151 matches
-
leșul lui Hector. În sfârșit, îl asistă pe Ahile la pregătirea mesei la care acesta îl poftise pe Priam și se ospătează cu toții. Caii lui Ahile. Îi știm pe Xantos și pe Balios și știm că au fost un dar zeiesc și că sunt nemuritori. Și că au plâns când a murit Patrocles, iubindu-l și pentru sine, și pentru ce-i era el lui Ahile. Iar la interferența dintre planul divin și cel omenesc, alături de durerea Tetidei nu se află
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
o sumă de calități, dar nu le mai câștigă pe cont propriu, în urma unui traseu inițiatic. Dar Inorogul, se înțelege, este singurul urmaș legitim al acestui simbol al perfecțiunii absolute, pe care doar condiția de muritor îl desparte de cea zeiască. 3. Lupul filosof Dacă în bestiarul lui Cantemir unele animale sunt reprezentate cu fidelitate față de modelul lor fixat prin tradiție, altele sunt denaturate conform unei logici conflictuale a cărții, fără să se mai țină seama de ipostazele impuse încă din
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
Întoarse; à propos de Eminescu cu ale lui catarge... și ideatic, tot Eminescu care și-a dorit marea ca mormânt, dar mai Înainte a cufundat acolo vechii zei dacici. Și de acest ultim aspect mă leg cu o paranteză: Negentropia zeiască se neutralizează desigur cu ceva al mării. Și, dacă marea aneantizează atâtea entități, individualități, structuri, ordonate adică posedând negentropie, atât de divers, Înseamnă că marea e - cel puțin percepută astfel - pe tot atâtea planuri, o antiteză entropică. Și e firesc
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
lăbuța În Europa, sătulă de interminabilele tămâieri și purificări - un fel de a vinde castraveți grădinarului - cu care era cinstită zeița Bastet - așa mă chema pe atunci - pe care le-am răbdat În Egipt. Iar asta doar pentru biocâmpul meu zeiesc și plăcerea de a mă cățăra, inclusiv pe soclu. Nu și pe altar... - Vezi tu, Moti, e vorba de un antropomorfism dus la extrem, de care nu ne-am dezbărat de tot nici astăzi. Că au fost arși oameni pe
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
și semnul carenței (lipsei). Eros nu este de esență divină pentru că, fiind dorință, este și el carență. Nu este însă nici om, căci e născut din zei, și constat că este singurul caz de acest fel din mitologia grecilor: natura zeiască nu se transferă în totalitate asupra celui născut sau felul în care se transferă dă seamă de atributele genitorilor. Ce nu arată Diotima este legătura dintre un intermediar (Eros) și un carent (omul); în continuarea acestei suspendări avem și un
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
la logica iubirii (Phaidros). Mai întârzii aici asupra unui ultim aspect, unul tehnic și pe care îl văd născut în alegoria atelajului. Socrate trece de la nemurirea sufletului la felul lui de a fi, și pentru că o asemenea descriere presupune iscusință zeiască, Socrate se mulțumește să spună cum ne apare el, sufletul. Acesta e aidoma unei puteri ce prinde laolaltă și atelajul înaripat și pe vizitiu. Friedländer vede aici un dublu motiv: al carului (mult mai vechi, de regăsit și la orientali
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
În adevăr nu se știe natura a ceea ce-i suflet; / Oare se naște cu noi, se strecoară în trupuri în clipa / Nașterii și deodată se stinge cu-acesta în moarte, / Merge să-vadă-ale Orcului bezne și-adâncile hăuri? / Ori, prin putere zeiască, el trece în alte ființe"; Cartea I-a, 112-116. 5 În Iliada "tina" specifică diferența de alcătuire a omului cu zeii: Cu zeii / Nu căuta să te-asemeni, că nu sunt totuna cu neamul / Zeilor oamenii cei muritori care umblă
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
în măsura în care e cutremurat de vântul sălbatec al lucrurilor lumii, ci în măsura în care el e armonie, formă cristalină a totului, zâmbet răsfrânt al unității"45. Atunci însă când vede lumina doar în nălucire, e sufletul care și-a pierdut aripile, esența zborului zeiesc, fiind "doar o fărâmă de zeu;/ Căci ce-i zeul ce-și pierde arìpele?". Zborul e posibilul imponderabil, înălțarea și orientarea spre orientul vederii, spre unitatea care vine de sus, adică din cer. Tema platoniciană a atelajului înaripat - imagine a
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
atelajului înaripat - imagine a sufletului - pune accentul tocmai pe "firea aripii - prin care sufletul se înalță"46: "natura a înzestrat aripa cu puterea de a face ca ce e greu să se ridice către înalturi, acolo unde își are neamul zeiesc sălașul". Căci "din toate câte țin de trup, ea mai ales ne înrudește cu divinul"47. Când însă, "prin cine știe ce năpastă, de viciu și uitare", sufletul se îngreunează, el "își vatămă aripile și cade pe pământ", "mulțime de suflete se
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
perspectiva celor eterne. Ceea ce se dă se redă la nesfârșit, însă acest dar fără sfârșit este mereu cel dintâi, întâiul nedeterminat, adică începutul: "Supremelor matrițe redați, care ne cheamă/ Din formele căderii, la pura-ntâietate,/ Să ne topim în alba, zeiasca voluptate...". Imaginea nu face decât să "redea" chemarea modelului; ceea ce ea dă de văzut nu se dă spre revedere, ci redă forma nevăzutului pe care e chemată să o aducă la vedere. Imaginea apare și ia forma chemării înseși în
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pura-ntâietate" a in-diferenței. Aici imaginea nu e altceva decât forma în care cuvântul se reformează și se vede, înalță creația la cer, se rostește în puritatea începutului în care toate se topesc. Frumusețea se redă mereu sieși, în "alba zeiasca voluptate"; ea cade în imaginea de sus a cuvântului începător, în albul din care totul vine și se arată. Dimitrie Stelaru. Reversul dezvăluit La o vedere fugară, poemul Mări în sus de Dimitrie Stelaru 1 aduce în prim plan imagini
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în sfera poeticii romanului, rămîne o (acceptată) iluzie. Că va fi voit scriitorul să concureze "starea civilă", impasibilitatea divină, imparțialitatea "oglinzii plimbate de-a lungul drumului", faptul n-a fost niciodată în realitate atît de convențional. Efectele autorului, respirația sa zeiască nu fac doar diferența, ci impun cititorului un confort intelectual față cu inutile arabescuri demonstrative, între care schizoidia declarată a romancierului. Romanul are de spus numai întrucît povestește și povestește numai întrucît iluzia este menținută cu toate "sacrificiile" impuse de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Iisus, Omul. Recitind materialul, fără să vreau, mi-a venit în minte o analogie ce poate fi considerată deplasată. Risc, totuși. Iisus nu ar fi putut să-și transmită mesajul mulțimilor dacă s-ar fi prezentat acestora într-o formă... zeiască, oricare ar fi fost ea. Dumnezeu se prezintă permanent sub diferite forme de manifestare (ploaia cu tunete și fulgere, renașterea naturii primăvara, fulgii de zăpadă, soarele, luna și stelele pe cer...) dar noi, familiarizați cu ele (cu prezența lui Dumnezeu
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
asta izolată, sunt mângâiat lin de briză, ca de o suflare divină; mi se pare un semn anume care vine de pe lumea cealaltă. Respir cu lăcomie, trăgând în piept răcoarea asta atât de densă, de parc-ar fi o hrană zeiască îndelung așteptată. Am un sentiment de bucurie imediată și de extremă ușurare. Trupul nu-mi mai atârnă greu ca o povară și sufletul mi se desprinde din piept și zboară-n înălțimi ca rândunicile. Se-nalță săgeată și apoi revine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
i-a promis-o pe Elena. Aceasta a fost originea războiului Troiei. Cine știe, poate că fără conflictul ăsta care l-a născut pe Homer, viața poeților ar fi fost mai puțin complexă. Un păstor necioplit decide în favoarea unei curtezane zeiești, iar aceasta face din el bărbatul cel mai invidiat de pe pământ. Fetele se stropesc și râd. Observ că sunt foarte crude. Virginitatea lor mă agresează. Carii Azi mi-am amintit de vila mea din Roma și de toate comoditățile ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
preoteasă și că sfintele canoane interzic oficierea după asemenea isprăvi prealumești. Nici chiar cei mai bătrâni ai satului nu fuseseră cruțați de Diavolul care presărase pe aici, În zborul lui de noapte, neghina concupiscențelor, tulburând astfel liniștea, până atunci dumne zeiască, a munților, a pădurilor și a apelor din acest ținut atât de ferit din calea relelor. Unul, vânător vestit pe vremuri de urși, de mistreți și de că prioare, afară de când mai pica vreun râs sau vreun cocoșde-munte, era orb
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
legea sau porunca; nu, ci fulgerul va coborî asupra sa din cerul cel mai senin, mai albastru sau... nu va coborî deloc! Și acest „bun plac” teribil este, de fapt, originea acelei spaime care, În diavolescul ei, are o sclipire zeiască, așa cum sunt tunetul sau focul ce aprinde din nimic mii de hectare de pădure și oceanul ce ridică valuri cât casa. Și nu e de mirare că atunci când dușmanul secular Îți invadează teritoriul, toți se ridică, cu mic-cu mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
otrăvit de chingile propriilor lor, trecute, interese, de propria lor amintire, memorie, chiar din chingile cele mai ferme ale omului - legătura dintre cauză și efect. Sau, cei care trăiesc o catastrofă primesc „În dar” prezentul, ce-și arată fața teribilă, zeiască, Înfricoșându-i Încă o dată și catapultându-i fără milă În realitate - cea mare, cea „concretă”, acea moară care produce indestructibil și infinit creația și distrugerea - necesară Viului. - Ein jeder Engel ist schreklich! strigă Rainer Maria Rilke În prima și a doua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
este, mai mult sau mai puțin, lucid de propria grandoare și dacă știe s-o „Întrebuințeze”, pentru a mă exprima oarecum cinic! -, În acele momente am trăit cu adevărat tensiunea, exuberanța, sentimentul covârșitor de bucurie și conștiență a darului uriaș, zeiesc, care este existența pentru orice făptură. Preocupat de opera lui Dostoievski, care m-a format și m-a Întovărășit, m-a „asistat” În multe clipe și ceasuri grave, acest mare „creator al modernității” și al psihologiei omului de azi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
meu. Doctorul Octavian Peleș este magnetic atras de o femeie ce îl domină prin răceala nefirească cu care conduce manevrele acceptării subînțelese și ale repudierilor succesive. Aventura este amplificată enorm de imaginația bărbatului, care dă contururi mitologice femeii, neparticiparea ei, zeiască, la viață concretizându-se în viziunea fascinantă a identificării sale cu un orbitor diamant verde. Și dacă, pentru Peleș, frigiditatea reală dezleagă enigma și pune capăt iubirii, Viorica Stanian, înțelegând neputința de a accede la esența feminității ca pe o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286158_a_287487]
-
odată cu extincția mea, care se va Întâmpla cu o mare probabilitate, lumea, da, lumea „exterioară și obiectivă” se va prăbuși odată cu mine, deoarece eu am „secretat-o”, am produs-o fără Încetare, cu o energie și o imaginație genială, neobosită, zeiască, minute, ore, așa-zise luni și ani de zile, creând specii de animale și plante - multe dintre ele Încă nedescoperite, ha, ha! -, ziduri, verdeață, cupole, sentimente și rime, dezordine și viziuni, confuzii agreabile sau nu, neînțelegeri care au dus la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
sclipitoare, sarcastică, ci ca să-mi ascund eu Însumi propria-mi față, deoarece mi-este teamă că m-ar putea trăda: pe fața mea s-a Înscris, de la o vreme, odată cu cutele clare ale bătrâneții, și „aroganța de a fi!”, semn zeiesc la rândul său; or, pe zei, pe cei vechi, croiți din bronzul antic și dezgropat de atâtea ori de generații servile, pe acești zei ce Îi irită mai tare este propria imagine, aroganța altor zei, prezența unui „alt orgoliu” când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de așteptare al criticii și al opiniei publice. Am zis - „se termină”?... Oare sunt azi convins că cea de-a „doua ambiție”, cea a „sobolului ascuns, harnic și răbdător”, care mi-a dăruit, de altfel, cu o promptitudine și generozitate zeiască, textele mele cele mai „largi și substanțiale”, cu o tendință afirmată de a depăși orizontul tematic al prozei tradiționale românești, e... ultima?! Se „termină” oare cu „ea” metamorfozele voinței mele de a exprima drama individului contemporan? Nu cumva mă aflu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
asta simpatică nu ajunge decît pentru o jumătate de film, iar jumătatea a doua în care Hancock nu mai e un zeu în mizerie, ci un zeu adevărat, tratat de realizatori cu toată pompa aferentă (o soție de aceeași condiție zeiască și un götterdämmerung bubuitor) strică aproape tot efectul. Dilema Veche, iulie 2008 100% plastic Totul despre sex/Sex and the City (SUA, 2008), de Michael Patrick King Am tot amînat să merg la Totul despre sex ; aveam o presimțire foarte
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
toate cazurile de rectitorire, numele primilor ziditori este amintit (gestul lor fiind astfel consolidat). Participarea noului ctitor este, de regulă, menționată (chiar dacă unii dintre cei ce s-au „amestecat” între timp sunt uitați”): „Această sfântă și D(u)mn(e)zeiască biserică, unde se cinstește hramul Blagoveștenia preaslăvirii Născătoarei de D(u)mn(e)zeu și pururea Feciorii Mariei - spune Ștefan Cantacuzino, în 1715, terminând de adus unele îmbunătățiri bisericii de la Curtea Veche, înălțată de Mircea Ciobanul [mormântul lui se află
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]