2,268 matches
-
frică mi-ar fi fost să rămân, mi-era și mai frică să plec. M-am ridicat, m-am sprijinit de un zid și am continuat să mă uit la trecători cu ochi imploratori, înghețând de teamă la fiecare privire încruntată pe care mi-o aruncau. Nu știu cât am zăcut acolo, mică și disperată, până când, în sfârșit, un băiat a venit la mine. în câteva propoziții scurte, rostite într-o limbă pe care amândoi o înțelegeam, i-am explicat că voiam foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
s-o amuțească până și pe bătrâna Luce. — Vivian, rostesc eu foarte rar, eu mă mărit într-o oră. Mi-am amânat luna de miere ca să nu-mi abandonez responsabilitățile de la serviciu. Nu poți să aștepți până luni? Vivian se încruntă către mine. Aș spune că exact asta a sperat. Să-i dau posibilitatea să se lanseze direct într-una din tiradele ei favorite. — Mă bucur foarte tare că tu consideri că programul meu ar trebui să se învârtă în jurul programului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
m-a consolat Jackson în felul lui tărăgănat și clintonian de a vorbi. După care m-a mângâiat ușor pe creștet și mi-a oferit batista lui. M-a tras către el, într-o semi-îmbrățișare stângace. Fruntea i s-a încruntat din cauza unei îngrijorări paterne. Nu mai trebuie să spun că nimic din toate astea nu a reușit să mă oprească din plâns. Am încercat să zâmbesc și să mă comport cumva, profesionist, dar nu mi-a reușit. Eram devastată. Jackson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
să mimeze c-o citește. O altă fată i-a urmat exemplul. Una după alta, toate petrecărețele au adoptat expresii de o seriozitate academică, și-au îngustat ochii ca și când ar fi absorbit un pasaj teribil de profund și și-au încruntat ușor sprâncenele într-o poză caricaturală a intensității școlărești. Patrick exulta. Una dintre fete își ținea cartea cu susul în jos, dar nimănui nu i-a păsat. știam că era o ședință foto absolut inocentă, dar, cu toate astea, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
că e decizia corectă pentru mine, am mințit eu. Fiindcă, momentan, nu eram deloc sigură de asta. M-am întors la biroul meu cam zdruncinată. — Cum a fost? m-a întrebat Mara, ițindu-și capul cârlionțat peste zidul despărțitor. M-am încruntat. — Nu e așa de încântat. Mara a clătinat din cap, apoi s-a așezat înapoi în scaun, fără să mai scoată nici un cuvânt. Era 9:43. Termenul limită se apropia și, în ciuda demonstrației de curaj pe care o făcusem în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
în calitate de înlocuitor al lui Bea. — Mă bucur, mi-a spus el și m-a sărutat pe nas. Nu-mi place să te văd așa de supărată. Aș vrea să nu fiu nevoit să mă întorc la birou - Randall s-a încruntat, uitându-se la ceas - dar dacă nu termin documentul ăsta în noaptea asta, atunci mâine va trebui să mă ocup și de el. Nu, promit că mi-e bine, l-am asigurat eu. În secret însă, mă durea inima la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
fuseseră inseparabile - și totuși trecuseră mai bine de zece ani de când nu se mai văzuseră. — Mi-e dor de mama ta mai mult decât pot spune în cuvinte, a continuat Lucille pe un ton melodramatic. Fruntea micuță i s-a încruntat ușor - dacă atașamentul ei față de Botox ar fi fost mai mic, atunci probabil că i-aș fi văzut sprâncenele îmbinându-se din cauza tristeții. — E păcat, Claire. știi cum trăiește ea acolo. Mi-e milă de ea. Mi-aș dori așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
că Randall, pasiunea noastră din facultate, e acum Randall, prietenul tău din realitate. E așa de... nu știu, așa de perfect! — și eu cred la fel, am zâmbit eu. Mama s-a uitat la ceasul de pe perete și s-a încruntat. — Ar trebui să vă pregătesc de plecare - mă tem că nu mai e mult până când va trebui să plecăm. Nu. Nu voiam să plec. Abia începusem să-mi amintesc ce însemna să poți să respiri, să te relaxezi, să mănânci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
inițială, apoi câteva unduiri ale apei... dar apoi iazul s-a liniștit și, foarte repede, apa a redevenit neclintită. Când Randall a dat buzna în cameră, venind de la sala de sport - m-a sărutat ușor pe creștet și s-a încruntat văzând ouăle și cârnații pe care îi îngurgitam fericită - s-a comportat de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat cu o seară înainte. După două ore, eram din nou în avion, revenind la viața adevărată, la The Wall Street Journal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
sigur că e o idee așa de bună. — Cum? Nu e o idee așa de bună - Luke, îmi pare așa de rău. Ar fi trebuit să-ți spun mai demult. Te rog să nu fii... Vezi tu, a început Luke, încruntându-se. Apoi m-a luat de braț și m-a tras în afara trotuarului, împingându-mă în intrândul liniștit al unei mercerii. Eu am lăsat jos punga și mi-am frecat puțin brațele. Era o după-amiază caldă, de mai, dar, dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
crimă în circumstanțele adecvate - sau, ca să fiu mai precis, inadecvate. Dr. Pittman își înăbuși impulsul de-a spune câtă dreptate avea Wilt. în schimb, emise un zâmbet prognastic. — Henry, ai spune despre dumneata că ești un om rațional? Wilt se încruntă. — Haideți să rămânem la „domnule Wilt”, dacă nu vă supărați. Poate că nu suntem la o consultație plătită, dar prefer un pic mai mult formalism. Zâmbetul doctorului Pittman se risipi. — Nu mi-ați răspuns la întrebare. Nu, n-aș spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Lângă sprânceană, un mic semn roșietic, ca o eczemă. Trebuie detectat în fază incipientă! Altfel, e fatal, fatal, pe cinci generații... se auzi, de sub foile cosmopolite, vocea cunoscută. Pe cinci generații, auziți. Une fatalité, auziți, une catastrophe. Titi Măndița se încruntă și își scărpină, plictisit, sprânceana. Se afla deja pe scaunul de lângă șef, sorbi din cafea. Scoase pixul de sub reverul sacoului, se pregăti să facă liste de urgențe, înainte de incepe balamucul zilnic. Da, amantissime, repetă, cu zâmbet batjocoritor, sluga Titi Măndiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cotul s-a retras. Cineva i l-a retras. — Ce faci, domnule? Mănânci porcăria asta? S-a întors, intimidat. Vocea severă aparținea unui domn sever. Să-l recunoști, să nu-l recunoști. — Ai vreo țintă, mergi încotro? Și de ce ești încruntat? — Păi, la teatru. Încercam, poate găsesc un bilet. — Ei, bravo! Și de ce ești încruntat? La ce teatru? — Păi, Național, ce altceva... — Piesa, ce piesă? — Nu știu. N-am bilet. Pe încercate. Cum asta, colega... Mergi la teatru, așa, ca la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
asta? S-a întors, intimidat. Vocea severă aparținea unui domn sever. Să-l recunoști, să nu-l recunoști. — Ai vreo țintă, mergi încotro? Și de ce ești încruntat? — Păi, la teatru. Încercam, poate găsesc un bilet. — Ei, bravo! Și de ce ești încruntat? La ce teatru? — Păi, Național, ce altceva... — Piesa, ce piesă? — Nu știu. N-am bilet. Pe încercate. Cum asta, colega... Mergi la teatru, așa, ca la ștrand? Fără să știi la ce piesă, ce regizor, ceva cumva, acolo. — Ei, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
asta, colega... Mergi la teatru, așa, ca la ștrand? Fără să știi la ce piesă, ce regizor, ceva cumva, acolo. — Ei, și tu, acum! Național, deci piesă națională. Ca la Comedia Franceză, unde... — Mă rog, nn-ar fi motiv să te încrunți. N-o să te rețin... mai ai timp, de altfel, putem face câțiva pași împreună. Doar ne vedem rar, la treizeci de ani... pacea de treizeci de ani... ha ha... să știi că da. Războiul nostru de treizeci de ani. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
rog, cărțile nu sunt perfecte, nici lectorii nu sunt. Dacă așa scrie, vom cere o erată. Nu-i strică sacrului Coran puțin umor, crede-mă. Cât despre adevăr... nu se poate lipsi de minciună. Sunt în contact, inseparabile. Prea ești încruntat, profesorașule! Ți-ar face bine concertul, crede-mă. Intră în capela lui Bach, învață seninătatea. Doctorul se grăbea, într-adevăr, urcase scările, dispăruse sub bolțile amurgului. Încruntat, auzi! Conu’ Fănică Olaru și tonicul Toni Marga proclamă seninătatea. „Fii atent... strigase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
model de amabilitate și bună purtare. — Ah, a spus el, celebrul unchi Nat. Tom vorbește des despre tine. — Acum sunt doar Nathan, i-am replicat. Am abandonat chestia cu unchiul acum câteva ore. — „Doar Nathan“, mi-a întors-o Harry, încruntându-se cu prefăcută consternare, sau „Nathan“, pur și simplu. Nu înțeleg. — Nathan, am zis. Nathan Glass. Harry și-a dus un deget la bărbie, adoptând poza unui om căzut pe gânduri. — Ce interesant. Tom Wood și Nathan Glass. Wood și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
posibile, m-am gândit că ar putea-o chiar scoate pentru totdeauna din tăcere. Până la cina de la Rocco’s, s-a purtat impecabil. Tot ce i-am cerut a făcut cuminte și de bunăvoie și fruntea nu i s-a încruntat nici o singură dată. Dar Tom, într-un rar acces de imprudență, a scăpat brusc vestea iminentei plecări în Vermont, la doar câteva minute după ce ne-am așezat la masă. Fără nici o pregătire, fără propaganda care să laude minunățiile din Burlington
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
după ce ne-am așezat la masă. Fără nici o pregătire, fără propaganda care să laude minunățiile din Burlington, fără nici un argument pentru care era mai bine să locuiască la Pamela decât împreună cu cei doi unchi din Brooklyn. Atunci am văzut-o încruntându-se pentru prima dată, apoi plângând pentru prima dată, apoi stând bosumflată cea mai mare parte a mesei. Oricât îi era de foame, nici nu s-a atins de pizza care i-a fost așezată dinainte și doar vorbăria mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
în baie, mă întind și răspund de aici. Hei, eu sunt. —Adam! Sunt perplexă. Cum naiba a făcut rost de numărul de la camera mea? —Mi-ai spus numele hotelului, îți aduci aminte? râde el. Operatoarea mi l-a găsit. Mă încrunt. Chiar i-am dat lui Adam numele hotelului? A, da, așa am făcut. Uitasem. —Te doare capul? Nu, e bine. —Ce faci? Sunt în baie, visez cu ochii deschiși. Mi-aș dori să fiu acolo. —Hmm, nu e chiar destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
e o decizie pe care să o fi luat azi sau ieri. M-am gândit mult la asta. Și știi ce m-am hotărât? Mai degrabă singură decât legată de persoana nepotrivită. —Cum crezi că o să primească vestea? Debbie se încruntă și începe să se joace cu suportul de pahar. — Nu cred că o s-o primească prea bine. De fapt, mi-e groază să-i spun. —Ție mai puțin ca mie. Debbie ia o gură din băutura ei și pare serioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
spun. Așa că nu. Dar a fost frumos din partea lui să scrie, nu-i așa? Adică nu era obligat să o facă. —Ești sigură că nu e vreo rudă de-a ta? — Foarte sigură, râd eu. Ea citește scrisoarea. —Levins, zice încruntându-se. Mi-e cunoscut numele ăsta. — Da, zboară des. — Am înțeles, zice destul de expeditiv. În fine, mă duc în carlingă să văd dacă băieții au nevoie de ceva. Dispare. Doamne, e un pic ahtiată, nu? De ce naiba crede că ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
care l-am văzut în viața mea, adaug că văd că se mărită cu un bărbat bogat. Da, logodnicul meu chiar câștigă mulți bani, recunoaște ea candidă. — Și cumva nu te văd rămânând în slujba asta peste câțiva ani, continui, încruntându-mă pentru un mai mare impact. Nici eu! exclamă ea. Chiar poți vedea asta? — Da. Desigur că pot. Dacă el e atât de bogat, ea nu o să se trezească la patru dimineța pentru zboruri de noapte tot restul vieții, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Încă de pe vremea Cleopatrei, proporțiile frumuseții au rămas aceleași și că poți chiar să faci un calcul științific ca să vezi cât de frumoasă ești. Faci toate măsurătorile astea... — Aha ! spun interesată. Și cât ți-a ieșit ? — Acum fac calculul. Se Încruntă iar la pagină. Deci asta face 53... scădem 20... și asta Înseamnă... O, Doamne ! Privește pagina, necăjită. Mi-a ieșit 33 ! — Din cât ? — Dintr-o sută ! 33 dintr-o sută ! — Ce idioțenie ! — Știu, spune ea serioasă. Sunt urâtă. Știam. Adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
platou. — Scuze, spun și mă dau Într-o parte. Spune, mamă, cu ce să te ajut, să fac și eu ceva ? — Să-i dai de mâncare lui Sammy, spune ea, dându-mi o cutiuță cu mâncare pentru peștișori aurii. Se Încruntă Îngrijorată. Știi, sunt un pic Îngrijorată În legătură cu Sammy. — A, zic, cu o tresărire de alarmă. Ăă... de ce ? — Nu știu, parcă nu e În apele lui. Îl privește cu atenție prin sticla bolului. Tu ce zici ? Ție cum ți se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]