634 matches
-
Protectorat. Germania a declarat că încorporarea Austriei de către Reich a dus la crearea unei frontiere comune cu Cehoslovacia, iar această situație crea un pericol mare pentru securitatea germană prin posibilitatea ca Germania să fie încercuită de puterile vestice. În 1937, Wehrmacht-ul a formulat un plan numit "Operațiunea Verde" (Fall Grün) pentru invadarea Cehoslovaciei. care a fost însă aplicat ca "Operațiunea Sud-Est" pe 15 martie 1939. Pe 14 martie, Slovacia s-a desprins de Cehoslovacia și a devenit un stat separat
Acordul de la München () [Corola-website/Science/321070_a_322399]
-
schimbat această poziție și i-au obligat pe planificatorii britanici să reevalueze posibilitățile RAF. Eșecul raidul i-a făcut de cei din "Luftwaffe" să creadă bazele de pe teritoriul german sunt invulnerabile în fața atacurilor inamice. Această încredere a crescut odată cu succesele "Wehrmachtului" din 1939-1941, care au făcut ca forțele aeriene inamice să fie prea departe pentru ca să mai poată executa bombardamente eficiente asupra țintele din Germania. Neglijarea avioanelor de vânătoare pentru luptele de zi a avut consecințe strategice însemnate în anii care aveau
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
cu germanii și s-au folosit de șansa oferită de dispariția statului polonez pentru a-și trimite activiștii în teritoriile ucrainene controlate de sovietici. Atât OUN-M cât și OUN-B și-au creat propriile unități militare, care au activat în cadrul Wehrmachtului: batalioanele „Roland” și respectiv „Nachtigall”. După opt zile de la declanșarea invaziei în Uniunea Sovietică, OUN-B a proclamat la Lviv pe 30 iunie 1941 fondarea statului ucrainean independent. Premierul noului stat a fost numit Iaroslav Stețko. Răspunsul germanilor la declarația de
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
afirmă de către unii cercetători, stimulată de mita plătită de membrii OUN-M, a fost imediată: membrii OUN-B au fost arestați, ceea ce a dus la dispariția organizațiilor lor locale din cea mai mare parte a Ucrainei centrale și răsăritene Odată cu înaintarea Wehrmachtului în interiorul teritoriului sovietic, OUN-M a preluat controlul administrației civile a Kievului. Primarul capitalei a fost din octombrie 1941 până în ianuarie 1942 a fost melnikistul Volodomir Bagazii. El s-a folosit de poziția pe care a deținut-o pentru alimentarea
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
în Ucraina centrală și răsăriteană și au trecut la dizolvarea organizațiilor. Numeroși dintre membrii OUN-M au fost arestați, printre ei aflându-se primarul Kievului, Volodimir Bagazii, și scriitoarea Olena Teliga, organizatoarea Ligii Scriitorilor Ucraineni. Deși au existat elemente din cadrul Wehrmachtului care au încercat să-i protejeze pe membrii OUN-M, organizația din Ucraina a fost practic desființată. După ce OUN-M a fost dizolvată în regiunile centrale și vestice ale Ucrainei, adică teritoriile care fuseseră vechea regiune de graniță sovieto-poloneză, OUN-B
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
1934 a fost reprezentantul în România al firmei germane IG Farbenindustrie. În cel de-al Doilea Război Mondial, Capesius a fost mobilizat în armata română ca farmacist la un spital militar apoi, fiind de etnie germană s-a încadrat în Wehrmacht (1943) de unde a fost cooptat în SS. În același an a fost trimis la specializare la lagărul central sanitar din Varșovia, apoi a fost trimis la Lagărul de concentrare Dachau pe post de farmacist. În februarie 1944 a fost transferat
Victor Capesius () [Corola-website/Science/315123_a_316452]
-
a murit în 1916. S-a înscris în partidului nazist cu numărul 889895 și la 1 aprilie 1932 s-a înrolat în SS cu nr.45326, unde a ajuns la gradul de Obersturmbannführer-SS (echivalent cu gradul de locotenent-colonel - în ) din Wehrmacht, armata germană). După terminarea celui de al Doilea Război Mondial, în 1950, Eichmann a fost ajutat să fugă în Argentina, devenită țară de refugiu al criminalilor naziști, cu un pașaport fals pe numele de "Ricardo Klement", emis de șeful delegației
Adolf Eichmann () [Corola-website/Science/309866_a_311195]
-
ocuparea Ungariei de către armata hitleristă în cadrul operațiunii Margareta, și teritoriul Transilvaniei de Nord a trecut sub ocupație militară germană. În condițiile în care pericolul trecerii României de partea sovietică devenea tot mai iminent, în vara anului 1944 statul major al Wehrmachtului a elaborat planul Margareta 2, de ocupare a Regatului României. După ce prin lovitura de stat de la 23 august 1944 România a înlăturat dictatura militară a lui Ion Antonescu și a trecut de partea coaliției antihitleriste, trupele ungare loiale Germaniei naziste
Transilvania de Nord () [Corola-website/Science/304572_a_305901]
-
unei rezisțe sovietice după 29 iunie 1941 este un raport cu privire la un schimb de focuri pe pe 23 iulie cu un „Oberleutnant” sovietic și capturarea lui ulterioară. Rezistența apărătorilor fortăreței nu a afectat în mod semnificativ succesele inițiale ale germanilor, Wehrmachtul înaintând rapid în teritoriul sovietic conform planurilor, lăsând fortăreața încă necucucerită mult în spatele liniei frontului. Luptele de la Brest nu au fost cunoscute publicului larg sovietic până în 1957. Ziaristul Serghei Smirnov a publicat în acel an cartea „Cetatea Brestului” în care
Apărarea Fortăreței Brest () [Corola-website/Science/329994_a_331323]
-
forțe germane și române) și să ocupe România. Operațiunea s-a încheiat cu pierderi de ambele părți, modificarea liniei frontului, coroborată cu ieșirea României din război (23 august 1944) de partea Axei și trecerea ulterioară de partea Aliaților. În 1944, Wehrmachtul a fost împins înapoi de-a lungul întregului front. Până în luna mai, Heeresgruppe Südukraine (Grupul de armate Ucraina de sud) a fost împins până pe frontiera României interbelice și a reușit să stabilească o linie defensivă pe Nistru, care nu s-
Operațiunea Iași-Chișinău () [Corola-website/Science/307428_a_308757]
-
a fost prezentată de propaganda nazistă ca răzbunare față de bombardierele care atacau tot mai multe orașe germane, începând din 1942 și până când Germania a capitulat. Începând din septembrie 1944, peste 3.000 de rachete V-2 au fost lansate de către Wehrmachtul german împotriva unor ținte Aliate în cursul războiului, cea mai mare parte vizând Londra, iar ulterior Antwerpen și Liège. Racheta avea o rază de acțiune de 400 de kilometri și se deplasa cu viteză supersonică. Distrugerile pe care le provoca
V-2 () [Corola-website/Science/314123_a_315452]
-
considerată a fi prima mitralieră de uz general din lume, fiind printre cele mai reușite mitraliere din toate timpurile. Maschinengewehr 34 a fost proiectată de către Heinrich Vollmer la fabrica de armament Mauser Werke AG, fiind înlocuitoarea mitralierei MG 13 în cadrul Wehrmachtului. Mitraliera MG 34 era bazată pe modelul Solothurn 1930 (MG 30), fabricată de Rheinmetall. MG 34 a devenit mitraliera standard a infanteriei germane, mitraliera jumelată standard a vehiculelor blindate și principala mitralieră defensivă antiaeriană. Deși era superioară ca rată de
MG 34 () [Corola-website/Science/321623_a_322952]
-
de oameni, din care peste 616.300 morți, dispăruți în luptă sau prizonieri. Patru armate componente ale Frontului, adică 43 de divizii, au fost complet anihilate. Frontul de Sud-Vest a fost refăcut practic de la zero. După succesul inițial al atacului Wehrmachtului, în special în sectoarele de nord și central al frontului, în regiunea sudică rămăsese o mare concentrare de forțe sovietice, în principal ale Frontului de S-V. Germanii au declanșat atacul de la Uman, obținând o mare victorie, dar o grupare
Bătălia de la Kiev (1941) () [Corola-website/Science/307010_a_308339]
-
o întreagă familie, s-a instituit o limită de viteză de 40 km/h pe pod. Podul Elisabeta, împreună cu multe alte poduri din toată țara, a fost aruncat în aer la sfârșitul celui de-al doilea război mondial de către geniștii Wehrmacht-ului, aflați în retragere. Acesta este singurul pod din Budapesta, care nu a putut fi reconstruit în forma sa originală. Poze și unele elemente recuperate de la vechiul pod pot fi văzute pe iarba din fața Muzeului Transporturilor din Parcul orașului. Podul
Podul Elisabeta din Budapesta () [Corola-website/Science/313049_a_314378]
-
km2 de pădure și teren agricol, inclusiv peisajul cultural Lednice-Valtice, protejat de UNESCO, și mai multe castele și palate. Liechtenstein a acordat azil politic pentru circa 500 de soldați ai Primei Armate Naționale Ruse (o forță colaboraționistă rusă aliată cu Wehrmachtul german) la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial. Circa 200 de membri ai grupului s-au lăsat convinși să revină în URSS. Ei au plecat cu un tren către Viena și nu s-a mai auzit nimic despre ei
Liechtenstein () [Corola-website/Science/298119_a_299448]
-
-lea. Beneficiile de care se bucura Petrogradul, dat fiind statutul de capitală, au dispărut. Populația Petrogradului în 1920 era o treime din cât fusese în 1915. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Leningradul a fost încercuit și asediat de Wehrmachtul german, în ceea ce avea să fie cunoscut drept Asediul Leningradului, începând cu 8 septembrie 1941 până pe 27 ianuarie 1944, 29 de luni în total. Peste Lacul Ladoga a fost creat un "Drum al vieții", în perioada lungă în care lacul
Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/296896_a_298225]
-
apelor era foarte scăzut. Deși nu toate buncărele erau gata la începutul războiului liniile defensive poloneze erau bine pregătite. Zidurile buncărelor, de 1.5m grosime întărite cu plăci de oțel de 20cm, puteau rezista loviturilor directe ale tunurilor din înzestrarea Wehrmacht-ului la momentul respeciv. În plus erau situate pe dealuri care ofereau o bună vizibilitate . Inițial linia defensivă poloneză era apărată de un singur batalion din Regimentul 71 Infanterie, comandat de maj. Jakub Fober. La scurt timp înainte de începerea celui
Bătălia de la Wizna () [Corola-website/Science/333293_a_334622]
-
germane menționează "câteva zeci de morți", dar câteva sute de soldați au fost exhumați dintr-un cimitir militar german din zonă. În memoriile sale Heinz Guderian menționează 900 de militari germani morți în cadrul acestor lupte, deși acest număr este subevalua. Wehrmacht-ul a pierdut cel puțin 10 tancuri și alte vehicule de luptă. Jurnalul Diviziei 10 Tancuri menționează 9 morți și 26 răniți în data de 8 Septembrie. Batalionul I Regimentul 86, care a fost principala unitate care a capturat buncărele
Bătălia de la Wizna () [Corola-website/Science/333293_a_334622]
-
foc!!"). Aruncătoarele de grenade Panzerfaust necesitau și o mentenanță atentă. Dacă detonatorul (o simplă capsă) era umed, arma era compromisă. Spre sfârșitul războiului, milițiile Volkssturm erau deseori echipate doar cu aruncătoare de grenade Panzerfaust din cauza lipsei acute de muniție din Wehrmacht. Din acest motiv, câțiva generali germani au comentat, în mod sarcastic, că barele de metal puteau fi ulterior folosite ca bâte.. Germania nazistă nu își putea permite risipa de metal, iar inginerii germani au încercat să proiecteze un model care
Panzerfaust () [Corola-website/Science/321630_a_322959]
-
comandat de Jacob L. Devers. Flancul nordic era asigurat de Armata a 7-a SUA, iar flancul sudic era ocupat de Armata I franceză (Jean de Lattre de Tassigny). După cele trei grupuri de armată au reușit să alunge unitățile "Wehrmachtului" de pe malul vestic al Rinului, Eisenhower a regândit planurile pentru traversarea fluviului și declanșarea atacului în inima teritoriului german. Inițial, Eisenhower gândise să își conducă forțele până pe malul de vest al Rinului și să folosească fluviul ca pe o barieră
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
disensiunile dintre Uniunea Sovietică și aliații occidentali le-ar fi oferit germanilor un instrument de negociere care să le permită obținerea unor aranjamente de pace mai favorabile. În realitate, în momentul în care aliații occidentalii au reușit să traverseze Rinul, "Wehrmachtul" suferise pierderi atât de grele pe fronturile de est și de vest, încât comandanții germani erau capabili cel mult să organizeze operațiuni de întârziere a înaintării aliaților, fiindu-le practic imposibil să asigure forțele necesare organizării unei rezistențe bine organizate
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
însă că aceste decizii au fost luate cu bună credință și având în vedere rezultatul final al campaniei. Per total, planurile aliate s-au dovedit a fi bine întocmite, lucru demonstrat de rapiditatea atingerii obiectivelor ordonate. La finalul războiului, distrugerea "Wehrmachtului" de către Armata Roșie pe frontul de răsărit a consacrat poziția Uniunii Sovietice ca o supraputere în perioada postbelică pe de-o parte iar, pe de altă parte, rolul conducător al Forțelor armate ale SUA pe frontul de vest, atât prin
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Albert. După ce au cucerit fortul, parașutiștii germani au primit ordinul să se deplaseze în sprijinul camarazilor care cuceriseră podurile, pentru a le proteja de contraatacurile belgineilor, până când în zonă ar fi ajuns forțele terestre ale Armatei a 18-a a Wehrmachtului. Cucerirea fortului a fost o victorie decisivă pentru germani. Trupele aeropurtate au aterizat direct pe acorperișurile fortificațiilor cu planoare militare. defensiva belgiană a fost distrusă cu explosivi și aruncătoare de flăcări. După ce subunitățile de "Fallschirmjäger" au intrat în fortăreață ucigând
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
bisericii fortificate. La trecerea trupelor române prin Codlea, viceprimarul localității, Michael Königes, a reușit să încheie o înțelegere, preîntâmpinând în felul acesta incendiile și jaful. În al Doilea Război Mondial circa 400 de sași ai localității au fost încadrați în Wehrmacht și în Waffen-SS. Conform recensământului efectuat în 2011 populația municipiului Codlea se ridica la locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (82,6%). Principalele minorități sunt cele de romi (5
Codlea () [Corola-website/Science/296999_a_298328]
-
al doilea război mondial, provincia și-a mărit suprafața (vezi Zone poloneze anexate de Germania Nazistă). În 1939, Prusia Răsăriteană avea 2,49 milioane de locuitori. Mulți au fost uciși în război, cei mai mulți fiind băieți tineri înrolați în armata germană (Wehrmacht) și uciși în lupte. Armata Roșie a Uniunii Sovietice a intrat în Prusia Răsăriteană pe 29 august 1944. Zvonurile despre masacrele șî violurile comise de trupele sovietice a făcut ca populația civilă să intre în panică și să pornească în
Prusia Răsăriteană () [Corola-website/Science/299654_a_300983]