374 matches
-
taică-tu a murit în accident, maică-ta tocmai a murit și ea." Și lângă ea, deja totul pregătit pentru un atac de panică, dar atacul nu s-a produs. Marina privea în continuare fraza ca pe un reactor; se zgâia la dâra albă a frazei dintr-o parte în alta a salonului de spital. Fetița nu se prăbușește, nu plânge, nu reacționează. Erau trei persoane, două femei și un bărbat, cu halate albe și pantofi negri; trei persoane cu picioare
Andrés Barba - Mâinile mici by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/7278_a_8603]
-
de toată lumea drept "cel mai enervant și antipatic afiș din lume". Degeaba s-au străduit organizatorii să se explice și să ne explice (într-un comunicat de presă) că acea băbăciune cu pălărie albă și trandafir în ton, care se zgâiește, strâmbându-se la lume, o reprezintă pe Madame Godin, mămica unui celebru - pe meleaguri belgiene - Noël Godin. Dar pentru că suntem la Bruxelles și cordialitatea este o specialitate a casei ("Bruxelles, mon amour"! - după cum spune titlul unui film din Festival), curând
Bruxelles, mon amour! by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/16415_a_17740]
-
Înfășură gura și nasul cu vălul beretei, iar apoi se ridică pe rămășițele vârfului retezat, iar de acolo Începu să urce anevoie de-a lungul bordului. La jumătatea urcușului se uită Îndărăt, Îndemnându-l pe bargello, care continua să se zgâiască la statuetă cu o expresie năucită. Îl așteptă să Își Înceapă urcușul și, cu un ultim efort, sări pe castel prora. Șeful gărzilor ajunse și el pe punte, gâfâind. Se apropie să se uite și dânsul, iar apoi Își duse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
printr-o zidărie ridicată din resturile vechii construcții, unde printr-o poartă, se putea intra Într-o curte interioară mică, spre care dădea casa lui Alberto lombardul. În piațeta din fața prăvăliei se adunase o mulțime de oameni. Bărbați și femei zgâindu-se emoționați la ceva din fața lor, printre strigăte și râsete. Crezând că era vorba de un saltimbanc care Își prezenta caraghioslâcurile mizerabile, priorul Își croi drum printre oameni, gata să le poruncească să părăsească locul. Găsi, Însă, altceva decât se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ton sec, arătându-se În lumina torței pe care unul din cei doi o strângea În mână. Dați-vă la o parte! După un moment de ezitare, oamenii se dădură În lături. Poetul surprinse clar privirea ironică cu care se zgâiseră la femeia care Îl urma. Dar nu păreau prea surprinși, ca dovadă a cât de temeinic se Împământenise obiceiul de a introduce femei În Priorat pe timp de noapte. După ce trecură prin claustru, se Îndreptă spre o arcadă laterală. Înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
tâmple. Fu nevoit să se sprijine de grinda din tavan ca să se mențină În picioare. Lângă dânsul, Cecco Angiolieri izbucni Într-un plâns Înăbușit de sughițuri. Plânsul acela Îl rechemă pe prior la realitate. Se Întoarse către prietenul care se zgâia prostit la rămășițele sângerânde, Îngrămădite la câțiva pași de ei. - Dezmeticește-te sau ești pierdut, ca și femeia! șuieră el, scuturându-l de un braț. Celălalt rămânea nemișcat, ca și când ar fi fost surd. - Nu era o femeie... bâigui el. Făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Încheie el, văzând că celălalt continua să Îl fixeze neîncrezător. La aceste cuvinte, călugărul Își duse mâna la gură, Într-un gest de silă. - O sinucidere... aici, Într-un loc sfânt... Va trebui să-l anunț pe abate, bâigui el, zgâindu-se la mort. - Așa să faci. Dar mai târziu. Mai Întâi, trimite să fie chemat cineva de la Misericordia, cu căruța pentru morți. Călugărul Îl fixa uluit. - Trebuie făcută repede Înmormântarea, Îi explică poetul. Nu e bine ca mânăstirea voastră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se revărsă prin fisură, explodându-i În față. Din instinct, ridică un braț, ferindu-se de străfulgerarea care Îi izbea retina dureros. În timp ce Încerca să reacționeze la orbirea momentană, auzi un geamăt sufocat. Nedeslușit, Îl Întrezări pe Bonatti, care se zgâia năucit la fața lui, iluminată de acea strălucire. - Lumina lui Dumnezeu! strigă Dante, continuând să se ferească de valul lucitor. Se mișcă... așa cum totul se mișcă! Forma cerurilor, acea Împărăție a drepților atât de râvnită și pentru care nu găsise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
presus de orice - mă simțeam singur. Și atunci sari, pur și simplu, în mașini înțesate și rămâi acolo. Ca să mă întorc la intriga acțiunii, îmi aduc aminte că, în timp ce toți trei - doamna de onoare, soțul ei și doamna Silsburn - se zgâiau conjugat la mine și mă ascultau tușind, am aruncat o privire bătrânelului pipernicit. Am observat, aproape cu gratitudine, că picioarele nu-i atingeau podeaua. Picioarele lui îmi apăreau ca niște vechi și prețuiți prieteni. — Cu ce se ocupă omul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
vag ostil. Și din nou am avut senzația trecătoare, dar intensă că știa că sunt fratele lui Seymour. — Ce o face pe doamna Fedder să creadă că Seymour e un homosexual latent și un schizofrenic? Doamna de onoare s-a zgâit la mine, apoi a pufnit disprețuitor de elocvent. S-a întors spre doamna Silsburn, întrebând-o cu o maximă ironie: — Ați putea pretinde că un om normal e în stare de o asemenea ispravă ca asta de azi? Și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
urmă, când - cel puțin după părerea mea - conversația se împotmolise total, s-a ridicat brusc și s-a dus să se uite la o fotografie a lui și a lui Bessie, care fusese de curând prinsă pe perete. S-a zgâit vreun minut la ea, apoi s-a întors cu fața spre noi cu o bruschețe care nimănui din familie nu i s-ar fi părut neobișnuită și l-a întrebat pe Seymour dacă-și amintește de seara când Joe Jackson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
să se uite după bătrân... așa am zărit-o... abia dacă era mai mare ca mine. Dar nu cu mult... Poate că doar o clipă s-a uitat după el, dar era atât de frumoasă, că am rămas cu ochii zgâiți la ea știu că nu se face, dar nu mai văzusem o femeie așa de frumoasă nu știu cum să vă spun, când mă gândesc, acuma, parcă n-avea nimic din frumusețile despre care mă învăța tata... una, Esthera, nevasta nu știu cărui rege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
complot împotriva lui. Începuse să-i fie frică de lucrurile pe care le-ar putea gândi el, de minciunile pe care i le-ar putea strecura oamenii la ureche. Era conștientă că bărbații o urmăreau din ochi pe stradă, se zgâiau la ea la Băi, dar se prefăcea că nu observă, nici măcar nu se sinchisea să știe dacă privirile lor erau prietenoase sau ostile. Odată, de mult, Gabriel McCaffrey îi zâmbise. Și Tom McCaffrey îi adresase un surâs. De bună seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la ceva remarcabil, dar ireal: curată, strălucitoare, făcută din metal. Se duse în Hare Lane și ciocăni la ușa lui John Robert; neprimind nici un răspuns, se așeză jos, pe marginea trotuarului. După un timp, câtiva oameni se opriră să se zgâiască la el, de la distanță. În cele din urmă, cineva (Dominic Wiggins) se apropie și-l anunță că Rozanov nu mai locuia în Hare Lane, ci în Camerele Ennistone. George se ridică și se îndreptă cu pași lenți spre Institut. Începuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
secret, dar nimic nu poate fi cu desăvârșire ascuns. Există semne pe lume. Ușa din spatele lor se deschise și Ruby își făcu apariția. Rămase în prag, mută. Peste rochia ei cafenie purta un șorț lung, alb, nu chiar imaculat. Se zgâia, dar nu la Alex, ci la George. — Bună, Ruby, bătrânico! îi spuse George. Se apropie de ea și o atinse pe umăr. — Ruby, adu-ne niște cafele, îi ceru Alex. Femeia dispăru. — De ce-o fi venit? — Ca să se uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Zet. Vă aduceți aminte când a descoperit, odată, pachetul cu sendvișuri care se rătăcise? — Ceasul lui Alex nu are miros, răspunse Brtian. — Ruby iar a dispărut, lua-o-ar dracii s-o ia! Spuse Alex. S-a dus să se zgâiască la Maryville. Uneori cred că nu-i în toate mințile. — Ruby o să-l găească, o asigură Tom. Ea are un al șaselea simț. Probabil că datorită sângelui țigănesc. Caută acolo! În direcția asta n-am căutat, îl sfătui Brian. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
baricade de jur împrejurul izvorului, temându-se ca nu cumva vântul să-și schimbe direcția. Apa se avânta în înalturi cu un puternic fâșâit, ca de mătase sfâșiată, care sporea farmecul straniu, înspăimântător, al fenomenului. Dincolo de baricade se adunase mulțimea care se zgâia la jocul dezordonat al jetului, emițind „oh-uri“ și „ah-uri“, așa cum se aud de obicei la un foc de artificii. Dar și zvonurile alarmante intraseră în acțiune. Unii spuneau că apa opărită se revărsase în întreg sistemul Insitutului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și spațiu. Într-un anumit stadiu, nu mai știa când, își scosese rochia și îmbrăcase un capot. „Așadar, în viitor va locui într-un sat din Spania, împreună cu George și cu Diane! Oare așa va fi?“ Ruby continua să se zgâiască la ea. Alex își spuse: „Vrea să fac ceva pentru ea? S-o invit în salon și s-o răsfăț? Vrea s-o... s-o sărut...?“. Asemenea lucruri ciudate bântuiau mintea lui Alex, care avea impresia că Ruby i le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și iepuroiul strălucea ca un vobler sau ca o reclamă Addidas, efectiv părea fosforescent! Să-mi piară vederea, să damblagesc, dacă te mint, na...! Bun! Trece o jumătate de minut, trece un minut întreg, Urechilă nu se clintește, eu mă zgâiesc ca un țicnit, în expectativă, îți închipui, ce bazaconie... Apoi, din josul străzii, apar în șir indian, patru pisici negre. Nu, una, nu, două, nu, trei! Patru pisici, dintr-un foc, Frate! Și pe urmă? Pe urmă, văd cum pisicile
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
tot apartamentul bunicii Olimpia. În ascensorul mic tapetat cu oglinzi, Kevin simți lipsa dureroasă a mamei și trebui să se ciupească pe ascuns, de teamă să nu plângă. — La ce-ce oră? o Întrebă șoptit pe doamna Fioravanti, care se zgâia În oglindă lingându-și buzele și aranjându-și bretonul. — Ce anume? Îi replică Maja absentă, Întrebându-se neliniștită dacă noua sa coafură pe care i-o făcuse Michael o făcea, Într-adevăr, să pară mai tânără. Un june amenințător și urât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
venirii CI-stului Încă nu și-a risipit amenințarea obscură. Mă Întorc de la sala de mese, cînd cineva mă strigă din ușa corpului de gardă. — Mă șmechere, ai fost ieri afară și nu treci pe la tovarășu’ veteran să dai ceva? Mă zgîiesc prin Întunericul chior, să văd a cui e silueta care abia se conturează. Nu am cum să nu fi auzit de Box, un tip ciolănos, ras În cap, cu o figură rotundă, ochi ascuțiți și un nas plat, sprijinit de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
tocmai a căzut, ceea ce Înseamnă că lucrurile au intrat pe un drum mai luminos, dar n-au ajuns Încă la noi. Peste mai puțin de două luni Ceaușescu va fi mort. În mai puțin de 60 de zile ne vom zgîi cuprinși de o ușurare fără margini la cadavrul Tiranului, imagini transmise prin aceeași cutie care acum ne provoacă ignoranța Într-un mod aproape comic. Ce e acolo? Acolo nu e nimic... e o cutie. Cel mai inofensiv lucru care vine
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
strident, tăios... Niște liceeni trec Încovrigați, trei siluete negre animate timid de o minge de baschet, o mercerie În a cărei vitrină un manechin de plastic e drapat Într-o pînză ieftină albastră, o bătrînă cu o sacoșă flască se zgîiește aiurea, cineva plimbă un cîine, cîinele arată ca dracu’, parcă a pățit ceva Îngrozitor. Unde naiba e toată lumea? Ceva nu e În regulă, Îmi amintesc de aerul speriat al lui taică-meu, văzînd orașul din cîmpia Bărăganului. Dar de Craiova
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ani. Lui Sorin i-a adus cineva un CD cu niște hituri New Wave, deși nu are la ce să le asculte. Nu acum, dar Într-o lună Îi aduce cineva un CD Player din Franța. — Uaaa, ce mișto! Ne zgîim la ele și ne simțim mîndri că sîntem printre puținii oameni din oraș care au văzut vreodată așa ceva. Poate chiar din țară, zice Horace. Apoi eu le spun că am mai văzut CD-uri Într-o vitrină În Praga, cînd
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pietre după cîinii care se reped grămadă dinspre sat lătrîndu-mă. Abia reușesc să mă strecor pe ușa haltei cu pantalonii Întregi. În sălița de așteptare e aproape Întuneric, singura lumină vine printr-un geam de ghișeu, ghișeul e Închis. Mă zgîiesc prin ferăstruică; dinăuntru nu se vede alt chip decît clasicul tablou al Tovarășului - nu pare un interlocutor rezonabil. E 10 seara. Citind panoul cu Sosiri/Plecări, Înțeleg că Îmi voi petrece o oră aici. Starea fizică e bună. Se pare
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]