12,381 matches
-
plăsmuia acest tablou. Mai ciudat era că se găseau amatori pentru desenele mele; chiar trimiteam astfel de piei desenate, în India, prin intermediul unchiului meu, care le vindea și îmi expedia banii. Această scenă îmi pare în același timp apropiată și îndepărtată, nu mai știu bine. Tocmai mi-am adus aminte de ceva. Am spus că trebuie să-mi scriu memoriile. Totuși, evenimentul s-a produs cu mult după aceea și nu are nici o legătură cu subiectul meu. În urma lui am renunțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
împrejurimile orașului. Închisesem fereastra camerei pentru a lucra în pace. Crepusculul era aproape. Desenam cu ardoare. Dintr-odată ușa s-a deschis și a intrat unchiul meu. Eu nu-l văzusem niciodată, pentru că, încă foarte tânăr fiind, plecase într-o îndepărtată călătorie. Era, se pare, armator. Mi-am imaginat că a venit să trateze cu mine vreo afacere, fiindcă auzisem că practica și negoțul. În orice caz, unchiul era un bătrân cocoșat, cu capul înfășurat într-un turban indian și umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
secretele inimii Sale și că nu ne lega nimic. Aș fi vrut să spun ceva, dar mă temeam ca sunetul vocii mele să nu-I rănească urechile, urechile Sale atât de delicate, obișnuite fără îndoială cu o anumită muzică celestă, îndepărtată și suavă. Mi-a trecut prin minte că poate I-o fi foame sau sete. M-am dus în alcov să caut ceva pentru ea, deși știam bine că nu se găsea nimic în casă. Totuși am avut o revelație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
luat desenul și l-am pus în caseta de metal în care îmi păstram banii; am ascuns totul în alcov. Noaptea se risipi cu pași de lup, poate se odihnise suficient, lepădându-se de oboselile sale. Se făceau auzite zgomote îndepărtate și ușoare. Poate visa vreo pasăre migratoare.Poate creșteau plantele. Stelele palide dispărură în spatele pachetelor de nori. Pe față simțeam respirația calmă a dimineții. Cântatul cocoșilor se înălța de departe. Ce să fac cu cadavrul? Cu un cadavru care începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
fumul subtil de opiu putea să mă ajute și să-mi ofere liniște spiritului. Am fumat tot ce-mi mai rămăsese din opiu, așeptând ca drogul să-mi risipească toate dificultățile, îndepărtându-mi vălul de pe ochi și dizolvându-mi amintirile îndepărtate, cenușii și confuze. Speranța nu se lăsă așteptată, ba mai mult: gândurile deveniră în curând exacte, imense, fascinante. Mă găseam într-o stare comparabilă cu aceea pe care o încerci între somn și luciditatea trezirii. Apoi, a fost ca și cum mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
târfei. Îmi spunea, de pildă, că, încă din leagăn, soția mea avea obiceiul să-și roadă până la sânge unghiile de la mâna stângă. Câteodată, îmi spunea și povești. Ele mă reîntinereau și îmi redădeau sufletul de copil, evocări ale unei epoci îndepărtate. Îmi amintesc foarte clar că, încă de mici, când ne culcam unul lângă altul, soția mea și cu mine, în leagănul nostru, un leagăn încăpător cu două locuri, doica ne spunea aceleași povești. Anumite episoade care mă făceau altădată neîncrezător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
neînsuflețit. Cu toate acestea, pământul și ierburile exalau un miros deosebit, atât de puternic, că, respirându-l, îmi reaminteam anumite minute din copilărie. Izvorau în mine gesturi și cuvinte din acel timp revolut. Percepeam chiar cum unul din acele momente îndepărtate recapătă viață, cu atâta intensitate, de parcă s-ar fi petrecut ieri; mă cuprinse o amețeală plăcută, de parcă m-aș fi născut din nou într-o lume pierdută. Impresia asta se asocia cu o beție care-mi curgea prin vene și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cimbrișor sălbatic. Recunoșteam mireasma familiară a ierburilor. Plonjam, în clipa aceea, în memoria zilelor de demult. Și totuși aceste reminiscențe se îndepărtaseră de mine ca prin farmec. Ele se bucurau împreună de o viață autonomă; eu nu eram decât spectatorul îndepărtat și mizerabil. O prăpastie adâncă se căscase între ele și mine, inima îmi era goală, iar mărăcinii își pierduseră nu demult parfumul încântător. Chiparoșii erau despărțiți de spații mari, colinele aride. Cel care fusese nu mai exista și dacă l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mă privea. Îmi încleștam pumnii sub cuvertură. Dar nu se întâmplă nimic extraordinar. În sfârșit, pe jumătate ațipit, am auzit scârțâitul ușii dinspre stradă, pașii doicii care, târându-și sandalele, se ducea să ia pâine și brânză. Apoi răsună vocea îndepărtată a unui negustor: „Dude negre, bune pentru fiere!“ Nu, viața reîncepea, istovitoare, mereu la fel. Lumina era mai vie. O rază de soare, reflectată în apa bazinului, pătrunsese în camera mea prin lucarnă și tremura ușor pe plafon. Visul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pentru fiere!“ Nu, viața reîncepea, istovitoare, mereu la fel. Lumina era mai vie. O rază de soare, reflectată în apa bazinului, pătrunsese în camera mea prin lucarnă și tremura ușor pe plafon. Visul din noaptea precedentă îmi părea atât de îndepărtat și șters, de parcă ar fi datat de mulți ani, din copilărie. Doica îmi adusese micul dejun. Fața ei, trasă și slabă, apărea ca reflectată de o oglindă deformantă, iar expresia îi era incredibil de comică; ai fi zis că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
că poate îl aruncaseră pe bătrân într-o celulă tenebroasă, împreună cu un naja, și el ieșise, având barba și părul albe. Era o perdea indiană brodată cu aur, ca acelea trimise fără îndoială de tata sau unchiul meu, din țări îndepărtate. Tot analizând această imagine în cele mai mici detalii, începea să-mi fie frică; o trezeam pe doică; buimacă de somn, mă strângea în brațe. Avea o respirație fetidă; părul negru și aspru mă zgâria pe față. Dimineața, când deschideam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mi-ar înăbuși vocea: în zadar aș striga, nimeni n-ar veni în ajutorul meu. Ardeam să-mi evoc copilăria, dar când venea la mine și îi simțeam prezența, totul era la fel de dur și de dureros ca în această epocă îndepărtată. Să tușești cu aceeași tuse ca mârțoagele negre și costelive pe care le vedeam în fața prăvăliei măcelarului, să simți nevoia de a scuipa și frica de a nu găsi urme de sânge în scuipat. Sângele, acest lichid fluid, călduț, sărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pământ pe cocoașă“. Dar dragostea mea pentru ea era altceva. E adevărat că o cunoșteam de mult timp: ciudații ei ochi oblici, gura strâmtă, totdeauna întredeschisă, tonurile voalate și liniștite pe care le avea, toate astea redeșteptau în mine amintiri îndepărtate și dureroase, iar eu căutam în ele lucruri de care fusesem frustrat, binele care mi se furase. Mă frustraseră oare de tot, pentru totdeauna? Ideea asta îmi inspira un sentiment mai teribil și mă făcea să încerc o voluptate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
În viața mea, apărut În 1947) că scriitorul era Îndrăgostit de ea și a fugit la Sahalin ca s-o uite! Cehov nu a confirmat niciodată presupunerea femeiicrampon. În schimb a făcut publică o aventură de-o noap te...din Îndepărtatul Ceylon! („am făcut dragoste cu o femeie hindusă cu ochi negri, Într-o pădure de cocotieri, Într-o noapte cu lună ! ”). Din nou, atipică destăinuire! Cum tot uluitoare ni se pare prea-scurta relație cu actrița ucrai neană Maria Zankovețkaia, căreia
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Motto: “ Auzeam tot mai deslușit sunetul îndepărtat al cornului și numaidecât îi răspundea din fundul lumii, altul și apoi altul, repetat, vestind parcă irepetabilitatea destinului omenesc.” Soției mele Caietele lui Gerard Iubirea. Cred că totuși ea, iubirea, este cum spune poetul, “unica vecie dată nouă”. Orice s
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
acolo în orașul unde te-au dus valurile, este o fată grozavă, profă suplinitoare de chimie, ai căror părinți stau tare bine...intuisem că ar vrea să mi-o vâre cineva pe gât. Era ca și cum Mona rămăsese, într-un trecut îndepărtat, gravidă cu vreun „ciumete” din Zalău și avortase, iar acuma, ca să-și piardă urma, își luase lumea-n cap și se oprise într-un cu totul alt capăt de țară unde și-ar putea găsi cândva, prostul. Sau ca și cum eu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
de tăcerea ce se așternuse în mașină, scotocesc în buzunarele pantalonilor și caut pe ciornele mâzgălite, una dintre cele mai convingătoare scene în ceea ce privește conturarea caracterului lui Mihai de Giulești. Auzeam parcă vocea naratorului: < tăcerea împunsă de sunetele prelungi de corn, îndepărtate, vestind începerea goanei, îi era prielnică gândurilor sale ascunse. > Îmi răsuna ecoul lui ascuns ca o melodie nemaipomenit de dragă, din copilărie, Marina, marina, cântată atunci pe un ritm lent. Îmi spuneam că, chiar dacă această scenă nu va fi prinsă
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
-i clatine capul și să-i tulbure tihna meditației grave în care era adâncit și când privirile sale nu căutau în jur, când părea pierdut și rupt de plăcerea bărbătească a vânătorii, când tăcerea împunsă de sunetele prelungi de corn, îndepărtate, vestind începerea goanei, îi era prielnică gândurilor sale ascunse și parcă începea să-i fie consubstanțială, iar pe mine să mă transpună tot mai mult. Auzeam tot mai deslușit sunetul îndepărtat al unui corn și numaidecât îi răspundea din fundul
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
vânătorii, când tăcerea împunsă de sunetele prelungi de corn, îndepărtate, vestind începerea goanei, îi era prielnică gândurilor sale ascunse și parcă începea să-i fie consubstanțială, iar pe mine să mă transpună tot mai mult. Auzeam tot mai deslușit sunetul îndepărtat al unui corn și numaidecât îi răspundea din fundul lumii, altul și apoi altul, vestind parcă irepetabilitatea destinului omenesc. Mașina directorului părea că pătrundea tot mai adânc în Valea Tisei, nu în altă vale apropiată nouă, care sclipea în depărtare
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
mai mult senzația că Iozefina nu se află în sicriu. Că e undeva, printre cei adunați aici ca s-o vadă. Într-un târziu, se aud bulgării de pământ huruind. Se aud dincolo de tăcerea împunsă de sunetele prelungi de corn, îndepărtate, vestind începerea goanei... Brațul Reliei servește parcă de pământare. Se sprijină de mine cu oarecare greutate. Ca și cum ar fi vrut să nu fug de lângă ea. Parcă să-mi simtă respirațiile, gândurile. Prin mâna stângă de care se agățase la coborârea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
o spuneai de atâtea ori? Și moartea, iubito, la urma urmei e o iubire... Și încă ce iubire... Și încă ce iubire... Și încă ce iubire... Și ecoul acestor cuvinte părea că făcea loc ușor și tot mai deslușit, sunetului îndepărtat al fascinantului corn de vânătoare și numaidecât îi răspundea din fundul lumii, altul și apoi altul, repetat, vestind parcă irepetabilitatea destinului omenesc... SFÂRȘIT
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Cu toții vrem pace interioară, dar în același timp vrem să fim recunoscuți și valorizați de către ceilalți, fără a da socoteală către nimeni, vrem să profităm de prezent, dar nu ne oprim din a trăi pentru viitor, cel apropiat sau cel îndepărtat. Iar aceste paradoxuri ne agită. Pacea interioară nu este sinonimă cu calmul plat- absolut și nici cu un confort dulceag. Liniștea interioară poate fi obținută într-o anumită tensiune, într-un anumit disconfort rezultat din abordarea diferită a unor situații
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
mare devenise obsesia vieții mele în acei ani și era aceea de a mă elibera de dureri, iar celelalte aspecte din viața erau doar umplutura timpului care mi se părea că se scurtează. Nu mă mai gândeam la un viitor îndepărtat, nu mă mai gândeam că o să scap de dureri și mă dădusem învinsă, am început să accept că am pierdut războiul cu viața. Așa mi s-au părut acei ani, un război greu și interminabil cu viața. Toată lumea din jurul meu
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
îi cunoșteau din vedere. I-au mai întâlnit de câteva ori în ultima vreme. Ce afaceri învârteau ei pe acolo, cărăușii nu știau și nici nu erau curioși. De fiecare dată se așezau cuminți la o masă din cel mai îndepărtat colț și se cinsteau în deei în liniște, iar după o vreme plecau cum au venit. Costache, grijuliu ca de fiecare dată, le-a ieșit cărăușilor cu felinarul aprins în poartă. De bine ce ați ajuns, intrați și rânduiți-vă
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
ce constatau că nu erau singurii aflați În acea situație, uimirea lua locul mâniei, Însoțită și de o oarecare duioșie față de vechea fierătanie a familiei. Mângâiau coamele de tablă, ca și cum le-ar fi urat „Însănătoșire grabnică“ unor rude ceva mai Îndepărtate, la care totuși țineau. Cum o Întreagă cireadă zăcea nemișcată pe asfalt, era clar că nu toanele fiecărui automobil purtau vina, ci o maladie de origine necunoscută, care trecea de la injector la injector, de la supapă la supapă, care poate, cine
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]