13,283 matches
-
cea a unui intelect "eroic", care planează luând pe aripile sale Viața, Natura, ridicându-le la un Da absolut, veșnicul Da al Ființei, înțelegând prin aceasta că, dacă Dumnezeu a murit în conștiința omului modern, atunci omul trebuie să se înalțe deasupra sa pentru ca, prin el, lumea noastră, care este a devenirii, să se apropie cât mai mult de Eterna Ființă, înțeleasă de Nietzsche ca Dumnezeu-Devenire. Religia lui Nietzsche este "extraordinarul sentiment al Fericirii și al Înălțării". Să facem una cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a atinge stări ontice superioare. "Ultimul filozof, afirmă Karl Jaspers, care ne arată drumul spre cea mai înaltă măreție a ființei este Nietzsche". Educația nietzscheană are loc prin inducerea sensibilității pentru valori, pentru transvaluarea vieții. Dar gândirea sa nu ne înalță până la ele prin raționamente rigide, ci prin infuzarea unui patetism poetic al minții. Prin gândirea poetică nietzscheană ne auto-descoperim ca adevăr al ființei și ne înaripează în elanul de a ne depăși. Acest lucru nu prin precepte, "prescripții", ci prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lui Nietzsche ne menține într-o tensiune continuă, poetică, străbătând prin apofantic și apofatic, prin afirmații și negații, nu ca un joc speculativ, ci ca înțelegerea că totul este contradictoriu, astfel că, scrie Jaspers, se poate ca negarea să ne înalțe, iar ceea ce credeam în mod curent că este pozitiv, să ne coboare. Fugind de dogmatismul unor sisteme filozofice, Nietzsche ne cere să nu-l dogmatizăm, ci ne învață cum să ne creăm propriile deschideri, drumuri spre a realiza supraomul, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
frumusețe. Căci poezia este o compensație din partea justiției universale, care încearcă să repare destinul uman al perisabilității și al nesemnificativului. Poezia este o experiență entelechială a unui mai înalt posibil. Cassius Longinus scria în Tratatul despre sublim: sublimul poeziei ne înalță tot atât de sus ca și Dumnezeu. El ne deschide al treilea ochi, ochiul transcendental sau simțul spiritului, dincolo de rațiune. Dar dacă justiția poetică refundamentează viața, lumea, existența în general, tot ea a creat divinitatea, așa precum afirmă Eckhart, Nietzsche. Jacob Boehme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
secole în patria sa, precum și lui Shakespeare uitat și el aproape două secole de englezi, pentru a fi redat conștiinței spirituale europene de Voltaire și romantismul german. În ambele cazuri timpul a reparat injustiția prin revelația unor vizionari. * Justiția poetică înalță omul spre inefabil, neantul spre existență, existența spre eternul reînceput. Fără poezie, viața este o planetă fără soare, o pasăre fără aripi, un limbaj interjecțional fără înțeles. Poezia este adevărata înțelepciune. Este înțelepciunea de a trăi în idealitatea care face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
stele. Nimic nu este aici hazard, ci perfectă logică a viziunii și faptelor consecutive. Și privitor la Luceafărul: este o întâmplare faptul că Eminescu a fost nemulțumit de capodopera sa, și intenționa să "o modifice și mai ales să-i înalțe cu mult sfârșitul à la Giordano Bruno" ? Sfatul demiurgului nu i-a fost de ajuns. L-a nemulțumit încremenirea ontică a lui Hyperion și vroia să-l înaripeze pentru un zbor fără oprire către cea mai înaltă treaptă existențială de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
transfigurat de toate iluminările, pentru ca apoi să considere că, dat fiind infernul vieții, este un nonsens să mai scrie. Pentru Nietzsche sensul este să fii pur, să fii poet "Nur Narr, nur Dichter" "numai nebun, numai poet", și să te înalți mai sus de tine cu preceptul moral de a te situa dincolo de bine și rău, devenind supraom. Rilke consideră că țelul suprem al omului este de a crea opere grandioase care să uimească îngerul. Pentru Tagore, menirea poeziei este de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
virtual care nu va coincide cu cel gândit de imaginarul poetului. Astfel un poem ambiguu pare că reîncepe mereu și nu sfârșește niciodată. Dar versul, dacă nu este asemenea zeiței Isis care refuză să-și desfacă vălurile, poate să ne înalțe, și atunci devine sacru. Cuvântul tribului este o iluzie în raport cu adâncul lucrurilor, dar cuvântul poetic este o iluzie superioară, un model pentru altă alternativă a genezei. Preocupat de ambiguitatea lumii alcătuită din profan și sacru, poetul este cel care rezolvă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a frumuseții smulsă cerului și care poate învinge natura, vina este a celui care m-a creat pentru foc". Adresându-se nopții, aducătoare de alinare a zbuciumului omenesc: "O, noapte, o, dulce timp, în pacea ta sfârșește fapta noastră, ne înalți din abis spre cer, întrerupi orice mizerie a inimii și sufletului, faci să sece lacrimile și mântuiești celui drept mânia și dezgustul". Iar în epigrama pentru Noaptea din complexul sculptural al mormântului familiei Medici, stă scris: Mi-e drag să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
frumusețea. "Nu sper să aflu printre formele din afară/ Pasiunea vieții ale cărei izvoare sunt în noi înșine". Ah, din suflet trebuie să vină O lumină, un nimb, o ceață strălucitoare Învăluind întreg pământul. Și din suflet trebuie să se înalțe un glas armonios și magic, Viață și principiu ale tuturor sunetelor melodioase ! De ce să mă întrebi, tu care ai sufletul pur Ce este această puternică muzică a sufletului Această lumină, acest nimb, această ceață strălucitoare, Această frumoasă energie creatoare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
malefice: "Trupuri fără suflet ne furnizează precepte care ne vor ajuta cum să murim". Și iată una din înfricoșătoarele viziuni fantastice: Se va vedea în văzduh la o înălțime extremă, șerpi uriași luptându-se cu păsările". Deci târâtoarele se vor înălța și vor ucide ceea ce are zbor, previziune a prăbușirii oricărei axiologii, apterii spirituali doborând pe cei înzestrați cu aripi. De asemenea, "Oamenilor le va plăcea să-si vadă propriile înfăptuiri uzate și distruse".: frapantă premuniție a antispiritualității și anticulturii actuale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sens când arătând ne vor duce la locul potrivirilor dintâi, pe muritori dăruindu-i întrebuințării potrivite acolo unde cheamă corul liniștii, unde dimineața gândirii, către unison în smerită lumină se-nalță. Poemul și cvadratura cercului Nu există nimic care să înalțe mai mult sufletul oamenilor mari decât libertatea. Cassius Longinus Cvadratura cercului constituie o celebră problemă de geometrie venind din antichitate și care, așa cum au demonstrat grecii, iar la moderni Ferdinand Lindemann, rămâne irezolvabilă, datorită faptului că intervin numere matematice ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dintre ceresc și pământesc, finit și infinit, vremelnicie și vecinicie, creat și increat. Dar mai mult încă, Eminescu a fost nemulțumit de capodopera sa, mai ales de finalul din forma publicată, astfel încât intenționa să modifice poemul și "să-l o înalțe nesfârșit à la Giordano Bruno", cum a notat cu două săptămâni înainte de prima umbrire a minții. Or, ceea ce postula filozoful poet italian era zborul neîncetat al "intelectului eroic" în căutarea unei onto-axiologii supreme care nu pot fi atinse niciodată. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în mine sălășluiește pacea. Grijile oamenilor, ce nu obosesc niciodată, dorm. Ele îmi dau libertate și răgaz. Mulțumescu-ți, ție, o, Noapte, tu, Eliberatoarea mea! Ca un văl alb de ceață Luna înconjură hotarele șovăitoare ale depărtatelor coline... Ochiul meu se înalță spre eterna boltă a cerului, Cătând spre tine, o, strălucitoare stea a nopții! Și toate din veșnicia ta coboară asupră-mi: Uitarea dorințelor și a speranțelor toate. Simțirea mi se pierde în contemplare, Ceea ce numeam eul meu, dispare. Mă dăruiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a nimicniciei mele, Eu nu mai cred nimic și n-am tărie. ...Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința... Și reapari din cercul tău de stele: Ca să te ador de-acum pe veci, Marie! Afrodita Anadyomene se întruchipează și se înalță din marea de suferințe ale iubirii: Și să-mi răsai din marea de suferinți, înaltă/ Ca marmura eternă ieșită de sub daltă." (Gelozie). Lacrimile, suferința sunt expresia stării abisale a iubirii; Cum străbăteau atât de greu/ Din jalea mea adâncă,/ Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
spațiu și timp, de-a lungul întregii veșnicii exact invers față de viziunea lui Nietzsche care credea că renașterea a aceluiași este o supremă șansă, rezervată celor care au crezut în viață. Intenția lui Eminescu de "a modifica Luceafărul și a înălța cu mult sfârșitul à la Giordano Bruno" (ms. 2257, f. 4291), arată că pentru poet, finalul capodoperei sale în forma apărută, și anume, starea înghețată, era nesatisfăcător, fără logică internă. Pentru că încremenirea este moarte, iar viul este mișcare. Suferința lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lirica universală, "Deschisul" a fost pentru marii poeți suprema aspirație. Pentru Pindar, deschiderea este înălțare către Eter și anume, prin sophia: Crește precum pomul cel tânăr, liberă, virtutea, în curăția picăturilor de rouă, prin dreapta înțelepciune a bărbaților, și se înalță spre Eter care hrănește focul veșnic al astrelor. (Neemeana VIII-a) Privitor la deschiderea metafizică, în poemul Pâine și vin, Hölderlin are o viziune fundamentală: Göttlicher Feuer auch treibt, bei Tag und bei Nacht, Aufzubrechen. So komm ! dass wir das
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
imediat următoare. În doar cîteva zile se transformase într-atît încît să nu-și poată controla pornirile ucigașe? Nu pentru asta se apropiase de turmă! Ratase din nou. Căprioarele dispăruseră fără urmă și putea să jure că acum erau deja departe. Înălță pieptul și scoase un urlet prelung, de ciudă și de deznădejde, care-l ajută să se calmeze. "Lupino, pleci iarăși de la zero. Mai ai de învățat, băiete, mai ai multe de învățat!" Singur în fața propriei conștiințe, puiandrul oftă dezamăgit. Un
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
aproape, căprioara neîndrăznind să spere nimic. Se grăbeau: trebuia să ajungă din urmă grupul; se străduiau să se deplaseze fără zgomot: nu-și dorea nimeni încă un sacrificiu. Și ascultau cu încordare vocile pădurii. Deodată, căprioara rămase țintuită. Percepuse ceva. Înălță botul în aer și-și încordă auzul. Dădu cu disperare la o parte cîntecul păsărilor și zumzetul albinelor, foșnetul vîntului și susurul apelor și așteptă cu răsuflarea tăiată. Căpriorul o privea nedumerit, dar n-o întrebă nimic. Știa că poate
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
rolul deținut în cadrul haitei, săreau toți să-i pedepsească obrăznicia de a se fi apropiat și să-l alunge. Lupino reușise să-și păstreze mintea limpede. În schimb, fizic, se resimțea. Atîtea confruntări, atîta mers fără odihnă... Puiandrul se mai înălțase, ajungînd acum de talia unui lup tînăr. Mușchii i se conturau ostentativ sub blana colbuită. Noroc de mușchi, pentru că altfel ar fi fost doar piele și os. Înfățișarea lui nu mai păstra nici o urmă a copilului rotunjor care fusese. Probabil
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
îmbîcsit de scaieți. Numai ploaia, binecuvîntata ploaie, întîrzia să apară. Și, dintr-o dată, blestemul s-a prăvălit ca o avalanșă peste lume. Limbi de foc căzură pe pămînt. La o aruncătură de băț de tînărul lup, limbi de foc se înălțau acum către zări, înghițind dintr-o suflare iarbă uscată și copaci vlăguiți. Foc! Foooc! strigau vocile pădurii, reunite într-un urlet suprem. Fugiți, prăpăd, salvați-vă pielea, adunați copiii, ajutați bătrînii! O panică generală îi arunca dintr-o parte în
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
trezise dimineață răscolit. Am primit un semn, tată! Ascultă ce am visat: se făcea că plecasem în căutarea mamei. Ajunsesem într-un loc pustiu, întins ca o poiană fără de sfîrșit, lipsită de copaci. Dintr-o dată, din mijlocul pustiului s-a înălțat o stîncă golașă; în vîrful ei stătea mama. Sînt sigur că era ea; mi-a apărut de atîtea ori în vis... Dar abia acum i-am distins cu claritate chipul. Altă dată era învăluită în ceață... Și, ca întotdeauna, lupoaica
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
și Moldovei. În anul 1986 s-a construit Biserica cu hramul Uspenie (Adormirea Maicii Domnului), cu arhitectură asemănătoare bisericii de rit vechi din Municipiul Iași, iar vechea biserică de lemn (Înălțarea Domnului) a fost demolată de curând, urmând a fi înălțată alta, mult mai impunătoare, pe același amplasament (în prezent lucrările sunt la stadiu de fundație). Locul pe care se găsește astăzi orașul Iași a fost populat din vremuri străvechi, aici descoperindu-se urme neîntrerupte de civilizație încă de acum 200
Ruşii-lipoveni din judeţul Iaşi : dinamici socio-demograficoeconomice by Iacob Pavel () [Corola-publishinghouse/Administrative/91763_a_93067]
-
pe când eu știu regula prea bine: - Mucles!), n-o așteaptă copiii acasă, e plină de entuziasm și dornică de afirmare. Noi (adică și el, nu?), noi, ăștia, bătrânii care am pornit de la cota zero, care am pus umărul și am înălțat fabrica, am șurubărit alături de specialiștii nemți, ei bine! noi trebuie să facem loc și la alții. Să se învețe și ei cu greul, să simtă și ei povara răspunderii! Cum altfel să crești, să te maturizezi și să prinzi toate
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
ochii cârcotașilor, atitudinea șovăielnică a micilor proprietari („mica proprietate generează zi de zi și ceas de ceas capitalism” a spus marele Lenin!), care trebuie să învețe mai repede superioritatea proprietății întregului popor. Să faci ca steagul cauzei noastre să se înalțe cât mai sus! Lumina cuvântului tipărit să lumineze ca biela lui Bozan („eroul unei povestiri de Al. Sahia” - îi șoptește Constandache curierului „redacțional”, participant la ședință ca membru de partid cu vechime), mai ceva decât soarele! Mult noroc, tovarășu’ Radu
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]