1,209 matches
-
pe Lixandra, nemăruntă, neghiorlancă, dar din ce în ce mai nesupusă după 60 de ani și, culmea, mereu călătorită de la domiciliul conjugal... -Auzi Geluțo, își reveni el, s-o fi dus cu frun marțafoi? La etatea ei, n-arată rău, ăăă? -Ce-ți veni, omule? zvâcnii eu corzile vocale spre urechea dânsului, înțepată și răzbunătoare, întâi, că-mi frânsese odihna, al doilea, că iar îmi ponosea numele, apoi că-l apucase gelozia. Ce, ‘mneata o-nșeli dacă pleci nopțile de-acasă? Ce, ‘mneata n-arăți bine
SENECA PREGĂTEŞTE CEVA de ANGELA DINA în ediţia nr. 2025 din 17 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380149_a_381478]
-
Numai așa, credem, cea născută în ziua de 9 aprilie, în valea voievozilor de sub Munții Piatra Craiului, Doamna Leni Pințea-Homeag a găsit forța destinică de a-și ciopli - cu frenezie brâncușiană și cu siguranță cuantică, cvasi-demiurgică efigia de VULTUR UNIC, zvâcnit în tăriile cerului, de unde, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, a cucerit aplauzele frenetice ale spectatorilor și sufragiile unanime ale regizorilor, criticilor și istoricilor de teatru, de pe toate continentele. Văzând lumina sub geana și sprânceana Castelului Bran, ale Reginei Maria și ale Prințesei
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93615_a_94907]
-
nu sunt rigide, evoluează unul spre altul. Poezia Ligyei Diaconescu are o scânteie care în extensie cuprinde mari tensiuni sufletești, are ceva din scânteia fulgerului sau din răsuflarea fierbinte a oamenilor apropiați. În sprijinul celor afirmate citez din poezia „ TRĂIRE”: „ Zvâcnea adânc în mine o dragoste nebună Ascunsă de tăcere, de lacrimi și de dor Mă întrebau castanii de ce mă pierd prin lume De ce nu chem lumina, căldura, adevăr ?” Este firesc să scrii poezii din viața desfășurată dincolo de calitatea de scriitor
PORTRET LIGYA DIACONESCU, ARTICOL DE MARIANA POPA de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1614 din 02 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377190_a_378519]
-
aprinde , toate valsează în simfonia celei mai curate iubiri: „Dansam în ploaie. Mă priveai zâmbind/ Cum îmi țineam umbrela bucuriei/ Deschisă peste umbră. Chicotind/ Te-ademeneam în lumea nebuniei.// Dansam în ploaie. Te strigam râzând/ Pe numele de cântec ce zvâcnește/ În partituri de dor... S-alergi vibrând/ Spre șansa noastra de-a ne fi poveste...” (Dansam în ploaie...) Aura Popa închină unul din poemele sale chiar celui care dă viață poeziei. Îl definește într-o manieră caldă, privindu-l ca
AURA POPA, ÎN VÂLTORILE INIMII de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1528 din 08 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377253_a_378582]
-
omoare sub el, spune uneori Lambert, dar se oprește, ca și cum i-ar fi scăpat o vorbă proastă. Apoi, e rândul lui Grégoire să oblojească fata: atâta s-a ostenit, încât vinele de pe piept și de pe grumaz îi sunt umflate și zvâcnesc sub piele. Stăpânul e mândru că a adus-o într-un asemenea hal, pipăie sulurile acelea pline cu sânge, în timp ce Grégoire o șterge de sudoare și îi oblojește zgârieturile. Odată, sosește cineva în timp ce stăpânul chinuie iapa rotată; nu e Duplessis
François Vallejo Vest. Lambert și baronul nebun by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/8590_a_9915]
-
stării unei societăți, cultura n-ar putea fi lăsată la o parte în analiza acesteia. Inconformistă cît încape, "gură rea", Magda Ursache se ocupă rînd pe rînd de fețele actualității culturale, realizînd, prin spontaneitatea textelor d-sale în care totdeauna zvîcnește cu putere nervul polemic, o imagine cuprinzătoare a vieții intelectuale indigene din momentul actual, avînd inevitabile conexiuni cu situația generală. Și oricît de toleranți am fi, suntem puși în situația, cu puține excepții, a o aproba. Ce constată, de pildă
Un ton tranșant by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8602_a_9927]
-
fi de varză gătită, alteori e respirația ruginită a unui cuptor și câteodată e ceva moale care se descompune în pereți. Urcă scările spre căminul lui, la ultimul etaj. Ușa e încuiată. Când vâră cheia în broască mâna îi tremură, zvâcnind ca sub un efort neobișnuit, și metalul scrâșnește pe metal. Dar, când deschide ușa, o vede pe soția lui tolănită într-un fotoliu, cu un pahar de Old-fashioned în mână, privind la televizor, cu sonorul dat la mic. - Ești acasă
John Updike Fugi, Rabbit by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8410_a_9735]
-
Mirare și sens": "Aduc în lumina proaspătă și filtrată de primăvară indecisă și capricioasă un sunet nedecis între tristețe și bucurie. Aștept îndîrjit sub talpa aceluiași destin implacabil: indecizia, surpriza și informul. Rar zornăie și pentru mine alămurile fricii sau zvîcnesc din adînc clopote ale dezmărginirii iar eu ating, atunci, serafic, clapele fiecărei dimineți. Mă risipesc lacom, stingher și tandru spre toate orizonturile cînd hotărăsc treapta dintre ce iubesc și ce uit. Memoria ce mă cheamă la ordine, ochiul ce-mi
Malefica proliferare lexicală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7078_a_8403]
-
se mai poate, numai miei albi. / Și pentru toți să fie și primii. Și cu toții să aveți ani / cum am eu: buni, / cînd vorbesc despre un miel alb" (Miel alb). Sau această acuarelă vag somnolentă în încețoșarea-i studiată: "Au zvîcnit de prin ceață și au dansat / Pescăruși peste rîu. / Erau albi, de un alb din zăpezi lucrat / Pescăruși peste rîu. // Dănțuiau ca-ntr-o nuntă ori ca-ntr-un vis / Pescăruși peste rîu. / Iar sufletul meu era de un gri
Poezia lui Aurel Rău by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6948_a_8273]
-
administreze. Viteză mare nu aveam, dar îi ascultam la maximum pe acești băieți, artiști-poeți-rebeli. Ascult și zîmbesc. El condor pasa. If I could. Rică Manea. El își punea asta și la Turda, într-un orășel în care arta lui a zvîcnit ca aripile unei păsări în zbor. Și s-a topit în amintirea cerului. Aureliu Manea. În 2007, am construit ediția Festivalului Național de Teatru, ultima din cele trei pe care le-am făcut, cu gîndul la el. La geniul lui
Regina nimănui by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4248_a_5573]
-
un zgomot pe care ajung să îl învăț, să îl știu, să îl aștept. E sunetul cu care îmi pictez toate gândurile, secunda împleticită a clepsidrei ce-mi măsoară înaintarea. Și scrâșnetul nu mai vine. Piciorul alunecă lung și corpul zvâcnește energic, disperat, ca în nopțile în care creierul tău confundă somnul cu moartea și îți trimite acel impuls de resuscitare: un scurtmetraj în care pământul îți fuge de sub picioare sau în care cazi. Și cad. Secunde-ere. Atârn peste buza unei
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
la el, sau nu se uitau, dracu să-i pieptene! că ochii și zâmbetul lor erau de carton, apă de ploaie, dar lui așa i se părea ori de câte ori îi vedea, și simțea un nod în gât, o uscăciune. Inima-i zvâcni mai tare. Se simți luat pe sus, legănat și destrămat, în liniștea ochilor Irinei, cu transparența lor verzie de apă rece din care semințe de grâu ieșeau la suprafață ca niște flăcărui. Vrei să mănânci ceva? Ți-e foame? Foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
urmă Cerboaica gata să-l îmbrace gigea și să-l ia... Unde să-l ia? Ce-a apucat-o? Nici nu-l suferea în preajma ei, și-acum, deodată, tam-nesam... Inima îi bătea la fel de puternic, să-i spargă pieptul, tâmplele îi zvîcneau ca-n baie, lângă Irina. Dar, ciudat! Se simțea mândru de asta. Soția lui Tom, cel mai vestit bărbat din familia și din orașul lor, avea nevoie de el! De ocrotirea lui, indiferent unde se ducea și ce se pregătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
căldura reflectoarelor. Greutatea corpului său strivit de balustradă. Îi veni să râdă cum stătea cocoțat, acolo, în întuneric, deasupra lor, deasupra, și trupul cu sufletul lui avură deodată chef s-o ia razna care-ncotro: picioarele și mâinile, care-i zvâcneau încleștându-se de balustradă, tot trupul să se desprindă și să coboare, să se amestece printre cheflii și dansatori, să-i împingă într-o parte și să-și facă loc s-o caute pe Irina, și râsul care fierbea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-i faci, dacă-l trezești. E obosit. Lasă-l să se odihnească! Bine! cedă bătrâna. Pune-i o compresă cu apă rece, să-i treacă vânătaia. Și tu? Vrei să mai dormi? Mai dormi! Odihnește-te! Nu, nu, șopti Cerboaica, zvâcnind din tot trupul, și-și dădu capul pe spate, s-o privească mai bine. Nu mai dorm, fii liniștită. Sunt gata să-mi iau robia-n primire. Robie, dacă ai munci forțat pentru alții, cum muncește bietul Alexandru! o dojeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
stați, bă, ciobanilor? Simțiți-vă! strigă plutonierul. A intrat o doamnă. Greoi și neîndemânatici, jandarmii săriră de la mese și se îmbrânciră să-i ațină calea. Unul înalt, cu mustață de prepelicar, întinse brațele s-o prindă, dar ea se feri, zvâcnind umărul, cu-o expresie de mirare încremenită pe chip și, fără să se uite la nimeni ca și cum s-ar fi strecurat printre bușteni, printr-un teren mlăștinos, atentă să nu alunece și să se strivească de buturugile ieșite în cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
supăr, îi înfruntă, zbătându-se să scape. Vă arunc în stradă pe toți. Idioților! strigă Invalidul, bătând cu pumnu-n tejghea. Ce-i asta? Ia te uită! Cerboaica e gata să-mpungă! Prinde-o, mă! I se păru că întreaga încăpere zvâcnește o dată cu palma trăsnită pe obrazul acela fierbinte, întunecat și aspru ca o perie. Se uită la toți fără să-i vadă, cu chipul neclintit, cu ochii limpezi, albă de furie și indignare. Brusc, parcă s-ar fi dezlănțuit în ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
față zilnic, dar cel puțin... Își frecă cu monturile mâinilor, îndelung, fața jilavă de sudoare. Ochii o usturau. Parcă avea nisip fierbinte sub pleoape. Gura-i era uscată, buzele arse. Simțea înțepături mici urzicându-i pielea pe spate. Sângele îi zvâcnea în tâmple. Îi vâjâiau urechile. Lângă ea, bătrâna făcea același lucru, dar mai spornic. Se târa aproape în genunchi și-nainta pe nesimțite, stăruitor și fără grabă, cu spinarea-n grâu, lăsând două dâre de țărână răscolită în urmă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
lumină. Într-un soi de alint, de siguranță a salvării, știind că răul s-a-ndepărtat și nu-l mai așteaptă decât dojana delicată și blândă a mamei, închise ochii, văzu niște pete negre printr-o vâlvoare incandescentă ce cădeau zvâcnind ca niște mogâldețe împușcate într-un panopticum de tir. După adierea molatecă de salcâm înflorit, o recunoscu pe Irina. Mirosurile celelalte, persistente și neplăcute ale spitalului, năvăliră din toate părțile, ca un vânt amestecat cu praf înecăcios și fum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
plângă, aproape că-l ura pe frate-su pentru că-l striga și nu-l lăsa să doarmă. De ce? Nu știa că n-are ce-i face? Pe Tom să-l strige. Tom să vină. Îl orbeau cu lanternele, capul îi zvâcnea de bătăile dese, din ce în ce mai puternice ale inimii răsunătoare ca un gong. Hai, scoală! Scoală-te! simți o mână pe umăr. Umărul lui tresări, și parcă începu să plutească. Tot trupul se crispă, și, ciulindu-și urechea să audă comanda și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Lăsându-se în jos, o cuprinse cu-o încordare bățoasă în tot trupul, uitând de durere. Străbătură piața prin orașul acela pustiu, sau care părea pustiu, și frica îi dispăru. Frică? De cine să mai aibă acum frică? Sângele îi zvâcnea cu putere în tâmple. Bătăile inimii se amestecau cu bătăile inimii ei și niciodată brațele și trupul lui tânăr, exultând de energie, nu s-au sprijinit de-o povară mai dulce. Îi tremurau genunchii, gâfâia ca o locomotivă sub presiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
scuturându-și grumazul de chiciură năruită din bradul avântat cu brațele pline de nea, ațintindu-i cărarea, o luă la goană prin pulberea fină, dispărând nălucire-n fumegarea ninsorii. Cerboaica, pe urmele lui, își înfundă cizmele de lup în troian. Zvâcni scurt, cu capul pe spate, ținându-și răsuflarea, orbită de soarele ghețos și de albeața strălucitoare ce schimba totul. Pârtia înzăpezită, cu făgașele subțiri și-adânci ca niște cuie, două câte două, înfipte-n nămeți, fulgerând albastru urmele cerbului șerpuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
farfuriile crem, uneori brăzdate de câte-o cută fină care le fisura smalțul, le auzeam scufundându-se ca niște submarine, luând supa la bord și înăl țându-se în aer, vibrând cu încetinitorul, într-o liniște dată la maximum, care-mi zvâcnea în urechi, până când bu zele lor întredeschise atingeau metalul și lichidul cald, nici odată bine potrivit de sare, devenea singura legătură dintre ei. Nu mi-am dorit niciodată să fiu și eu acolo. Mi s-a părut curios că știa
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
scăpată în borcanul cu iaurt. Pe paginea a șaptea a gazetei Domi nique găsise o fotografie cu un vas irlandez și o poveste cu un bucătar rus care făcea Europa, de aproape doi ani, să-și lingă degetele. La început, zvâcnise de pe scaun, fericită că trăiește, că trănită că, în loc de poza cu goeleta, nu se nimerise o poză cu el, să vadă cum mai arată. Încet, încet, zâmbetul larg, ca de logodnică tânără, se stinsese într-o expresie caldă și tristă
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
vizigotei, cu obrazul sfâșiat, pe pomeții înalți ai grecoaicei devenite acum perla seraiului lui, un dar de la Damasc, plictisitor de perfectă. Isabel... Oare cum râde? Musa nu a văzut-o niciodată nici măcar zâmbind. Câți ani o fi având? Și iar zvâcnește dintre așternu turi, împinge între pernele cu ciucuri mari, de catifea trupul ivoriu al grecoaicei și dă fuga la căpătâiul oaselor strivite, ținute laolaltă de pielea mereu unsă cu pomezi aduse din Egipt. Genele ei sunt lungi. Atât de lungi
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]