252 matches
-
s-a luminat brusc și soarele a năvălit în interiorul cabinei printr-o puzderie de săgeți calde, ... XI. ION IANCU-VALE - DIN MITOLOGIA MEA (POEME) (5), de Ion Iancu Vale, publicat în Ediția nr. 907 din 25 iunie 2013. CALUL statuie a zvâcnetului calul reazemă bolta în nări și copita stemă a libertății lui sudează nervos cerul de pământ nobilă dăltuire de curaj doar fluturele roșu îl inimii bate temător în pupila uleioasă și dilatată trădându-i ancestrala teamă de zăbală NĂUCA VARĂ
ION IANCU VALE [Corola-blog/BlogPost/365986_a_367315]
-
din fereastra deschisă veșnic de Iubirea Lui printre cuvinte călărești răsăritul uite o rază fixează tâmpla ta de timpanul metaforei Poezia te strigă neîncetat și printre nuanțele rogvaivului te regăsesc roșul centrului trandafirului purpuriu și albastrul mării poposit într-un zvâcnet de infinit pe "strada fără capete" să te iubesc e simplu să te păstrez tăcere din tăcerea mea e complicat sărută nuanțele cu ochiul de tigru cu inima delfinului apoi devino val de gând curat în piatra unghiulară a casei
GÂND DE DIMINEAŢĂ 19 SEPTEMBRIE 2013 de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 993 din 19 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/365068_a_366397]
-
informațiile uluitoare oferite pe care autorul însuși pare a le struni uneori cu dificultate, prin portretele ample realizate cu pana sufletului, prin legăturile amețitoare dintre fapte, ci și prin calitatea ei literară intrinsecă, descrierile și frazarea domoală dar plină de zvâcnet cucerind aici ca și în romanele sale. Pare că nu Ion Muscalu a scris aceste ,,istorisiri”, ci ele l-au născut pe naratorul Ion Muscalu cu fabulosul lor ce nu i-a dat pace până nu au ieșit la lumină
CATINCA AGACHE ION MUSCALU , UN ISTORISITOR PASIONAT AL ,,CNEZATULUI DIN VALE” de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 1812 din 17 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/366350_a_367679]
-
Botez Publicat în: Ediția nr. 1949 din 02 mai 2016 Toate Articolele Autorului E CAM PUȚIN PENTRU UN PSALM în mine sălășluiește o istorie întreagă - și totodată un singur om - cu o singură fotografie lipită de chip - cu un singur zvâcnet al ființei - mereu același - mereu răzvrătit * din Creator nu s-au mai păstrat decât rămășițe - total imorale: ritmul valurilor - aproximativă armonia stelelor - uneori simetria frunzelor - frazelor de pe ramuri în rest - tot ce va fi fost - vast și entuziast odinioară - acum
PIROMANII (POEME) de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 1949 din 02 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/366120_a_367449]
-
contraponderi din te miri ce și echivalențe cam tot de același fel, pe care le generează și le grăbește forța unei tehnologii căreia trebuie să-i facem față, pentru a rezista. Uzura este un fel de autoaprindere, autoprovocare ultimă, un zvâcnet a cea ce am mai putea face ca să ne mișcăm, să trudim, să nu amorțim. Vacuum-urile își găsesc culcuș doar în sufletele pustiite, fără reazemul unei credințe la care să apeleze dacă sunt în cumpănă ori s-au rătăcit
PASTORUL KEITH ŞI INDIENII NAVAJOS de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 176 din 25 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351792_a_353121]
-
am repetat mișcarea, într-un ritm mai alert. Iubita mea părea înnebunită... gura i se înfipse în umerii mei și mă mușcă destul de tare... De plăcere, nu am simțit durerea și m-am pierdut de tot. Ea gemea la fiecare zvâcnet. Cu o mână îi mângâiam sânii și cu cealaltă o ridicam de funduleț, împingând tot mai apăsat. Se descărcă, din nou, în același timp cu mine... Câteva clipe, am rămas ca morți amândoi... Când ne-am revenit, era rușinată de
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1228 din 12 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350717_a_352046]
-
ochii albaștri ai tatei. știam că voi ajunge iar la pieptul lui... mă întorc în prezent. pe stradă e întuneric. stau ghemuită ca un copil în liniștea gata să explodeze în mine. refuz să mă ridic. nu e greu. un zvâcnet și ating iar verticala. mângâi strada pe care gheața acoperă primii mei pași... mă strigă tata, îngrijorat de căderea mea. îl liniștesc atunci când îmi aude râsul... de fapt plâng. mi-e dor de căderea de pe Vârful Omu, de pământul și
STRADA de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 716 din 16 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351716_a_353045]
-
merg la nimicul lor, vin din nimicul lor, saltă, urcă, coboară, traversează aerul orb și se-ntorc la apa fulgurantă. * Înveșmântează-te cu acest nimic, trup din umbră. Acele semne, soarele, reflexele ce dansează, au oare mai puțină existență sau zvâcnet decât mâinile, ochii, cuvintele tale? Nimic sunt, totuși. Dansează și se risipesc, se țes și se desfac pe-mpletitura clară. Sunt mai mult, mai adânci, au, deposedează? Nu dori să știi ceva în nimic. * Ce arde? Suntem oglindirea acelei oglindiri
ANDRES SÁNCHEZ ROBAYNA, UMBRA ŞI APARENŢA de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 403 din 07 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346695_a_348024]
-
Acasa > Stihuri > Momente > ION IANCU-VALE - DIN MITOLOGIA MEA (POEME) (5) Autor: Ion Iancu Vale Publicat în: Ediția nr. 907 din 25 iunie 2013 Toate Articolele Autorului CALUL statuie a zvâcnetului calul reazemă bolta în nări și copita stemă a libertății lui sudează nervos cerul de pământ nobilă dăltuire de curaj doar fluturele roșu îl inimii bate temător în pupila uleioasă și dilatată trădându-i ancestrala teamă de zăbală NĂUCA VARĂ
DIN MITOLOGIA MEA (POEME) (5) de ION IANCU VALE în ediţia nr. 907 din 25 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345647_a_346976]
-
cu un rând sclipire la început s-a născut înfometat dar fără amurg hrănit de stele auroră rătăcită printr-un crepuscul infinit laur- scâncet căzut în poala ei o face să zâmbească avea un rost acum...să îi șoptească...mamă ! zvâcnet uitat și regăsit în altă dimensiune trezită de răsărit, străfulgera drumul pustiu udând iubirea amorțită sub praful așternut aripi de ceară întinse peste cuib inaccesibil încearcă zbor înșelător aduce plutire deasupra zilelor întunecate transpus imaterial în material mișcat de cuvânt
CELULA DIN VISE de CAVALERUL RĂTĂCITOR în ediţia nr. 733 din 02 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345690_a_347019]
-
dureroasă, pentru a nu trezi doamne ferește singurătatea camerei. Închise cu nesiguranță ușa în spatele lui. În fața lui lumea. Și dorul nemăsurat de a o vedea pe ea. * Mijlocul său adolescentin concura universul feminin al zeițelor Olimpului, simțeai în piept parcă zvâcnetul ei de copilă, ce inunda orizontul vizual cu o atât de mare căldură încât orice realitate ai fi trăit, în clipa asta totul se reducea la dimensiunea unui absolut de catifelare. Un absolut infinit. Un infinit statuar prin amprenta dezlănțuită
FLUTURI SUB CEARCĂNE II de DANIEL DĂIAN în ediţia nr. 254 din 11 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355837_a_357166]
-
șipotul izvorului ne îndemna la iubit, pietrele ne dau binețe (străpungi o doma) Pe pielea mea simt cum înfloresc crinii roz pulsul meu e în tine mă înalți mă coborî îți faci drum pe coapsă mea (sunt o icoană) Țipat zvâcnet durere geamătul unei feline și bătaia inimii de greier cel mai senzual început de suspin (ritual carnal) Febra iedera pe pereții inimii suntem o clipă unită cu un singur destin (apogeu milenar) Fum de țigară vin sângeriu și umbre ce
VERSURI DE DRAGOSTE de LUMINIŢA AMARIE în ediţia nr. 901 din 19 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346097_a_347426]
-
închis în inima unei bătăi de aripi Privită de ochi care sfâșie și ultima fărâma de lumină M-am adăpostit la umbră unei șoapte Atinsă de suflul urletelor, zguduită de gânduri care scrijelesc pudismul trupului mut M-aș închis în zvâcnetul unui fulger Strivita de zgomotul pașilor grăbiți ai muritorilor Schingiuita de întrebările râsetelor care răsună în turle de biserici M-am ascuns în bătaia inimii unui clopot Pălmuita de vorbe ciunte, sterpe și năucitor de fățarnice M-am așezat în
VERSURI DE DUMINICĂ de LUMINIŢA AMARIE în ediţia nr. 874 din 23 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/346132_a_347461]
-
se întunecă porțile, de câte ori ascult inima pământului în care mă aflu? Văd scara, ating prima treaptă, totul fuge de sub tălpile pline de mișcare și alunec în golul acela imens dintre trup și spirit. Sufletul îmi zvâcnește dureros. Până în tâmple ajunge zvâcnetul. Nu știu cine-i băutorul de cafea din povestea ta. Ce știu e că sunt actor, cuvânt, scenă, copertina grea care se lasă pe rolurile jucate pe jumătăți de mișcare, spectator și scaun, sufleor și finalul asurzitor sau tăcut al piesei. Ies
CUIB DE PĂSĂRI SPIN (FRAGMENT) de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1904 din 18 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368976_a_370305]
-
Neviața lumii, 2003; Rostirea lui Zalmoxis , 2005; Heralzii tăcerii, 2007; Periplu prin neant, 2014; etc.). Pentru eroul liric al lui Râul Constantinescu, vivisecția „liberă“ se produce / petrece «prin spectru, prin aură», «între veghe și vis», îngăduind „ritmul izvorului“ drept sacru-atrial zvâcnet al inimii, «eternă reîntoarcere în cuante», «cum Ouroborus coada-și musca [și-o] înghite», «perpetuu citind pe viu visul din vis - ecorșeu iluminat -, / în noi divinul ochi etern neînchis...» (Vivisecții, p. 11 / s. n.; „neinductivă“ / „nereverberantă“-i aici aliterația în „coșbuciană
IERNI „TRECUTE FIX“)... de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 2335 din 23 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/370592_a_371921]
-
căprioare. Și inima i-a sfâșiat Agonizând în sânge, Privirile i-au sângerat Și-n clipa morții plânge... Mai are vreme a-și vedea În pieptu-i ce se zbate, Prin aburii ca o perdea, Cum inima îi bate... Un ultim zvâcnet viu, plăpând, Suflarea cea din urmă Și-un ultim gând trimis prin gând Când viața i se curmă, Al mulțumirii dor nestins Ce-n jertfă o mânase: Prin moartea-i crudă, înadins, Pe cerb ea îl salvase... Din al pădurii
GRUPAJ DE LIRICĂ VERNALĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1525 din 05 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369603_a_370932]
-
tren prin gara pustie, alunecă. Pălăria-i căzu furată de pe creștet de curentul iscat de goana trenului neanunțat. Căzut fără de voia lui, Costache își întinse instinctiv mâinile după ea, încercând s-o salveze de sub roțile trenului. Mâinile se mișcau cu zvâcnete scurte printre traversele potopite de osiile boghiurilor în fulgerarea mișcării. Nu le mai văzu. Sângele-i țâșnea din cioturile zdrențuite fără încetare. Stingându-se în așteptarea salvării, pe chip i se întipărise ceva între durere și-un zâmbet de mulțumire
MÂNA de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 1960 din 13 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/362725_a_364054]
-
singuratic Imagini false, amăgiri și șoapte Cu măști sculptate-n scorburi de păcate - Doar umbre ce nu simt, de-i zi, de-i noapte, Fiorii dragostei adevărate. TE PORT ÎN ICOANĂ Pe-un ram de alun lângă ciutura slută Ultimul zvâcnet al iernii se simte - Fulgii valsează în curgere mută Și-un cânt răgușit de hulub se mai minte. În vatră-i jăratec, un iz de rășină Plutește-n odăi cu mușcate arzând - Crâmpeie de suflet, trăire divină, Răbojuri de stele
POEMELE AMURGULUI (2) de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 1370 din 01 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353032_a_354361]
-
nu fii tu abandonata Și eu în sentimente chiulangiu. Alungă-mă din viața ta Mizer alunecând pe-o pantă, Uitând că te-am iubit cândva - Deși erai o arogantă. Alungă-mă din viața ta Acum cât încă mi-s un zvâcnet, Plin de trăiri intense poate Prin amanterii fugar analfabet. Alungă-mă din viața ta Nu mâine, ci chiar azi; Vei regreta peste un timp Și nu-ți doresc în iad să arzi. Alungă-mă din viața ta Căci de nimic
ALUNGĂ-MĂ DE LÂNGĂ TINE ! de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 1577 din 26 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353956_a_355285]
-
în primăvară/ În prietenia caldă ce-am cuibărit-o-n noi.” - mărturisește Diana în „Baladă pentru tine”... Hopa! Să fie oare primii fiori-fluturași ce-i inundă sufletul și-o prind în mrejele primei „îndrăgosteli”? Mda, deocamdată, pare-se, este doar zvâcnetul nedeslușit al unei prietenii frumoase: „Fiindcă prietenia e-adevărată artă.” Dar asta n-o împiedică să trăiască o „Poveste din vis” și nici să clădească cu prinosul sufletului „Castele de vise” întrebându-se la un moment dat, retoric: „Să fie
PAULA DIANA HANDRA, PAŞI DIAFANI PE GÂNDURI DE MĂTASE de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 1171 din 16 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353597_a_354926]
-
ale lui în timpul când i-a acordat primul ajutor. De asemeni îi era vie în căușul palmei mari, bărbătești, umflătura tare a sânului, când încerca să-i pună inima în mișcare. Așa i-a perceput mișcarea slabă a cordului, prin zvâcnetul mușchiului de la sânul său tare și bine dezvoltat. - “Dar doamna Trifan oare ce ruj folosește? Este la fel de plăcut la gust ca cel al fiicei?” se întrebă el în gând. - “Sânii îi sunt la fel de tari ca ai fetei?” Gloria Trifan avea
ROMAN PREMIAT DE LIGA SCRIITORILOR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1183 din 28 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353561_a_354890]
-
până la serviciu. Avusese dintotdeauna grijă, o grijă exagerată, să nu întârzie, să sosească printre primii și să se apuce conștiincios de treabă. Devenise,în timp, un robot, un mecanism... Pornise spre serviciu cu pas ștrengăresc, bine dispus și conștient că zvâcnetul primăverii întârziate îi răscolea adrenalina. Nu se mai simțea obligat, se minuna de sine cât de deschis și dezinvolt se simțea. Tocmai traversa o stradă când, din sens opus, venea o doamnă între două vârste cu un cățeluș în lesă
PROZĂ SCURTĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 319 din 15 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357364_a_358693]
-
chiar fără tine,/tot am să ard.” („Azi, un strigăt neauzit”). Renașterea ciclică a naturii înseamnă pentru poetă și o renaștere spirituală și, odată cu înflorirea caisului, se produce și reînflorirea speranței și a iubirii în suflet: „și-acuma simt un zvâcnet/ ancestral/ de parc-aș fi pătrunsă de iubire// Sunt creangă înflorită/ în ascuns/ și mâna în neștire/ îți mângâie/ conturul străveziu / și luminat” („Azi am văzut primul pom înflorit”). Deși declară nonșalant: „Sunt primăvară ajunsă-n toamna vieții”, poeta nu
CRONICĂ LITERARĂ LA CARTEA OLGĂI ALEXANDRA DIACONU ZBOR DE DRAGOSTE TÂRZIE. SCRISORI ÎNFLORITE de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 453 din 28 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357945_a_359274]
-
rafinată cu metafore alese, inedită, plină de înțelesuri: “Orfic m-am ascuns în mantre/ Sub nirvanicul zăbranic.../ Sfânt Enkomion de tandre/ Stihuri, versul meu uranic...” În “Hermina oglinzilor” femeia “goală, aburind a sărut”...” Undeva, cândva, mâine ieri,/Pe asprite de zvâcnet atlazuri,/ Cu țărmuri retrase-n dureri / Și luna suind din talazuri, / Cineva le va pune lințoliu,/ Zăbranic nirvanic, de doliu/ Și mâna aceleia, poate,/Cu degete/ Îngândurate/ Le va sparge, orbite, pe toare...” 11. Maria Filipoiu, născută pe meleaguri buzoiene
O ANTOLOGIE DE POEZIE IZVORÂTĂ DIN LIVADA ÎNFLORITĂ A IUBIRII de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1456 din 26 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/357627_a_358956]
-
columnă, hărți, imagini cu obiecte paleocreștine, creștine, gravuri, litografii, steme, pietre funerare, inscripții. Omul de știință, istoricul, cercetătorul, scriitorul Ionel Cionchin, este un artist, este ființa-entitatea sacră care slujește comunitatea, omenirea,până la propria lui inimă, își consumă ultima pâlpâire, ultimul zvâcnet de viață. Este mag, emisar, sol aidoma semizeilor, zeilor, îngerilor prin care se manifestă plenar harul Duhului Sfânt. “Ei sunt legendele noastre vii” și una dintre aceste legende este omul de știință, cercetătorul, istoricul, profesorul și scriitorul IONEL CIONCHIN, iar
IONEL CIONCHIN-BANATUL;CUVÂNT ŞI PĂMÂNT ROMÂNESC de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 493 din 07 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358602_a_359931]