767 matches
-
aflat mă pune într-o situație îngrozitoare. Și până acum m-au tocat, dar de-acum or să mă devoreze cu totul. N-ai cum să înțelegi. Ar trebui să fii eu ca să înțelegi. Trebuie să mă ajuți, Georgie. Am zgâlțâit-o până mi-a pus o mână pe braț ca să mă opresc. A luat un șervețel ca să-și șteargă ochii și a mai turnat puțin gin. A luat o înghițitură și apoi mi-a întins paharul. Ritualul bine-cunoscut ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
o bancă părăsită dintr-un parc și câmpii acoperite de zăpadă trecând rapid. Ceva mă deranja la imaginile respective, deși nu-mi dădeam seama exact ce. Apoi lumina zăbovi asupra unei siluete izolate dintr-un compartiment de tren care se zgâlțâia - și dintr-o dată mi-am dat seama ce era: imaginile se derulau invers. Trenul se opri brusc, iar femeia Își puse haina și pălăria cu mișcări ciudate, Încheindu-și nasturii de jos În sus, lăsând servieta jos și ieșind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
după școală, cu povara ei impresionantă, intangibilă tresăltându-i vizibil sub bluză, ah, le conjur să mi se arate de sub cupele sutienului ei, să se reverse ȚÂȚELE ADEVĂRATE ALE LENOREI LAPIDUS, și-n clipa aia îmi dau seama că mama zgâlțâie furioasă clanța. Clanța ușii pe care am uitat s-o încui! Știam eu că așa o să pățesc odată și-odată! Prins! Asta-i totuna cu mort! — Deschide, Alex. Te rog să deschizi imediat! E încuiată. Nu m-au prins! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cabinele de clasa a treia și, vai, bolnavi, chinuiți de boală, strigând în răstimpuri, când unul, când altul, ba „Tată, cum ai putut să...?“, ba „Mamă, de ce-ai...?“ și spunem tot felul de povești în vreme ce vaporul uriaș se cutremură zgâlțâit de ruliu și tangaj, ne dăm mari cu poante gen - a cărui mamă era cea mai sufocantă, care avea cel mai tembel babac, cu mine ți-ai găsit nașul, ticălosule, ține umilință pentru umilință, rușine pentru rușine... vomatul căznit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
-mă c-am venit, nu? În ciuda zâmbetului, Își dădu seama că era speriată și se Întrebă de ce. El Îi lăsă mâinile ca să poată trage storurile la geamul dinspre culoar, așa că brusc părură să rămână singuri Într-o cutiuță ce se zgâlțâia. O sărută și constată că avea gura rece, moale, și-i răspundea ezitând. Ea se așeză pe locul care fusese transformat În pat și-i zise: — Te Întrebai dacă o să vin? — Ai promis, Îi aduse el aminte. — M-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
E ca într-o cursă a înarmărilor. N-o să câștigi doar cu o groază de note înalte. Aici nu e vorba despre calitate, ci despre volum. Nu e vorba despre muzică, ci despre cine iese învingător. Sfidezi concurența cu bașii. Zgâlțâi ferestrele. Lași baltă linia melodică și te apuci sa zbieri versurile. Vorbești urât și te înfigi în fiecare cuvânt mai deocheat. Acum îi domini pe toți. De fapt este un joc de putere. În baia întunecoasă, stând pe veceu, râcâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
este în centrul atenției voiam să vă înapoiez revista cumpărată la ieșirea din lift. Ochii femeii se întorc brusc spre el, fixîndu-l. V-o fi smuls-o de sub braț vîntul ăsta obraznic face Mihai un gest cu capul spre fereastra zgîlțîită de vînt, apoi, înainte ca femeia să-i răspundă în vreun fel, se întoarce. Vrea să treacă de partea cealaltă a autoservirii și dă colțul, încercînd să se strecoare printre capătul raftului și o piramidă din cutii cu fasole. Schimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dreapta umple ochi paharul. Bea-l discret, să nu fii văzută. Cînd termini de șters paharele, vii la bucătărie. Avem și acolo niște vase. Ultimele lemne trosnesc în sobă, de parcă s-ar lua la întrecere cu viscolul de afară, care zgîlțîie în furie ferestrele dinspre șosea. Așezat lîngă sobă, ca un copil, Dorin plînge în pumni, murmurînd o dojană: Trebuia să mă fi dus cu trenul... *** "Ce stupid! Scap de groaza bolii și ajung aici, între două maluri ale căii ferate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Ce botișor frumos! exclamă, continuîndu-și apoi drumul, urmărit de privirea plină de groază a femeii, care-și strînge cățelușa mai bine în brațe. Iancule, spune țăranca du-te și taie ceva, pentru foc, uite ce frig s-a făcut. Vîntul zgîlțîie cu putere una din ferestrele centrale, căreia, din cauza vibrațiilor, i s-a slăbit garnitura de burete pusă în montură și face un zgomot înfiorător. Hai să împănăm fereastra aceea arată studenta, închizînd caietul de curs din fața sa. Lazăr ia programul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pomului frînt. Vîntul suflă cu putere dinspre munte și-l împinge pe Mihai înainte, către stația autobuzelor din centrul orașului. *** Ce-i? Cine-i! sare Aura în sus, speriată, răsturnînd pe spate, spre perete, fotoliul în care a dormit. Vîntul zgîlțîie din nou, cu aceeași putere fereastra. Doamne... murmură Aura, buimăcită încă de somn, cu capul greu de la durerea din ceafă, din cauza coniacului băut. "E trecut de zece noaptea gîndește, rotindu-se prin cameră. Ce liniște! Și, în atmosfera de spital
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de ce să vă răzgîndiți?", dar Săteanu tace, parcă nici n-ar fi auzit întrebarea și-și soarbe încet, cu plăcere, cafeaua, pierzîndu-și privirea peste pozele de sub sticlă, trădîndu-și gîndurile prin vreo cută născută brusc între sprîncene, tresărind mereu cînd vîntul zgîlțîie fereastra. *** Aici arată Lazăr spre masa dintr-un colț al bucătăriei, cît mai aproape de geamul acoperit cu zăpadă. Toarnă în două pahare cîte un deget de whisky, din sticla doctorului, scoate țigările, îl servește pe profesor, apoi se așază. Noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
scaun ca ars, întinde brațul lateral să lovească, dar rămîne așa, arătînd cu degetul grămada de haine, apoi, înfuriat, trage din buzunar plicul cu bani și-l aruncă pe masă, grăbindu-se să părăsească bucătăria. Ajungînd în sala restaurantului, îl zgîlțîie pe Radu, arătîndu-i spre ceas că-i ora șase, apoi pleacă în fugă spre grupul sanitar. Blochează ușa de la intrare cu un scaun, încuie cu zăvorul ușa cabinei, se apleacă spre ovalul porțelanului alb și aruncă din el, aproape înecîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fost doar unul din diversele dispozitive care s-ar fi putut atașa unei încheieturi, unul care putea fi scos și pus la loc după bunul plac. Ceasul electric bâzâia imperceptibil. Palma alunecă peste materialul fustei spre tiv și îl prinse... Zgâlțâindu-se, trenul traversă un mic pod, apoi încetini din nou. M-am gândit că ar fi cea mai bună ocazie să scap de profesor. Nu mă deranja să aștept în vreo gară adormită venirea următorului tren. Nu aveam nici o înclinație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
să-i facă ei lucrurile alea sau, în fine, să le facă împreună. Noroc cu djinii. S-au înfuriat groaznic de ce-au văzut prin iatace și s-au băgat sub palat (pe la fundații, cred) și-au început să-l zgâlțâie cu toată forța lor, tare, tare de tot, ca s-o pedepsească pe soția lui Harun Al Rașid și pe eunucii care mințiseră că sunt eunuci. Și atunci, când citeam în O mie și una de nopți cum se zgâlțâia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
zgâlțâie cu toată forța lor, tare, tare de tot, ca s-o pedepsească pe soția lui Harun Al Rașid și pe eunucii care mințiseră că sunt eunuci. Și atunci, când citeam în O mie și una de nopți cum se zgâlțâia palatul și ce supărați erau djinii, chiar a început să se zgâlțâie tot, deși blocul din aleea Băiuț nu era un palat. Pereții și mobilele trosneau, lampa se balansa de parcă m-aș fi suit pe-un scaun și i-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pedepsească pe soția lui Harun Al Rașid și pe eunucii care mințiseră că sunt eunuci. Și atunci, când citeam în O mie și una de nopți cum se zgâlțâia palatul și ce supărați erau djinii, chiar a început să se zgâlțâie tot, deși blocul din aleea Băiuț nu era un palat. Pereții și mobilele trosneau, lampa se balansa de parcă m-aș fi suit pe-un scaun și i-aș fi dat vânt cu mâna, jucăriile, caietele, cărțile, creioanele tropăiau pe rafturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
episoadelor cu harpa și planșeta, ea n-a avut și n-a dobândit vocația de-a sta aplecată în fața oamenilor; au împiedicat-o caracterul, principiile și durerile de spate. Ca fetiță, arunca câte-o păpușă pe podea, țipa dăăă-mi-o! și zgâlțâia patul până-i era dată, zădărea cu bețe câinii de prin curți, nu lingușea pe nimeni, își reclama drepturile în fața adulților de câte ori se simțea păcălită sau ignorată. A emigrat în Germania în 1978, iar când a venit în prima vizită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
neon, se aflau nenumărate stative metalice, ca niște cuiere, de brațele cărora atârnau sute de păpuși legate cu sfori. Tăceam mâlc, iar Nicu Pantof l-a mângâiat pe Tigrișorul Petre, l-a ciupit ca să-l trezească din somn, l-a zgâlțâit încet, pe urmă zdravăn. Și a început să plângă. Pantof, nu Tigrișorul Petre. Cinci exemple sunt totuna cu cinci experimente și, în bună tradiție empirică, se pot lega într-un Moment filosofic (înrudit cumva cu emisiunea Moment poetic, de la radio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
om Întreg. mintea lui reintrase În stăpînirea Întregului său trecut. Willi Hilfe scoase un fel de rîgÎială și porni repede spre o cabină W.C., cu mîna bandajată Întinsă Înainte. Alunecă pe pardoseala udă, dar se ridică numaidecît și Începu să zgîlțîie ușa cabinei. Nu reuși s-o deschidă, căci era, bineînțeles, Încuiată. Păru dezorientat, neștiind ce să facă: parcă simțea nevoia să se ascundă Îndărătul unei uși, În vreo văgăună... — Dă-mi, te rog, un penny ca să deschid cabina - se milogi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
un termos și ridică receptorul. Telefonul funcționa din nou. Dădu telefon în oraș și află că personalul plecase într-adevăr în urmă cu o oră. Avea să ajungă în Mohoreni în douăzeci de minute. Se duse la fată și o zgâlțâi ușor. - Nu dorm, zise ea. Mă gândesc. - Vine trenul, Domnișoară. În douăzeci de minute. - Da? Fata se ridică, dădu plapuma de o parte și își trecu o mână prin părul cam murdar. Apoi merse în toaleta gării să se spele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
privi o dată florile înainte de a le băga în buzunar. Îi aminteau... sau nu... ba da! Își aminti: acel buchet de Bășina Porcului fusese pictat de Van Gogh, conțineau același galben, același verde, același gri. - Auzi, îl întrebă Reptigli pe Mâzgâlici zgâlțâind bidonul, astea le-ai furat dintr-un tablou, nu-i așa? - Nu! Le-am cules din Kiseleff! răspunse Mâzgâlici simulând culegerea florilor. - Nu jura strâmb! se auzi o voce din cer. Era însuși Dumnezeu, în pragul unui cort uriaș care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
nu, a mai rămas un plămân, uite la el ce rozaliu e, cu alveole curate de nefumător, se lasă ca o cremă de căpșuni când ating cu degetul. Vreau să mă spăl pe mâini, dar nu mai apuc... ... ușa e zgâlțâită cu putere. Am pus lanțul, am îngrămădit noptierele, am tras cuierul, m-am proptit și cu spinarea-n ea, dar pârâie din balamale, nu mai are mult și zboară. Un trosnet, a cedat, cei de-afară împing și eu fug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
acolo, i-am dat lapte cu griș cu biberonul, m-am chinuit s-o sprijin de barele pătuțului de metal, n-am înțeles de ce trebuie să rămână acolo. Se părea că eu am să mă curăț, eram vânăt și mă zgâlțâiau convulsiile, temperatura nu scădea, horcăiam ca pentru sfârșit, mă scuturam de frisoane, „are pe Necuratu’”, își făceau cruce vecinele. Mi-au dat să beau cărbune stins în apă, mi-au făcut cruce pe piept cu ulei din candelă, m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
spre Oberlus, care nu se mișcase deloc și respira regulat. Se aplecă, luă una dintre arme și Îi trase cocoșul cu amîndouă mîinile, Întorcîndu-se pe același drum, pînă cînd se opri În fața răpitorului ei. Acesta băgă de seamă că era zgîlțîit ușor, iar cînd deschise ochii se trezi cu țeava neagră a pistolului Îndreptată spre el. Îi trebui ceva vreme pînă să vorbească, iar cînd În cele din urmă o făcu, vocea lui nu părea schimbată: - O să mă omori? Întrebă. - Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
o femeie sau doar o femeie, poți visa un vis În trezie sau un vis În vis, dar În nici un caz piatra aceea Îngustă și albă, arcadele, cetatea aceea durabilă. 15. Carul la care fuseseră Înhămați boii scârțâia și se zgâlțâia din Încheieturi pe sub arcadele cetății, pe sub umbra caselor, de o parte și de alta a drumului, numai că el abia dacă zărea vreo casă, căci privea pierdut doar În sus, cu ochii Încremeniți și mirați, presimțind doar prezența caselor Înalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]