156 matches
-
regiunile mai sigure din stepele Niprului inferior. Cazacii nu s-au sfiit să atace și să jefuiască pe toți vecinii, chiar și pe cei mai puternici decât ei. În secolul al XVI-lea, odată cu extinderea controlului polono-lituanian spre sud, cazacii zaporojeni au început să fie văzuți ca supuși ai Rzeczpospolitei. Cazacii înregistrați au devenit parte a armatei polono-lituaniene, situație care a durat până în 1699. Spre sfârșitul secolului al XVI-lea, relațiile Uniunii polono-lituaniene cu Imperiul Otoman, care nu erau oricum cordiale
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
influențat profund societatea ucraineană din secolele al XVII-lea - al XVIII-lea în domenii precum cultura, administrația, armata și altele. Organizațiile căzăcești nu erau doar de natură militară, ci mai degrabă un amestec de organizații publice („hromada”) și politico-militare. Cazacii zaporojeni erau conduși de un hatman, secondat de un secretar, un judecător și un arhivar, fiind ajutat în îndeplinirea sarcinilor sale de un consiliu, Rada Siciului. Diferite surse se referă la Siciul Zaporojean ca la o „republică a cazacilor”, de vreme ce puterea
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
cămășile de zale. Cazacii au fost în acele vremuri una dintre cele mai bune organizații militare din Europa, unitățile lor militare intrând în slujba puterilor vremii - Imperiul Rus, Polonia sau Franța. După semnarea Tratatul de la Pereiaslav din 1654, teritoriul cazacilor zaporojeni a trecut sub controlul Țaratului Rusiei, dar a continuat o lungă perioadă de timp să se bucure de o autonomie largă. După moartea lui Bogdan Hmelnițki (1657), succesorul acestuia, Ivan Vihovski, conștient de amestecul tot mai pronunțat al rușilor în
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
Rada cazacilor. Cazacii de rând au considerat că o alianță cu polonezii catolici era de neacceptat. Cazacii furioși au ucis pe o serie de polcovnici (colonei) favorabili tratatului, iar Nihovski a scăpat cu greu cu viață. După moartea lui Hmelnițki, zaporojenii au continuat să aibă o conducere separată de Hetmanatul căzăcesc, ai cărui lideri erau hatmanii numiți. Zaporojenii își alegeau proprii conducători cunoscuți cu numele de „koș otamani” pentru mandate de un an de zile. Fricțiunile dintre cazacii Hetmanatului și cei
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
furioși au ucis pe o serie de polcovnici (colonei) favorabili tratatului, iar Nihovski a scăpat cu greu cu viață. După moartea lui Hmelnițki, zaporojenii au continuat să aibă o conducere separată de Hetmanatul căzăcesc, ai cărui lideri erau hatmanii numiți. Zaporojenii își alegeau proprii conducători cunoscuți cu numele de „koș otamani” pentru mandate de un an de zile. Fricțiunile dintre cazacii Hetmanatului și cei din Zaporoje au crescut în mod semnificativ în această perioadă. Cazacii care luptaseră în trecut pentru independența
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
mod semnificativ în această perioadă. Cazacii care luptaseră în trecut pentru independența față de Uniunea statală polono-lituaniană s-au implicat după stabilirea alianței cu rușii în o serie de revolte împotriva Țaratului Rusiei. Cazacii doreau păstrarea privilegiilor și autonomiei lor. Cazacii zaporojeni conduși de Kost Hordiienko s-au alăturat în 1709 rebeliunii hatmanului Ivan Mazepa. Mazepa a fost un consilier și prieten apropiat al împăratului Petru cel Mare, dar s-a aliat cu regele Carol al XII-lea al Suediei împotriva suveranului
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
a ordonat distrugerea Siciului Zaporojean. După moartea lui Mazepa în Basarabia în 1709, în fruntea Hetmanatului a fost ales Pilyp Orlik. Orlik a propus un proiect de constituție prin care era prevăzută o diminuare a autorității hatmanului, păstrarea privilegiilor cazacilor zaporojeni, întreprinderea de măsuri pentru asigurarea egalității sociale printre cazaci și întreprinderea de pași concreți pentru separarea Ucrainei de Rusia. Bucurându-se de sprijinul regelui Carol al XII-lea, Orlik a semnat o alianță cu tătarii din Crimeea și cu otomani
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
Carol al XII-lea, Orlik a semnat o alianță cu tătarii din Crimeea și cu otomani împotriva Rusiei. După un prim succes în 1711, campania împotriva Rusiei s-a încheiat cu o înfrângere, iar Orlik a plecat în exil. Cazacii zaporojeni au construit un nou Sici sub protecția otomanilor, Siciul Oleșki, pe cursul inferior al Niprului. Deși a existat un număr de zaporojeni care s-a reîntors sub protecția Moscovei, cei mai mulți au rămas sub controlul liderului anti-srus Korst Hordiinko. Doar după
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
în 1711, campania împotriva Rusiei s-a încheiat cu o înfrângere, iar Orlik a plecat în exil. Cazacii zaporojeni au construit un nou Sici sub protecția otomanilor, Siciul Oleșki, pe cursul inferior al Niprului. Deși a existat un număr de zaporojeni care s-a reîntors sub protecția Moscovei, cei mai mulți au rămas sub controlul liderului anti-srus Korst Hordiinko. Doar după moartea acestuia în 1733 a fost posibilă reînceperea procesului de preluare a controlului ținuturilor căzăcești de către ruși. Fricțiunile dintre cazaci și conducerea
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
la edificarea capitalei nordice a imperiului au murit, spunându-se mai apoi că Sankt Petersburgul „a fost construit pe oase”. În 1734, Imperiul Rus a început pregătirile pentru un nou război împotriva Imperiului Otoman și a făcut o înțelegere cu zaporojenii. Tratatul semnat la Lubnî, cazacii zaporojeni și-au recăpătat fostele proprietăți, privilegii, legi și obiceriuri, fiind obligați în schimb să lupte sub comanda armatei ruse din Kiev. A fost construită un nou centru militaro-politic („sici”) - „Noul Sici”, în locul celui distrus
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
au murit, spunându-se mai apoi că Sankt Petersburgul „a fost construit pe oase”. În 1734, Imperiul Rus a început pregătirile pentru un nou război împotriva Imperiului Otoman și a făcut o înțelegere cu zaporojenii. Tratatul semnat la Lubnî, cazacii zaporojeni și-au recăpătat fostele proprietăți, privilegii, legi și obiceriuri, fiind obligați în schimb să lupte sub comanda armatei ruse din Kiev. A fost construită un nou centru militaro-politic („sici”) - „Noul Sici”, în locul celui distrus de Petru I al Rusiei. Cazacii
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
au permis în continuare așezarea pe teritoriile controlate de ei a țăranilor iobagi fugiți de pe moșiile proprietarilor ruși sau polonezi, în încercarea de a câștiga aliați în lupta împotriva unor posibile încercări ale rușilor de amestec în afacerile interne ale zaporojenilor. În 1762, Zaporojia era populată cu aproximativ 33.700 de cazaci și 150.000 de țărani. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, cea mai mare parte a clasei ofițerilor cazaci fusese încorporată în nobilimea rusă, dvorianstvo, dar cea mai mare
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
a libertăților și privilegiilor și au continuat să ofere refugiu țăranilor care fugeau de iobăgie din Rusia și Polonia, inclusiv cazacilor ruși ai lui Emelian Pugaciov, ceea ce a înfuriat-o puternic pe împărăteasa Ecaterina cea Mare. Datorită atitudinii binevoitoare a zaporojenilor față de șerbii fugari, în 1775, numărul iobagilor care fugiseră din hetmanant și teritoriile ucrainene controlate de polonezi și se refugiaseră în Zaporojia crescuse la aproximativ 100.000 de oameni. După semnarea Tratatului de la Kuciuk-Kainargi, prin care Rusia anexa Hanatul Crimeii
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
din hetmanant și teritoriile ucrainene controlate de polonezi și se refugiaseră în Zaporojia crescuse la aproximativ 100.000 de oameni. După semnarea Tratatului de la Kuciuk-Kainargi, prin care Rusia anexa Hanatul Crimeii, nevoia pentru o apărare a frontierei de sud de către zaporojeni a dispărut. A început colonizarea „Noii Rusii”. Una dintre coloniile aflate în imediata vecinătate a Zaporojiei a fost Noua Serbie. Colonizarea din zonă a provocat conflicte dintre coloniști și cazaci legate de dreptul de proprietate asupra pământurilor. which often turned
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
dreptul de proprietate asupra pământurilor. which often turned violent. Hotărârea pentru dizolvarea organizației militaro-teritoriale a cazacilor a fost luată de împărăteasa Ecaterina a II-a pe 7 mai 1775. Generalul Piotr Teleki a primit ordinul să ocupe principala fortăreață a zaporojenilor, Siciul, și să o distrugă. Planul a fost ținut secret, iar regimentele care se întorceau din ultimul război ruso-turc, la care participaseră și cazacii, au primit sarcina să ducă la îndeplinire această operațiune. Forțele destinate desființări Siciului erau formate din
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
de rând să se înroleze în armata imperială. Existența Siciului Danubian, care avea să lupte de partea otomanilor în războaiele care aveau să vină au ridicat probleme morale unora dintre ruși. În 1784, Potiomkin a format așa-numitul „Sici al zaporojenilor loiali” Войско верных Запорожцев) și i-a colonizat în regiunea dintre cursul inferior al Bugului și râul Nistru. Acești cazaci au fost răsplătiți pentru serviciile aduse imperiului în timpul războiului cu turcii din 1787-1792 prin distribuirea de pământuri în Kuban, unde
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
oferindu-i posibilitatea să se declare unicul succesor al Rusiei Kievene. Țarul s-a proclamat protectorul tuturor rușilor, iar atitudinea aceasta a culminat cu mișcarea panslavistă din secolul al XIX-lea. În zilele noaste, cei mai numeroși descendenți ai cazacilor zaporojeni, cazacii din Kuban, sunt loiali Rusiei, mulți dintre ei luptând în conflictele locale care au urmat după prăbușirea Uniunii Sovietice. La fel ca în perioada de dinainte de revoluția bolșevică, când formau garda imperială, cei mai mulți dintre soldații gărzii prezidențiale ruse sunt
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
dintre ei luptând în conflictele locale care au urmat după prăbușirea Uniunii Sovietice. La fel ca în perioada de dinainte de revoluția bolșevică, când formau garda imperială, cei mai mulți dintre soldații gărzii prezidențiale ruse sunt cazaci din Kuban. Pentru statul polono-lituanian, cazacii zaporojeni și răscoala lui Hmelnițki au marcat începutul prăbușirii sale - „Potopul” - care s-a terminat odată cu dezmembrarea statutului polonez de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Hanatul Crimeii și Imperiul Otoman au avut o soartă asemănătoare. După ce au suferit atât raidurile cazacilor
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
hatman interimar pe [[IakIm Somko]]. Iuri a păstrat controlul asupra Ucrainei de pe malul drept, consfințind împărțirea țării. Somko s-a sprijinit în special pe clasa cazacilor bogați (starșina), ceea ce a dus la apariția unei opoziții din partea [[cazaci din Zaporijia|cazacilor zaporojeni]] și a liderului lor, Bruihevețki. Somko a pierdut și sprijinul Moscovei și, după Rada (consiliul) din 1663, a fost înlocuit de Bruihevețki și executat. [[Ivan Bruihevețki]] a fost aproape total dependent de Rusia. El a semnat în 1165 la Moscova
Ruina (istorie) () [Corola-website/Science/319491_a_320820]
-
aflată în componența Poloniei. Comandantul Uniunii Polono-Lituaniene, hatmanul lituanian Jan Karol Chodkiewicz a traversat Nistrul în septembrie 1621 cu aproximativ 35.000 soldați și s-a așezat în Cetatea Hotinului, blocând drumul oastei otomane. Sosirea a 40.000 de cazaci zaporojeni sub comanda hatmanului Petro Konașevici a ajutat la obținerea victoriei antiotomane. Hatmanul lituanian i-a ținut pe turci în câmp deschis timp de o lună întreagă, până ce prima zăpadă din toamnă l-a determinat pe Osman să-și retragă forțele
Bătălia de la Hotin (1621) () [Corola-website/Science/325439_a_326768]
-
a fost o rebeliune a cazacilor din Ucraina din 1648-1657 (1654) care s-a transformat într-un război de eliberare ucrainean de sub dominația poloneză. Sub conducerea lui hatmanului Bogdan Hmelnițki, cazacii zaporojeni, aliați cu tătarii din Crimeea și cu țărănimea locală, au luptat într-o serie de bătălii cu forțele armate și cele paramilitare ale statului polono-lituanian. Urmarea răscoalei a fost încetarea controlului șleahtei poloneze și a arendașilor lor (unii dintre ei
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
a devenit deputat în Parlamentul Republicii Moldova, membru al comisiei juridice. La 15 aprilie 2011 el a renunțat la mandatul de deputat motivând că preferă să rămână în funcția de Secretar general al Guvernului. A fost înlocuit în parlament de Lilian Zaporojan. La data de 10 aprilie 2011 a fost anunțată candidatura lui Victor Bodiu la funcția de primar al municipiului Chișinău din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova, dar, ulterior, acesta s-a retras în favoarea candidatului Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă.
Victor Bodiu () [Corola-website/Science/322541_a_323870]
-
guberniei fiind stabilită la Chișinău). După războiul ruso-turc, începând din anul 1812 s-au stabilit aici familii de imigranți bulgari din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Dermendere a fost fondat în 1817 de către cazaci zaporojeni și iobagi ucraineni. În 1830 a venit în sat primul lot de coloniști bulgari. În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ din sud-vestul Basarabiei (cunoscută sub denumirea de
Dermendere, Ismail () [Corola-website/Science/318344_a_319673]
-
Cozmeni (Kițman) de bunicii săi paterni, protopopul Mihailo Vorobkievici și soția sa Paraschiva, deoarece a rămas de la o vârstă fragedă orfan de ambii părinți. De la bunici a învățat dragostea pentru trecutul Ucrainei și Bucovinei, povestiri despre Uman, despre isprăvile cazacilor zaporojeni Maksim Zalizniak și Ivan Gonta, și numeroase cântece populare din regiune. La vârsta de 5 ani cânta bine la vioară. A urmat studii primare la Școala poporală germană (absolvită în 1848), studii secundare la Gimnaziul din Cernăuți (absolvite cu diplomă
Isidor Vorobchievici () [Corola-website/Science/313496_a_314825]
-
principal este Tudor Șoimaru, oștean în armata voievodului Tomșa, descendent dintr-o veche familie de răzeși dintr-un sat de pe malul Răutului. El se îndrăgostește de Magda, frumoasa fiică a boierului Stroie Orheianu, pe care o salvase din mâinile cazacilor zaporojeni. Tudor Șoimaru este sfâșiat între dragostea pentru Magda, fiica celui care-i ucisese tatăl și-i jefuise neamurile, și dorința de a se face dreptate. În final, el îl ucide pe boier și dă foc curții boierești. "Neamul Șoimăreștilor" este
Neamul Șoimăreștilor (film) () [Corola-website/Science/314041_a_315370]