190,552 matches
-
asum a fost de sute de ori gândit formulat în liniște dar niciodată rostit. Mă arde în stomac îmi ține în loc respirația este zdrobit între dinți și într-un târziu îmi părăsește gura ca o prietenoasă afirmație: Da. Cât timp încă voi înghiți totul în silă prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic? Cât timp încă voi accepta toate părerile uitându-mă pe mine însumi cu un aer atât de prietenos? Cât timp trebuie să mai suport loviturile până când o să
Cîțiva pași înapoi by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Journalistic/14123_a_15448]
-
în stomac îmi ține în loc respirația este zdrobit între dinți și într-un târziu îmi părăsește gura ca o prietenoasă afirmație: Da. Cât timp încă voi înghiți totul în silă prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic? Cât timp încă voi accepta toate părerile uitându-mă pe mine însumi cu un aer atât de prietenos? Cât timp trebuie să mai suport loviturile până când o să-mi cadă de pe față rânjetul ăsta caraghios? Cât timp încă trebuie să mă las scuipat în
Cîțiva pași înapoi by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Journalistic/14123_a_15448]
-
s-a întâmplat nimic? Cât timp încă voi accepta toate părerile uitându-mă pe mine însumi cu un aer atât de prietenos? Cât timp trebuie să mai suport loviturile până când o să-mi cadă de pe față rânjetul ăsta caraghios? Cât timp încă trebuie să mă las scuipat în față până când voi putea să v-arăt cine sunt? Cât timp poate un om să-și nesocotească iubirea? Este atât de greu să spui adevărul după ce ai învățat să supraviețuiești dezastrului arătându-ți gesturile
Cîțiva pași înapoi by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Journalistic/14123_a_15448]
-
la "Scala", într-o sală goală, alături de 4-5 spectatori, recentul film românesc Ce lume veselă (scenariul și regia Malvina Urșianu). În contextul actual, de sărăcie și de lentoare a ritmului de producție cinematografică, simpla existență a unui film românesc - și încă a unuia ca acesta, realizat cu profesionalism, de o companie privată, Ager Film - e o performanță. O performanță e și faptul că o regizoare ca Malvina Urșianu a reușit să facă acest film, rămînînd consecventă cu sine însăși. Problema care
Dumnezeu e mare, ele sînt mititele by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14120_a_15445]
-
Mariana Neț Nu putem fi în permanență personaje principale nici măcar în actele din propria-ne viață; încă mai puțin, din viața altora. Am fi proști și paranoici, dacă măcar ne-am dori-o. Sînt însă și personaje destinate să trăiască doar o zi, să rămînă în eternitate (sau doar în memoria cuiva) printr-un gest de o
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
astfel de cazuri. Se numesc Ahile, Olympia și Galateea. Ahile a ales: o viață scurtă, însă glorie eternă. Totuși, cîți Ahile nu-s, pe lumea asta, pe care nicicînd vreun Homer nu i-a cîntat?!... Ba, să vezi, posteritatea este încă și mai dreaptă: în mentalul colectiv, bine alimentat și stimulat de texte paraliterare, Ahile a rămas faimos nu atît fiindcă a adus o contribuție decisivă - și cu viața lui plătită - la victoria aheilor, într-un moment în care absolut tot
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
cîntecele de gestă sau romanul curtenesc, nu are, cred, nici o importanță, dar nici una. Contează, în opinia mea, doar faptul că, timp de mai multe secole, oamenii au crezut că este - sau a fost - așa înscris în toate codurile onoarei. Unii încă o mai credem. Sîntem, e adevărat, tot mai puțini și mai ridicoli, însă asta dovedește numai că o paradigmă s-a schimbat cu totul, nu că cea care a precedat-o n-ar fi existat. Oricum, pentru a reveni, Ahile
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
nu numai la fugă. Cred că Ahile se aruncă în lupta decisivă împotriva Troiei nu numai din nerăbdarea - și nu resemnarea - de a-și împlini destinul, ci și fiindcă vrea - și reușește - ca, înainte de a muri, Zeus să-i acorde încă o răsplată: pe aceea de a tîrî în praf, în urma sa, cadavrul adversarului. Aporia nu constă în faptul că Ahile nu întrece în fugă o țestoasă, ci că și Hera și Atena - ni se spune - erau de partea grecilor. Offenbach
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
nu e nici (numai) o mașinărie cu resorturi savant cizelate și îmbinate. Să fim totuși drepți și să admitem că ceea ce crede Hoffmann nu ne-a explicat nici chiar el însuși, în scrierile sale atît de greu, generic, de clasificat. Încă mai puțin o face Offenbach, în operaticele partituri pe care le dedică povestirilor. Așa că nu îmi rămîne decît să îmi imaginez că aș fi chiar eu Olympia și să consemnez ce (cred) crede ea. Ceea ce urmează sînt doar simple conjecturi
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
viitor comun, nu i-ar da ocazia să mai compună elegii. Prin urmare, să-l lăsăm, pentru moment pe Hoffmann și să ne întoarcem la Olympia. Cea care, văzînd că Hoffmann n-o ajută (deci n-o merită) și aflată încă sub puterea lui Coppelius, trebuie (la fel ca și, demult, Ahile) să își interpreteze partitura în întregime. Apoi, putem presupune că se sinucide. Sau doar se preface că se sinucide. Dar, după ce meșterul dezamăgit - pe care astfel se răzbună - o
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
nu prea mai există, dacă vor fi existat vreodată. În montările contemporane ale Povestirilor lui Hoffmann, tot mai des, Antonia pare a fi doar prețul pentru șansa de a interpreta Olympia și Giulietta - roluri cu adevărat interesante). Suava Antonia reprezintă încă o încercare eșuată a Olympiei de a-l cuceri pe Hoffmann. Și o treaptă în procesul de a se cuceri pe sine. Nici un om (în speță, o femeie) dotat(ă) cu caracter și minte nu suportă rolul de marionetă. De
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
una de perplexitate, de uimire: În locul privirii critice iscoditoare, al agresiunii cognitive (...), uimirea hermeneutică este o atitudine etică (în accepțiune aproape lévinasiană) față cu autonomia ontologică și semantică a ficțiunii". Ionesco însuși susține cu complezență o atare interpretare a lucrurilor, încă într-un eseu tineresc, din 1930, Poezia retorică și Walt Whitman, în cuprinsul căruia aprecia poezia drept "iubire și uimire față de tine ca față de un altul; față de un altul ca față de tine". În consecință, "privirea hermeneutică" s-ar cuveni să
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
prin urmare și existența ta, în inexorabila curgere a Timpului, revine, se repetă... E ca și cum un spectator, la galerie, entuziasmat, ar striga în sala de teatru arhiplină de lume: Noch ein mal!... Encore une fois! ori Bis! Sau pe românește: Încă o dată! În acest caz, învierea creștină, în sinea ei, devine un mit doar, izolat, o simplă legendă, sustrasă devenirii generale, un crez al religiei oficiale a Europei, în situația noastră... Cel mult, acel cu moartea pre moarte călcând a lui
Învierea ca veșnică întoarcere by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14140_a_15465]
-
folosit pseudonimul "Judex" chiar prima dată când în 1923 am apărut în revista "Filmul" a lui Nestor Cassvan și apoi în "Cinema" - (o dublă omisiune în excelentul "Dicționar cinematografic" al lui Bujor T. Rîpeanu). Vedeți, sunt așadar un veteran "cinefil" încă din vremea "filmului mut"!!... - Din câte știu, n-ați rămas la cinematografie... - În 1928 am trecut de la cinematografie la teatru. Directorul liceului, profesorul de română St. V. Nanu a fost foarte omenos cu mine; atunci când a reorganizat revista "Vlăstarul" mi-
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]
-
Lui Noica i-a spus: "Tu nu ești poet, ci mai degrabă filozof" - iar mie, pe textul dactilografiat mi-a scris câteva cuvinte - ceea ce iscusitul Șerban Cioculescu în cronica sa de la "Adevărul" a simțit și semnalat. - V-a "diagnosticat" exact, încă de pe atunci! Dar ați mai avut nume sonore între profesorii de la "Spiru Haret"? - Desigur, la istorie îl aveam pe Constantin Moisil, marele numismat, dar și un excelent profesor (tatăl lui Grigore Moisil) care a înființat la Academia Română Cabinetul numismatic, stupid
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]
-
se urneau precis, precum un uriaș orologiu celest. Se mai aflau cu noi doi bătrâni tovarăși de trudă: Zaharia Boilă, care nu contenea să ne istorisească întâmplări hazlii, și apoi domnul Mott, cel cu șampania, sau Bani (Șerban) Ghika - trăiește încă, țărănist notoriu. Mai erau o mulțime de preoți greco-catolici - dar nici unul ortodox! - Cum îndurați tot ce-ați trăit acolo? - Eram, precum vedeți, Într-o bună companie! Cel mai trainic prieten acolo era fiul lui Vintilă Brătianu - Oni Brătianu. Un om
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]
-
ce sfat le-ați da oamenilor tineri? - Să fugă de anturaje ticăloase ori de mreje mincinoase și să trăiască o viață curată; demnă de țara noastră care merită un alt destin decât cel pe care l-a traversat și care încă nu s-a cumpănit. - Avem mari valori, de unele am pomenit aici; am fi putut face mai mult în cultură dacă nu traversam o astfel de perioadă nefastă? - Sigur că da. Am făcut parte - firește, cu multe trepte mai jos
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]
-
atunci, avea expansiuni în toate tărâmurile, viața era plină de speranță, de omenie și bunăvoință; a fost epoca de aur a României. Pe urmă - degringolada...Care, într-un vârtej de bune intenții, continuă! Avem totuși speranța că nu va fi încă și mai rău, avem credință în Dumnezeu care uneori face chiar și minuni politice, istorice, literare și miracole pe care le trăim poate fără să știm. - Ați trăit un astfel de miracol? - În fond, toată viața-i un miracol: un
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]
-
Astfel, el poate trage concluzia că în "superfluul vieții" rezidă bogăția sa, "sursa eventuală a creației" unde "se manifestă singura mea existență demnă de acest nume". Este etica implicită, indescriptibilă a experienței de la Auschwitz, a cărei lecție nu a fost încă învățată pînă în prezent. Un răspuns dat lumii Etica practicată de Kertész constînd în a se disocia de lumea înconjurătoare, de a o privi din punct de vedere al "observatorului emoționat", de a nu se impune în fața lumii, de a
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
puterii și subordonării vieții morale (tratamentul funcțional al individului, al persoanei) pentru a face viața mai bună și mai bogată? (Totalitarismul modern ca imitație a unei culturi uniforme.) Și calitatea morală a vieții - efortul de a deveni mai bun - este încă o categorie la care merită să reflectăm - sau cultura interioară a omului a luat sfîrșit cu Tolstoi?" Imre Kertész se simte incapabil de a da un răspuns la această întrebare pe care nu poate decît să o trăiască: "Romanul meu
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
Lima, cunoscutul tenor peruan, a întruchipat un Carlos sensibil, foarte interiorizat. Din păcate, în duetul final mi s-a părut obosit, făcând eforturi de a încheia partitura în mod onest. Are însă acute sigure și o tehnică ce-l menține încă în formă. Soprana italiană Miriam Gauci, Elisabetta, impresionează printr-o voce frumos timbrată, plină de sensibilitate și acuratețe în toate registrele. Violeta Urmana a fost o Eboli impunătoare. Aria "O don fatale" a sunat cu o precizie și siguranță de
Ceasuri vieneze by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/14146_a_15471]
-
se împletea cu fumul lumînărilor din sfeșnice. Dincolo de uși, Chioggia, cu mirosul ei de mare și de pește ne aștepta. Undeva la sud de Veneția, pe malul Adriaticii, se adună așteptările, fluxul și refluxul, plecările și venirile bărbaților, peștii zbătîndu-se încă în coșuri, iubirile, tăcerile, intrigile, spaimele, răsăriturile și apusurile, clevetelile și acutele certurilor dintre femeile restrînsei comunități, strigătele pescărușilor, broderii. "Vîntul se pornește să bată din senin. Uneia i se ridică fustele în cap: Ce spuneți, fetelor, de vremea asta
CRONICA DRAMATICĂ by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14144_a_15469]
-
pe înțeleptul Greiere Gemely (poreclă pe care fiul meu a purtat-o cu noblețe și demnitate în maternitate, dimensiunile lui de atunci sugerînd tuturor acestă titulatură; mie mi s-a părut un omagiu). Pinocchio al foarte tinerei generații este interpretat, încă nu strălucit, de Ani Crețu sau Camelia Andriță. Timpul și rodarea spectacolului sper să le așeze cum se cuvine în personajul acesta atît de popular, de cunoscut și de adorat. Nu este foarte simplu. Imagini din tot felul de desene
CRONICA DRAMATICĂ by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14144_a_15469]
-
de urmă într-o arhivă. Poate chiar la Ministerul Învățământului de pe atunci.) Pentru școli ar trebui să fie ca secretul lui Polichinelle. Dar nu, e unul stupefiant de rezistent. Într-atât că devine un mic fapt simptomatic pentru inerția care încă ne domină.
voci din public () [Corola-journal/Journalistic/14186_a_15511]
-
tineri intrați în politică nu sunt cu nimic mai breji decât bătrânii securiști convertiți la afaceri și democrație, parcă-parcă ideea nu mi se mai pare absurdă. Ce altceva decât pactul cu diavolul și teroarea generată de pact să-i împingă, încă din prima tinerețe, la slugărnicie, ură pentru orice deviere de la ordinul șefului, la ticăloșie și la nesimțire? Un mini-securist care în 1985, avea, să spunem, cincisprezece ani, astăzi abia a trecut de treizeci. Și sunt din ce în ce mai mulți. Îi recunoști dintr-
Mutanți în țara lui Ca-și-cum by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14159_a_15484]