1,402 matches
-
dacă cea din Budulea Taichii este vocea unui personaj, cel mai bun prieten al lui Huțu, eroul principal, "vocea" din Pădureanca ori cea din Mara ("A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei, dar era tînără și voinică și harnică, și Dumnezeu a mai lăsat să aibă și noroc") nu mai poate fi determinată cu aceeași precizie: pe măsură ce narațiunea avansează, vocea naratorului misterios se transformă în instanța supremă a povestirii, în echivalent al "corului" din tragediile antice. în
Prozatorul Biedermayer: Slavici by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7065_a_8390]
-
spus că va lua în calcul această ofertă și va oferi un răspuns în perioada următoare. "Astăzi se împlinesc doi ani de la cununia noastră! Doi ani de fericire încununați cu bucuria imensă de a avea împreună un prunc sănătos și voinic. Aici, în fotografie, Albinutza semna veselă în Registrul de cununii. Nu stia, pe atunci, ca prin acea semnătură spunea nu doar "bun venit" noii vieți alături de mine ci și "adio" carierei sale frumoase în trustul Intact, care i-a fost
Gabriela Vrânceanu Firea a plecat din trustul Intact () [Corola-journal/Journalistic/81156_a_82481]
-
anotimpurile. De asemenea, lacurile din care Lotrul își trage apele sunt raiul pescarilor, fiind bogate în pește, în special păstrăv. Se povestește că pe Valea Lotrului au fost odată patru haiduci - Voinea, Ciungu, Mălai și Breazu. Primul era cel mai voinic și frumos, Ciungu își pierduse o mână în urma unei bătălii, cel de-al treilea era risipitor, iar Breazu era cel mai iute la mânie. Ca în orice legendă cu haiduci, tinerii furau de la bogați și dădeau săracilor, apoi s-au
Agenda2006-03-06-turistica () [Corola-journal/Journalistic/284656_a_285985]
-
ne trăiască tovarășul prim și la mai mare! tună primarul din ușă. După care îl îmbrățișă și îl sărută pe Gheorghe. Lui Petrache îi întinse doar mâna, fără să se uite spre el. Pocnea de sănătate primarul! Nu gras, dar voinic, mai înalt decât timișoreanul. Mulțumesc, Ioane! Mă bucur c-ai venit, începusem să mă plictisesc aici. Când trăia tata, mai aveam cu cine schimba o vorbă. Om bun era, păcat mare că s-a dus. Dar morții cu morții, viii
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
aprobat să le dau liber azi... Liderul muncitorilor era îmbrăcat într-un halat cafeniu, descheiat, cu un buzunar mare la piept, plin cu pixuri și creioane. Purta o cămașă trandafirie, o cravată grena, prinsă cu o agrafă aurie. Un om voinic, înalt, bun de muncă, cum l-ar fi descris mama fraților Tălparu. Se plecă mai mult decât ar fi trebuit, strângând mâinile celor din cameră, repetând un “să trăiți!” pentru fiecare. În fața lui Gheorghe, parcă și cu mai mult respect
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
bâjbâind înfrigurat cu mâinile pe masă, căutând parcă ceva. E Petrache! strigă Lucica, ieșind ca o furtună și lăsând ușile deschise. La el nu bate câinele, mamă, șopti bătrâna, fără a fi auzită de cineva... După câteva clipe, un bărbat voinic, fără palton și căciulă, nebărbierit, cu părul vâlvoi, pătrunse în casă. Se aruncă în brațele mamei lui Gheorghe Tălparu, plângând ca un copil. În rest, parcă nimeni nu exista pentru el. Nu mă scoate din casă, nu am făcut nimic
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
care nimeni nu bănuia cum apăruse acolo, probabil ca și Petrache la județeana de partid, cum glumi cineva. Căpitanul avea un pistol mitralieră la piept, un Kalașnikov modernizat, desigur, cum remarcă același șugubăț. Dintr-un colț al ecranului, un bărbat voinic, îmbrăcat într-o ținută de camuflaj ca-n filmele americane, cu barbă albă, înarmat și el până-n dinți, privea fix, fără să-i tresară nici un mușchi de pe față. Nimeni nu-l auzi vorbind, iar Petrache, cum avea să relateze mai
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
mesele de lângă ușă tăcură ca la o comandă. Privirile li se îndreptară spre un domn elegant, îmbrăcat în negru din cap până în picioare, având o cămașă de un alb imaculat, o cravată vișinie asortată perfect cu batista de la butonieră. Înalt, voinic, proaspăt bărbierit, cu un păr negru grizonat pe la tâmple. Domnul se opri, păru puțin dezorientat, dar numai pentru o clipă, fiindcă apoi se îndreptă dezinvolt spre bar, unde, familiar, își trase un scaun înalt și comandă autoritar un whisky. Domnul
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
prima, un autoturism de teren, erau Gheorghe, Elena și Petrache, a cărui colegă de cameră și de pat, cum o numea în glumă acesta pe Sonia, a refuzat să vină; în schimb, i-a dat mașina cu tot cu șofer, un tânăr voinic, mut ca peștele și ras în cap. La plecare, îi spusese în glumă: ,,Să ai grijă, nu de mașină, că o să mai primim și altele, ci de el, de băiat, să nu-l ții flămând...” Petrache, înainte de a se urca
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
dilema stomatologică, eu și tataie urma să facem o pau ză până a doua zi, pentru că bunica îl aștepta acasă. Ca orice tataie iubitor, i-a făcut mamei, proaspăt sosită de la serviciu, un update în privința situației mele: mâncat, sănătos, voios, voinic, dar cu o singură problemă de mentenanță, cea a dintelui. — Hai să îl scoatem totuși. Vrei cu ața? Ața? întreb eu. Știa și el că nu m-ar fi tentat metoda cu pricina, dar și eu am înțeles că o
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
să-i ignor mai ușor și să-mi văd de bunul mers al gândurilor. Dar stai. Printre stafiile colorate cu fețe de om ce intră și ies din autobuz îl văd pe el. E un băiețel de vreo unsprezece ani. Voinic. Mare. Grăsuț. Mama lui îl împinge grăbită-n autobuz, hai, Lucian, că stă lumea după noi. Mă șochează diferența dintre el, un băiat ca un butoiaș de vin și durduliu, și mama lui, o aschimodie cu păr roșcat, mică de
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
uite în ochi, cu ochii ei învăpăiați și sălbateci, de mânz care nu suferă zăbala, ca ea, bătrâna, cu toate drepturile de stăpână, să plece fruntea și să-i îngăduie orice fără să crâcnească. Piciorul alb, gol, rotunjit în pulpă voinică de femeie frumoasă, se întinse prin somn. Cerboaica șopti ceva fără să se deștepte și răsucindu-se se-ntoarse pe spate, lăsând-o să vadă ochiul dracului cu care era însemnată: alunița care-i râdea sub buric. Era demonul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
eu am avut un vis, dar nu l-am spus la nimeni. Am visat trei curve de muieri, să mă ierți că vorbesc așa, dar așa am spus la toată lumea, cine a stat să m-asculte. Trei curve de muieri voinice, două-mbrăcate-n alb și-a treia-n negru, și toate s-au repezit să mă bată, și m-am zbătut să scap, și de cele două-mbrăcate-n alb am scăpat, dar cea mai mică dintre ele, îmbrăcată-n negru, m-a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și-l băgară în sala de operații. Pe-o altă tablă-nvelită-n mușama, nemișcat ca un mort, acoperit c-un cearșaf, sta moș Țurcanu. Slăbise atât de mult, că nu-l mai recunoșteai. El, care semăna cu un urs de Dorna, voinic și plin de cutezanță, se făcuse acum sau așa i se păruse lui străveziu, ca o umbră. Doctorul se apropie de masă. Ești gata, îl întrebă, și Miluță îl auzi îmbrăcându-se cu halatul alb, încet, bătrânește, mort de oboseală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
A fost Tudor și m-a chemat! M-a scos din casă. Nu știu ce vrea să-mi arate! Pădurarul izbucni în hohote cum îi era felul, dar își trase de seamă și-și acoperi râsul cu palma. Se sfia. Era bărbat voinic, dobora și ursul, dar îl ciopârțise războiul. Venise de pe frontul "cu Hicler", cum spunea el, cu falca obrazului smulsă și un ochi cârpit, privind șui, într-o parte.Glumea singur că se uită cu-un ochi la făină și altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
este aurul ăsta de la noi, se mută la voi și de la voi la alții sau înapoi ori mai la deal ori mai la vale și niciodată nu mai are stare. Ciolac Ciolac era unul din fiii lui Stavarache, un bărbat voinic, loial boierului, căci a fost în slujba lui P.P. Carp și a Coroanei Regale. El era pădurar și trebuia să aibă grijă de pădurea lui P.P. Carp și de pădurea Coroanei Regale. Pe atunci, ca și acum, turnătorii și codoșii
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
au și pus gând rău lui Toader. L-au pândit până într-o zi, când Toader se afla la ogor și dormea în car. Ucigașii s-au năpustit cu topoarele și i-au tăiat capul lui Toader, care era tânăr, voinic și frumos. Nu mică le-a fost spaima ucigașilor când l-au văzut pe Toader zvârcolindu-se și ridicându-se din car luându-se după ucigași, așa fără cap. Criminalii au fugit și au stat ascunși o vreme până când s-
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
murit și Ion, așa de bun încât flăcăii l au botezat cu porecla de „Catâr”. Și el a murit de TBC, rămânându-i un copil pe nume Ghiță, mic, de aproximativ trei anișori. După Ion a urmat Vasile, care era voinic ca un uriaș, dar nu era așa de rău la suflet și în comportament cum era Jenică. Vasile a făcut stop cardiac și i-au rămas trei copii: Ion, Ileana și Ștefănel, poreclit Juncanu. Juncanu este înalt de vreo doi
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
mult ca el. Cum aveam amândoi coasele la noi, ne-am luat după el. Spunându-i până când o să ne arate, să stea că îi arătam noi ... și după el prin grâu. Chimircan fugea cât putea, căci nu era un om voinic, avea la vreun metru cincizecișicinci și slab și rău, nevoie mare, răcnea cât îl ținea gura. Oi, Arghi! Nu mă lăsa, mă omoară copiii ... Nu mă lăsa! Nu mă lăsa, Arghi! D′apoi oi, Bădi, vrei să mă taie pe
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
ținea gura: Hoților! Criminalilor! Lăsați femeia în pace, n-o omorâți, că nu-i de vină cu nimic. Dacă n-o lăsați, strigăm până vine tot satul. Ion și Silică erau flăcăi la douăzeci de ani, și respectiv la nouăsprezece, voinici, căci semănau cu Rarița, mama lor, că era înaltă la un metru și șaptezeci și cinci, poate chiar mai mult. Așa a scăpat cu zile Leonora Grapini, dar cu o boală de inimă incurabilă, boală ce i-a grăbit plecarea în lumea
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
câțiva struguri acasă. Ilinca era tânără, frumoasă și drept dovadă s-a dat în dragoste cu Vasile Movilă, zis Cârnu. Nu degeaba îi spuneau oamenii Cârnu, căci avea nasul fără vârf, de parcă îl mâncase mâța. Nu era bărbat frumos, nici voinic, pe unde mai pui că avea o voce pițigăiată, fârnâită totodată. Umbla mai tot timpul încălțat cu opinci și purta pantaloni bufanți, bazoane, niște peteci mari la genunchi și o bundă pe care nu o lăsa nici iarna, nici vara
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
ei, cu paie și stuf. Anii au trecut și cum toți oamenii îmbătrânesc, a îmbătrânit și ea. Între timp, în satul ce astăzi dăinuie pe cele două coline, uitat de lume, și-a făcut apariția ca din senin o babă voinică, înaltă, cu fața senină și albă, nici prea grasă, nici prea slabă și bătea pe la porțile oamenilor pentru a-și găsi găzduire. Spunea că nu are pe nimeni și că nu are unde să stea. Cât e satul de mare
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
și l-a deposedat și pe el de agoniseala pe care a strâns-o. A venit timpul când toți apropiații lui l-au părăsit. Îmbătrânind, a rămas numai cu cea de a treia nevastă, care era din Țibănești, o femeie voinică și cu ochii albaștri ca două văpăi. Mereu m-am întrebat ce a găsit acea femeie la acel monstru? Căderea lui la boală a fost lentă, dar îndată instalată, boala l-a culcat la orizontală. Și așa îl tot muta
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
el a spus: care e, mă? Uite care... — Ca să vezi, nici nu m-am gândit! INTELIGENȚĂ Inteligența, oricât de mare, nu e suficientă pentru a te curăța de prejudecăți. Cu cât inteligența e mai mare, cu atât prejudecata e mai voinică, fiindcă ai aparat s-o justifici. IONESCU (NAE) Se spunea despre Nae Ionescu că scuipă inteligență. Definiția lui Nae Ionescu e aceasta: meditația metafizică mutată la nivel cotidian, sau ridicarea cotidianului la nivel filozofic. Nimeni n-a făcut asta în
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
căprioară se supărase cu adevărat din pricina foamei și se împotrivea acum înaintării. Și nu avea dreptate? Întîi hrănești un copil și abia după aceea ai pretenția să facă treabă! Lupino îl împingea ușor, bodogănind descumpănit: Păi dintr-ăștia îmi ești, voinice? Cum ne-a fost vorba? Ne grăbim să ajungem la mama, altfel rămîi cu mine pînă la bătrînețe. Ei, poftim! Ce să-ți fac eu acum? Te-aș lua de după cap, ca pe puii de lup, dar nu ai tu
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]