98 matches
-
umiditate accentuată pot fi întâlnite plante specifice ca : Phragmites communis (stuf), Thipa angustifolia (papură), Schoneoplectus lacustris (rogoz). Solurile predominante din teritoriu sunt luvisoluri și cernisoluri, peste are se suprapune zona de stepăcu o vegetație ierboasă reprezentata prin : asociații de plante xerofile dintre care amintim : Festuca valesiaca (păiuș), Andropogon ischaemum (bărboasă), Stipha joannis (colilie), Artemisia austriaca (pelin), Euphorbia cyparissias (laptele câinelui). În prezent pajiștile naturale sunt din ce în ce mai rare ca urmare a artificializării pajiștilor, cât și datorită pășunatului intensiv, nerașional, in sensul numărului
Comuna Mihai Eminescu, Botoșani () [Corola-website/Science/300917_a_302246]
-
nu se indentifică ecosisteme specifice. Cea mai mare parte a teritoriului administrativ este ocupată de terenuri agricole. Se găsesc și rămășițe de stepă reprezentată de pajiști naturale precum și marginea drumurilor de-a lungul digurilor și canalelor de irigație. În pajiștele xerofile, speciile predominante sunt reprezentate prin graminee: negara, păiușurile stepice, pirul crestat, ovăzul sălbatic. Mai cresc traista ciobanului, troscotul, coada șoricelului, volbura, păpădia, pelinul, cimbrișorul, diferiți scaieți etc. Majoritatea acestor plante își dezvoltă ciclul evolutiv înaintea venirii perioadelor secetoase de la sfârșitul
Comuna Dudești, Brăila () [Corola-website/Science/300961_a_302290]
-
serie de conflicte. Structura populației este influențată și de descoperirea zăcămintelor de țiței și gaz natural, apărând în partea nordică a deșertului o serie de așezări noi. În vestul deșertului Libiei sunt regiuni mari din deșert fără populație. Floră este xerofila, rară și cuprinde circa 1000 de specii. În cele circa 90 de oaze mari se cultivă curmali, legume, cereale, cocotieri etc. Fauna este foarte săracă: scorpioni, șopârle, șerpi, vulpi de deșert, struți. Spre margini pătrund uneori animale de deșert. Potrivit lui
Sahara () [Corola-website/Science/302770_a_304099]
-
sunt 4 glande nectarifere eliptice, semilunare sau bicornute. Ciațiile sunt grupate în inflorescențe dicaziale, iar acestea formează la rîndul lor inflorescențe compuse. E. cyparissias L. este foarte răspîndită, din zona de stepă pînă în cea colinară, mai abundentă prin pajiștile xerofile sau xeromezofile, pe care le depreciază datorită faptului că latexul este toxic, conținînd alcaloizi, albumine, rezine vezicante. E. helioscopia L. este o buruiană comună în diverse culturi. Ricinus communis L. (ricinul), originar din Africa, nu are latex. Frunzele sunt palmat-fidate
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
în asociații asemănătoare scrubului australian, mai mult sau mai putin amestecat cu fistic ("Pistacia atlantică") și cu palmierul pitic ("Chamaerops humilis"); singur, palmierul pitic formează asociația vegetală pălmițo. Stepele din Algeria și Tunisia au o [[vegetație]] sărăcăcioasa, alctuită din ierburi xerofile ("graminee vivace") și mai puțin din arbuști. Ierburile cresc în [[tufe]] rare, iar [[arbust|arbuștii] în hătișuri (Zizyphus lotus, specii de acacii) sau izolați, ca, de exemplu fisticul (Pistacia atlantică), cu [[lemn]]ul foarte tare și rezistent la uscăciune, variații
Vegetație mediteraneană () [Corola-website/Science/312406_a_313735]
-
arbuști. Ierburile cresc în [[tufe]] rare, iar [[arbust|arbuștii] în hătișuri (Zizyphus lotus, specii de acacii) sau izolați, ca, de exemplu fisticul (Pistacia atlantică), cu [[lemn]]ul foarte tare și rezistent la uscăciune, variații de temperatură sau furtuni. Dintre ierburile xerofile, caracteristică Podișului Sotturilor este iarbă alfa ("Stipa tenacissima"). În stepa marocana, tufișurile sunt mai obișnuite. În [[Maroc|Marocul de Sud-Vest]] se întâlnește frecvent arganierul ("Argania sideroxylon"), specia tropicală, reprezentând un relict al florei răspândite aici în Terțiar Înălțimea munților determina
Vegetație mediteraneană () [Corola-website/Science/312406_a_313735]
-
rol important pentru dezvoltarea culturii agricole. În depresiunea interioară și pe galcisurile de versant ale Dobrogei de Nord au o largă răspândire cernoziomurile carbonatice vermice și solurile bălane foarte utile pentru culturile agricole.Pe spațiile ocupate de pădurile mezofile și xerofile din Podișul Babadag și Niculițelului, predomina solurile cenușii și cernoziomurile cambice.Pe luncile principalelor râuri și pe câteva areale de lângă laguna Ceamurlia se dezvoltă lacoviștile aluviale și solenturile. Așezările din Dobrogea de Nord sunt cunoscute încă din cele mai îndepărtate
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
și dealurile Niculițelului. Ele alcătuiesc două etaje de vegetație: unul între 150m și 250m delimitează pădurile exofile și altul cuprins între 250-400m formează etajul pădurilor mezofile. În pădurile mezofile predomina gorunul, în asociație cu teiul, frasinul, gladișul, iar în pădurile xerofile e frecvent întâlnit stejarul, brumăriu în asociație cu garnița, cerul, cărpinița, mojdreanul. În Podișul Dobrogei de Nord vegetația se caracterizează printr-o mare complexitate, deoarece configurația reliefului și variațiile altidinale deți de amplitudine relativ redusă, au puternice efecte asupra condițiilor
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
fost degradată în totalitate datorită activităților umane cum ar fi agricultura, crearea de pășuni și exploatările forestiere pentru construcție și fabricarea cărbunelui de lemn. Actualmente, în afara zonelor urbanizate, vegetația este formată din pâlcuri de pădure mai mult sau mai puțin xerofile în funcție de altitudine, formate din acacii, iar restul teritoriului are un aspect de savană acoperit de ierburi înalte. Primele urme ale populării insulei sunt datate aproximativ acum 6.000 ani. Spre anul 800 insula era populată de tribul amerindian Taino iar
Insula Sfântul Martin () [Corola-website/Science/305816_a_307145]
-
este abundentă, fiind formată din specii de plante ierboase pitice specifice stepei dobrogene (stufărișuri și rogozuri), precum și din plante acvatice (în special nuferi). Insula Popina reprezintă un loc de popas important pentru păsările migratoare. Primăvara, în această zonă cu vegetație xerofilă și joasă poposesc, venind din alte zone mai calde, păsări de mlaștină (codobaturi venite din Congo), precum și păsări de pădure cum ar fi privighetoarea roșcată ("Luscinia megarhynchos"), presura cu cap negru ("Emberiza melanocephala"), ciocârlia de Bărăgan ("Melanocorypha calandra") ș. a. De
Insula Popina () [Corola-website/Science/305938_a_307267]
-
în cursul superior și seaca în cel inferior, unde debușează în mlaștini și sărături. Lacurile sărate mari punctează zone joase ale unora în depresiunile interne, cum sunt: Lacul Namek, Nahtegan, Task. Vegetația este dominată de stepe uscate, formațiuni deșertice și xerofile montane. Pădurile sunt prezente doar pe unii versanți exteriori ai munților (Elbrus, Kopet Dag, Suleiman). În deserturile argiloase, cele mai frecvente sunt pelicanul și saxul. Fauna este adaptată condițiilor locale de mediu. Elemente tropicale: tigrul, leopardul, antilopa, șacalul, gazela, mangusta
Geografia Iranului () [Corola-website/Science/305979_a_307308]
-
golfului acestuia, între gurile Dunării și Crimea) “"și insula lui Achile sau Leuce" ("albă")“. Stâncoasă, insula Șerpilor este formată din gresii dure silicoase, din conglomerate și cuarțite. Pe insulă solul este sărac, crescând o vegetație de stepă și o floră xerofilă (suportând seceta) și halofilă (suportând sarea). Nu există izvoare de apă dulce, ceea ce face imposibilă locuirea ei fără apă adusă de pe continent. Năpârca sau șarpele de casă "Natrix natrix", de la care insula își trage numele, prospera aici și atingea o
Insula Șerpilor () [Corola-website/Science/297700_a_299029]
-
mai masivă unitate forestieră a Europei. Acestea ocupă o arie vastă, până spre latitudinea orașelor Oslo, Stockhlom și Sankt Petesburg, dincolo de care, spre sud, are o maximă extensiune în Câmpia Petesburg, până la latitudinea orașului Kiev. Stepa, alcătuită din vegetație ierboasă xerofilă, este specifică Europei de Est, teritoriile situate la nord de Marea Neagră și Marea Caspică și a unor porțiuni restrânse din estul Câmpiei Române, Podișul Dobrogei, Câmpia Tisei și Peninsula Iberică. A fost înlocuită în cea mai mare parte cu cereale
Europa () [Corola-website/Science/296626_a_297955]
-
cambisolurile, acoperite cu păduri de foioase în spațiile, cu relief mai coborât. Acestea sunt soluri slab acide, mai sărace în humus. În același timp, masivele hercinice se caracterizează prin prezența rendzinelor. Solul tipic Europei mediteraneene este terra rossa, specific pădurilor xerofile și tufișurilor de arbuști. În partea centrală și estică a continentului există cea mai mare desfășurare de soluri zonale. Astfel, în nord, pe litoralul arctic, sunt prezentate solurile de tundră; în partea de mijloc, reprezentând cea mai mare suprafață, sunt
Europa () [Corola-website/Science/296626_a_297955]
-
de apă sunt Limpopo, care se varsă în Oceanul Indian, și fluviul Orange (1860 Km), cu afluentul Vaal (1128 Km), care debușează în Oceanul Atlantic. Acestea au repezișuri și cascade, ca urmare, un potențial energetic ridicat. Vegetația tipică este reprezentată prin plante xerofile, de deșert si semideșert. Savanele se prelungesc din podișurile estice, unde au ierburi înalte (veld) spre interiorul țării, unde se transformă în stepe cu ierburi rare și tufișuri. În vest apar fâșii de vegetație dispuse aproape paralel cu țărmul: deșert
Africa de Sud () [Corola-website/Science/298068_a_299397]
-
la sud-vest. Partea de nord a țarii face parte din regiunea Sahara. Bazinele hidrografice cele mai importante sunt cele ale fluviului Senegal și fluviului Niger. Principalele ecoregiuni din Mâli sunt din nord la sud: În plus mai sunt prezente muntele xerofilo al Saharei occidentale în munții din nord (Adrar de Iforas) și savana inundabila din delta interioară Niger-Bani în confluenta acestor râuri din centrul țării. Franceză este limba oficială în Mâli, dar se vorbesc și alte limbi: bambara, peul, senufo, soninke
Mali () [Corola-website/Science/298123_a_299452]
-
(Dealul Cetății) este o arie protejată de interes național care corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip botanic, datorită vegetației xerofile apărute în perioada postglaciară) situată în județul Brașov, pe teritoriile administrative ale comunelor Sânpetru și Hărman. Aria naturală cu o suprafață de 274,50 hectare se află în partea central-estică a Țării Bârsei (regiune etnografică și istorică din sud-estul Transilvaniei
Dealul Cetății - Lempeș () [Corola-website/Science/319031_a_320360]
-
sânger ("Cornus sanguinea"), alun ("Corylus avellana"), lemn câinesc ("Ligustrum vulgare"), salbă moale ("Euonymus europaeus") sau porumbar ("Prunus spinosa"). La nivelul ierburilor sunt întâlnite mai multe specii de plante, astfel: în zonele împădurite specii vegetale de stepă, păiușuri și rogozuri (plante xerofile) în luminișuri și tufărișuri și rarități floristice în zonele de pajiște. Din varietatea vegetală aflată în arealul rezervației naturale pot fi amintite specii floristice de: rușcuță de primăvară ("Adonis vernalis"), capul-șarpelui ("Echium rubrum"), stânjenei cu subspecii de "Iris hungarica" și
Dealul Cetății - Lempeș () [Corola-website/Science/319031_a_320360]
-
ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală, tip forestier), situată în partea nord-estică a județului Galați, pe teritoriul administrativ al comunei Băneasa, în satul Roșcani. Rezervația naturală cu o suprafață de 78,30 ha, reprezintă habitate de pădure xerofilă (adaptate la zonă aridă), arbuști și plante ierboase, precum și specii de animale: căprioara ("Capreolus capreolus"), mistrețul ("Sus scrofa") și păsări: uliul ("Accipiter nisus"), fazanul ("Phasianus colchicus"), pițigoiul ("Parus major").
Pădurea Breana - Roșcani () [Corola-website/Science/324254_a_325583]
-
având la intrare două coloane (stânci) înalte din calcare cenușii (constituite din conglomerate, șisturi argiloase și gresii atribuite cretacicului superior) chei cu pereți abrubți (la bază cărora se află depozite de grohotișuri) acoperiți cu vegetație alcătuită din plante calcifile și xerofile. Flora arboricolă este alcătuită în cea mai mare parte din specii de fag ("Fagus sylvatica"), în asociere cu carpen ("Carpinus betulus"). La nivelul ierburilor vegetează mai multe specii de plante; printre care: mălaiul cucului ("Luzula campestris", "Luzula luzuloides"), urzica moartă
Cheile Caprei () [Corola-website/Science/325563_a_326892]
-
hectare. Situl reprezintă o zonă de câmpie aflată pe malul estic al Mureșului (râuri, lacuri, pajiști, pășuni, păduri de foioase și terenuri arabile cultivate) încadrată în bioregiune continentală; ce conservă habitate naturale de tip: "Pajiști stepice subpanonice" care adăpostesc plante xerofile cu specii de colilie ("Stipa stenophyla") și păiuș ("Festuca valesiaca") și protejază faună de amfibieni și reptile, pești și fluturi. La baza desemnării sitului se află câteva specii faunistice enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 92/43
Râpa Lechința () [Corola-website/Science/330493_a_331822]
-
uneori într-un desen reticulat. Pileusul femelelor ca la mascul, uneori și laturile gâtului albastre. Femelele pot păstra uneori desenul și coloritul juvenililor, brun închis, cu cinci dungi deschise și pileus brun uniform. Gușterul vărgat dobrogean trăiește în locuri mai xerofile (uscate) decât gușterul obișnuit ("Lacerta viridis viridis"), evitând luminișurile pădurilor sau lizierele, dar manifestă un anumit grad de petrofilie, fiind întâlnit adesea în zona stâncoasă. Cu toate că preferă locurile mai uscate, el este întotdeauna găsit în proximitatea apei (pârâu, baltă, lac
Gușter vărgat () [Corola-website/Science/334046_a_335375]
-
Iran. În România, șarpele rău trăiește în sudul Banatului și Olteniei, în partea de sud a Munteniei și în toată Dobrogea. Izolat, se întâlnește la vest de Galați. A fost semnalat în următoarele județe: Șarpele rău este o specie euritopă, xerofilă și termofilă, fiind iubitor de căldură și de locuri uscate. Trăiește în stepă deschisă, în silvostepă, prin pădurile de stepă și de munte nu prea umbrite, la marginile pădurilor de stepă, în tufărișurile din apropierea drumurilor, în semideșert, în nisipurile și
Șarpele rău () [Corola-website/Science/333912_a_335241]