2,778 matches
-
schimba Înfățișarea un gen de tristețe se infiltra În dragostea părinților mei. Erau Îngrijorați că nu aveam să atrag băieții, că urma să rămân nedansată, ca mătușa Zo. Câteodată, când dansam, Milton Își lățea umerii și se uita de jur Împrejur pe ringul de dans, de parcă ar fi provocat pe oricine Îndrăznea să comenteze ceva. Răspunsul meu la toată această creștere a fost să-mi las părul lung. Spre deosebire de restul corpului, care părea să facă ce are chef, părul rămăsese sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
simt așa de scârboasă și de lipicioasă, Îmi spuse ea În chip de scuză. Apoi intră În duș, timp În care eu m-am spălat pe dinți. După un minut i-a apărut chipul oval, cu perdeaua de la duș strânsă Împrejur. Părea cheală și, cu ochii ei mari, semăna cu un extraterestru. ― Iartă-mă că-s așa de afurisită azi. M-am periat În continuare. Voiam să sufere un pic. Obiectului Îi apărură riduri pe frunte, iar ochii i se muiară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
unde Îi cântase cândva serenade mamei mele de la fereastra camerei lui. Cortegiul de automobile o luă apoi pe Mack Avenue și, când trecură pe Hurlbut, Tessie privi pe geam ca să vadă vechea lor casă. Dar n-o zări. De jur Împrejur crescuseră tufe, spațiile verzi erau pline de gunoaie, iar casele dărăpănate i se păreau acum toate la fel. Ceva mai târziu, dricul și limuzinele se Întâlniră cu un șir de motociclete, iar mama observă că șoferii purtau cu toții fesuri. Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
dezvăluit de lumină. Mă mișcam cu precauție, atent la fiecare pas, la fiecare mișcare. Deoarece încăperea era mică, le-am făcut semn colegilor mei să nu intre după mine, căci mai mult m-ar fi încurcat. Uitându-mă de jur împrejur, am descoperit în scurt timp un întrerupător pe același perete pe care se afla și ușa de care noi nu am reușit să trecem. Becul din tavan nu s-a aprins, căci lipsea, dar o linie de lumină a apărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în mare parte, de rumeguș de lemn. De la aprovizionarea Leverifului. Vezi tu? Leverif va fi un stat. Un vârf de lance în coasta Guvernului. Un avanpost în proclamarea vechiului imperiu! Înțelegeam. Nu chiar tot, dar în mare parte. Se uită împrejur să vadă dacă nu căsca nimeni gura și urechile la treburile noastre. Nu era nimeni. Fiecare își vedea de treaba lui și nimeni nu părea interesat de ceea ce se petrecea cu alții. În plus, eram prea mulți în cantină ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
părăsiră incinta mai încălzită a clădirii pentru a păși în întunericul dominat de cerul portocaliu și gerul pătrunzător de afară. Se uitară în jur, dar nu recunoscură mare lucru. S-au dus în strada principală și se uitară de jur împrejur. Vedeau la un capăt al bulevardului luminile inconfundabile ale hypermarket-ului și, la celălalt, sigla imensă a sediului local al Gardienilor. Deci erau la vreo zece minute de Gara Minoră. Ieșiseră bine. Își traseră sufletul un minut, două, discutară un plan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
asculți, ori ba? îl scutură impacientată Livia. — Da?! Tresare speriat. — Ce s-a întâmplat? Mișcă din mâini dezordonat ca omul trezit brusc când e pe punctul să ațipească. — Ce țipi așa? Unde suntem? mormăie ipocrit, rotindu-și ochii de jur împrejur. — Flaccus mi a povestit că Li..., omul acesta, nu știu cine e..., adaugă repede. Prea repede ca să nu stârnească și mai mult suspiciunea so țului. Nici nu vreau să știu, accentuează Livia. Atunci ducă-se pe pustii, concede principele. Asta nu-i
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
-l lase unde e în Iudeea, sau să-l cheme la Roma? Nu știe... În câteva rânduri, cubicularul Parthenicus îndepărtează ușu rel tapițeria și riscă priviri curioase înăuntru. Mânuind agitat pana, principele scrie de zor împroșcând cu stropi de cerneală împrejur. Se minunează în sinea sa, dar nu cutează să-l tulbure. De ce nu a chemat un asistent să-i dicteze? De obicei corectează doar scrisorile și le semnează sau adaugă o formulă de salut la sfârșit. Dacă e corespondență oficială
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dă, ia și res tituie viața tuturor ființelor de pe pământ, din apă și din ceruri. Dacă-l descoase pe rex? Ia să vedem, el ce spune? Se răzgândește. Mai bine își vede de ale ei. Arată cu mâna de jur împrejur ca să-i atragă atenția fetiței: — Privește cu atenție la forma templului... — E rotund. — Așa a fost dintotdeauna. Fetița o strânge cu putere de mână. Vrea să afle de ce. Occia o lămurește: — Înfățișarea lui se aseamănă cu Pământul. — Pământul e rotund
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
drum îngust printre niște smârcuri întinse. O apucă pe el fără să știe încotro îl duce. Observă doar că de o parte și de alta se întinde o mocirlă cleioasă din pricina nămolului gros și înșelătoare din cauza pâraielor ascunse. De jur împrejur e plin de costișe povârnite acoperite cu arbori seculari. Unde se află? Scotocește cu privirea ascunzișurile pădurii. La un moment dat lovește ceva cu piciorul. Se apleacă nedumerit și dă de un stindard. Îl cercetează cu uimire. Dar este chiar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ar fi posibil! Cei ce trec la credința lor sunt învățați să se lepede de patrie, să urgisească zeii Cetății, ba chiar să-și socotească părinții, copiii și frații ca pe un lucru de nimic. De aceea au stabilit tăierea împrejur, pentru a se recunoaște după acest semn distinctiv. Se cutremură involuntar. Câtă barbarie! Cum să fie îngăduită o asemenea mutilare? Iulius Agrippa clatină din cap: — Nu e genul. — Poate, totuși..., insistă Germanicus. Nu găsește altă explicație. — Rufus a primit cetățenia
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tunica suflecată la centură, omoară porcul cu o piatră. Doar berbecul, după ce primește o izbitură de ciocan în moalele capului, izbutește să scape din mâinile celor care-l sacrifică și se repede furios în mulțime, stropind cu sânge de jur împrejur și împungând cu coarnele. Se produce o busculadă. Cei ce stau dincolo de zidul in cintei, neștiind ce se întâmplă, se panichează. Unii strigă îngro ziți, alții dau să se năpustească înăuntru. — Să fie acesta semn al unei cumplite năpaste ce
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
aprinse în mâini, îl așteaptă pe principe. S-au înșirat de o parte și de alta a trăsuricii imperiale cu două roți, incrustată în relief cu plăci de argint, aur și fildeș. Al șaptelea este sus pe capră. De jur împrejur, un gard viu de pretorieni s-a pus pavăză în calea mulțimii. — Noi cu ce mergem? se înviorează Paullus Maximus, privind neliniștit în jur. Acum, că a pierdut partida, pare chiar nerăbdător să ajungă mai repede acasă. Îi adresează soției
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ce nu simte nici durerea și nici mila De ai inimă și minte - feri în lături, e Dalila! {EminescuOpI 165} MĂNUȘA (după FR. SCHILLER) Lîng-a leilor grădină regele Francisc așteaptă, Ca să vadă cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă. Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună. Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țîțîne Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line, Mut se
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Și pe două porți deschise Se asvîrl-doi leoparzi, Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste tigru. Dar acesta îi apucă în cumplitele lui ghiare - Leul muge, Se ridică în picioare, {EminescuOpI 166} Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a se sfîșia-ntre ele, Se așează. O frumoasă, mână scapă de pe margine de-altan O mănușă, drept la mijloc, între tigru și-ntre leu; Iară dama, Cunigunda, zise-atunci, bătîndu-și joc, Cavalerului Delorges: Dac-amorul ți-e fierbinte
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
În cer a lui aripe, Și căi de mii de ani treceau În tot atâtea clipe. Un cer de stele de desupt, Deasupra-i cer de stele - Părea un fulger ne-ntrerupt Rătăcitor prin ele. Și din a chaosului văi, Jur împrejur de sine, Vedea, ca-n ziua cea de-ntîi, Cum izvorau lumine; Cum izvorând îl înconjor Ca niște mări, de-a-notul... El sboară, gând purtat de dor, Pîn-piere totul, totul; Căci unde-ajunge nu-i hotar, Nici ochiu spre a cunoaște, Și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
se topea mărturisind parcă vremelnicia vieții. Dar, fiindcă oamenii își vedeau în tăcere de toporiștile lor, zăpada începu să se abată prin alte locuri, ca și cum ar fi încetat să-i bage în seamă. Negura serii se răspândea o dată cu zăpada. Totul împrejur devenea cenușiu. Într-un târziu, samuraiul și ai săi isprăviră lucrul și își săltară pe umeri câte o legătură de lemne. Se pregăteau pentru iarna care se apropia și de aceea tăiaseră lemne de foc. Zăpada le cădea pe creștete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ceva mai bună decât casele țăranilor, însă nu mai mare decât o mână de case cu acoperișuri de paie înghesuite laolaltă. Spre deosebire de locuințele țăranilor, cea a samuraiului avea câteva hambare, un grajd pentru cai și întărituri de pământ de jur împrejur. În ciuda fortificațiilor, nu era deloc făcută pentru luptă. Pe muntele din nordul luncii se găseau ruinele cetății ce aparținuse samuraiului care stăpânise odinioară aceste locuri și care fusese înfrânt de Stăpân, dar o dată ce războaiele încetaseră pe întreg teritoriul Japoniei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
din țara aceea îndepărtată. Unchiul îi strigă tare să aibă grijă de el. Samuraiul strânse hățurile. Cerul era senin. În vale venise deja primăvara. În crânguri se deschiseseră flori albe și pe câmpii cântau ciocârlii. Din șa, samuraiul se uita împrejur încercând să-și întipărească în minte tot acest peisaj pe care n-avea să-l mai vadă multă vreme de acum înainte. Luară aceeași cale către Ogatsu ca și data trecută. Pe drum, oamenii îi salutau mereu, semn că pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
De câteva zile, corabia a intrat într-o pâclă. Pâcla deasă pe care o întâlnește orice vas când traversează marele ocean prin nord. Întinderea nesfârșită a valurilor e încețoșată de negura fumurie, iar de pe punte, cât vezi cu ochii, totul împrejur apare împăienjenit, de parcă s-ar fi lăsat un văl peste mare. Marinarii și mateloții se mișcă pe punte, plutind ca niște stafii. De undeva se aude la fiecare două minute clopotul pe care-l bate marinarul de cart. În cala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
-mă, zise samuraiul ridicând puțin glasul, îi sunt recunoscător lui senior Velasco, dar să nu ne plecăm urechea la învățăturile creștine! Însoțitorii săi nu ziceau nimic, așa că samuraiul spuse în așa fel încât să nu-l audă cei care dormeau împrejur: — Negustorii ascultă povestirile creștine doar de dragul negoțului în Nueva España. Pentru a putea face negoț, ei trebuie să cunoască și învățăturile creștine. Însă voi nu sunteți negustori. Atâta vreme cât sunteți supuși ai casei Hasekura, nu aveți voie să deprindeți învățătura creștină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lacrimi mari, însă își întoarse fața pentru ca ceilalți să nu-l vadă. În a șaptea zi ajunseră în primul oraș demn de acesat nume pe care-l întâlniseră în drumul lor. Era Córdoba. O ploaie scurtă de vară spălase totul împrejur. În umbra caselor spaniole cu ziduri albe, flori roșii ca niște văpăi tremurau în bătaia răcoroasă a vântului, iar pe cer pluteau agale nori de culoarea paiului de grâu. Înștiințată de copii, lumea se adunase la porțile orașului. Ajunși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
priveliștii aceleia pustiitoare. Tanaka cercetă pământul cu atenție ca un războinic încercat și descoperi urme încâlcite de pași: Băștinașii au trecut deja pe aici! zise el către samurai și către Nishi. După aceea se întoarse către Velasco. Acesta privea pierdut împrejur cu hățurile în mâini. Ce s-a întâmplat? Ți-e teamă, senior Vleasco? îl luă el peste picior. Velasco zâmbi amar și nimic mai mult. Era primul semn de slăbiciune pe care îl zăreau pe chipul misionarului. Tanaka îi îndemnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sfârșit au ajuns la Madrid. Ploaia spăla piața Castilla și se prelingea ușor pe strada Alcalá. Pe fundalul fumuriu al cerului parcă încețoșat se înălța ca o nălucă palatul Escorial. Căruțele treceau pe caldarâm împroșcând apă și noroi de jur împrejur. La mănăstirea franciscană unde primiseră găzduire, japonezii au dormit buștean o zi întreagă. Acum că sosiseră în Madrid, la capătul călătoriei lor, oboseala trupească și sufletească adunată de la venirea în Spania ieșise, pentru o clipă, la iveală. Călugării de la mănăstire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
la Sevilia. În ziua în care se întruni consiliul episcopal ploua din nou. Ploaia scursă de pe acoperișurile tribunalului bisericesc se aduna în băltoace negre în curtea interioară. Trăsurile intrau în curte una după alta, împroșcând apă și noroi de jur împrejur. Gărzile deschideau ușile trăsurilor și episcopii cu mantalele fluturând în vânt și cu mitrele roșii pe cap se adăposteau sub umbrelele primite și dispăreau înăuntrul tribunalului. În fața ușilor masive, doi bărbați îmbrăcați în uniforme negre îi conduceau la locurile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]