191 matches
-
o facă! -, deoarece, nu-i așa, „deși avem puterea militară, polițienească și administrativă, lupta se ascute, iar dușmanul se arată mai fioros ca nicicând”. Și, ha-ha, cu atât mai „fioroși” cu cât se ascund, Încercând să ne intre În voie, vroind să ne răstoarne „pe dinlăuntru”, să ne submineze, cum se zice! Și atunci, nu-i așa, cu atât mai lăudabile „creațiile” unor tineri tovarăși-scriitori, precum Petru Dumitriu sau Titus Popovici, care „le rup masca de pe față acestor târâturi, chiaburi care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
avânt, În plină creație, Încărcați de speranță și având „dreptul” la fericire? Mai putem să-i convingem pe „aceștia” de o reală justiție a vieții? Fostul meu prieten, Alexandru Ivasiuc, este arestat la 24 de ani, student excepțional la Medicină, vroind să organizeze cu alți câțiva un meeting de solidaritate cu maghiarii care s-au răsculat contra tancurilor sovietice. Își pierde În aceeași zi toți dinții În cursul unui „interogatoriu” al unui ofițer de securitate, este Închis În imundele pușcării staliniste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
suferință! Una, pe jumătate „imitată” din marea modă romantică a vremii, dar și pe jumătate veșnic renăscută din firea sa inaptă de mica, mărunta fericire omenească, respingând mereu acel noroc de care te Împiedici la toate colțurile străzii. Orgolios, princiar, vroind un „alt noroc”, cel pentru care era născut - spre fericirea, spre Împlinirea sa și spre adevăratul nostru noroc al neamului În a cărui limbă a scris și a cărui mantie istorică, nu totdeauna clară și justițiară, a Îmbrăcat-o cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Mircea Ștefănescu. Se recomandă eliminarea următorului monolog: „Kogălniceanu (discuție cu trădătorul Vogoride Înaintea Unirii): <<Urlă ulița! Decît că di aiasta, domnule Caimacam, ați putea trage o Învățătură: că oricît de zdravene ar fi brațele cenzurii, tot prea scurte-s cînd vroiesc să acopere adevărul; iar ce nu apare În țară, răbufnește În străinătăți și Încă pentru cetitori În toate limbile!>>”. Controlorii de calitate (comunistă) mai găsiseră o hibă În sensul Înlocuirii din Întreaga piesă „...a expresiei <<principatele romîne>> cu <<țările romîne
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
recunoaște. Amoralitatea descrisă, primul, de Nietzsche, În gândirea filozofică modernă, dar, e drept, avându-l ca antecesor nu pe Machiavelli, ci, după modesta mea opinie, pe Întemeietorul Ordinului Iezuiților, (Compania lui Iisusă, fostul Grande de Spania și apoi visător utopic, vroind, spre iritarea oamenilor, dar și a Vaticanului, În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, să cucerească Ierusalimul - don Ignatio de Loyola. Amoralitatea (a nu se confunda cu imoralitatea!Ă transcende, cum spuneam, unele legi și reflexe ale bunului-simț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
bogați (sufletește) pentru a ceda în fața dificultăților pe parcurs; ne păstrăm în mijlocul națiunii noastre socialiste misiunea de cântăreți, dar și de arhitecți ai Cetății, ai luminiiă“ (România literară, 22 iulie 1971) „Republică, bătrânii te așteaptă Cu mâinile îmbătrânind pe arme, Vroind coroana regilor s-o sfarme În lutu-mbogățit cu cripte, Țară! Republică, tu te-ai născut din larme, Din clocote și vâlvătăi de pară Și-a noastră ești în veci de veci, comoară, Statuia ta nu-i nimeni s-o darmeă
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
general istoric al României din acea perioadă. Autorul a participat implicit la majoritatea evenimentelor prezentate, prin urmare autenticitatea lor este în afară de orice îndoială, ceea ce explică, pe alocuri, efuziuni lirice, accentele sentimentale și entuziasmul înaripat, așa cum mărturisește autorul chiar de la început: "Vroiesc numai să reculeg amintirile mele personale despre unele fapte întâmplate sub ochii mei... Simt, dar, o mare plăcere să revin un moment asupra acestor fapte petrecute, cum am zis, sub ochii mei și care au schimbat fața țărei într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
TIMPURILE "UNIREI" I Nu am intențiunea să fac o descriere istorică amănunțită a tuturor împrejurărilor prin care a trecut țara cu ocaziunea luptelor pentru Unire. Mi-ar trebui volume pentru aceasta și îmi lipsește în mare parte și materialul trebuitor. Vroiesc numai să reculeg amintirile mele personale despre unele fapte întâmplate sub ochii mei, la o vrâstă când impresiunele se întipăresc în memorie ca pe ceara fierbinte pentru a nu se mai șterge. Am ajuns aproape la capătul cărărei. Când mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
o limbă cu un foc și cu o putere de argumentare cum nu mai fusese jurnal românesc scris pănă atuncea, era Evanghelia care ne inspira în toate zilele și întreținea căldura entuziasmului nostru. Căci soarta cea bună a țărei a vroit ca în împrejurări așa de grele să avem și oamenii mari trebuitori, pentru a ne cârmui barca și a o aduce la liman. III Divanul ad-hoc își isprăvise chemarea prin votarea celor patru puncte ale dorințelor țărei, și, în virtutea Convențiunei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
inimile noastre prin versul lui dulce și limpede curgător ca izvorul de la munte; el simboliza într-un cuvânt întreg neamul nostru cu suferințele, cu lacrimile lui din trecut, cu dorul și cu aspirațiunile lui spre viitor. El, de-ar fi vroit, se alegea domn. Și ce bine a făcut că a rămas poet! Domnia peste oameni era să-i răpească domnia peste lumea visurilor omenești. El retrăgându-se, toate voturile lui au rămas răzlețe. Atunci un număr de deputați, Alecu Grigoriu-Văsescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
acele de ieri, dar nu voi să întrețin cetitorii cu fapte puțin importante, și de aceea trec repede la al 20-lea an al vieței mele când îmi sfârșisem învățătura și mă credeam acum om în tot locul. Părintele meu, vroind, se vede, să mă puie la probă, mi-a zis: Măi băiete, de acum nu mai aștepta nimic de la mine. Du-te și-ți fă singur cariera în lume, căci om ești și știi mai multă carte decât am știut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
încăput tot avutul meu. Nu erau tocmai vesele gândurile ce-mi treceau prin cap; dar la vrâsta de 20 ani speranțele nu lasă pe om. Mi se părea că norocul o să-mi iasă așa neașteptat din drum, și așa a vroit Dumnezeu să se întâmple. II Ajuns în Iași mă întâlnii cu unchiul meu Iordachi Hermeziu, atunci director la ministerul de justiție, și îl mărturisii scopul venirii mele în capitală. Minunat, îmi zise el, parcă ai tras în bobi. Tocmai aveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
la plecare erai aproape nevoit să-ți faci testamentul, căci de multe ori trebuia să treci râurile când erau mari cu pericolul vieței sau să stai zile întregi la malurile lor pănă la scăderea apelor. Îmi aduc aminte că odată, nevroind să cheltuiesc prea mult cu caii de poștă, am plecat cu diligența la București și am fost prea fericit să ajung numai cu câteva cucuie la cap și pete albastre pe trup, după trei răsturnări în cursul unei călătorii de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
prețul biciului care era o vechitură și nu făcea mai mult de o carboavă 77. Bine zici!... Hai, zgârcitule!... Pune prețul biciului, adaose Hermeziu; ori îl pierzi, ori îl îndoiești 78. Unde nu merge o carboavă! Ași!... întâmpină Iancu Rosetti, vroind să mă aducă la ambiție. El, dac-a pierde o carboavă, se spânzură; îl știu eu ce tacâm de om e. Și așa începură cu toții să mă hărțuiască care-n dreapta, care-n stânga, iar eu m-am ținut cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
după vorba cartoforilor. Am pierdut și a treia oară. Eram acum dator cu patru carboave. Începu să fiarbă sângele în mine. Plătii galbenul și mai rămăsei dator cu o carboavă. Această ultimă carboavă pentru mine a fost clenciul 79 dracului. Vroind s-o recâștig, am dat mereu înainte, pierzând un galbăn, doi, trei, zece, cincisprezece, așa încât musafirii mei prinseră să se minuneze de goana ce mă urmărea. Destul, dragă Nicule, îmi zise Cananău pe care-l mustra cugetul că mă îndemnase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cât și nasul lui, iar prin celalalt colț de gură scuipa printre dinți la un metru depărtare. El sta pe un scaun de lemn picior peste picior cu un aer neprietenos și pufăia și scuipa, și scuipa și pufăia. Ce vroești, îmi zise el cu un glas răstit și răgușit, ca dintr-o pivniță. Am venit să mă jăluiesc. Contra cui? Contra mea. No! ce-i asta? Am făcut o greșală, domnule, și vin să mă denunț eu singur, spre a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
fine, făcea un scandal, de începuse neamțul iarăși a se încreți. No?... Schön recht!95... Răspunde, mă rog, dacă te-ai tocmit cu zece galbeni și cu condiția să ajungi în astă sară la Dorna-Vatra. Da. Pentru ce, dar, ai vroit să petreci noaptea în drum? Pentru că dam de sabaș și d-lor tot una le era să ajungă în astă sară sau mâni dimineața la Dorna-Vatra. A! Zo!96... Atunci el luă o filă de hărtie, o umplu cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
distracție pentru mine și un semn al timpurilor totodată. Bre, aga! Ia vin' încoace, îi zisei eu, făcându-i semn, nu cu mâna, ci cu piciorul. Mărturisesc că acest gest n-a fost lipsit de un pic de răutate intenționată, vroind oarecum să mă răzbun de timpurile pe când le văcsuiam noi cizmele turcilor. Ei!... așa se întoarce câteodată roata lumei. Turcul, după ce îmi făcu o temenea 119 cu tot ifosul lui de ex-suzeran, se așeză dinaintea mea, își scoase periile, șipurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
să-și îndoiască, ba chiar să-și întreiască averea. De atunci i-a fost casa, casă, și masa, masă. Colțata cea de babă a fost înlocuită cu slugi ca oamenii și, după câțiva ani de trai îndemânatec și fericit, el vroind să ne dovedească că s-a lecuit de patima zgârceniei, ne-a poftit pe cei cinci foști tovarăși de vânătoare la moșie la dânsul, unde de astă dată n-am avut nevoie să-i împușcăm găinile, ca să mâncăm în adevăr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Noroc că stăpâna rochiei avea pe lângă multă îngăduință și multe bolduri 167, încât reparația s-a făcut repede și iertarea mi s-a acordat prin un surâs. Dar, vai!... O nenorocire nu vine niciodată singură. Când s-a servit ceaiul, vroind să ofer un pahar uneia dintre domnișoare, în graba mea nesocotită, am răsturnat paharul așa că mi-am udat bleașcă surtucul 168 cel negru de sărbători, care mă prindea așa de bine, și am făcut și un lac pe parchet. Vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
bine credința că nu erau ai mei și că, prin urmare, nu venisem cu dânșii. Șiretlic copilăresc cu care eram încredințat că șterg ultimele urme ale minciunei. Zece ani au trecut după această emoționantă cumpănă a vieței mele și a vroit soarta să ieu de soție tocmai pe una din fiicele doamnei cu pricina, în casa căreia am fost pe punctul de a suferi cea mai mare rușine ce poate cădea pe capul unui tânăr; iar la cununie, drept recunoștință pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
și astăzi pe albastrul cerului ac o colosală enigmă pe care poporul nostru, în neputința de a o dezlega, o învăluie într-o aureolă poetică de legende. Așa se zice că Ștefan cel Mare, învins de turci la Valea Albă, vroind a se retrage în cetate, a fost respins la poartă de maică-sa, care i-a zis că numai biruitor îl va primi. După o altă legendă, se zice că 18 plăieși închiși în cetate s-au luptat cinci zile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
în urmă, pe când biata noastră țară trecea prin cele mai grele cumpene, care i-au pus de atâtea ori existența în pericol. Câte lupte, câte suferinți, câte drame înfiorătoare au trebuit să se petreacă în incinta lor! Ei!... Dar a vroit Dumnezeu ca de atunci să se îngroape secoli peste secoli, să se aștearnă atâtea rânduri de morminte peste alte atâtea rânduri de morminte și patria noastră, deși știrbită ca cetatea, a rămas totuși în picioare; iar astăzi aceste ruine privesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
venit să-l sărut. M-am apropiat de el și i-am zis cu tonul familiar obicinuit: Da' de unde ești tu, măi țigane? Auilio! Și tu ești de-ai noștri! răspunse țiganul cu o mișcare de bucurie, parc-ar fi vroit și el să-mi sară în gât. I se înseninase fața ca și când ar fi văzut pe frate-so. Eu sunt de la Moldova, adaose el, am venit cu drumul-dă-foc, ș-acuma stau pe plecare, fiindcă nu prea a fost alijveriș 195 aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
vântul și să pierzi echilibrul. Atunci, sumeața noastră tovărășiță, venindu-și în fire și văzând că cararea pe care se angajase era mult mai amețitoare decât își închipuise, se opri în loc, închise cortelul, dar, cuprinsă de frică, n-a mai vroit să facă un pas înainte pănă când amândoi călăuzii n-au luat-o fiecare câte de-o mână și au dus-o la vale mai mult de-a târâșul. Când am ajuns jos, biata femeie era atât de istovită și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]