1,615 matches
-
conduc, spune ea, fîstîcită. Dispare pe ușa de la intrare și Îi aud șușotind pe palier. Mai iau cîteva Înghițituri de Evian, apoi mă duc În sufragerie și mă arunc pe canapea. Mă doare tot corpul de la cît am stat de Încordată toată ziua. Nu-mi face deloc bine la sănătate chestia asta. Cum naiba am să supraviețuiesc unei săptămîni Întregi cu Jack Harper ? — Așa ! spun În clipa În care Lissy se Întoarce În cameră. Ce se Întîmplă ? — Ce vrei să spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Îmi aruncă o privire plină de reproș. — Ba nu ! răspund, după care Îmi dau seama că am fost un pic cam prea rea. Cred doar că nu ajută la nimic să discutăm despre asta. — Tot aflu pînă la urmă. Își Încordează maxilarul. N-o să-mi ia chiar atît de mult. — Connor, te rog frumos. Chiar nu cred că... — Emma, nu sînt un tîmpit, să știi. Mă măsoară din priviri. Te cunosc mai bine decît crezi că te cunoști chiar tu. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
restul vieții sub cuvertură. Dar nu pot face asta. În primul rînd, pentru că, după maximum o săptămînă, m-aș urca pe pereți de plictiseală. În al doilea rînd... pentru că trebuie să-i Înfrunt. Trebuie neapărat să fac asta. Cu pumnii Încordați pe lîngă mine, Îmi croiesc Încet drum pe scări, apoi pe hol. Toți cei pe lîngă care trec fie se uită la mine ca la expoziție, fie se fac că nu se uită deloc și cel puțin cinci conversații sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
În Întuneric. În sală intră o silueta, care se oprește. Fără să vreau, inima Începe să-mi bubuie cu o speranță de nesuportat. E Jack. Trebuie să fie Jack. A venit să mă vadă. Urmează o tăcere lungă, sfîșietoare. SÎnt Încordată la maximum de stres. De ce nu spune nimic ? De ce nu vorbește ? Vrea să mă pedepsească ? Așteaptă să-mi cer scuze, din nou ? O, Doamne, e curată tortură. Spune ceva, Îl implor În tăcere. Spune ceva. — Ah, Francesca... — Connor... Poftim ? Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
am grăbit spre mal. Numai că atunci am simțit din nou mirosul acelui om. Nu mai era Înfricoșat. Mă urmărea, bun Înțeles. Cred că se trântise pe pământ și nu mă slăbea din ochi. Nu mai era Înfricoșat, dar era Încordat ca o capră care tocmai se pregătește să sară din stâncă În stâncă, pe deasupra celui mai adânc hău. Hău. Da. Cuvântul acela precum vuietul surd de la Început de tot. Am coborât pe mal și m-am apropiat de un copac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vânător nu se repezea să le ia urma. Îți venea să crezi că toate lucrurile erau la locul lor. Atunci, de ce erau Încruntați tot timpul? Hm. Poate că din aceeași cauză pentru care, În loc să se joace la marginea satului, țâncii Încordau crengi din acelea cum aveau vânătorii În toată firea, trăgând cu sulițele lor mici Într-un trunchi de copac doborât. Doi bătrâni se plimbau printre ei, fără să-i scape din ochi, certându-i ori de câte ori sulițele mici nu nimereau trunchiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
capetele, după care se puse pe așteptat. Runa era leoarcă de sudoare și-și pusese deja puiul pe burtă, acoperindu-l cu o blăniță moale și frumos mirositoare pe care o căra Încă de când plecase din satul ei. Apoi se Încordă din nou și se uită la mine Îndelung. Am Întors privirea, căci astea erau lucruri de femei. - E om, măi Krog, măi! răcni Enkim din nou. Tocmai prinsese măruntaiele-de-mumă și le privea, căutând să vadă dacă erau Întregi. - Tatăl din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
din lemn, cărora Tuni le spunea pâinea-maimuței și din care Dogonii scoteau apă limpede când era seceta mai mare. Eh, printre celelalte stele ale Câinelui Mare, Tuni Îmi arătă una căreia Îi spunea Binu Tolo. Apoi, mă puse să-mi Încordez privirea, ca să Încerc să văd o altă stea, mai micuță, care rătăcea prin văzduh alături de Binu Tolo. N-am văzut nimic. - Nici n-ai cum s-o vezi, pufni Tuni În râs. Nimeni n-o vede pe Po Tolo. Po
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am proptit de stâncă, mi-am Înfipt bărbia În vârful suliței din mijloc și am sprijinit capul În căușul din stâncă. Apoi m-am uitat la ghețarul de pe mare. La Gemeni. Pfuuh, nu mai era la locul lui! Mi-am Încordat privirea, ca să fiu sigur că nu mă Înșel și, Într-adevăr, ghețarul părea mai mic de acum, Încăpând bine de tot Între celelalte două sulițe. Ah, ah... ghețarul se Îndepărta de țărm! Marea cea mare ducea Gemenii spre Miazăzi, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
puteai să ai prunc scoborâtor din jumătate din Tatăl! Am ieșit dintre sulițe, trântindu-le, și am dat să strig la Logon cu glasul cel greu când, de sus de pe culme, am auzit un fluierat ascuțit. Am privit spre culme, Încordat din creștet până În tălpi, căutând din ochi un pietroi, după cum face orice om Întreg la minte când e luat prin surprindere. Acolo sus Însă, erau Kikil, Tek și Încă cineva - era un om cu piele albă pe care nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Miazănoapte. - Sunt patru oameni. Doi sunt blonzi din ăia Înalți. Unul e un brunet cam prea gras din neamul lui Logon. Iar al patrulea e un mărunțel de-al lui N’jamo, ne șopti Barra. Nu vedeam nimic. Mi-am Încordat privirea și, cum vântul bătea spre noi, am Început să adulmec. N-a trecut mult și am simit un miros acrișor de sudoare, amestecat cu mirosul de fum pe care toți mărunțeii lui N’jamo Îl răspândeau după alergătură. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Când s-a lăsat noaptea, am tăcut cu toții mâlc, doar-doar am auzi din nou acele glasuri. De auzit, Însă, nu se mai auzea decât clipocitul apei, amestecat cu pârâitul ghețurilor care se crăpau. Ne-am zgâit În larg, ne-am Încordat privirile și am prins să adulmecăm ori de câte ori prindeam o boare ce adia dinspre Mare. Spre dimineață, unii dintre vânătorii lui Tek ne chemară la ei și ne puseră să adulmecăm un firicel mărunt de vânt care abia se târa pe deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pot să văd până la Marea cea mare. Ici-colo, pe câmpiile acelea, se ridicau pâlcuri de pădure grea, iar dincolo de păduri, o vedeam foarte bine, era iarăși câmpie, numai câmpie, până În locul În care cerul se proptea de pământ. Dacă Îți Încordai bine ochii, puteai chiar să ghicești câteva sate răspândite pe acea Întindere verde, de necuprins cu o singură privire. - Asta vroiai? l-am Întrebat pe Barra. Iar el: - Păi, da! Câmpia asta e tocmai bună! Ia zi, măi Krog, măi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Întindeau de jur-Împrejurul satului, al lacului și al crângului. Satele celelalte, rare, abia se vedeau În depărtare. Pe de altă parte, orice Întâlnire cu neamurile lui Scept n-avea cum să scape neobservată de oamenii din câmpii. De altfel, dacă Îți Încordai privirea, vedeai spre Răsărit puhoaiele lui Scept. Ridicaseră și ei un sat și nu făceau altceva decât să aștepte. Ei ne pândeau. Noi Îi pândeam. Mda. Era un loc tare bun pentru lupta de sânge, iar lupta nu trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
legat și singur, să-l acopere oamenii mei cu crengile dese de copac. El și Scept... Hm. Ca doi vânători ce Împart frica În noapte. Amândoi la pândă. Unul păzește pe mâna moale, celălalt pe mâna tare. Scotocesc desișul. Își Încordează auzul. Trec orele și amândoi sunt unul și același gând. Of, of, zău că mintea mea pricepea cum de ajungeau să se Însoțească dar, Tată din cer, amândoi Îmi erau vrăjmași. Și, pentru că-mi erau vrăjmași și pentru că mie mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Ticălosul... Pândea. Of, of, mare vânător era Scept ăsta! I-am repezit bâta În cap dar, după cum mă așteptam de la unul ca el, se apără ușor cu sulița, abia răsucindu-și brațele parcă. În clipa următoare Însă, mușchii i se Încordară, iar Scept țâșni precum o săgeată azvârlită din arc. Nu Întinse sulița decât puțin, dar fu cât pe ce să-mi străpungă inima. M-am răsucit precum o frunză bătută de vânt și am scăpat de lovitură. Atunci, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
părăsit vatra din mijlocul satului și m-am dus la casa mea și a lui Enkim. Femeia mea Îi alăpta pe Marea și pe Omăt, În timp ce micuțul Unu se tot vâra Între ei. Runa stătea Într-un colț și Își Încorda arcul, de parcă se gătea de mers la vânătoare. - Tata? - se Întoarse Unu, cu ochi sclipitori, când Îmi auzi pașii. Se posomorî preț de câteva clipe, după care uită tot și se urcă pe burta femeii mele, Între Marea și Omăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
răgaz perfect, or, micul dejun ne mâncase cea mai mare parte din dimineață. Totuși zăboveam admirând colecțiile de ciorapi, cravate și cămăși de comandă. Pe urmă am grăbit pasul. I‑am spus lui Abe că etalarea aceea de lux Îmi Încordează nervii. Prea multe tentații. Nu puteam suporta să mă simt tras din toate părțile. - Am observat că de când te‑ai Însurat standardul tău de eleganță a decăzut, a replicat Ravelstein. Pe vremuri erai și tu mai spilcuit. Vorbea cu părere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
foarte grav, a spus Schley aruncându‑mi și mie o privire rece, piezișă. Firește, eu n‑ar fi trebuit să‑l las să‑și aprindă țigara. Doctorul Schley era și el chel ca În palmă, Îmbrăcat În alb, iar mâna Încordată de furie ținea ca pe o praștie stetoscopul care Îi ieșea din buzunar. Ravelstein nu i‑a răspuns. Refuza să se lase intimidat - dar nu era Încă destul de Înzdrăvenit ca să poată ține piept. În general, nu se prea sinchisea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ar trebui să-mi pui ceva pe gât... PARASCHIV: Tssst! MACABEUS ( Se clatină de durere.): Huuu... Mă doare în fundul gâtului... Uuuu... Ce mă doare... PARASCHIV: Unde? (Se apropie.) MACABEUS (Căscând gura.): Aici, aici... (Perfid, pe măsură ce simte apropierea lui PARASCHIV, se încordează; între mâinile sale bandajate încearcă să prindă o bucată de lemn.) PARASCHIV (Îi pune mina pe gură.): Cască! MACABEUS: Aaaa... (Lovește brusc, într-un gest caraghios de zvâcnire.) PARASCHIV (Primește lovitura, amuzat, îi smulge bucata de lemn și-l împinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
prima oară când avem ecou... (Bate din nou.) Ce frumos sună! Chiar nu auziți nimic? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu... nu... deși... simt cum undeva... parcă picură ceva... Parcă se aud niște stropi oare cad într-un pahar cu apă... HAMALUL (Încordându-și auzul.): Niște stropi? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Fascinat.): Da, niște stropi... Niște stropi mari și rotunzi... Niște picături albastre... și reci... Nu le auzi? Ascultă! Ascultă în direcția asta... HAMALUL (Concentrat.): Nu aud nimic. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Închide ochii. Ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pentru o clipă de lumea înconjurătoare, de sexul lor, de ele însele, rămânând într-un extraordinar abandon reciproc. Apoi, momentul sublim a chemat un nou timp și o nouă cadență a mișcărilor. Carnea mi s-a încrâncenat. Am simțit gâtul încordându-se, brațele ridicându-se și urmând niște traiectorii cunoscute parcă dinainte. Eram ca un robot, sau ca un om în interiorul unei mașini, care contemplă fascinat mișcarea. Buzele ni s-au strivit într-un sărut fierbinte, în care gemetele noastre păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
la capătul scărilor. Încăperea care se deschidea în față era cufundată în semiobscuritate. Un bec de serviciu, într-un colț, era singura sursă de lumină. M-am ghemuit lângă scară și am așteptat ca ochii să mi se obișnuiască. Eram încordat și simțeam picurii de sudoare alunecându-mi pe tot obrazul, atingându-mi buzele, vârful limbii. Spațiul părea bine aerisit, iar huruitul discret care se auzea provenea probabil de la un aparat de aer condiționat. Plutea un mirosuri subțire, de parfum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cineva țipând, prin apropiere... Am tras mai tare de cureaua cu care îmi erau legate mâinile. S-a desprins și a picat pe pământ, cu un zgomot metalic înfundat. Aplecându-mă, l-am prins pe Hugo de brațe; încă erau încordate. Își clătină capul, cu mișcări încete, ca și cum și-ar fi scuturat apa din păr, la relenti. M-am aplecat și l-am sărutat pe buzele-i congestionate. — Hugo, e cineva care țipă în grădină. M-a lăsat jos. Abia dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de pecari, atârnând de tavanul colibei, i se păreau de-a dreptul ispititoare. Înaintă încet, luându-le urma după miros, cu urechea atentă, până când auzi - clare - grohăiturile răgușite ale turmei de porci. Se cățără într-un copac jos și își încordă privirea spre luminișul care mai mult se ghicea decât se vedea câțiva metri mai în față. Erau acolo: cenușii și negri, murdari și zgrunțuroși, purtându-și înfricoșătorii colți gălbui. Pășteau lângă râu, dezgropând rădăcini sau căutând fructe în malul noroios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]