214 matches
-
Dar, deodată... — Acum! Evantaiul auriu de război al lui Nobunaga tăie aerul, iar comandanții regimentelor cu arme de foc se luară la întrecere răcnind ordinul: — Foc! — Foc! Pământul se cutremură sub salva de detunături. Muntele se despică, iar norii se zdrențuiră. Fumul pulberii învălui palisada, iar caii și oamenii armatei din Kai începură să cadă ca țânțarii, în mormane de cadavre. — Nu dați îndărăt! strigau comandanții lor. Înainte! Atacând ne înverșunare palisada, soldații porniră să sară peste leșurile tovarășilor, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
cu putere. Vremea din provinciile montane de la apus, însă, alterna între cer senin și nori. Ploile abundente continuaseră până la sfârșitul Lunii a Cincea. Apoi, timp de două-trei zile la începutul Lunii a Șasea, un vânt violent dinspre sud-vest suflase norii zdrențuiți de la sud la nord, iar cerul continuase să fie variaibl, când luminos și curat, când acoperit. Majoritatea oamenilor, sătui de ploaie și umezeală, sperau ca anotimpul ploios să se termine mai repede, dar armata lui Hideyoshi, care executa îndelungatul asediu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ți se potrivesc? — Sunt haine pe care le-ar purta un pedestraș. Faptul ca eu, nepotul Seniorului Katsuie, să fiu văzut îmbrăcat cu ele de către oamenii din capitală, n-ar fi decât o rușine la adresa răposatului meu unchi. Or fi zdrențuite hainele pe care le am pe mine, însă chiar dacă mai sunt murdare din luptă, prefer să fiu plimbat cu ele. Dacă, însă, Seniorul Hideyoshi îmi va permite să port un kimono nou, aș dori ceva puțin mai potrivit. — Am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
fost îndeajuns ca să mă facă să mă bag în pat. Am închis ochii și pastilele m-au tras într-un vârtej de somn. În acea stare intermediară care precede inconștiența, s-a deschis una din acele crăpături sinistre cu marginile zdrențuite prin care am întrezărit fulgerător oroarea a ceea ce se întâmplase. Mă întorsesem la New York, nu îl găsisem și eram singură. Capitolul 17tc " Capitolul 17" Am dormit adânc și fără vise, probabil că datorită pastilelor. M-am înălțat trecând prin straturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
După cum se spune pe-aici.) Nu reușesc să pricep, pentru că nu e ca și cum ar fi prea ușor să găsești un bărbat în New York, chiar și pentru femeile cu ochi normali: imaginea cea mai apropiată ar fi acea a unor cete zdrențuite de femei înaintând greoi printr-un peisaj urban postapocaliptic, printre ruine și fum, căutând ultimele rămășițe ale unor lucruri folositoare, cum trebuiau să facă oamenii din Mad Max. Și nu e ca și cum Lauryn ar fi fost așa o persoană minunată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
lângă galera țintită, rupând vâslele. - Douăsprezece grade vertical, aceeași distanță, tunurile de la babord, foc! comandă din nou Francisco. De această dată, focul nimeri În plin. Ghiulelele căzură În mijlocul galerei. Se auziră pârâituri groase, ca și cum o imensă pădure s-ar fi zdrențuit sub apăsarea furtunii. Dar tunurile galerei erau și ele armate. Focul lor nimeri unul dintre catarge. - Vreau o manevră de apropiere pe mijloc, căpitane! Estorga cârmi nava Între cele două galere. Salva galerei de la tribord izbucni, dar ghiulelele căzură imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
în contact direct cu agenția Pinkerton și cu Brink îi vor ține deoparte.“ Adesea se lăsa în voia gândurilor negre și, în ciuda faptului că era un om avansat în multe privințe, Moartea sa umbla în continuare învestmântată în straiele acelea zdrențuite de mumie pe care le știm; aceeași Moarte pe care fetele frumoase nu o zăresc în oglinzile lor pentru că oglinzile le sunt ocupate de sânii lor albi, de lumina albastră a vechilor râuri îngemănate, de orașele de pe fereastră, pestrițe asemeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
îi era înconjurat de-o șapcă, cu cozorocul împins înainte peste ochii lui ascunși ca-ntr-un bârlog. O bărbăție lovită și decentă, ce nu voia să facă nimănui nimic rău, un vârtej de păr de cal sau un ghem zdrențuit de virilitate molâie, asta era impresia pe care ți-o dădea. Era foarte puternic și suporta loviturile ca un înger; iar trupul lui mare, alb, care te flanca, se mișca destul de rapid pentru unul de categorie grea. Ce n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
le aveam pentru ziua respectivă presupuneau purtarea unor haine cât mai călduroase, astfel că mi-am pus un body cu mâneci lungi și pantalonii de piele, pe sub care, pentru o izolație suplimentară, mi-am tras o pereche de colanți, prea zdrențuiți ca să poată fi purtați individual, dar nu suficient pentru a fi aruncați. Am mai luat și un pulover uriaș, cu glugă, o vestă matlasată, două perechi de șosete și ghetele de munte Don Martens. În punctul ăsta, ajunsesem deja să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Îndreptaseră tot doi câte doi și În liniște - ca să nu tulbure animalele - către țarcul vițeilor. Acolo Directorul Îi strânsese În jurul lui și Începuse să le explice la ce operație aveau să asiste și la ce era ea folositoare. Însă prestigiul zdrențuit de Vieru și de busola lui care nu știa minți făcea ca vorbele ce-i ieșeau din gură să nu aibă așa multă greutate În urechile și mințile elevilor. Înțeleseseră că, pentru o mai bună și sigură exploatare a vacilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ajuns, În cele din urmă, risipind - numai pentru moment, Însă - temerile colegilor și ale suporterilor. Avea privirile rătăcite, ciulini și turiță În păr și pe haine. Nu avea echipament, așa că a intrat În poartă desculț, Îmbrăcat Într-o flanelă roșie, zdrențuită prin spini, și Într-o pereche de chiloți prea largi, care scoteau din când În când la iveală câte un testicul păros și nerușinat ce parcă Își bătea joc de publicul Însetat de victorie. Și a Început calvarul. La fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de smalț, știi tu, în seara când ne pornisem împovărați de garoafe și iasomie către Corinth... Când madam Zambilovici ne-a dat câte două tartine (ca să avem pentru drum), flanela pe care apoi am adus-o fluturând ca un steag zdrențuit în războaie, pe care apoi am purtat-o cu frenezie pe trupu-mi uscat de hagiu, până ce-a fost absorbită prin pori și s-a asimilat în toate celulele trupului meu, și în schelet, iar țesătura ei sclipitoare a devenit un
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
varsă liniște și somn. (M. Eminescu); O vorbăși trec spicele - feten văpaie (L. Blaga); [...] aud materia plângând (G. Bacovia); După aceea au început să cânte / și melodia a întins spre tine / brațele ei reci. (N. Stănescu); Haina de zăpadă se zdrențuia dezvelind trupul negru al câmpurilor. (L. Rebreanu) Alegoria desemnează un procedeu stilistic complex care apelează la o suită de imagini artistice, la un ansamblu de metafore succesive, spre a prezenta o idee generală sau abstractă sub o formă convențională, concretă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
o candoare cât se poate de autentice. Oglinda e o „apă fără milă, apă fără fund, / turburul mă mustră, zâmbetul mă cheamă; / apă care sapi infinit rotund / și de mine însumi faci să-mi fie teamă”, toamna „lumini târzii se zdrențuie pe crânguri; / cresc adieri din lanuri cu tăciune, / și frunze slabe degetele strâng,/ să închircească-n scrum o rugăciune”. Reflexiv elegiac în Penumbre, poetul se abandonează contemplației, fără a-și reprima predispoziția meditativă, în Culori de apă, ciclu din volumul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289981_a_291310]
-
burtă, din cauza impactului, am rămas fără aer și până am putut primi aer în plămâni mă zbăteam ca un pește pe uscat. În momentul când plămânii s-au umplut cu aer m-am ridicat singur. Arătam jalnic, hainele erau zdrențuite, aveam o rană la braț, spatele arăta ca o arătură peste care a trecut grapa plus alte câteva zgârieturi la picioare, în rest totul era bine. Din cauza sângerării mai ales de la braț am plecat acasă însoțit de trupa noastră, Tony
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
des și Înșelător. Căderea nopții a adus cu sine mii de sunete ciudate și senzația că Înaintam Într-un spațiu gol cu fiecare pas pe care-l făceam. Alberto și-a pierdut ochelarii de motocicletă, iar pantalonii mei s-au zdrențuit complet. Am ajuns, Într-un final, la liziera pădurii, unde am Început să pășim cu o atenție infinită, fiindcă Întunericul era atît de compact, iar al șaselea simț al nostru atît de ascuțit, Încît vedeam prăpăstii la fiecare pas. După
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
gît și am așteptat nerăbdător pînă cînd băiatul și-a terminat berea și a fumat o țigară. Băiatul știa un hotel. Am Împins cinci pesos printr-un grilaj. Un bătrîn a deschis ușa unei camere și a aruncat un prosop zdrențuit pe un scaun. - Llevas pistola? („Porți pistol?”) a-ntrebat băiatul. Îmi zărise arma. Am răspuns că da. Mi-am Împăturit pantalonii și i-am lăsat pe un scaun, punînd pistolul deasupra lor. Mi-am pus cămașa și chiloții peste pistol. M-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
Multe generații nu-și pot imagina anii de studenție fără Alexandru Țupa care, postum, pare a fi zidit în temeliile școlii ieșene de medicină. Se împlinesc cincizeci de ani de când l-am văzut. Era o toamnă întârziată, într-un Iași zdrențuit de războiul care încetase cumva, într-o doară; dar războiul se simțea totuși, în atmosfera mizeră a orașului căzut la pământ. Coloane de ostași ruși hălăduiau, cântând aspru, nostalgic, în mână cu câte o pâine. Mai ales studenților din provincie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
știe de când; un muget ușor, ca de mare îndepărtată, alteori un șuierat subțire când prelung, ciudat, când sincopat, totdeauna trist. Casa este roșie. Se vede culoarea și acum, deși petici întregi sunt scorojite. Acoperișul, care a fost de tablă, este zdrențuit, jupuit, fragmente de tinichea și de șindrilă, când vântul bate mai tare, sunt smulse și zburătăcesc prin vâltoare ca niște păsări înnebunite. Casa are etaj, dar la încăperile de sus, mai multe la număr, nu se poate ajunge pentru că scara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
a fost, deseori, aspră și foarte nedreaptă. Asta o vedem, pe un alt raft, unde se găsește prin ce minune?, cred că provin dintr-o arhivă de spital câteva zeci de fotografii cu bărbați tuberculoși, copii rahitici și mulți țărani zdrențuiți de pelagră și subalimentație. Oare cum ne-am simți într-o epocă a acestor fotografii? Ne-ar lipsi televizorul, mai ales baia și electricitatea, ne-ar lipsi nervozitatea cotidiană, poate nu am suporta lipsa bădărăniei, lipsa înjurăturii în public, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Să poposim, Suflete, și să chibzuim: Amândoi am umblat jumate de drum și tare am fost cuminți! Pe nime n-am supărat, nimic străin n-am luat, Câte-am avut, toate le-am dat! Ne-am secat merindele, ne-am zdrențuit straiele, ne-am tocit ciubotele... și am ajuns doar la jumate de drum. și am ostenit. și nu mai avem de nici unele, Că tare cuminți am mai fost! Ce ne facem, Suflete? Vom zvârli ciubotele. Vom lepăda straiele. Vom lăsa
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mi se apropie și mie ceasul, că mă cheamă? Cu orice risc, vreau s-o visez pe mama! * Ceaiurile mamei, slabe, decolorate, aproape albe, băute îndelung, cu înghițituri rare, din același pahar, din paharul ei, cu o feliuță de lămâie zdrențuită de atâta întrebuințare, peste care turna, o dată și încă o dată, apă fierbinte din ceainic, diluând o esență aproape inexistentă... Îmi este dor de ceaiurile palide ale mamei, de paharul acela al ei, cu un conținut atât de aproximativ. Ce-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
La conac nu se mai afla nimeni În noaptea aceea. — Părinte stareț, ce-ați făcut cu el? se Îndreptă principele spre călugărul cel gras. Otto Îl privi fără să priceapă. Din fala lui nu mai rămăsese nimic. Veșmântul Îi era zdrențuit și o paloare de moarte i se așternuse pe față. — Unde-i ducele, trădătorule, popă viclean și fără Dumnezeu? Unde l-ați dus? Cu mână tremurătoare, Otto arătă spre dosul curții unde se găseau acareturile. Acolo Îl găsiră Într-o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de lege. O altă situație grea era cea a evreilor încadrați incorect după matricolele fiscale din exercițiul anului 1940/1941, despre care președintele Comunității spune că sunt „oameni total săraci, chiar cerșetori care nu au decât o cămașă, o haină zdrențuită pe ei, dar sunt trecuți pe exercițiul 1940/1941 în matricolul fiscal cu un venit imobiliar de 1000-2000 lei anual pentru un bordei în ruină, locuit în condiții de mizerie. Acești oameni săraci, fiind încadrați la un venit de 36000
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
Vodă găzduește pe vreme rea la un gospodar la poalele muntelui. Gospodarul nu-l cunoaște; se tângue pentru durerile lui și Vodă aduce alinare tot fără să se afle cine-i, decât mai târziu. Furtuna își umflă vocea grozavă Nour zdrențuit de vânt Un uragan negru năvăli asupra codrilor Un cimpoeș cânta în sat la Rădășeni Cum au trecut tatarii în ziua patra de Paști pe deasupra gropii Rădășenilor fără să vadă satul, și deatuncea ziua aceia se sărbătorește. Bogdan se duce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]