte clar că tradiția samariteană nu a elaborat un sistem normativ de vocalizare, comparabil cu cel masoretic. Înțelepții evrei medievali au fixat valorile fonetice ale citirii Bibliei, așa cum s-a transmis din generație în generație; între secolele VI-VII, cel puțin trei tradiții diferite au conturat sistemele de redare grafică a sunetelor, dintre

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]