1,239 matches
-
degetelor ei ritmul avea nevoie de o frântură de secundă în plus. La mine devenea mișcare de cum îmi atingea urechea. Am stat acolo până s-a înnorat din nou. Era cam răcoare. Spiritul-Femeie s-a ridicat de pe șezlonguri, și-a încălțat sandalele și s-a întors în cabană. Eu am plecat, bătea vântul. Am străbătut un fel de pustiu acoperit cu ierburi aspre și neliniștite, vorbeau de ploaie, apoi s-a pornit o burniță rece, îmi simțeam pielea ca pe o
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
o pereche de ghete cu patine. Zenobia se căznise zile în șir, zadarnic, să le folosească. De fiecare dată cădea ca un butuc. Dar într-o noapte cu lună rotundă și imensă ca acum își desprinsese mâna din strânsoarea maternă, încălțase ghetele cu patine și ieșise din casă. Când se trezise, maică-sa o găsise patinând adormită pe gheața din curte, numai în cămășuță. Ai fi zis că plutea, că zbura prin gerul tăios, pe sub pomii sclipind de chiciură. După noaptea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cămașa de pânză groasă a roșcatului, capela, vestonul cu galoane de caporal, geanta de curier nouă-nouță, făcută din toval gălbui și încuiată cu un lacăt mare, centura cu baioneta prinsă de ea... Roșcatul sărise din pat, își trăsese pantalonii, se încălța cu o viteză uluitoare. Constantin apucă centura, își înșuruba cu grijă, atent, degetele pe mânerul baionetei. Avea senzația că mânerul frige. Roșcatul se apropiase de el, voia pesemne să și ia vestonul și celelalte lucruri. „Să nu dai în mine
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
wurde im Jahre siebzehn-hundertneunundvierzig zu Frankfurt am Main geboren. Seine Eltern waren... și așa mai departe). Atunci a venit spre mine un om urât, îmbrăcat cu o cămașă neagră de murdărie, despicată în spate de la brâu până aproape de ceafă și încălțat cu niște galoși de cauciuc. Omul târa după el un cărucior metalic ticsit de ierburi și de buruieni bine îndesate. Trăgea din greu, gâfâind, mergea pieziș pe pantă, mă temeam să nu se prăvălească. Ajuns în dreptul meu, omul s-a
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
o masă cu două scaune simple, o canapea, soba de încălzit și o noptieră pe care se afla un aparat radio și câteva volume. Ea descoperi într-un colț o pereche de ghete bune care se vedea că au fost încălțate. Nicăieri nu descoperi pantofii pe care ea îi cumpărase cu o zi înainte. Radu nu apucase încă să-i scoată din geanta în care erau puși încă în spital. Atunci ea întrebă: -Radu de unde ai ghetele, știind că el nu
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
cea mai prietenoasă dintre colegi și numai după aceea el se împrietenise cu Andrei. El observase că Angela era o persoană arogantă, foarte mândră întotdeauna, încercând să se impună. El nu s-a gândit nici o clipă că o va supăra încălțând ghetele aduse de Andrei. Le încălțase pur si simplu pentru că erau mai călduroase în comparație cu pantofii care aveau o talpă subțire și erau de o mai proastă calitate. Rămas singur Radu fumă două țigări, una după alta apoi simți
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
numai după aceea el se împrietenise cu Andrei. El observase că Angela era o persoană arogantă, foarte mândră întotdeauna, încercând să se impună. El nu s-a gândit nici o clipă că o va supăra încălțând ghetele aduse de Andrei. Le încălțase pur si simplu pentru că erau mai călduroase în comparație cu pantofii care aveau o talpă subțire și erau de o mai proastă calitate. Rămas singur Radu fumă două țigări, una după alta apoi simți nevoia să iese din casă. Fără
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
un costum pe care tata nu și-l mai punea, o cămașă veche și ceva lenjerie intimă. Din lucrurile aduse de cerșetor nu se puteau recupera nici măcar pantofii. I-am ales o pereche pe care tata a nu prea Îi Încălța, fiindcă Îi rămăseseră mici. Am Învelit În hîrtie de ziar zdrențele, inclusiv niște chiloți care aveau culoarea și consistența șuncii muntenești, și le-am vîrÎt În lada de gunoi. CÎnd m-am Întors În baie, tata Îl bărbierea pe Fermín
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cu dârzenie la bruscările precipitate ale lui Mircea, făcându-l să renunțe de a se mai împinge cu disperare în ea, deși voia, cu orice preț, să se trezească-odată, expulzat, irumpt și instalat în zona comercială a orașului, printre lume încălțată cu pantofi văcsuiți, printre bărbați și femei, care se plimbă, intră și iese din magazine, care fumează, glumește, vorbește fără temeri anume, conturate și evidențiate pe figurile lor ... Se dădu, îndărăt, în marche-arrière, cu câțiva metri, încercând să se desprindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
fără acvariu - îi ține jos în baie: „Ce faceți, dom’ comandant, îmi găsiți și mie acvariu sau dau la pisică?“. Are un roman pe care am dat trei milioane de lei. Czampar s-a ales de la mine cu ceva de încălțat, un 40, 3 Coca-Cola, 40 țigări Plugarul și 3 Ness. Sunt din Balotești. Mai întâi, aș vrea să vă spun ceva. Deci, dacă vorbim despre fapte, nu vorbim decât despre cele care sunt condamnate. Cele care sunt în anchetă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
deschis poarta, l-am bătut, l-am lăsat acolo și am plecat. Două luni a stat ăla pe bară și ne-a prins și a luat taică-meu asupra lui, ca să mă scape pe mine. După un an m-am încălțat și eu. În cartier, optzeci la sută sunt pușcăriași, nu e vorba cine e cel mai tare, e chestia de respect. Oamenii mă respectau că îi respectam. Că nu stăteam să iau o haină jegoasă pe mine și un adidas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Flacăra“, parcă. După aceea a ieșit la pensie și a lucrat ultima dată la „Libertatea“, tot ca șofer, și p-ormă nu s-a mai dus de când s-a-ntâmplat cu mine chestia, că el din ziar a aflat. Am încălțat-o în ’94, pe 10 ianuarie. În schimb, pe la vreo patru-cinci ani de zile, așa, am fost cu maică-mea după el. Era un bloc pe Ștefan cel Mare, acolo, și m-a ridicat maică-mea și: „Uite-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
și-a făcut brusc apariția, îmbrăcat în chimonoul subțire pe care i-l împrumutase Takamori în loc de yukata. — Pantofii mei... A început să-și caute pantofii. Mă-chan i-a adus și i-a dat. Erau uzați din cale-afară. — Mulțumesc. S-a încălțat repede și a părăsit casa. — O, nu! Cum să facă așa ceva? De ce nu l-ai oprit? Surprinzând nota de reproș din vocea fetei, Mă-chan se posomorî. — De unde era să știu? Credeam că dă o raită prin grădină. Yukata și pantofi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
american. Dar... da, acela. Încotro a luat-o? Chiar în clipa aceea l-a zărit pe Gaston îndreptându-se spre ea. Arăta jalnic, cu silueta lui de luptător de sumō, îmbrăcat într-un chimono mult prea scurt pentru el și încălțat cu pantofii lui jerpeliți. În spatele lui venea, șchiopătând, un câine vagabond lihnit de foame. Când a văzut-o pe Tomoe, fața lui de cal s-a luminat toată. — Bietul câine-san. E slab mort. Nu vrei să-i dai ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
întrebat îngrijorat Takamori, punând jos sticla de whisky din care tocmai își turnase în pahar. — Câine-san, răspunse Gaston arătând spre farfuria lui, vrea să mănânce. — Câine-san? Tomoe a înțeles imediat ce voia Gaston, amintindu-și-l în chimonoul de noapte și încălțat cu pantofii lui vechi, însoțit de potaia aceea bătrână, hămesită și murdară. — A, da, câinele acela vagabond. Câinele acela bătrân vagabonda prin împrejurimi. Uneori le intra și lor în bucătărie sau răsturna găleata de gunoi, stârnind furia lui Mă-chan. Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să plece unde-i place. Gaston stătea în prag cu sacul în mână. Membrii familiei erau prezenți să-și ia rămas-bun. Totul s-a petrecut atât de repede și de neașteptat, încât Mă-chan, buimăcită cu totul, a uitat să se încalțe. Stătea și-l privea încremenită. Gaston i-a făcut cu mâna și lui Mă-chan. — Mă-chan, la revedere! Mulțumesc. Gata-gata să plângă, le mulțumi tuturor, pe rând. — La revedere, Gas. Vezi să te-ntorci! Când a ajuns în bezna străzii, trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cu Kobayashi avea nevoie de un loc pustiu. Umamigasaki era tocmai ceea ce-i trebuia. Era aproape de oraș, dar nici în plină zi nu era țipenie de om pe acolo. Kobayashi nu a observat că era urmărit. Făcea pași mici, repezi, încălțat cu saboții lui jerpeliți. Când a ajuns la Notariat, a intrat și a stat puțin de vorbă cu un bărbat. A ieșit după cinci minute și a luat-o în direcția Miya-machi. De acolo nu mai era mult până la malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
coridor. Jos în hol era încă întuneric, dar cineva a aprins o lumină când le-a auzit pașii. Era soția proprietarului. Tocmai ieșise din așternut și arăta ca sculată din somn. — Cred că nu ne mai întoarcem aici, explică Endō, încălțându-se. Așa că plătesc acum. A scos vreo patru-cinci bancnote din buzunar și i le-a întins femeii, ale cărei buze groase s-au deschis într-un zâmbet larg, dezvăluindu-i dinții îngălbeniți. Strada era cufundată în beznă. Întunericul era întrerupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
acum. Începea să se lumineze. Băiatul care vindea ziare trecu pe lângă ei pe bicicletă. Se auzeau pași în depărtare. Pașii s-au oprit o clipă și apoi au pornit iar. A apărut Kobayashi. Purta o pelerină de ploaie și era încălțat cu cizme. Endō l-a fluierat. I-a zărit și a venit spre ei. Văzându-l pe Gaston pentru prima dată, ochii lui de șobolan îl priveau bănuitor. Endō s-a apropiat de el și i-a explicat ceva, întorcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
îs ca-n cozonacul soacră-tii! Dă jos, scoate tot! O să-ți tai din leafă! Băi, cretinule... - Noroc, profesore! N-am decât handicapați, ăștia habar n-au de meserie! Acum îți vine totul pe calculator, pe calc și tot îs încălțați. Lasă că și ăia care-aduc calcurile parcă-s înțărcați cu zeamă de ceapă... Vine unu’ aseară... E tot? îl întreb. „Cum să nu!” se bășică telectualu’. Pregătesc, m-apuc de turnat forme și văd că nu-i o pagină... o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
și Gheorghe? - Sau Ion și Ion și Ion... - Hai că mergea și Dumitru... - Ce să-i faci, zice tot Vlad, i-a ciupit și pe ei filoxera aia mică-mică, cu aripi străvezii istoric-naționaliste. Când s-o fi văzut taică-meu încălțat cu ghete cu talpa-ntreagă și l-or mai și învățat ăia să scrie în armată, da’ numa’ cu litere de tipar, le-arăta cu bățul, când fac așa, îi punct, când fac așa, e liniuță, normal că s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
elefanți prin Piața Unirii și-i boteza în spate la Mitropolie turnându-le găleți cu apă sfințită în cap, dar numai între 17.00 și 23.00, Pârvulescu zbura noaptea de pe-acoperișul teatrului sau își dădea drumul pe burlane, încălțat cu bocanci grei, cu ținte, și făcea un zgomot de nu puteai pune geană pe geană, arunca pungi cu moare de varză în capul oamenilor, juca pocher cu Măria Sa, Cuzachi, dat jos de pe soclu, rămas însă cu șeaua lipită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Totuși, ascultându-l, simțeam cum mă apucă toți dracii. Monkey era frezat cu o creastă pe mijloc, vopsită În roz și albastru, purta o cămașă cu imprimeuri cum se purtau prin anii ‘60, asortată la o pereche de blugi-trapez, era Încălțat cu niște mocasini cum purtase John Harrisson acum treizeci de ani În Liverpool. Pe masă, lângă farfuriile cu sortimente de sashimi și vinete coapte, Își așezase The Yage Letters a lui Burroughs și Ginsberg. Părea că se simte În largul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ce mai rămăsese din Corona. Simțeam un amestec ciudat scurgându-mi-se prin vene. Chelnerița s-a apropiat, fâțâindu-și coapsele, cu Încă o bere și un Frank Sinatra. Piciorul stâng arăta superb. Nu am observat până acum că era Încălțată cu pantofi de mărimi diferite. Nu cumva tu ești scriitorul cel tânăr de care vorbeai? — Nici vorbă. Nu-mi plac cei care Încearcă să Încadreze ceva despre care habar n-au În limitele a ceea ce știu ei. Să nu crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
bănuiala, își continua discret cercetările. Dar de la o vreme observase că era peste tot urmărit. Oriunde se ducea în oraș, cineva cu un câine se ținea după el. De câteva ori s-a întîlnit față în față cu un individ încălțat în cizme negre, care ducea de zgardă un câine mare cât un vițel. Când a trecut pe lângă el, câinele a mârâit, gata să-l muște de picior, dar individul l-a tras de zgardă și nu l-a lăsat. Apoi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]