155 matches
-
de politică externă americane după 1989, și nu o identifică în termenii unei logici funcționale privitoare la costurile administrării sistemului pentru hegemon. Prin urmare, în ceea ce privește dilemele cu care se confruntă politica externă americană în prezent, argumentul prezintă o explicație mai voluntaristă decât cel asociat cu teoria instituționalistă. Lucrarea de față se inspiră în mare măsură din teoria constructivistă pentru a elabora un argument privind caracterul distinct al sistemului internațional după Războiul Rece. Potrivit uneia dintre principalele critici la adresa constructivismului, acesta este
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
colaborarea interesată din cadrul sistemului instituțional intern. Mai curând, situația reflectă o criză mai amplă a obiectivelor naționale, ce decurge din moștenirea sfârșitului Războiului Rece. Explicația lui Johnson cu privire la dilemele din relațiile externe ale SUA oferă, așadar, o evaluare mult mai voluntaristă a seriei recente de crize internaționale cu care se confruntă țara decât cea oferită de comentatorii care presupun că dilemele actuale ale Americii rezultă pur și simplu din poziția ei de unică superputere mondială. Pentru Johnson, situația complicată în care
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
indiferent care sunt acestea: individ, grup, societate, generație, epocă, natură. Pragmatiștii refuză orice concepție statică și definitivă a adevărului. Ei consideră bună sau rea o credință după efectele ei asupra viitorului. Viziunea lor asupra lumii este în același timp constructivistă, voluntaristă și "failibilistă": adevărurile sunt failibile și falsificabile, relative și provizorii. Ca și la Popper, raționalitatea este procedurală prin natură: ea se dovedește. Potrivit acestui curent, teoria experienței se fondează pe efectele și utilizările pozitive sau negative care se obțin din
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
gândim problemele reale ale școlii, mascând caracterul construit social. Experții în școală care sunt cercetătorii din această disciplină și îndeosebi echipa de la Paris-VIII ar fi supuși, potrivit acestui autor, unei analize administrativ corecte a lucrurilor, care justifică o viziune reformistă voluntaristă a disfuncționalităților școlare, fără o reconsiderare socială și politică. Pentru acest sociolog, școala nu este, în concluzie, decât reproducerea dominanței sociale, iar problemele școlii nu pot fi rezolvate, în definitiv, de școala însăși. Sigur, o parte a acestei teze e
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
excluziunii nu ar fi deci violența școlară ca reacție frustrată în fața inegalității, ci o excluziune din școală; • printre motivele materiale, faptul că mulți copii muncesc poate avea o anumită importanță, cum am văzut în Djibouti, în ciuda unei politici publice foarte voluntariste și bine aplicate pe teren de ameliorare a școlarizării, în special pentru fete. În Brazilia, încă de la 14 ani, numărul elevilor școlarizați scade puternic. Se poate crede că adolescenții cei mai violenți sunt absenți din școală, poate intrați într-o
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
lumea are tendința să aștepte mai mult de la statul centralizat, de unde năucitoarea logică a "planului anti-violență", caricatură a politicilor publice hexagonale. În plus, una dintre învățăturile cercetării contextuale, ancorată îndeosebi în comparatismul internațional, este că, dincolo de aceste programe și politici voluntariste, există protecții "automate", legate de starea culturală, religioasă sau morală a unei comunități, cum am văzut, de exemplu, în Djibouti. Invers, putem considera că unele modalități culturale de a privi învățământul generează o împotrivire mai puternică, pentru a cărei rezolvare
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
această luptă și, trebuie s-o recunoaștem, rămânem deosebit de dezarmați în fața violenței în clasă și în școală. Nepregătirea actorilor educaționali este dovedită pe plan mondial. Or, căile trasate prin evaluarea practicilor eficiente sunt de acum suficiente pentru elaborarea unor politici voluntariste. Acestea sunt legate în primul rând de provocarea de a forma altfel dascălii și personalul din educație. Implementarea unor programe și politici publice eficiente este imposibilă fără o schimbare profundă în această formare. Cercetarea arată că, la limită, nu atât
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
organizat. Casa de familie, seif al memoriei liniei descendente, găzduiește diferitele generații într-un decor care este și cel al predecesorilor, păstrându-le aici amintirile. Astfel, acest mediu îi insuflă, implicit, tânărului moștenitor cultul strămoșilor. Dar există și moduri mai voluntariste de a fi inițiat în saga familiei, ca atunci când bunicul, scenă la care am asistat și noi, îl ia pe nepot, chemat să preia conducerea domeniului familial, într-o plimbare în castel și în trecut, comentând fiecare portret din galeria
Sociologia burgheziei by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
sufletul frământă trupul, prin intermediul atomilor incandescenți, și-i imprimă pulsiuni, pasiuni, dorințe, care înseamnă tot atâtea răni, dureri și suferințe, carnea ar obține inevitabil reparații, afirmă Democrit. Beția, plăcerile, voluptatea cauzează degradarea psihică și fizică a trupului. Doar o etică voluntaristă ne permite să repunem individul în propriu-i centru, astfel încât să înceteze a mai fi un obiect supus necesităților exterioare. Această etică are drept țintă bucuria. 7 Despre plăcerea pe care o găsești în tine însuți. Dacă există o etică
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ceea ce constituie sursa unor plăceri indiscutabile -, ideile se schimbă. Plăcerea devine în mai mică măsură rezultatul negării durerilor, temerilor și suferințelor, ea încetează să mai fie definită în mod pur reactiv - absența tulburărilor - și dobândește o nouă dimensiune, pozitivă, constructivă, voluntaristă: o dorim pentru satisfacția pe care ne-o procură, în măsura în care aceasta nu scade capitalul de pace și de seninătate acumulat. Plăcerea interzisă coincide cu jubilația care zdruncină starea de tihnă mentală, fizică și psihică la care se ajunge printr-o
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
elastice și ferme în același timp și pentru aceasta e și stăpânul lucrurilor înconjurătoare. Curajul său e când temerar, când rezonabil. Știe să riște și să fie în același timp prudent. [...] În asemenea condiții, filosofia sa nu poate fi decât voluntaristă. El crede că totul e posibil, e optimist în încrederea pe care o acordă forțelor sale, crede în libertate, mai mult, în liber-arbitru, pentru că rezistența determinismului orb o învinge cu puterea înțelepciunii sale; forțează evenimentele prin voința sa de triumf
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
definire a acestor organizații. Întîi de toate, este vorba despre ideologia lor. Unele dintre ele se revendică din marxismul cel mai ortodox. Este cazul SFIO, PSI și a majorității partidelor socialiste din țările estice, adepte ale unei politici dirijiste și voluntariste, de ruptură cu capitalismul. Nu e de mirare dacă această orientare este susținută de SFIO: o dată cu Eliberarea, după ce va fi epurată de toate elementele colaboraționiste sau suspecte de simpatie față de regimul de la Vichy, ea își va relua discursul socialist tradițional
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
din realitățile românești. Se îndepărta astfel dintr-odată de ideea pluralismului și revenea la un concept totalitar (cuprins de altminteri și în denumirea de front), care în circumstanțele de acum nu putea să nu irite o lume sătulă de experiențele voluntariste și de căutări sterile, experiențe și căutări ce au eșuat pretutindeni în lume. E orb cine nu vede aceasta. Traversăm o criză fără precedent în istoria noastră și era firesc ca declarația făcută de Consiliul Frontului să ne alarmeze. Am
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
adusă provizoriu de o revoluție, trebuie să-și facă "jocul" sub lumina reflectoarelor, să se lase controlată, să-și respecte angajamentele. Nu ne sunt indiferente condițiile ce se introduc din mers în discursul puterii. Am plătit prea scump modalitatea dictatorială, voluntaristă, în care acesta s-a produs până de curând pentru a mai consimți să închidem ochii de dragul unor figuri simpatice sau "providențiale". Orice regim democratic se întemeiază pe instituții astfel concepute încât una să mărginească posibilitatea unui abuz a celeilalte
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
de prospecțiuni în câmpul istoriografiei. Înălțarea în istorie, propusă de autori cu gândul la istoria convulsivă, agitată, înnoitoare de azi, nu e posibilă fără a regândi și reajusta un trecut pe care sistemul comunist l-a supus deformării sistematice. Atitudinea voluntaristă față de trecut e un fapt plin de urmări în istoria umanității, după cum se poate vedea și în exemplele evocate, pentru spațiul etnocultural moldav, în acest volum. De unde concluzia legitimă, definind prima parte a tripticului, că "starea actuală a istoriografiei noastre
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
valabilă în orice istoriografie, oriunde și oricând, dar imperativă acolo unde se caută soluții de revenire la normalitate. Cine să înțeleagă mai bine acest lucru? Ca și istoricii de peste Prut, a trebuit să ne confruntăm și noi, îndelung, cu ingerințe voluntariste, cu programul deformator de istorie al puterii comuniste. Nimic mai semnificativ, din acest punct de vedere, decât mănunchiul de analize grupate în a doua secțiune, cea menită a defini contextul originilor, unde regăsim, alături de Ion Țurcanu, semnătura câtorva specialiști în
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
comitetul central în februarie 1924, ocazionînd o deplasare spre stînga în partid, la conducere ajungînd Ruth Fischer și Arcadi Maslow. Fără să aparțină aripii accentuat "de stînga", provenind de la defunctul KAPD, cei doi conducători imprimă partidului o politică mult prea voluntaristă și ofensivă. Ea se lovește rapid de orientările moderatoare indicate atunci de către Internaționala Comunistă. Sfidarea PCF Evoluția mișcării comuniste din Franța neliniștește serios Internaționala Comunistă. Într-adevăr, "este evident că partidul tratează cu ușurință, atît cele 21 de condiții puse
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
doi factori: 1) un anumit număr de operațiuni cu capital (spre exemplu, cumpărarea de valori mobiliare) sînt extrem de volatile, deoarece reflectă reacții ale unor factori instabili, precum diferențialul ratelor dobînzii, evoluțiile bursiere și anticipările în privința ratelor de schimb; 2) evoluțiile voluntariste ce pot afecta anumite operațiuni, spre exemplu politica ratei dobînzii, sau îndatorarea externă a sectorului public. 18.2. ANALIZA ECONOMICĂ A BALANȚEI DE PLĂȚI 18.2.1. Prezentarea balanței de plăți Din punctul de vedere al analizei economice, se disting
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
și pertinente. 2.1.2. Instruirea și educația modernă în viziune românească În România interbelică, pedagogii G.G. Antonescu și Ștefan Bârsănescu au încercat, prin construcții teoretice, să depășească opoziția dintre pedagogia intelectuală herbartiană, care limita educația la predare-asimilare, și cea voluntaristă, care reducea instrucția la activitatea liberă a elevilor. În acest sens, G.G. Antonescu a pus în opoziție două principii educaționale fundamentale: învățământul informativ și cel formativ. În opinia sa, școala trebuie să se bazeze pe un sistem educațional care așază
Metode moderne de comunicare didactică by Molnár Zsuzsa () [Corola-publishinghouse/Science/1633_a_3060]
-
activitatea elevilor și să îmbine aspectele formative cu cele informative. În cele două războaie mondiale, Constantin Narly teoretizează un sistem pedagogic în centrul căruia așează conceptul de personalitate. Încercând să găsească o cale de mijloc între pedagogia intelectualistă și cea voluntaristă, Narly propune ca actul didactic să fie ghidat de principiul social (lucrul manual), cercetare (abordarea unei probleme), instituție (rezolvarea problemei în contact cu realitatea) și integrare (sistematizarea cunoștințelor dobândite). În opinia sa, fiecare oră înseamnă o problemă rezolvată în comun
Metode moderne de comunicare didactică by Molnár Zsuzsa () [Corola-publishinghouse/Science/1633_a_3060]
-
vedere înclinațiile sale divergente, dar și perfectibilitatea care îi este caracteristică: "Este adevărat că perfectibilitatea omului, ridicând problema constant și minuțios cercetată a felului în care îi facem pe oameni mai fericiți și mai folositori, duce inevitabil la o politică voluntaristă: este necesar să fie armonizat fluxul intereselor în cadrul unei cetăți raționale, să se extindă limitele civilizației prin propagarea Luminilor. Ceea ce explică rolul de primă însemnătate al pedagogiei în acest dispozitiv, căci ființa umană trebuie stăpânită din copilărie, în scopul de
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
rațiune prezumțioasă, ridicată la rangul de zeița-Rațiune; o zeiță-Rațiune incapabilă să înțeleagă condiția de creatură a ființei umane și, deci, să se deschidă experienței religioase; apărarea atotputerniciei și libertății lui Dumnezeu și totodată a autonomiei și libertății individului în interiorul orizontului voluntarist a lui Duns Scotus; apărarea libertății, demnității și responsabilității persoanei umane de către Ockham împotriva unei ispite liberticide omniprezente, consecință directă a reificării conceptelor colective; apărarea libertății în activitățile economice, mai ales de către Petru de Giovanni Olivi - toate acestea constituie patru
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
rațiune prezumțioasă ridicată la rangul de zeița-Rațiune; o zeiță-Rațiune incapabilă să înțeleagă condiția de creatură a ființei umane și, deci, să se deschidă experienței religioase; apărarea atotputerniciei și libertății lui Dumnezeu și totodată a autonomiei și libertății individului în interiorul orizontului voluntarist a lui Duns Scotus; apărarea libertății, demnității și responsabilității persoanei umane de către Ockham împotriva acelei omniprezente ispite liberticide, consecință directă a reificării conceptelor colective; apărarea libertății în activitățile economice, mai ales de către Petru de Giovanni Olivi - toate acestea constituie patru
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
filosofia morală a libertății le-au disputat în decursul timpului, nu fără de patimă: • alternativa fatalistă, conform căreia omul este supus în totalitate voinței și determinării (necesității) divine, necesitate care reprezintă pentru om echivalentul unui implacabil destin supraordonat existenței sale; • alternativa voluntaristă, care acceptă ideea că omul este înzestrat cu un deplin "liber arbitru", în măsură să-i permită autonomia acțională în raport cu orice tip de determinare, divină inclusiv. Și una și alta dintre alternative au generat dileme dificil de rezolvat. Astfel, cea
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
prin miturile planului, al inginerului (care depășește contrastul dintre munca fizică și cea intelectuală), al muncitorului stahanovist (Alexei Stahanov își depășise norma de 14 ori în noaptea de 30-31 august 1935, scoțând 102 tone de cărbune din bazinul Donețului!), obsesie voluntaristă și transformistă care se răsfrânge și în științele "tari", precum în biologie prin Lîsenko (care nega însăși ereditatea, generând un soi de "eugenie socială", proiectele grandioase țintind până la anihilarea morții), și chiar în geografie, prin masivele corectări ale "erorilor naturii
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]