363 matches
-
zăpada să ne-o ardă, E însoțit de viscolele reci. Se lasă frig mai aprig dacă pleci, Ninsorile ne-atacă iar în hoardă. Printre nămeți nu mai găsesc poteci, Străjerii iernii au ieșit din gardă, Deși toți lupii zburdă fără zgardă, Nici pân’ la poartă nu mă mai petreci. Și tot pe-aceleași drumuri mă duc pașii, Chiar dacă întuneric greu se lasă, M-așteaptă ghioceii, toporașii, Dar tu nu ești, când o s-ajung acasă. Iar veștile, ce însoțesc poștașii, Mi-aduc
POŞTĂ de LEONTE PETRE în ediţia nr. 2204 din 12 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/385020_a_386349]
-
E LOCUL MEU Autor: Boris Mehr Publicat în: Ediția nr. 1421 din 21 noiembrie 2014 Toate Articolele Autorului Aici e locul meu Aici e locul meu, i-am spus câinelui credincios, Aici voi fi îngropat, nu-mi trebuie fanfare, Nici zgardă de aur și nici marmură, Să pot auzi clinchetul tramvaielor, Urletul sălbatic al motocicletelor, Vocile rândunicilor, voi gusta quiche cu somon afumat, O felie de lună, voi transporta dulapuri vechi, Cu costume de gală din vremea lui Napoleon III, Voi
AICI E LOCUL MEU de BORIS MEHR în ediţia nr. 1421 din 21 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384606_a_385935]
-
n-o să aibă o Înmormîntare mai cu pompă ca tine...“ Pentru Înmormîntarea Marietei au fost pustiite nu știu cîte sere de flori și devastate grădinile mahalalelor, că toată noaptea lătraseră cîinii, tot chemîndu-se Între ei dobermani cu cîini-lupi, Îndîrjiți În zgardele lor aidoma unor coroane de spini; lunecau verigile grele ale lanțului pe sîrma de oțel temeinic Întinsă, răsunînd precum lanțurile sclavilor din negura istoriei, fără ca nimănui să-i treacă prin cap, chiar nici bătrînilor grădinari osteniți, În a căror oase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ei băteau străzile orașului în urma suspecților, el avea obligația de a face același lucru, oricât era el de comisar, dumnezeu știe unde avea să se ducă acum femeia aceea, probabil a luat câinele ca acoperire sau, poate se folosește de zgarda animalului ca să transporte mesaje clandestine, fericite vremuri acelea în care câinii saint bernard purtau la gât butoiașe de brandy și, cu puținul acela, câte vieți, care se credeau pierdute, au fost salvate în alpii înzăpeziți. Urmărirea suspectului, dacă vrem s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
acolo proptit ca doamna aceea cu căldarea goală. Câinele apăru brusc, ieși sărind, lătrând din spatele unor arbuști și alergă drept la comisar, care, instinctiv, făcu doi pași înapoi, Nu vă fie frică, spuse soția medicului apucând în trecere animalul de zgardă, n-o să vă muște, De unde știți că mi-e teamă de câini, Nu sunt vrăjitoare, v-am observat când ați fost acasă la mine, Se vede atât de mult, Se vede destul, cuminte, ultimul cuvânt se adresă câinelui, care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
89, de dragul libertății, că noi luptăm pentru ea... Luptați punându-vă brățările alea?, cum luptați și cum liberi?, adică, ce vreți?, ce vrei tu, victoria mea din ’89?... Mami, pe mine mă ții în laț ca pe un câine cu zgardă, mă ții legată și tu, și societatea, în loc să vă luați viața în mâini, să vă gândiți la sufletul vostru, voi sunteți stăpâniți de obiecte, de case, de mașini, de bani, depinde cum e cazul și persoana, obiectele astea au devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
la ea, nu râde... hâââm... Nu mai era, la 16 ani, dodoloața de la trei, acuma era o blondă subțire, înaltă, cu picioarele foarte lungi. Purta însă la mână cureaua aia de piele neagră, cu ținte de metal, trunchiuri de con, zgardă, cum spunea ea, copilăăă!!!, am țipat la ea, dacă te văd fără cureaua aia la mână, întineresc... În vizita aia, Străinul i-a vorbit fetei despre arhitectură: (Scena discuției dintre cei doi, fie pe ecran, fie în lumini, separat, în dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Keiko avea o garderobă impresionantă de rochii, unele mai frumoase ca altele. În seara aceea și-a ales o rochie elegantă de Gaultier, care-i punea În evidență formele. Glumeam spunându-i Maestrului că am vrea să ne agațe o zgardă de gât, legată cu un lanț al cărui capăt să-l țină În timp ce ne scoate la plimbare, dar se părea că nu se simte În largul lui la astfel de petreceri mondene. Cu toate acestea Îi stătea foarte bine În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Cum mijea un pic de soare Pe întins, Războind cu lunecușul, Din țăpoi săltând urcușul, Înălțat la dîmbii prinși, Îl zării lângă culcușu-i De frunziș. Era, tot, o scorojită Limbă vânătă, sucită, O nuia, ca un hengher, Îl ținea în zgărzi de ger! Zale reci, Aspre benți ce se-ntretaie, Sus, de vreascurile seci Îl prindeau: O frunză moartă, cu păstaie. Și pe trupul lui zgârcit M-am plecat, Și l-am bocit: - "Melc, melc, ce-ai făcut, Din somn cum
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
mea în lume nu a fost fără vamă! Când am venit în țara cu mii de turnători Pe parlamentul țării trona un stol de ciori. Guvern de semidocți, ales din vechea gardă Ar sta bine la gherlă și priponit în zgardă. Pe străzi și la cerșit, mii de aurolaci La cârma României ceata de prostănaci A importat popimea moaștele Paraschivei, Poporul în genunchi aducea daruri divei Avizi să fac-avere biserica și popii La cârma României au instalat neghiobii. Când am venit
CONDAMNAREA (POEME DE REVOLTĂ) de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 951 din 08 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364332_a_365661]
-
caldă. Femeia mea are pasul ușor, De o strâng în palme se preface în fum, Lasă în urmă doar miros de parfum Și se-adună toată într-un nor. Nu mușcă, nu latră, nu zgârâie De-ncerci să-i pui zgardă, mârâie, S-o-nfurii să nu te pună ispita Se preface-n scânteie dând cu copita. Femeia mea miroase a vară, În fiece zi în alt fel înflorește, Ba chiar într-o zi eu cred c-am zărit Femeia mea
FEMEIA MEA de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361453_a_362782]
-
la începutul istoriei”. Veți vedea o ipostază a Păsării Phoenix astfel... În timp ce scena se luminează povestitorul dispare. Un individ de vreo patruzeci de ani se află sub un umbrar, în spatele este o cabană, iar în stânga un pom.) EL (privind o zgardă): Te-ai dus și tu, Bob. Adio, bătrâne amic! Cu tine, singurătatea îmi părea mai blândă. Acum împărăția umbrelor este mai bogată, iar prezentul mai anodin. (Cu mâna la frunte): Dar, ce zi toridă! Dumnezeule mare! (Ștergându-și fața): Mă
PARTEA MEA DE CER, DRAMĂ DE CONSTANTIN GEANTĂ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1155 din 28 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362830_a_364159]
-
lume care nu mai există decât prin visul meu. ELA: Nu mai fi trist, pentru că sunt cu tine și pot rămâne oricât de mult dorești. EL: Oh, Doamne! Cât aș vrea să te pot uita! Dar, ce mai contează? (Privind zgarda lui Bob): Important este ca acum umbrele îmi cer socoteală. ELA: Pentru Bob a încetat suferința, dar nu are dreptul la neuitare. Se aude un scheunat.) EL: Oh, ființe care ați fost cândva sub imperiul rațiunii, oare voi nu vă
PARTEA MEA DE CER, DRAMĂ DE CONSTANTIN GEANTĂ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1155 din 28 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362830_a_364159]
-
voi uita, surioară, deoarece roua de pe florile dimineții îmi va aminti de ochii tăi catifelați. (Îi dau lacrimile; scheunatul devine tot mai puternic; din spate apare câinele). ELA: Nu mai plânge, iubitule, pentru că ți-a sosit prietenul favorit. EL (lasă zgarda jos și-l mângâie fictiv pe Bob, care se bucură): Mai știi bătrâne, alaltăieri, când am ajuns la acel pământ pustiu și ars, unde ai început să scheauni atât de tare încât a trebuit să ne întoarcem? (Câinele se bucură
PARTEA MEA DE CER, DRAMĂ DE CONSTANTIN GEANTĂ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1155 din 28 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362830_a_364159]
-
Îl mângâie fictiv). SORA: Bob, vino aici! (Câinele se bucură, scheaună, dă din coadă și, privind cu durere la fostul stăpân se îndepărtează. Sora îl mângâie, îi spune ceva, după care dispare). NIKY :Iată-te din nou singur! EL: (luând zgarda în mână, cu emfază): Sunt ultimul reprezentant al lui Homo Sapiens Sapiens, cel care până mai ieri hoinărea prin cosmos, clădea piramide, înălța Capela Sextină, compunea Simfonia a IX-a, picta - vesel sau trist - Guernica, pentru ca, apoi, obosit la Masa
PARTEA MEA DE CER, DRAMĂ DE CONSTANTIN GEANTĂ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1155 din 28 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362830_a_364159]
-
să plec pentru a mă regăsi și a dobândi liniștea după despărțirea de Ela. Nu aveai de unde să știi că holocaustul nuclear ne va proiecta pe paliere diferite, iar balanța existenței va înclina tot mai mult înspre lumea umbrelor. (Privind zgarda) Unde ești, Bob? Nu te mai zăresc nici lângă izvor, nici lângă cabană. Zaci la rădăcina copacului nostru, copacul la care de multe ori ne opream înainte de a ne cufunda în apele somnului pentru a păși înspre tărâmul viselor, priveam
PARTEA MEA DE CER, DRAMĂ DE CONSTANTIN GEANTĂ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1155 din 28 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362830_a_364159]
-
moment dat, un cerb speriat, cu coarnele lăsate pe spate, spintecă ca o săgeată desișul. Pe drumul stâncos, turme nenumărate de oi urcă la munte conduse de măgarii încărcați cu greutatea desagilor, turme încercuite de câini ciobănești mioritici, lățoși, cu zgardă de tablă în jurul gâtului, țintuită cu cuie ascuțite, să le fie de folos în lupta cu ursul. Undeva, într-un luminiș de pe malul apei, lângă primul baraj al lacului Șuța, domnișanii își aleg loc de tabără și de distracție. Freamătul
OBICEIURI UITATE de ION C. HIRU în ediţia nr. 228 din 16 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360748_a_362077]
-
unii au plecat, mai norocoși în soartă, la câte un om bogat cu vilă și cu poartă... Dar sfânta libertate a lor, a celor mulți ce nu cuvântă, rămase amintire ce-n lunga noapte, cu jale, o mai cântă... În zgardă, gâtul strâns legat, sugrumă lătrătura, de nici nu știe omul când altul rău îi calcă bătătura. Grăbiți, mulți oameni toarnă case, ce-s una peste alta, iar bieții câini lipsiți de curți, își blestemă și soarta. Se-adună greu și
SUPĂRAREA LUI BOSCHITO de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 996 din 22 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/360905_a_362234]
-
latră către om, îl recunosc și nu-l confundă-n drum cu trunchi uscat de pom... Ei legea lor o fac și-o apără cu vehemență, că-n lumea lor, câinoasă, nici nu primesc clemență... Ei lesă n-au, nici zgardă, nu recunosc pe cei ce-s slugă la stăpân și stau ca prințișorii pe perne, nu pe fân... Ei sunt blamații zilei, sunt neam de boschetari și n-au statut ori lege, nu-s câini comunitari... Dar vor o viață
SUPĂRAREA LUI BOSCHITO de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 996 din 22 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/360905_a_362234]
-
mare ca și cum nemții ne-ar fi luat urma, icneli și plânsete înfundate ori văitături de moarte, mai ales de femei, bătrâni și copii. O harababură de care nu mai avusesem parte niciodată, oameni, hârburi, animale priponite de vreo funie sau zgardă legate de cingătoare pentru că mâinile le aveau ocupate, ne târam greu, unii aveau 2-3 capre, alții 3-4 oițe, câte un purcel ori vacă, alții slobozi ca și noi, nimic. Voi cei mici sau mai măricei dintre copii erați șii alinare
AMINTIRILE MAMEI, DE GHEORGHE PÂRNUŢĂ de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 216 din 04 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/367368_a_368697]
-
strălucești suavă pe ceruri ca o stea Eu îți admir splendoarea și-n fața ta mă-nclin Mai trece o secundă, o, timpul tot s-a scurs Pe albia secată a vieții mele triste Pe mine azi mă plimbă de zgardă ca pe-un urs Și-mi șterge amintirea cu jad și ametiste Hai, încă o secundă, imperiile pier A ruginit de-acuma și balamaua porții Mai scîrțîie-ntr-o doară buimacă și de fier Eu îmi mai pun speranța în zarurile sorții
ÎN VISUL MEU ETERN DE PĂPĂDIE de IOAN LILĂ în ediţia nr. 231 din 19 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364695_a_366024]
-
Tu strălucești suavăpe ceruri ca o stea Eu îți admir splendoarea și-n fața ta mă-nclin Mai trece o secundă, o, timpul tot s-a scurs Pe albia secată a vieții mele triste Pe mine azi mă plimbă de zgardă ca pe-un urs Și-mi șterge amintirea cu jad și ametiste Hai, încă o secundă, imperiile pier A ruginit de-acuma și balamaua porții Mai scîrțîie-ntr-o doară buimacă și de fier Eu îmi mai pun speranța în zarurile sorții
POEME DE DRAGOSTE de IOAN LILĂ în ediţia nr. 41 din 10 februarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349003_a_350332]
-
și murdară De invadatori și coarde! Vă vom da pe toți afară Cu ciomege și cu barde, Iarba voastră rea să piară, Spurcăciuni patriotarde! Din pecinginea maghiară Și bâhleala lor de ceardă Au venit pământ să ceară Fără botniță și zgardă... Boanghenii degeaba zbiară Și poceala și-o desfardă Vărsând ură și ocară Din istorii de mansardă... Nu cu plebea proletară Avem pricini c-o să piardă Pacea, liniștea plenară... Ci cu cei ce o îngardă Și-o asmut, la noi să
GRUPAJ DE POEZII PATRIOTICE de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1326 din 18 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/349409_a_350738]
-
hoțește vă bateți precum chiorii Noi suntem pui plăpânzi, iar voi sunteți dihorii. Voi până ieri atei, azi vă-nchinați la cruci Și-i lingeți pe dușmani de bale și de muci. Metodic și precis ne-ați pus căluș și zgardă, Iar țara ați lăsato să-nece și să ardă. Voi vreți sa fiți „ elita”, potop de parveniți, Tot dijmuind din pâinea, celor cei jecmăniți. Din visteria țării, o pungă fără baieri, Voi dați, acum, la șmecheri și-o umpleți de la
PAMFLETE DIN VREMEA MARII MITUIRI de ION IANCU VALE în ediţia nr. 1454 din 24 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365980_a_367309]
-
împăienjeniți cum soarele de veacuri alunecă implacabil pe cer și-și scarpină cu o nervoasă înverșunare blana încâlcită de praf și scaieți până când vântul apucă și duce spre zări smocurile de păr ca semn al schimbării de look pe sub antica zgardă și pentru că puricii tot îi rămân adânc înfipți sub coaste adulmecă nehotărâtă osul demult sleit gata să îl mai lingă încă-o dată. Referință Bibliografică: NEW LOOK / Tania Nicolescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2053, Anul VI, 14 august
NEW LOOK de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2053 din 14 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/365199_a_366528]