203 matches
-
Moisescu. La data de 16 noiembrie 1976 a fost ales arhiereu-vicar al Episcopiei Aradului, cu titlul "Hunedoreanul", fiind hirotonit întru arhiereu și instalat la 25 iunie 1977. Din anul 1985 a fost transferat ca Arhiereu-Vicar la Episcopia Buzăului cu titlul "Vrânceanul". Din 2 iulie 1992, până la plecarea sa întru Domnul a slujit ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților (având titlul "Putneanul"), cu sediul la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava. Episcopul Gherasim și-a stabilit reședința în orașul Rădăuți
Gherasim Cucoșel () [Corola-website/Science/308456_a_309785]
-
XVI-lea și începutul celui următor, când procesul de integrare a urmașilor marelui ceașnic în categoria boierimii mici și mijlocii se încheiase, la Cordăreni trăiește un personaj interesant. Acesta a fost, de curând, în atenția lui Ștefan S. Gorovei. Athanasie-Tăutul Vrânceanul, urmaș în a patra generație al lui Dragotă Secuianul, este atestat între 1595 și 1609. A fost, succesiv sau concomitent, diac, vistiernicel și aprod; precizăm că acest Tăutul este primul diac dintr-o serie de cinci dieci stăpâni în Cordăreni
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
în discuții particulare - față de atitudinea de neînțeles a unui erou dintr-o creație populară românească: „Iată un flăcău voinic, trăind pe corhane cu turma sa, căruia oița bârsană îi spune că au să-l omoare baciul Ungurean și cu cel Vrâncean și, în loc să pună mâna pe bâtă și să se apere, pune mâinile pe piept și face poezii! Contemplativitatea și forța, forța mai cu seamă, nu îngăduie o asemenea purtare”. Concluziile lui nu impun o nouă interpretare, ci se reduc la
Fatalismul mioritic () [Corola-website/Science/314189_a_315518]
-
un caz de dispariție, descoperindu-se o crimă și depistându-se și pedepsindu-se făptuitorii. Punctul de plecare al romanului îl constituie crima din balada „Miorița”, în care un baci moldovean este ucis de doi confrați, unul ungurean și altul vrâncean, pentru a fi prădat de turme („că-i mai ortoman/ș-are oi mai multe,/mândre și cornute/și cai învățați/și câni mai bărbați”). Scriitorul reconstituie acțiunea legendară din baladă, dându-i mitului aspectul unei realități contemporane. El dezvoltă
Baltagul (roman) () [Corola-website/Science/311765_a_313094]
-
munte, acolo se află casa mea, părinții mei, străbunii mei. De fiecare dată când îmi trec palma peste luciul unei mobile, simt cum crește iarba sub mâna și privirea mea. și mă apucă dorul”. Nu mai știu dacă atunci, cu vrânceanul, sau eu, mai târziu, am cercetat versurile-cheie ce urmau: „Sunt gânduri care continuă să ne sosească / Pe vechea noastră adresă”. Dar, iată, mă frământă o întrebare: „Dacă aici, acasă, la câțiva pași de locul unde ne-am născut, iarba verde
Editura Destine Literare by Ion Andreiță () [Corola-journal/Journalistic/95_a_367]
-
atunci, ar reveni în medie cate 16 lei de sat. Actualei comune Bârsești îi reveneau munți în valoare de 24 lei. În anul 1777 are loc o nouă împărțire a munților Vrancei - o încercare îndrăzneață de a li se răpi vrâncenilor pământul. Aceasta a dat naștere unei lupte pentru drepturile lor. În luna ianuarie 1801 domnitorul Moldovei, Constantin Al. Ipsilanti, uzând de un mijloc obișnuit de cotropire a domnilor fanarioți, dăruiește vistiernicului său lordache Roset Roznovanu "tot ocolul locului Vrancei de la
Comuna Bârsești, Vrancea () [Corola-website/Science/310930_a_312259]
-
mijloc obișnuit de cotropire a domnilor fanarioți, dăruiește vistiernicului său lordache Roset Roznovanu "tot ocolul locului Vrancei de la ținutul Putnei, ce este cu sate pe dânsul" sub pretext că "au rămas din vechile vremi dreapta moșie domnească nedată danie nimănui". Vrâncenii nu au izbutit decât cu prețul a mari cheltuieli materiale să facă dovada că Vrancea nu era pământ domnesc, ci o regiune de țărănime liberă, mai veche decât însuși descălecatul țării. Conform documentelor, atât Constantin Ipsilanti, cât și Alexandru Moruz
Comuna Bârsești, Vrancea () [Corola-website/Science/310930_a_312259]
-
veche decât însuși descălecatul țării. Conform documentelor, atât Constantin Ipsilanti, cât și Alexandru Moruz, care va urma la scaunul Moldovei după pierderea domniei, vor trece fățiș de partea marelui virstiernic. Procesul a durat 16 ani, dar merită evidențiat faptul că vrâncenii au fost uniți ripostând ca un singur om și luptând din greu cu necazurile vremii. La sfatul vrâncenesc pentru susținerea procesului a participat din satul Bîrsesti, locuitorul Ilie Cojocaru - namesnicul satului. Procesul ia sfârșit în anul 1817, când mitropolitul Viniamin
Comuna Bârsești, Vrancea () [Corola-website/Science/310930_a_312259]
-
susținerea procesului a participat din satul Bîrsesti, locuitorul Ilie Cojocaru - namesnicul satului. Procesul ia sfârșit în anul 1817, când mitropolitul Viniamin Costache - secretarul divanului domnesc de judecată - dă Anaforaua cu numărul 1813 din 1 martie, prin care se consfințesc drepturile vrâncenilor asupra întregului ținut. După câștigarea procesului are loc o nouă împărțire a munților, proporțional cu cheltuielile făcute. Munții sunt împărțiți între 14 sate iar Bârseștenii și Topeștenii primesc muntele Giurgiu. Alte împărțiri ale munților au loc în anii 1818, 1831
Comuna Bârsești, Vrancea () [Corola-website/Science/310930_a_312259]
-
și penticostali (4,03%). Pentru 4,41% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta denumirea de "Bogdana", făcea parte din plasa Trotuș a județului Bacău și era alcătuită din satele Rădeana, Gutinașu, Vrânceni, Corbu, Bogdana, Valea Seacă (reședința), Livada, Gârbovanu și Mărcești, având în total 2030 de locuitori ce trăiau în 564 de case. În comună existau două mori de apă, o moară de vânt, cariere de piatră, o școală mixtă cu 17
Comuna Ștefan cel Mare, Bacău () [Corola-website/Science/300704_a_302033]
-
data aceasta în Vrancea: „...celui de-al doilea moment din geneza Mioriței, respectiv momentul nașterii versiunii baladă” îi putem stabili „fără șovăire ca zonă genetică - Vrancea” Gheorghe Vrabie (1966) - născut la Voinești, județul Vaslui - se situează, de asemenea, în tabăra „vrâncenilor”, atunci când vorbește despre „...arhetipul vrâncean, în chiar locul de baștină...” , iar Geo Bogza (1971) - născut la Ploiești - afirmă, într-un articol publicat în Contemporanul că Vrancea „nu e numai locul de origine al Mioriței, ci și epicentrul celor mai multe cutremure ce
Obârșia Mioriței () [Corola-website/Science/314190_a_315519]
-
mai expresivă a Mioriței s-au structurat într-un peisaj de excepțională măreție naturală și într-un mediu etnografic în care sinergia geniului poetic popular primitiv a fost unică (...). Mediul plăsmuirii originale de artă credem că a fost lumea păstoritului vrâncean, iar cadrul geografic erau plaiurile munților Vrancei, al căror pitoresc depășesc - după prozatorul ardelean Ioan Slavici - frumusețile munților din Transilvania și Muntenia” Profesor universitar în capitala Moldovei, Aron Densușianu (1895) nu uită nici o clipă zona sa de baștină (născut la
Obârșia Mioriței () [Corola-website/Science/314190_a_315519]
-
Opțiunea testamentară a păstorului pentru "îngroparea la stână" (“Numai eu când oi muri / Pă mine ca să mă-ngroape / Din strunguța oilor...” - Desești, 1920; vs. “Să spui lui vrâncean / Și lui ungurean / Ca să mă îngroape / Aice pe-aproape, / În strunga de oi / Să fiu tot cu voi...” - "varianta Alecsandri") definește spațiul consacrat din "Miorița-colind", Muntele și elementele sale adiacente (plaiul, platoul alpin, vârful și pădurea). "Versiunea-baladă", în incipitul căreia
Locul înhumării în „Miorița” () [Corola-website/Science/314216_a_315545]
-
județul Bacău), pe care a construit-o din temelie. În prezent, în această Mănăstire viețuiesc 44 de călugări. În anul 1992, Arhimandritul Pahomie Morar a fost hirotonit ca Episcop-Vicar al Mitropoliei Ortodoxe de Stil Vechi din România, cu titulatura de "Vrânceanul", menținându-și reședința la Mănăstirea "Sf. Treime" din satul Cucova (jud. Bacău). Pentru a-l ajuta în activitatea sa, Sinodul Mitropoliei de la Mănăstirea Slătioara i-a hirotonit întru arhierei pe doi ucenici ai săi mai tineri, PS Teodosie Scutaru Brașoveanul
Pahomie Morar () [Corola-website/Science/311685_a_313014]
-
precum și un protopopiat la Focșani. ""Doresc credincioșilor să-și țină tradițiile și credința, pentru că temelia neamului românesc este credința. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în curând vom avea și sediu oficial pentru Biserica noastră în Vrancea"" , afirma în ianuarie 2006 PS Pahomie Vrânceanul. Episcopul Pahomie nu a mai apucat să-și vadă realizate planurile, fiind bolnav deja de un cancer incurabil. PS Pahomie a trecut la cele veșnice la data de 11/24 mai 2006, după o lungă suferință. Ceremonia sa funerară a
Pahomie Morar () [Corola-website/Science/311685_a_313014]
-
și "Ținutul Vrancei", cum ar fi Răcoasa, Reghiu și altele, unde există documentată încă din evul mediu timpuriu o puternică tradiție pastorală și de oierit, locuitorii sunt numiți (și se numesc ei înșiși) mocani. Nu este clar dacă acești mocani vrânceni reprezintă o mocănime propriu-zisă. În caz afirmativ, ei ar forma cea de-a șaptea mocănime — situată la punctul de întâlnire dintre Transilvania, Moldova și Muntenia. Etnograful vrâncean Ion Diaconu consideră că acești oieri vrânceni nu sunt mocani „adevărați”, ci păstori
Mocani () [Corola-website/Science/299686_a_301015]
-
Nu este clar dacă acești mocani vrânceni reprezintă o mocănime propriu-zisă. În caz afirmativ, ei ar forma cea de-a șaptea mocănime — situată la punctul de întâlnire dintre Transilvania, Moldova și Muntenia. Etnograful vrâncean Ion Diaconu consideră că acești oieri vrânceni nu sunt mocani „adevărați”, ci păstori moldoveni medievali din Țara Vrancei și că au primit denumirea "mocani" doar prin asociere. Mocanii vrânceni nu practica transhumanța, mutandu-se doar vara pe local, în munții Vrancei. Țara Vrancei avea în evul mediu
Mocani () [Corola-website/Science/299686_a_301015]
-
situată la punctul de întâlnire dintre Transilvania, Moldova și Muntenia. Etnograful vrâncean Ion Diaconu consideră că acești oieri vrânceni nu sunt mocani „adevărați”, ci păstori moldoveni medievali din Țara Vrancei și că au primit denumirea "mocani" doar prin asociere. Mocanii vrânceni nu practica transhumanța, mutandu-se doar vara pe local, în munții Vrancei. Țara Vrancei avea în evul mediu o identiate proprie, diferită de cea a Moldovei. Nu întâmplător, balada "Miorița" are ca personaje un baci vrâncean, distinct de cel moldovean
Mocani () [Corola-website/Science/299686_a_301015]
-
persoana întâia singular sub forma "mine/mini escu", ca la fărșeroți, grămușteni și probabil la saracaciani, spre deosebire de formele locale, transilvănene, "io sunt, io-s, io îs, io mi-s" și de cea a aromânilor pindeni "io hiu (fiu)". Unii mocani vrânceni din Soveja continuă să folosească același tip de conjugare, ușor alterată, sub forma "mini esc". Un caz interesant îl reprezintă numele așezării Lupșa din mocănimea Văii Arieșului. Atât în graiul local cât și în aromâna sud-dunăreană, "lupșă" înseamna 'lupoaică'. Se
Mocani () [Corola-website/Science/299686_a_301015]
-
găzduit pentru o vreme și orfani ai căror părinți muriseră în Holocaust și care au fost ulterior deportați în Transnistria. În timpul acelor persecuții, s-au remarcat ca apărători ai comunității evreiești căpitanii Stroie și Ionescu, familiile Scânteie și Stahu, precum și vrânceanul Anghel Anuțoiu, care a prevenit membrii comunității despre iminența unor raiduri naziste, salvând astfel viața mai multor evrei, între care rabinul Simon Bercovici, pe care l-a ajutat chiar să părăsească orașul și să se ascundă. După război, evreii din
Buzău () [Corola-website/Science/296938_a_298267]
-
etnice: De asemenea, 20,8% din populația raionului locuia în așezări urbane (11.702 locuitori) și 79,2% în așezări rurale (44.559 locuitori). Cele mai populate localități sunt orașele Zastavna - 8.510 locuitori și Costrijeni - 2.819 și satele Vrânceni - 3.701, Cadobești - 3.285, Rjavinți - 3.079 și Șerăuții de Sus - 2.793. Raionul Zastavna este compus din: De mulți ani există o colonie unică de bâtlani cenușii pe versanții din apropierea satului Babin, care se află în lunca râului
Raionul Zastavna () [Corola-website/Science/315737_a_317066]
-
lâna prăviță, / Cu gura de țâță, / De trei zile-ncoace / Gura nu-ți mai tace. / Ori iarba nu-ți place? / - Stăpâne, stăpâne, / Rămânem cu tine. / S-a vorbit muntean / Și cu moldovean / Tăt să mi-l omoare, / Tot pe cel vrâncean / C-are oi mai multe...” Variante asemănătoare au fost consemnate de I. Stoian (Vrancea, 1927) , Constantin Brăiloiu (Tulcea, 1932), Tudor Pamfile (Galați, 1910). Mitul ce-l incumbă "mioara năzdrăvană" este unul universal, în speță ontic: “ Discuția asupra mitului mioritic (al
Motivul mioarei năzdrăvane în „Miorița” () [Corola-website/Science/314213_a_315542]
-
Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România. S-a născut la 11 aprilie 1858, în mahalaua Delea-Nouă, din bariera Vergului, București, mezinul unei familii modeste. Tatăl, Ștefan „căruță-goală“, pe numele adevărat Ștefan Tudorică Albu, era descendent din familia unor ciobani vrânceni, "„strămutat în marginea Bucureștilor, în căutarea unei munci mai rodnice“", devenind căruțaș de grâne pe traseul București-Giurgiu și "„staroste al cărăușilor din barieră“". Tatăl lui Delavrancea a fost împroprietărit la Sohatu-Ilfov, ca urmare a legii rurale elaborate de Cuza-Vodă și
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
mormântul tău sfânt”, apoi „Imnul Legiunii Arhanghelul Mihail” de Iustin Ilieșiu, „Înainte” de Viorica Lăzărescu, „Cântec de luptă” de C. Savin, „De prin străinele meleaguri” și „Părintească dimândare” de C.Belimace, „Urlă dușmanii” de Par. Cucuetu, „Ștefan vodă” (Marșul legionarilor Vrânceni) de Al. I. Popescu, „Cu fruntea sus” de Virgil Rădulescu și Traian Puiu, „Echipa morții” de Nicu Iancu, „Marșul legionarilor tecuceni”, „Dealul negru” de Misu Gaftoiu, „Ardealul tânăr legionar” de Stefan Curcă, „Imnul românilor secuizați” de Horatiu Comaniciu, „Imnul lagărelor
Mișcarea Legionară () [Corola-website/Science/299614_a_300943]
-
în componența sa biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului", monument istoric, și turnul clopotniță, ambele fiind incluse pe lista monumentelor de arhitectură. Elementul simbol al vieții monahale vrâncene, Schitul Valea Neagră este cunoscut și sub denumirea de Schitul Vrancea sau Vrânceanului, supranume luat încă de la înființare de către toți călugării ce veneau din exteriorul Vrancei. Sub acest nume - „Kloster Wrantchanului” apare și consemnat pe o hartă a Moldovei datată 1790. Așa cum observăm și din documentul de mai jos schitul apare ca o
Biserica de lemn din Schitul Valea Neagră () [Corola-website/Science/323480_a_324809]