23,608 matches
-
Dacă îi dai o pará, o să te bărbierească, dacă îi dai două, o să-ți ghicească în timp ce te bărbierește. Dar, ai grijă, ghicește mai bine decît bărbierește. Leandru se așeză pe piatra de lîngă cisternă și îi dădu două parale. Ghicitorul zîmbi și se văzu cum numai zîmbetul nu-i îmbătrînise. Îi zise lui Leandru să caște gura, îi scuipă pe neașteptate în gură, după care și-o căscă el. Cînd Leandru îi întoarse scuipatul ghicitorului, acesta scuipă fiecare obraz al lui
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
de sabie i se părea mai îndreptățită ca nicicînd. Inima îi trecea dintr-o parte în alta, de la stînga la dreapta, din pricina fricii visul i se făcu molipsitor, că dacă Leandru visa cum o cioară îi ciocăne-n dinți pentru că zîmbise în vis, toți cei pe care îi atingea în timpul zilei visau că o cioară îi ciocăne-n dinți. Doar că atunci, cînd se temea cel mai tare de spadasini, Leandru nu-i întîlni. Înaintea spadasinului întîlni o fată. Pe cînd
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
niciodată timp să vă ascultați interlocutorii, nu vă sfiiți să-i întrerupeți pe Liiceanu sau Pleșu, care vorbesc extraordinar, iar acum vă arătați generos cu doamnele astea care, iertați-mă, cam băteau apa în piuă!" Impetuosul teleast m-a privit zâmbind și-a mormăit în stilul său atât de expresiv: "Tinere domn, ai avut în față niște persoane la picioarele cărora s-a aflat un oraș întreg. Niște superbe doamne adorate de cei mai puternici bărbați ai județului. Iar eu să
Dușmanii luminii vin de la Răsărit by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14078_a_15403]
-
de expresiv: "Tinere domn, ai avut în față niște persoane la picioarele cărora s-a aflat un oraș întreg. Niște superbe doamne adorate de cei mai puternici bărbați ai județului. Iar eu să nu le acord nici cinci minute?!" Am zâmbit recunoscător, răsuflând ușurat că maestrul atâtor complicate strategii ale supraviețuirii știuse să anihileze cu eleganță și generozitate involuntara, dar reala, mea mojicie. Ca relativ tânăr jurnalist, aveam scuza că programul timișorean al lui Iosif Sava, a cărui administrare (la cererea
Dușmanii luminii vin de la Răsărit by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14078_a_15403]
-
și cei mai albaștri ochi pe care îi văzusem vreodată. Fața-i obosită, pleoapele grele și buzele nerujate răspîndeau o blîndețe tristă și neajutorată. - Vin din partea căpitanului Blay - am zis. Pentru desen... Mă privi o clipă de parcă nu înțelegea. Apoi zîmbi: - A, da. Intră. Dar mi se pare că Susana nu s-a hotărît încă. Fata asta a mea e puțin cam zăpăcită, știi? - Dacă doriți, revin altădată. - Nu, nu, intră. Mă trase de braț și închise ușa. Nu-i spune
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
strîngându-și părul spre ceafă și spre urechile palide, am zărit pe noptieră fotografia tatălui ei, într-o ramă de argint: Kim într-un palton deschis la culoare, cu reverele ridicate, din profil, cu borul pălăriei acoperindu-i un ochi și zîmbind dintr-o parte. Ochii lui întunecați ascundeau o licărire ironică, sîmburele unei aventuri. - E adevărat că știi să desenezi? - întrebă Susana. - Puțin. Am deschis mapa și i-am arătat desenele pe care le alesesem; într-unul se vedea un migdal
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
Christa. Dumnezeul meu notează totul într-o carte și mă cheamă la spovedanie când o pagină este deja plină. Dumnezeul meu mă pune în libertate după ce spun de zece ori Tatăl nostru și de cinci ori Fii slăvită Maria apoi întoarce zâmbind o pagină nouă. Cât îl compătimesc pe cel care nu are un Dumnezeu.
Cîțiva pași înapoi by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Journalistic/14123_a_15448]
-
din păcate. (Ștefan Macrei, București) * Tot felul de grozăvii care-ți fac sănătatea minții țăndări, în Exercițiu de nebunie, Nebunia fiind văzută ca un personaj malefic foarte activ. Ea vă "bagă mâna în cap prin osul frontal și prin nări", zâmbește ca un drac, și ca și Umbra, care "nu tocmai tiptil" vă scoate "o bucată de creier și fuge cu ea într-un colț", în peisaj își face apariția Neliniștea, care "mârâie din lăcomie la piciorul Nebuniei de care e
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14152_a_15477]
-
îi duce geanta. Se țin de mână, totuși pasul ei ezită, de parcă colo, în față, la capătul trenului înfierbântat, îi așteaptă judecata de apoi. Se îmbrățișează și i-o simte cum îi apasă burta, puțin rușinat și întreabă: "Simți?" Ea zâmbește și scoate un "da" euforic. Și pe urmă, într-o supremă disperare și convinsă că totul s-a sfârșit, spune: Da, de fapt, te iubesc". Și după o pauză: "Se poate spune așa?" El spune "da" și zâmbește și brusc
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
Simți?" Ea zâmbește și scoate un "da" euforic. Și pe urmă, într-o supremă disperare și convinsă că totul s-a sfârșit, spune: Da, de fapt, te iubesc". Și după o pauză: "Se poate spune așa?" El spune "da" și zâmbește și brusc, dracu^ știe de ce, e foarte grăbit. De ce să fie unul mai bun decât altul? E mai bine când atenția pe care i-o acorzi celuilalt, face ca atunci când ești singur ca să nu fii părăsit. Sunt mai bune două
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
nici nu salută când coboară. Dar ce te faci când stai vizavi de cineva care te interesează. Doar nu poți să te uiți întruna la el, chiar dacă e adâncit în lectură. Ar observa imediat, și-ar ridica ochii, poate ar zâmbi, dar atunci ai și căzut în plasă, așa că îl lași pentru moment să-și vadă de lectură, stai cu ochii ațintiți pe fereastră, aparent prins de alte gânduri și privești acolo ca într-o oglindă imaginea lui. Este o după-amiază
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
și cronicar muzical, cel puțin pentru marele public, dacă nu și pentru mulți din confrații muzicieni, este ambiguă sau nu există. La Berlin, am cunoscut nu demult interpreți de operă. Dând mâna cu ei și fiind prezentată ca muzicolog, au zâmbit politicos și neîncrezător totodată. Cineva a precizat că sunt și pianistă. Fața celorlalți s-a luminat brusc, și un suspin de ușurare a însoțit o adevărată efuziune de prietenie. Eram de-a lor. Indiferent că aș fi putut fi o
Confesiune by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/14179_a_15504]
-
categorii de public, modul în care reușește să alterneze și să interfereze "nivelurile"... De la un copil care nu are decît cultura desenului animat și pînă la un egiptolog capabil să descifreze hieroglifele, oricine poate găsi, pe ecran, un motiv să zîmbească, ceea ce - în limitele genului - nu e puțin lucru. Filmul e o glumă (dar o glumă bună), care amestecă "înaintea erei noastre" cu era efectelor speciale (mecanice și digitale), un joc care cultivă cu grație (postmodernistă?) anacronismul, aluzia, "clin d'oeil
Nasul Monicăi by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14232_a_15557]
-
a rînduit locul de veci. Pe cînd își pregătea locuința veșnică i-a cerut primarului de atunci al Fălticenilor să i-l pardosească bine cu un rînd gros de cărămidă. Întrebat de ce-i trebuie așa grosime de zid, a răspuns, zîmbind, cu umorul său subțire: Domnule Costică, sufăr de un reumatism amarnic și am nevoie de oleacă mai multă căldură". Ajuns la rafinamente artistice și intelectuale, Ion Irimescu nu și-a uitat o clipă obîrșiile, rămînînd în esența ființei sale ceea ce
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
scârbele asasine de care suferim, cuvinte numai în textele dvs. care ar putea fi înlocuite cu termeni civilizați, la fel de elocvenți, dar nu atât de urât mirositori. Cum spuneți exemplar "O, fericit pământul/ pe care nu cad avioane" sau "Adesea îmi zâmbește cerul/ Pe fundul unor tinichele goale." sau "E noaptea străpunsă în miez/ De fulgere verzi, de fulgere verzi.// Lăuntrice voci sinilii./ Și tu vei muri, și tu vei muri" sau "nu se știe când/ oricăruia dintre noi i se poate
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14293_a_15618]
-
pe muntele sfânt al experienței, la mare distanță și să aprob printr-o delicată înclinare a capului meu de chinez mica lor iubire? Ce rău li se făcuse stelelor? Futalău nenorocit, i-am zis, de câte ori, de cinci sau șase? Ah, zâmbi F., durerea ne face exacți! Deci, ca să se știe, irochezii, frații Catherinei Tekakwitha, și-au primit numele de la francezi. Ei își spuneau Hodenosaunee, ceea ce înseamnă Poporul Casei Lungi. Și dăduseră o nouă dimensiune conversației. Își încheiau fiecare alocuțiune cu hiro
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
pentru nevinovații pe care bomba mea avea să-i schilodească. Mi-am dorit să-i mulțumesc țăranului tată de familie ce ne-a hrănit când eram fugari. Mi-am dorit să port mâneca dreaptă îndoită pe jumătate, iar oamenii să zâmbească atunci când salut cu mâna care nu trebuie. Mi-am dorit să fiu împotriva bogătașilor, chiar dacă unii dintre ei l-au citit pe Dante: înainte de-a fi omorât, unul dintre ei avea să afle că și eu l-am citit
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
pe Dante: înainte de-a fi omorât, unul dintre ei avea să afle că și eu l-am citit. Mi-am dorit ca portretul meu să fie purtat în Pekin, cu un poem caligrafiat în josul umărului. Mi-am dorit să zâmbesc dogmei și totuși să mă sacrific luptând împotriva ei. Mi-am dorit să înfrunt mașinăriile Broadway-ului. Mi-am dorit ca Fifth Avenue să-și amintească de potecile sale indiene. Mi-am dorit să vin dintr-un oraș minier, cu apucături
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
apa râului. Ramirín țiglarul încă nu se așezase. Era pregătit să lupte până la ultima suflare. - Pe atunci aveam o privire de șoim și vă asigur că nu era fum. Ce-mi tot dați cu fumul! Era viu. Căutătorul de minuni zâmbea. A vorbit pe un ton împăciuitor, deși puțintel iritat. - Uite ce e, bunicule, simțurile ne înșeală foarte des. Noi, oamenii, suntem mult prea creduli. Ca să dau crezare unor mărturii ca a dumitale, trebuie să am dovezi mai sigure. Fără supărare
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
focului am ațipit iarăși și m-am trezit abia când a apărut ea în marginea cercului de lumină roșiatică. M-am ridicat și am alergat spre ea. - Ce s-a întâmplat? Cine sunt oamenii ăștia? am întrebat-o. Ea a zâmbit. Avea obrajii îmbujorați. Și-a trecut mâna prin părul meu. - De ce nu dormi? Hai, du-te la culcare. A desfăcut fermoarul și a intrat în cort. El s-a trezit și a început să mormăie. Focul se stinsese și era
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
de la pantof. Fără să mă vadă, scotocea în rucsac și scotea tot felul de lucruri pe care le punea într-o pungă de plastic cu toarte. Când și-a ridicat privirea, a prins să se lumineze de ziuă. Mi-a zâmbit din nou și s-a apropiat. - Îți plac benzile desenate? m-a întrebat. Eu am dat din cap că da, și atunci mi-a întins o grămadă de reviste legate cu șnur. - Ia-le, mi-a spus. Apoi, arătând spre
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
alta decît bătrîna secretară, tușa Saveta Amustăcioarei. " Cînd a avut Saveta timp să învețe engleza?! " se mira în vis prefectul Aflorăchioaiei, apoi ciuli și cealaltă ureche, fiindcă observă că tușa traducea cam aiurea, de capul ei. Astfel, cînd Bill Clinton, zîmbind larg, spuse:" I believe in Vaslui, I believe in your country! ", mătușa Saveta traduse: " Dragi-mi erau prundul cu știoalnele, țarinile cu holdele, cîmpul cu florile și mîndrele dealuri, de după care-mi zîmbeau zorile în zburdalnica vîrstă a tinereței!"". Fără
LECTURI LA ZI () [Corola-journal/Journalistic/15042_a_16367]
-
de capul ei. Astfel, cînd Bill Clinton, zîmbind larg, spuse:" I believe in Vaslui, I believe in your country! ", mătușa Saveta traduse: " Dragi-mi erau prundul cu știoalnele, țarinile cu holdele, cîmpul cu florile și mîndrele dealuri, de după care-mi zîmbeau zorile în zburdalnica vîrstă a tinereței!"". Fără ascunzișuri, șopîrle, tensiuni și frici, inerente unei scrieri de felul acesta înainte de 1989, Județul Vaslui în N.A.T.O. nu ne obligă să-l citim în cheie politică, ba chiar devine cu adevărat incitant
LECTURI LA ZI () [Corola-journal/Journalistic/15042_a_16367]
-
pentru el. - Intră, îi spuse. Laura Farina rămase în ușa camerei, minunîndu-se; mii de bilete de bancă pluteau prin aer, fîlfîind ca fluturele. Dar senatorul închise ventilatorul, iar biletele rămase fără aer se așternură peste lucrurile din încăpere. - Vezi doar - zîmbi -, pînă și rahatul zboară. Laura Farina se așeză, pe un scăunel parcă de școlăriță. Avea pielea netedă și întinsă, de aceeași culoare și de aceeași densitate solară ca petrolul brut, iar pletele-i erau coamă de mînză și ochii imenși
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
va aduce nenoroc întîlnirea aceea. - Ești o copilă - spuse. - Să nu credeți - răspunse ea. Împlinesc nouăsprezece ani în aprilie. Senatorul se simți interesat. - În ce zi? - Pe unsprezece - spuse ea. Senatorul se simți mai bine. "Suntem Berbeci", zise. Și adăugă zîmbind: - E semnul singurătății. Laura Farina nu-l luă în seamă, fiindcă nu știa ce să facă cu ghetele. Senatorul, la rîndul lui, nu știa ce să facă cu Laura Farina, căci nu era obișnuit cu iubirile neprevăzute, și pe deasupra era
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]