150 matches
-
și semnul carenței (lipsei). Eros nu este de esență divină pentru că, fiind dorință, este și el carență. Nu este însă nici om, căci e născut din zei, și constat că este singurul caz de acest fel din mitologia grecilor: natura zeiască nu se transferă în totalitate asupra celui născut sau felul în care se transferă dă seamă de atributele genitorilor. Ce nu arată Diotima este legătura dintre un intermediar (Eros) și un carent (omul); în continuarea acestei suspendări avem și un
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
la logica iubirii (Phaidros). Mai întârzii aici asupra unui ultim aspect, unul tehnic și pe care îl văd născut în alegoria atelajului. Socrate trece de la nemurirea sufletului la felul lui de a fi, și pentru că o asemenea descriere presupune iscusință zeiască, Socrate se mulțumește să spună cum ne apare el, sufletul. Acesta e aidoma unei puteri ce prinde laolaltă și atelajul înaripat și pe vizitiu. Friedländer vede aici un dublu motiv: al carului (mult mai vechi, de regăsit și la orientali
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
toate cazurile de rectitorire, numele primilor ziditori este amintit (gestul lor fiind astfel consolidat). Participarea noului ctitor este, de regulă, menționată (chiar dacă unii dintre cei ce s-au „amestecat” între timp sunt uitați”): „Această sfântă și D(u)mn(e)zeiască biserică, unde se cinstește hramul Blagoveștenia preaslăvirii Născătoarei de D(u)mn(e)zeu și pururea Feciorii Mariei - spune Ștefan Cantacuzino, în 1715, terminând de adus unele îmbunătățiri bisericii de la Curtea Veche, înălțată de Mircea Ciobanul [mormântul lui se află
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
la sine ca la o făptură stranie, asemeni unor mon ștri din vechile mituri, precum Typhon, sau asemeni unui om căruia 164 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 162. „i-a fost de la natură hărăzit să se împărtășească din cine știe ce soartă zeiască“. Acest fapt îl determină să aban doneze preten ția de a cunoaște ceea ce se petrece în afară, în lume. Se întoarce la sine însuși, la ceea ce i-a fost dat să fie. Numai că, vorbind despre sine, este nevoit să
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
adesea la sine ca la o făptură stranie, asemeni unor mon ștri din vechile mituri, precum Typhon, sau asemeni unui om căruia 164 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 162. „ia fost de la natură hărăzit să se împărtășească din cine știe ce soartă zeiască“. Acest fapt îl determină să aban doneze preten ția de a cunoaște ceea ce se petrece în afară, în lume. Se întoarce la sine însuși, la ceea ce ia fost dat să fie. Numai că, vorbind despre sine, este nevoit să accepte
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
al dosarelor. Din fragedă pruncie am fost crescuți în teama de dosarele întocmite mereu de o forță nevăzută, în numele unei puteri din neguri, ținute de inși care, prin însuși faptul că aveau acces la dosare, deveneau stăpâni atotputernici, cu drepturi zeiești asupra destinelor unor chinuiți, terorizați și îndobitociți de frică, oameni oarecari. Comunismul ne-a îngenuncheat și ne-a ticăloșit nu prin cine știe ce ideologie, nu prin nenumăratele crime și nedreptăți, ci doar prin teroarea continuă a dosarelor. Acolo, la dosar, putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mentul e ca un strat de flori plivit de buruieni, acolo totul are rostul 101 lui, nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Vezi apoi câte un templu budist pe lângă care nu poți trece fără să te prosternezi în fața făpturii zeiești care îți surâde, parcă spunându-ți: „Nu te necăji, totul e tre cător.“ Vrei în Egipt? Stai cu gura căscată în fața giganticelor vestigii, între bându-te ce mâini, ce unelte le-au putut construi. Acolo am luat o cămilă, m-
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
ta mentul e ca un strat de flori plivit de buruieni, acolo totul are rostul lui, nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Vezi apoi câte un templu budist pe lângă care nu poți trece fără să te prosternezi în fața făpturii zeiești care îți surâde, parcă spunându-ți: „Nu te necăji, totul e tre cător.“ Vrei în Egipt? Stai cu gura căscată în fața giganticelor vestigii, între bându-te ce mâini, ce unelte le-au putut construi. Acolo am luat o cămilă, m-
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
gard. În gând l-am trecut pe tata pe la icoane, că rostise cuvântul ăsta În cancelarie, și pe Foiște că-l răspândise În tot satul. Imbecilu-ăla care se crede mare poet și Înțelept subtil trebuie că se scăldase În voluptăți zeiești când azvârlise În urechile ce se plecau la vorba lui că băiatul Directorului de școală a rămas repetent. Ăsta are ceva cu mine și nu prea Înțeleg de ce. M-am purtat Întotdeauna respectuos și chiar, când eram copil, Îi acordam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
primul meu abecedar, hârtiile mele de măiastre poeme Înnobilate, viața strămoșilor mei, viața mea, totul. Însă nici o sumă nu poate compensa Îndeajuns izgonirea Muzei din cotlonul ei albastru. Nu mai pot scrie poezie desăvârșită, nu mai pot picta cu har zeiesc. Ar fi fost de bun-simț să mă omorâți și pe mine, căci de aici Încolo voi fi un mort viu. Mi-ați ucis inspirația, mi-ați jugănit harul. Vă rog să chibzuiți cam cât acestea costă. De-mi vor reveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ar fi fost pentru Închinat la zei, nu pentru guri flămânde de sărmani muritori. Însă, treacă-meargă, hai, ce să mai zicem, prețul cerut este de râs și să aibă grijă mușteriul să nu spună nimănui cu ce lucruri neînsemnate cumpărase zeiescul grâu, căci de râs s-ar face păgubosul vânzător. Marfa cea mai de preț, femeia, era și ea pregătită cum se cuvine. Dintr-o coropișniță păroasă, murdară și cu clăbuci În colțurile buzelor, mintoșii scoteau fiice de zeițe gata mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lui, a trebuit să folosim vestita aspirină, care ei Îi provoca usturimi, iar pe mine mă enerva că mirosea a acru și a farmacie), ei, bine, cum ziceam mai sus, nici acest soi de amănunte nu scădea din Înălțimea de zeiască bestialitate a Împerecherii. Am fost, atunci, pentru prima și, având În vedere ceea ce am de gând În scurt timp să fac cu mine Însumi, ultima oară Stăpânul lumii. Singurul. Atotputernicul. După prima noapte lucrurile s-au ostoit, amețeala dată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cândva, această povară sau o pot hrăni cu uimirea sufletului rănit pentru totdeauna sau o pot folosi, cândva, ca o armă josnică, dar suspiciune nu mai poate fi, suspiciune nu, nu mai poate fi. O comunicare cu adevărat liberă, naivă, zeiască, fără apărare, deplină și pură, scumpa mea cățelușă. Abia atunci devenim în stare a înțelege sufletele, oricât de ciudate, ale prietenilor noștri, ale prietenilor noștri. Vom putea astfel vorbi, abia acum cu sinceritate, despre fantoma absentă care ne-a marcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
niciodată să o Întrebe, așa cum nu-și permite azi să-i atragă atenția că În biografia americanului au apărut date noi, contradictorii. Uneori are impresia că pentru Christa figura tânărului american s-a suprapus până la contopire cu figura, tot mai zeiască, a lui Hermann: avantajul iubirilor care nu durează decenii. Poate Însă Christa nu are goluri de memorie, ci doar vrea să Îi menajeze orgoliul: să nu Îi stârnească gelozii retrospective. Sau poate că, În ciuda deselor ei povestiri depresive, rănile trecutului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
lui Belial! A mai sosit unul! BAAL I Iar noului Vizitator i se asocia, acum, un Chip: Un tânăr, mai degrabă înalt, longilin, cu pletele și barba blonde, tunse și împletite după moda din Ninive, cu fruntea de o netezime zeiască și cu ochii verzi și luminoși. Ochi ce intersectau, cu o căutătură blajină, șaua nasului, pe sub streașina fină a sprâncenelor, într-o înfiripare cuceritoare de strabism. Tânărul suplu și zâmbitor, cu morgă charismatică, era înveșmântat într-o togă sau într-
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
favoriza destinul, (re)pornind de la zero etc. Poetul subliniază, în aceeași tonalitate calmă, derizoriul ființei, în latura ei vizibilă, dar și în ceea ce e dincolo de anvelopă, având ca obiect de studiu imaginea proprie, devenită portret-robot, fiindcă nu sunt de natură zeiască și, din acest motiv, plin de păcate în propria anvelopă, îi rămâne iluzia: urmez făgăduiala / ca magii / steaua ebree / dar..., altfel spus gândesc și aștept. O formă de împlinire a visului ar fi dezmărginirea, însă eul liric are conștiința caracterului
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
pentru tine nu, convingerea că poți rătăci oriunde, oricât și oricum, că Dumnezeu a făcut lumea nu mai și numai pentru tine. Ei bine, eu am simțit deplin asta abia acum, în Florența. Nepăsătoarea libertate a flanării inconștiente printre comori zeiești, secole, unicate. Tulburătorul firesc al mariajului dintre vârstele lui Cezar, Nero, Traian și Giuseppe Armani. Dintre medievalitate și Fellini, Renaștere și Gucci, ghelfi, ghibelini și Franco Zeffirelli. N-am să în țeleg niciodată de unde atâta inefabil în atâta marmoră, atâta
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Hera se adresează Afroditei: "Mă duc până la hotarele pământului fecund (peirata gaies), să-l văd pe Okeanos, tatăl zeilor..." Aici, Oceanul, deci fluviul care în viziunea homerică înconjura pământul și care, ca element al umedului, este o arche a neamului zeiesc (și astfel a întregului univers)1, apare ca limita ultimă, despărțitoare a ființei de neființă. Aceeași imagine, suportând modificări doar la nivelul unor detalii de imaginație, este prezentă și la Hesiod 2. "Sursele și extremitățile tuturor elementelor" (panton pegai kai
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
că nu și-a dorit-o", dar are în schimb "tot ce-i trebuie..." Precum alți zelatori ai versului a glosat la rându-i pe tema Cuvintelor; referiri la Orfeu, la Apollinaire și la Rilke, la Religia artei ori la "zeiescul Verb" trimit multiform la "cuvântul acela fruct invizibil (...) mai puternic decât moartea". În Orpheus, o formulare de aspect gnomic punctează identitatea Poet-Cuvânt: "Cel străin de cuvânt / străin de sine însuși este". Orfismul lui Ioanid Romanescu e notă diferențială fundamentală, asociată
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în sfera poeticii romanului, rămîne o (acceptată) iluzie. Că va fi voit scriitorul să concureze "starea civilă", impasibilitatea divină, imparțialitatea "oglinzii plimbate de-a lungul drumului", faptul n-a fost niciodată în realitate atît de convențional. Efectele autorului, respirația sa zeiască nu fac doar diferența, ci impun cititorului un confort intelectual față cu inutile arabescuri demonstrative, între care schizoidia declarată a romancierului. Romanul are de spus numai întrucît povestește și povestește numai întrucît iluzia este menținută cu toate "sacrificiile" impuse de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
El tremura-n oglindă/ Căci o urma adânc în vis/ De suflet să se prindă". Poetul își situează eroul într-un mediu fizic și moral înalt ("Eu sunt Luceafărul de sus"); este orgolios, are conștiința de sine a geniului, origine zeiască și capacitatea de a se metamorfoza la chemarea fetei de împărat. Aceasta își chema iubitul cu vorbe încărcate de forță magică. Dorința se prelungește în vis și Luceafărul coboară din sfera lui, se întrupează din cer și mare, sub forma
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
transferat în transcendență după împlinirea unor acte justițiare (vezi scena analoagă din pușcărie avîndu-l ca actor pe călugărul exorcist de la Tanacu). Ca maestru inițiator Horia și-a depășit frustrarea și nevoia imperioasă de acțiune transfiguratoare prin Benedict, "crâmpeiul de stirpe zeiască". Se vindecă inclusiv de delirul lucidității, de vid și frivolitate, spre deosebire de Edgar Nour, personajul din romanul la care ne vom referi, mai inert, mai sceptic, mai resemnat, deși referent și el al unor miracole apte să-l mântuie de singurătate
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
absolută și irecuperabilă. Și poeții occidentali sînt tentați de atitudini mai modeste, de un anume anonimat al creației, de confuzia cu firea. În poemul Unde un cântec este, Blaga surprinde ființa cântecului ca pe un fel de epifanie, de arătare zeiască. Cântecul este pentru el destrămare și răsfirare a zeului, topire a sa În lume, metamorfozare În adiere, mireasmă, vrajă-vânt, care, abia așa, ating coardele deargint ale lirei. E remarcabil faptul că este vorba de un cântec al firii și nu
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
faptul că este vorba de un cântec al firii și nu de unul de păun-cantautor. Realitatea Întreagă este În sărbătoare, este plină de ființa zeului sau de zei mărunți ca-n shintoism. Ea este, de fapt, cântec pentru că este „pierdere, / zeiască, dulce pierdere de sine”. În finalul poemului poetul mai spune: „Dar cel ce-ascultă, dobândește viu contur, În armoniile treptat depline un templu, un menhir sau crin devine.” Și consfințește astfel metamorfoza ascultătorului-poet care se apropie de statutul armonic al
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
leșul lui Hector. În sfârșit, îl asistă pe Ahile la pregătirea mesei la care acesta îl poftise pe Priam și se ospătează cu toții. Caii lui Ahile. Îi știm pe Xantos și pe Balios și știm că au fost un dar zeiesc și că sunt nemuritori. Și că au plâns când a murit Patrocles, iubindu-l și pentru 96 sine, și pentru ce-i era el lui Ahile. Iar la interferența dintre planul divin și cel omenesc, alături de durerea Tetidei nu se
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]