KorAP: Find »[drukola/base=zebră & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 >

117 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379

sârmă. Încerca să-și pună corpul la treabă, pentru ca mintea să nu aibă timp să se gândească la răceala crescândă a soției sale sau la felul În care păcatul lor Îi urmărea. Lefty visase să deschidă un cazinou, iar Casa Zebrei a fost cel mai apropiat substitut pentru acesta. Nu erau jocuri de noroc și palmieri În ghivece, dar era muzică rebetika și, În multe nopți, hașiș. De-abia În 1958, ieșind de după barul unei alte Case a Zebrei, bunicul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
iar Casa Zebrei a fost cel mai apropiat substitut pentru acesta. Nu erau jocuri de noroc și palmieri În ghivece, dar era muzică rebetika și, În multe nopți, hașiș. De-abia În 1958, ieșind de după barul unei alte Case a Zebrei, bunicul meu va avea răgazul necesar ca să-și amintească visele din tinerețe, cu roți de ruletă. Atunci, Încercând să recupereze timpul pierdut, avea să ajungă la pierzanie. Și vocea lui avea să amuțească pentru totdeauna În viața mea. Desdemona și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
În 1932 bunicul meu avea treizeci de ani. Se Împlinise, devenise bărbat, era fermecător, prietenos, Întotdeauna bine Îmbrăcat - și Încă În cea mai bună formă fizică. La etaj, soția lui era prea speriată ca să facă sex, dar jos, În Casa Zebrei, femeile Îi aruncau lui Lefty priviri Îndrăznețe, fierbinți. În acest moment, În timp ce privea cele trei siluete adormite În pat, În capul bunicului meu erau toate aceste lucruri la un loc: dragostea pentru copiii săi, dragostea pentru soția lui, alături de frustrare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
demontat bodega din subsol și a ieșit din nou În atmosfera de afară. Cu banii pe care Îi pusese deoparte din pozele erotice, a plătit un avans pentru o clădire din strada Pingree, care dădea În West Grand Boulevard. Casa Zebrei de la suprafață era un bar-restaurant, așezat În mijlocul unei zone comerciale prospere. În copilăria mea magazinele de alături mai erau Încă acolo. Mi le amintesc vag: magazinul opticianului A.A. Laurie, cu firmă luminoasă, de neon, În formă de ochelari; Haine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Packard s-au Închis. În același an Milton Stephanides, sătul de viața militară, a părăsit Marina și s-a Întors acasă pentru a-și Împlini un vis mai vechi. ― Fă altceva, Îi spuse Lefty Stephanides fiului său. Erau În Casa Zebrei Își beau cafeaua. ― Ai fost la Academia Navală ca să te faci barman? ― Nu vreau să mă fac barman. Vreau să țin un restaurant. Un lanț Întreg. Și ăsta-i un loc bun de unde să-ncep. Lefty clătină din cap. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
de ștergere a tejghelei, barul de pe strada Pingree Își pierduse strălucirea. Vechea piele de zebră, pe care Încă o mai avea pe perete, se uscase și crăpase. Fumul de țigară Înnegrise romburile tavanului de tablă. De-a lungul anilor, Casa Zebrei absorbise emanațiile clienților permanenți din industria auto. Locul mirosea de la berea și loțiunile lor capilare, de la suferința lor pontată, de la nervii uzați, de la sindicalismul lor. Și cartierul se schimba. În 1933, când deschisese bunicul meu barul, zona era populată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
de localuri În Michigan, Ohio și În sud-estul Floridei, fiecare restaurant putând fi identificat după tipicele „Coloane ale lui Hercule“ de pe fațadă, s-a născut Într-o dimineață cu ninsoare din februarie 1956, când tatăl meu a ajuns la Casa Zebrei ca să se apuce de renovări. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să dea jos obloanele părăginite de pe geamurile din față, ca să intre mai multă lumină. A zugrăvit interiorul În alb strălucitor. Cu un credit guvernamental pentru investiții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
acea seară. Părinții tăi au avut multe de Îndurat. ― Știu că au avut multe de Îndurat. Dar noi suntem cei care trebuie să plătească polițele astea. Cu toate acestea, făcu așa cum Îi spusese soția și păstră toate trei polițele. Casa Zebrei, așa cum mi-o amintesc din copilărie, era ticsită cu plante artificiale: lalele galbene, trandafiri roșii, pomi pitici cu mere de ceară. Margarete de plastic răsăreau din ceainice; narcise erupeau din vaci de ceramică. Fotografii cu Artie Shaw și Bing Crosby

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
muncești În primul rând pentru bacșișuri, spuse Milton pe un ton mobilizator. Așa că zâmbește. ― Cui? Întrebă Eleni. În ciuda garoafelor roșii din vaze, care Împodobeau fiecare masă, În ciuda meniurilor, a cutiilor de chibrituri și a șervețelelor cu dungi de zebră, Casa Zebrei Însăși era pustie. ― Bine că ești tu deșteaptă, spuse Milton, zâmbind. Cicălelile lui Eleni nu-l deranjau. Se gândise el la toate. Descoperise o cerere și o satisfăcuse. Ca să nu pierdem timpul, vă ofer acum o mostră de montaj capitalist

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
să vii să lucrezi la traducerile tale, ăsta-i locul În care poți s-o faci. Ce zici de biroul ăla? E destul de mare pentru tine? Și rafturile sunt făcute direct În perete. Fiind Îndepărtat de la activitățile zilnice de la Casa Zebrei, bunicul meu Începu să-și petreacă zilele mergând cu mașina prin oraș. Se ducea În centru, la biblioteca publică, și citea ziarele străine. După aceea se oprea să joace table la o cafenea din Greektown. La cincizeci și patru de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
vă mutați În... ssss... Bloomfield Hills. Unchiul Pete se Împotrivise, pledând, ca de obicei, pentru intergrare și pentru susținerea „Războiului cu sărăcia“ al președintelui Johnson. Câteva săptămâni mai târziu Milton Își evaluase afacerea și avu parte de un șoc: Casa Zebrei valora mai puțin decât atunci când o cumpărase Lefty, În 1933. Milton așteptase prea mult ca s-o vândă. Era deja prea târziu. Așadar, Casa Zebrei rămăsese la intersecția dintre Pingree și Dexter, muzica swing din tonomat se demodădin ce În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Câteva săptămâni mai târziu Milton Își evaluase afacerea și avu parte de un șoc: Casa Zebrei valora mai puțin decât atunci când o cumpărase Lefty, În 1933. Milton așteptase prea mult ca s-o vândă. Era deja prea târziu. Așadar, Casa Zebrei rămăsese la intersecția dintre Pingree și Dexter, muzica swing din tonomat se demodădin ce În ce mai tare, iar celebritățile și sportivii de pe pereți deveniră din ce În ce mai greu de recunoscut. Sâmbăta bunicul meu mă ducea adesea la o plimbare cu mașina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
i se deschidea și el Îmi făcea cu mâna. Îl chema Marius Wyxzewixard Challouehliczilczese Grimes. N-aveam voie să vorbesc cu el. Milton era de părere că Marius e o belea, impresie Împărtășită de mulți alți patroni de Case ale Zebrei, albi și negri deopotrivă. Mie Îmi plăcea totuși. Îmi zicea „Micuța regină a Nilului“. Spunea că semăn cu Cleopatra. ― Cleopatra era grecoaică, spunea el. Știai? ― Nu. ― Îhî, era. Era o Ptolemee. Mare familie pe vremea aceea. Erau egipteni greci. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
marginea cauzelor războiului civil din Spania. Și Ché Guevara avea astm. Și Marius purta beretă. O beretă neagră, paramilitară, și ochelari negri și un barbișon subțire. Cu beretă și ochelari, Marius stătea la colț și le deschidea oamenilor ochii. ― Casa Zebrei, arăta el cu degetul scheletic. A unor albi. Apoi degetul continua În josul străzii. ― Magazin de televizoare al unor albi. Băcănie, a unor albi. Bancă... Frații negri se uitau În jur... ― Ați priceput. Nici o bancă. Nu dau credite la negri. Marius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
pe care să stai? ― Nu-ți place scaunul meu? ― E tot rupt. ― Scaunul ăsta e un obiect vechi. Asta Înseamnă că așa trebuie să fie - rupt. ― Nici chiar așa de rupt. Dar Marius mijea ochii spre trotuarul opus, la Casa Zebrei. ― Hai să te-ntreb ceva, micuță Cleo. ― Ce? ― Cum se face că Întotdeauna sunt cel puțin trei polițiști grași care stau la tejghea În localul tatălui tău? ― Le dă cafea pe gratis. ― Și de ce crezi că face asta? ― Nu știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
vara aceea, În timp ce temperatura creștea, Milton Încerca să iasă din Încurcătura În care se găsea. Visul lui fusese să deschidă nu un singur restaurant, ci un lanț de localuri. Acum Își dădea seama că singura verigă din acel lanț, Casa Zebrei, era una slabă, constatare care Îl aruncase În dubiu și confuzie. Pentru prima oară În viață, Milton Stephanides se lovea de o posibilitate la care nu se așteptase niciodată: eșecul. Ce putea face cu restaurantul? Să-l vândă pe o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Gata! Reușea să păstreze aparențele. Spăla trotuarul din fața bufetului cu furtunul și ținea geamurile impecabil de curate. Continua să-și Întâmpine clienții inimos, Întrebând: ― Cum mai merge? sau spunând: ― Yahsou, patriote! Dar muzica swing și jucătorii de baseball de la Casa Zebrei de pe vremuri nu puteau ține timpul În loc. Nu mai era 1940, ci 1967. Mai exact, noaptea de duminică, 23 iulie 1967. Și sub perna tatălui meu era ceva ca un cocoloș. Iată dormitorul părinților mei: mobilat În Întregime cu reproduceri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
frică și voiam să mă Întorc acasă. Dar semaforul Își schimbă culoarea și tancul porni Înainte cu o smucitură. Stând În picioare și pedalând din greu, m-am repezit În urma lui. În cealaltă parte a orașului, În Întunecimea din Casa Zebrei, tatăl meu Încerca să nu adoarmă. Baricadat În spatele tejghelei, cu pistolul Într-o mână și un sandviș cu șuncă În cealaltă, Milton se uita pe geam afară, ca să vadă ce se Întâmpla În stradă. În ultimele două nopți nedormite cearcănele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
chemați de la casele lor Într-o luptă iscată brusc. Sunt lipsiți de experiență, speriați. Înaintează pe străzi, Împușcând tot ce mișcă. Uneori merg cu tancul până pe peluzele din fața caselor. Intră pe verandele oamenilor și le dărâmă pereții. Tancul din fața Casei Zebrei se oprise momentan. Aproximativ zece trupe Îl Înconjoară, ochind un lunetist aflat la etajul al patrulea, În hotelul Beaumont. Lunetistul trage. Cei din Garda Națională trag și ei, bărbatul cade, iar picioarele i se izbesc de scările ieșirii de incendiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
și-au plecat. Revolta s-a sfârșit... ...Doar că acum altcineva Înaintează În josul străzii. În timp ce tancurile dispar pe strada Pingree, o altă siluetă se apropie din sens opus. Cineva care stă În cartier dă colțul și se Îndreaptă spre Casa Zebrei... ...urmând coloana de tancuri, deja nu mă mai gândesc să-mi epatez fratele. Izbucnirea asta atât de mare de Împușcături m-a luat cu totul prin surprindere. Am răsfoit destul de des albumul tatălui meu cu decupaje din al doilea război

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
În spatele unui copac. Mă dau jos de pe bicicletă și arunc o privire pe cealaltă parte a străzii, spre bufet. Firma cu cap de zebră e Încă intactă. Restaurantul nu arde. În acel moment, totuși, silueta care se apropia de Casa Zebrei intră În câmpul meu vizual. De la treizeci de metri, Îl văd cum ridică o sticlă pe care o ține În mână. Dă foc la cârpa care atârnă din gura sticlei și, cu un gest nu din cale-afară de priceput, azvârle

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
metri, Îl văd cum ridică o sticlă pe care o ține În mână. Dă foc la cârpa care atârnă din gura sticlei și, cu un gest nu din cale-afară de priceput, azvârle cocteilul Molotov prin geamul de la stradă al Casei Zebrei. Când flăcările erup În interiorul bufetului, incendiatorul strigă cu un glas extaziat: ― Opa, În pizda mă-tii! L-am văzut numai din spate. Încă nu se luminase de-a binelea. Din clădirile Învecinate, care ardeau, se Înălța fumul. Totuși, la lumina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Challouehliczilczese Grimes Înainte ca silueta să o ia la fugă. ― Opa! Înăuntrul bufetului, tatăl meu auzi strigătul bine cunoscut al chelnerilor greci și, Înainte să-și dea seama ce se Întâmplă, tot localul se aprinse ca un aperitiv flambat. Casa Zebrei devenise un saganaki! Când se aprinseră și banchetele, Milton se repezi În spatele tejghelei ca să ia extinctorul. Ieși de acolo ținând furtunul ca pe o jumătate de lămâie Învelită În tifon și tocmai se pregătea să apese... ...și dintr-o dată, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
pe care o anticipase Milton. Două dintre companii au refuzat să plătească Întreaga sumă, invocând dubla indemnizație. Au plătit doar un sfert din valoarea polițelor aferente. Totuși, luați la un loc, banii erau mult mai mulți decât valorase vreodată Casa Zebrei, ceea ce le-a permis părinților mei să facă niște schimbări În viața noastră. Din toate amintirile mele din copilărie, nici una nu are atmosfera de vis, pura magie a nopții În care am auzit un claxon În afara casei, ne-am uitat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
pentru că era din nou În anii ’40 și ținea iarăși restauranul. În fiecare dimineață se trezea de parcă s-ar fi dus la lucru. Desdemona trebuia să recurgă la șiretlicuri elaborate ca să-l satisfacă, spunându-i că bucătăria noastră era Casa Zebrei și plângându-se de cât de prost mergea afacerea. Câteodată invita acasă doamne de la biserică și acestea Își jucau și ele rolul, comandând cafea și lăsând bani pe bufetul de la bucătărie. În mintea lui, Lefty Stephanides devenea din ce În ce mai tânăr, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]