367 matches
-
injurioase: bou și măgar, folosite atât la singular, cât și la plural: „Închide gura, boule, că-ți intră musca ... ”, „Silențium, măgarilor!”, „[ ... ] apoi minken acelui măgar i-oi lunji eu urechile ... Exprimarea profesorului provoacă umor în rândul elevilor, dar nu din cauza vocativelor depreciative în sine, ci a plasării lor într-o expresie românească hazlie: „Închighe gura, boule, că-ți întră musca ... ” și a apostrofării unui elev care se lăudase că i-a făcut mamă-sa haine noi: „Ei! mă-ta! Că-z doară
PARTICULARITĂŢI DIAFAZICE ALE VORBIRII PERSONAJELOR DIN OPERA LU I.L. CARAGIALE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1370 din 01 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353031_a_354360]
-
își pune mâna streașină la ochi, să-i zărească bine pe îndrăgostiți. Indiscreta! Putea să schimbe mai devreme Garda cerului... Surâd. Ba... râd de-a binelea.” Înger, îngerașul meu/ Care-ți fâlfâi aripioara”. (Fără zbor) Invocația, realizată din cele două vocative, crează impresia de prezență a celei dragi. Poezie melodioasă, plină de candoare. ”Cum se face, drac și înger/Steie-n brațe amândoi?” Chiar... În veci n-o să fie iertată o asemenea fărădelegere... Imaginea auditivă„Cu grație-mi bătea prin buzunare
RECENZIE VOLUMULUI DE POEZII ,ARC DE CURCUBEU”- AUTOR VASILE POPOVICI, REALIZATĂ DE PROF. MARIA VASILIU de VALENTINA BECART în ediţia nr. 429 din 04 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357927_a_359256]
-
încărcați de lumină,/ cu sufletul tremurat de tăcere” Am prilejul să aduc în atenție o poetă de epilog a generației optzeciste - este vorba de Cristina Emanuela Dascălu (nume lung, prea lung pentru ziua de azi, cînd la modă sînt prescurtările vocative), autoare provenită din nucleul legendar de poeți de la Tîrgu Neamț, de pe vremea cînd Gheorghe Simon, Daniel Corbu și Nicolae Sava erau vip-urile romantice ale orășelului de sub Cetatea Neamț și făceau „legea” aici în materie de succes, iar Fănuș Neagu, marele
CONFESIUNI LIRICE DE EXCEPŢIE ALE UNEI SUPRADOTATE SCRIITOARE de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 1339 din 31 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/360098_a_361427]
-
perioadă”, însă sensul se percepe din context, așa că nu este necesară dezambiguizarea prin adăugarea sintagmei „de timp”. Pleonasm este și „dar totuși”. Când scriem o formulă de salut urmată de nume, între cele două e necesară o virgulă, cerută de vocativ: Bună, Alina. „De asemenea” e locuțiune în două cuvinte. Se scrie corect „așază” (la fel, verbele „înșală”, „deșală”. Dar „greșeală”). Această grafie (șa) este excepțională, căci în rest, în contexte sonore similare, apare vocala „e”: detașează, înfățișează, îmbrățișează, trișează etc.
De ce nu este recomandat să corectăm exprimarea celorlalți () [Corola-blog/BlogPost/338489_a_339818]
-
tristețea, nostalgia. Cratima marchează căderea unei vocale și rostirea într-o silabă a două cuvinte diferite. De câteva zile, Marin învață mai cu viață. Sfârșitul vacanței. Mărci ale adresării directe din text: verb la modul imperativ - dați și substantiv în vocativ - domnule. O modalitate de caracterizare a personajului prezentă în text este caracterizarea directă: „ȘTEFAN (scuturându-se din melancolia care i-a cuprins pe toți): Bună treabă mi-ai făcut, domnule Bogoiu. Te felicit. În câte e azi? În câte e
Variante Bacalaureat rezolvate. Limba și literatura română () [Corola-blog/BlogPost/339509_a_340838]
-
putea „răcori” fără teamă. Pentru ea, era mai greu de îndurat „binefacerile” socialismului multilateral dezvoltat, cu care trebuia să se confrunte permanent. O zi, din viața ei, se desfășura într-un ritm alert, sub presiunea unor imperative susținute doar la vocativ. Programul unei zile era, în esență, acesta: Ora 5. Deașăteptarea! Fuga după lapte! Cu puțin noroc, găsea vreo cunoștință, reținându-și astfel, un loc la rândul ce era în plin proces de formare în fața magazinului de pâine. Reușea - nu întotdeauna - să
AMINTIRI DIN „EPOCA DE AUR” de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1735 din 01 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381836_a_383165]
-
mi-e dor de tine știu că simți ce simt și eu, de un lucru să fii sigur că te voi iubi mereu. Voi veni la tine-n brațe dar aștept să îmi șoptești, sau să spui cu voce tare, vocativ, că mă iubești! Referință Bibliografica: Semnul de întrebare / Anișoara Gurău : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2124, Anul VI, 24 octombrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Anișoara Gurău : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este
SEMNUL DE INTREBARE de ANIȘOARA GURĂU în ediţia nr. 2124 din 24 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371414_a_372743]
-
lui, omul din popor. În preocuparea de culegător de folclor poetul va conserva ca trăsătură esențială a acestor creații literare, oralitatea stilului, marcată prin adresarea directă a unui auditoriu imaginar, îmbinarea vorbirii directe cu vorbirea indirectă, prezența dativului etic, a vocativelor, a expresiilor exclamative, a interjecțiilor și a comparațiilor de natură populară: ”- Măi femeie, tot o moarte-am să mor, ian să mă duc eu în pădurea ceea, să văd ce-oi găsi acolo.” (M.Eminescu, 2010:217). Eminescu își particularizează
SPECIFIC NAȚIONAL ȘI SENS AL TRADIȚIEI ÎN BASMUL POPULAR CULES DE MIHAI EMINESCU de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1627 din 15 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372751_a_374080]
-
și-a cruțat propria lui persoană. A fost un Episcop - misionar de vocație, mereu present și înrâuritor în miezul vieții bisericești din eparhie și în tumultul intereselor naționale” ... Altfel spus, “Episcopul Nicolae Popoviciu a fost un ierarh de o covârșitoare vocative pastoral și misionară. Și îndreptat mereu atenția spre toate problemele, cu care se confrunta atunci Biserica și nația română, căutând soluții și rezolvări sănătoase și durabile, luând măsuri energice, curajoase și eficiente ... Harul, darul și talentul ori talantul său de
SEMNAL EDITORIAL ŞI PUBLICISTIC – PR. DR. IOAN MIRCEA GHITEA, EPISCOPUL MARTIR DR. NICOLAE POPOVICIU AL ORADIEI (1903 – 1960). MONOGRAFIE ISTORICĂ, EDITURA “ROMÂNIA ÎN LUME”, 2012, 410 PAG de STELIAN [Corola-blog/BlogPost/348844_a_350173]
-
de la alte dulci alinări. Interesant, îmi zic adesea, cum îi este dat omului să aibă bucurii revelatoare pentru fiecare etapă a vieții! Mă întreb totodată, oare eu produceam același balsam bunicilor mei, la vreme când declinam substantivul bunic la cazul vocativ? O, dar ce mult e de atunci! Vremuri imemoriale... Ei, nu chiar imemoriale, dar aproape uitate. Deși trăinicia nu a fost apanajul memoriei mele - la care se adaugă acum și inamicul care tulbură ținerea de minte la vârsta încărunțirii -, o
BUNICUL ŞI... PUTEREA UNEI NUCI de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 1418 din 18 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/377901_a_379230]
-
ajută să se descopere și să intre în dialog cu divinitatea. În rugăciune caută și liniștea, deși în suflet se iscă un „război nevăzut.../ Gândul / Se zbate și strigă-ndelung!” (Nevăzut, războiul). Autorul are în unele versuri, scurte îndemnuri, la vocativ, ca niște lozinci: „Inspiră adânc!” „Mergi” ; „Intrați” ș.a., cu rol mobilizator, benefic. Versurile au, în mare parte, o tentă spirituală și chiar religioasă și unele au tentă aforistică, pilduitoare, pornind de la adevărurile evanghelice existente în cărțile de profil. Excluzând caracterul
LUMEA VĂZUTĂ PRIN CEL DE-AL TREILEA OCHI. RECENZIE LA CARTEA LUI TEO CABEL TABLOURI FĂRĂ SEMNĂTURĂ (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 850 din 29 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/374684_a_376013]
-
este semnificată ostentativ, histrionic, în Trei într-o galeră (1998), unde eul auctorial e divizat în trei „personaje” distincte: Bibulie (hipocoristicul plăsmuit spontan, cândva, de copilul Livius, ca urmare a deficienței ortofonice proprii vârstei foarte fragede, prin deformarea, probabil, a vocativului „Liviule”, e utilizat cu umor pentru a desemna eul „real”, cel cotidian și precar), Profesorul (eul „social”, imaginea publică) și Maestrul (eul „adevărat”, profund, al scriitorului, însă magnificat de critica literară și, de aceea, privit cu suspiciune și oarecare agasare
CIOCARLIE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286252_a_287581]
-
său. S-o spunem altfel. În infinita masă a enunțurilor ne mărturisim dintru început slăbiciunea pentru familia mesajelor. Cunoașteți trăsăturile distinctive ale mesajelor, asemănătoare cu opoziția barthiană din domeniul literar scris/scriitor: este un enunț mai mult sau mai puțin vocativ, cu destinatar inclus (voi păcătoși de pe pămînt, voi proletari din toate țările, voi nevropați ai Vienei, voi cetățeni ai Franței etc.), și este un enunț prescriptiv mai degrabă decît descriptiv sau denotativ (ca în știință), un enunț ale cărui valențe
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
număr dedicat monoteismului, sintetizează, după afirmațiile autorului, o întreagă carte a sa, Le Dieu de Jésus, Paris, Cerf 1987. În final, abordează termenul aramaic „Abba”, încununare a revelației neotestamentare despre Dumnezeu. Derivat de la substantivul ab („tata”), această formă este un vocativ folosit în registrul stilistic al relațiilor intime de familie. Deși e atestat o singură dată în Evanghelii (Mc 14,36), știm din scrisorile pauline (Rom 8,15 și Gal 4,6) ca si creștinii de limba greacă îl foloseau în
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
atare cuvântul aramaic cu care Isus i se adresează lui Dumnezeu: Abba, „Tata” (Mc 14,36). Jeremias e de părere că diversitatea surprinzătoare de forme ce se întâlnesc în evanghelii, când e vorba de acest apelativ, de la forma corectă a vocativului grecesc páter (Mt 11,25 par. Lc 10,21a; Lc 11,2; 22,42; 23,34.46; În 11,41; 12,27-28; 17,1.5), la cea a nominativului cu articol ho pater folosit că vocativ (Mc 14,36; Mt
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
de la forma corectă a vocativului grecesc páter (Mt 11,25 par. Lc 10,21a; Lc 11,2; 22,42; 23,34.46; În 11,41; 12,27-28; 17,1.5), la cea a nominativului cu articol ho pater folosit că vocativ (Mc 14,36; Mt 11,26 par. Lc 10,21b) și mai ales la alternarea, în aceeași rugăciune, a lui páter și ho pater folosite că vocative (Mt 11,25-26 par. Lc 10,21) indică o bază aramaica, ’Abba, care
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
17,1.5), la cea a nominativului cu articol ho pater folosit că vocativ (Mc 14,36; Mt 11,26 par. Lc 10,21b) și mai ales la alternarea, în aceeași rugăciune, a lui páter și ho pater folosite că vocative (Mt 11,25-26 par. Lc 10,21) indică o bază aramaica, ’Abba, care, în timpul lui Isus, servea și că vocativ, si ca formă emfatica, si ca formă cu sufix de persoana I („Tatăl meu”, „Tatăl nostru”)251. Creștinii au învățat să
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
par. Lc 10,21b) și mai ales la alternarea, în aceeași rugăciune, a lui páter și ho pater folosite că vocative (Mt 11,25-26 par. Lc 10,21) indică o bază aramaica, ’Abba, care, în timpul lui Isus, servea și că vocativ, si ca formă emfatica, si ca formă cu sufix de persoana I („Tatăl meu”, „Tatăl nostru”)251. Creștinii au învățat să folosească și ei acest nume în formă aramaica: ou gàr elábete pne¤mă douleías pálin eis phóbon, allà elábete pne
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
17, basileùs tÄÎn aiÀnÄn, „împăratul veacurilor”. În imnul din Apocalips 15,3-4, e preamărit că ho basileùs tÄÎn ethnÄÎn, „Regele neamurilor”, adică stăpânitor peste toate popoarele pământului. 3.2.1.6.2. déspota (e folosit exclusiv în această formă, la vocativ): „Doamne” (SC); „Stăpâne” (celelalte traduceri românești); „Dominus” (Vg); „Souverain Maître” (Lc 2,29), „Maître” (BJ); „Lord”, „Sovereign Lord” (RSV). Se întâlnește doar în rugăciuni (Lc 2,29; Fp 4,24; Ap 6,10). 3.2.1.6.3. dynástQs: „Putearnic
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
pe poporul său de păcate”. În afară de combinațiile semnalate la alte nume și pe care nu le vom repeta aici, menționam expresia care atestă că era cunoscut de contemporani și numit, conform obiceiului timpului, după orașul de baștină: IQso¤ NazarQné (la vocativ - Mc 1,24; Lc 4,34), ho NazarQnòs IQso¤s (Mc 14,67)/IQso¤s ho NazarQnós (Lc 24,19), ori IQso¤s ho NazÄražos (Lc 18,37; În 18,5.7; Fp 2,22 + alte 6 ocurente; cf. Mt
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
10,9) Semnificații de bază: unic mijlocitor al mântuirii. 3.2.2.15. Învățător, Călăuzitor 3.2.2.15.1. ho didáskalos: „Învățătoriul” (SC, Blaj); „Învățătorul” (celelalte traduceri românești); „Magister” (Vg); „le Maître” (BJ); „șyourț Teacher” (RSV). De obicei la vocativ, didáskale, sau corespondentul sau ebraic Rabbi, sau, în Evanghelia după Luca, epistáta, este titlul cu care i se adresează lui Isus atât ucenicii, cât și cei care îi cer părerea sau o vindecare. Este însă un titlu omenesc: avea discipoli
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
necesară clarificarea și decriptarea tuturor sensurilor acestui barbarism științific, inevitabil și profitabil. Cuvântul latin curriculum este un substantiv neutru de declinarea a II-a. Prin urmare, se scrie și se citește cu accent pe penultima silabă, la nominativ, acuzativ și vocativ singular: curricólum. La genitiv singular ia forma curriculi (prin urmare, este greșit să-l folosim ca în expresia „componente ale curriculumului”, pe care o auzim adesea; corectă ar fi expresia curriculi elementa, dar aceasta ar face și mai dificilă decriptarea
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
o auzim adesea; corectă ar fi expresia curriculi elementa, dar aceasta ar face și mai dificilă decriptarea semantică de către un învățător oarecare sau profesor, să zicem, de fizică). La plural, năstrușnicul cuvânt latin ia forma curricula - la nominativ, acuzativ și vocativ; ceea ce ne obligă să observăm că vorba „curriculumuri”, des folosită și ea, este cât se poate de nefericită. La genitiv plural, curriculum ia forma curriculÄrum. Prin urmare, când vorbim sau scriem despre componentele mai multor curricóla ar fi mai bine
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
dosul stânii, / Unde latră cânii, / Ci în strunga oilor”). Diminutivele, numeroase, pun în valoare tonalitatea afectivă a legăturilor dintre mioară și stăpân sau dintre mamă și fiu. Antepunerea adjectivului, asupra căruia cade accentul emoțional, apare cel mai adesea în cazul vocativelor „dalbă mioriță”, „mândră mioriță”, „mândru ciobănel”. În portretistica din versiunile moldo-muntene, accentele sunt predominant lirice, ca în descrierea ochilor tânărului cioban: „Ochișorii lui, / Mura câmpului, / Coaptă pe sub foi, / Ne-ajunsă de ploi, / Coaptă la răcoare, / Ne-ajunsă de soare, / Coaptă
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
omul se găsește într-o continuă căutare a unui balsam tămăduitor. Foamea de păcat ne livrează mai întâi prospectul reînsănătoșirii. Omul iubește mereu, dar cel mai adesea contrar firii sale. Atunci, iluzia este inevitabilă, preferând în locul adevăratei cunoașteri disperarea din vocativul fiecărei patimi. Și pentru că „iubirea e un lucru nesăturat”, proporția de întuneric sau de lumină pe care omul o poate înghiți nu întrece vreo măsură sau bănuială. „Chiar făcându-și un vițel și.e., idolț, omul exprimă această dorință șinfinităț
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]