9,974 matches
-
tigru asupra lui Daurel. În clipa următoare, mâinile lui Costăchel strângeau ca într-un clește gâtul trepădușului. Petrache a sărit să-l domolească pe Costăchel: Costache! Liniștește-te, omule! - a strigat în timp ce se lupta să i descleșteze mâinile... Cum o îndrăznit neisprăvitul ista să-mi spună mie: „Măi nea Costache?” Anafura și grijania mamei lui! Ieși!! Până nu te sugrum, baragladină! Milițianul s-a întors ca fulgerat. S-a repezit spre Costăchel cu pușca în cumpănire... Lasă-l! Că altfel te
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
apune. Dacă n-ai apucat să intri în casă înaintea de a apune dumnealui, dormi pe unde apuci... Nu, nu glumesc. Nu te sfătuiesc nici măcar să încerci". Cuvintele mătușii erau pronunțate cu un ton voit imperativ, încât Simona n-a îndrăznit niciodată să se întoarcă acasă după apusul soarelui, chiar dacă lăsa fetele vecinilor la jumătatea unui joc. Când bănuia că marele astru era gata-gata să-și pună cheia în buzunar și să plece la culcușul lui de noapte, lăsa totul baltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
fetei. Simona greșise, e adevărat, dar până să-i iei capul fetei, chiar pentru o faptă care îi păta onoarea, bunul nume al ei și al familiei, trebuia chibzuit cu răbdare și înțelepciune cum se putea ieși din necaz. Ea îndrăzni să propună un compromis: Vom vedea, vom judeca lucrurile așezați, cu multă cumpătare, poate găsim o ieșire, Costache! Uite că ți-ai găsit și un avocat, dar să știi că în casa asta eu sunt judecătorul. Izbucni: fă bine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
găsit și un avocat, dar să știi că în casa asta eu sunt judecătorul. Izbucni: fă bine și părăsește-ne! Acum, chiar în clipa aceasta. Nu mai ești fiica noastră! Nici la moartea mea și a mamei tale să nu îndrăznești să ne calci pragul. Rușine mai mare n-a îndurat obrazul meu niciodată în viață... niciodată, auzi! Niciodatăăăă!... Simona simți din plin această lovitură. O durea cumplit inima, pieptul, sufletul, totul, totul. Nimic nu mai putea fi ca înainte. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
fibrele ființei ei, văzu multă lume adunată în curte. Era chiar ziua înmormântării. Auzea de dincolo de poartă glasul preotului care săvârșea probabil ultima slujbă, prohodul cum se spune, înainte de a o porni pe mama sa pe drumul fără întoarcere. Nu îndrăzni să intre în curte, de frică să nu fie supusă umilinței de către tatăl său, care era sigură că n-o iertase de vreme ce nu dăduse nici un semn de viață atâta timp. Își amintea și acum de strașnica lui poruncă: ,, Nici la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
fie supusă umilinței de către tatăl său, care era sigură că n-o iertase de vreme ce nu dăduse nici un semn de viață atâta timp. Își amintea și acum de strașnica lui poruncă: ,, Nici la moartea mea sau a mamei tale să nu îndrăznești să ne calci pragul!" Cum era să nu vină? Era mama ei. O vecină o văzu cu Răducu în brațe, o recunoscu și o îndemnă să intre pentru a-și lua rămas bun de la cea care îi dăduse viață. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Răducu interveni: Vezi că nu știi!? Ce să știu, scumpul mamei? Mi-a spus mie Ionică, băiatul lui tanti Leonora, femeia care mătură prin grădiniță. Ce ți-a spus? Dacă iezii aveau un tătic al lor, lupul n-ar fi îndrăznit să intre în casa caprei, pentru că i-ar fi fost frică de bătaie... Răducule, asta e o poveste, căută Simona să alunge acest gând care probabil avea în mintea copilului alte adâncimi, putând să se transforme cu timpul într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
înțelegere a copiilor pare a fi limitată, nu trebuie subestimați, pentru că adesea ei sunt preocupați de unele probleme majore și spinoase ale vieții. ,, Auzi la ei," își spuse Simona în gând ,,dacă iezii aveau un tătic, lupul n-ar fi îndrăznit să intre în casa caprei să-i ucidă copiii." Băiatul adormi înainte ca mama să termine de citit povestea atât de dragă lui. Simona îl privi cu duioșie, îl sărută și adormi și ea lângă el. * În altă zi, Răducu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Victor, șoptindu-i, în cadența respirației ei și printre gâfâituri înecate, aceste vorbe, însoțite de vii gesticulații: - Vino la mine în cameră! Eu stau singură, iar acolo este atâta lumină... Vreau să cadă lumina și pe chipul tău, așa că, haide, îndrăznește! Trebuie să mă urmezi! Spaima de-nceput a tânărului, treptat, se preschimbă în nedumerire. Primul gând al său fu numaidecât să se împotrivească și să-și continue neabătut traseul, dar, în aceeași clipă, se răzgândi, dându-și repede seama că
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
în nemișcare, gândind că, poate, cândva, în viitor, va fi mai bine... Însă, aproape fără excepție, acele vremuri fericite nu vin niciodată, căci a spera înseamnă întotdeauna a sta, nu a acționa! Ei bine, vreau să vedem dacă vei mai îndrăzni să faci prostia de a spera, atunci când îți voi spune că nimeni dintre cei care s-au lăsat cumplit amăgiți de aceste fleacuri dulci, dar goale pe dinăuntru, n-a scăpat de stigmatul sângeros și mult-temut al deziluziei amare. Uită
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
și împuțiciunile lumii acesteia parșive, căci prea am înghițit hârdaie întregi de lături din partea ei până acum, ceea ce a făcut din viața mea doar o caznă nenorocită! Cu sprijinul drogurilor, trebuie s-o scot eu la capăt cumva, și chiar îndrăznesc să fiu foarte încrezător în privința aceasta, căci, în definitiv, doar nu mi-o ține pururea necazul!” Și, reflectând el astfel, cu un suflu triumfător, iute căpătă un pic de inimă, dând uitării toată amărăciunea lui plumburie din ajun. „Sper numai
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
și abjectă privită la prima vedere, însă în subsolul căreia se zvonea că ar fi puse în vânzare, de mai multă vreme încoace, tot felul de narcotice. Iar Șerban cunoștea și el acest zvon foarte bine, dar, până acum, nu îndrăznise să-l mai spună la nimeni altcineva. „Am să verific eu, pe pielea mea, dacă-i așa sau nu-i așa!”, se ambiționă el. Așa încât, nici nu mai vru s-aștepte, navea deloc rost. Prin urmare, către prânz, băiatul se
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
acestea, cred că singura legătură clară, statornică și de necombătut, care mă mai ține pe mine strâns legat de credință, este doar muzica cântată la liturghie. Da, așa este... Muzica este cu adevărat divină, și să mă contrazică cineva, dacă îndrăznește! Ea este un cristal neprețuit și fin șlefuit, născut din sensibilitatea de neestimat a compozitorului și spart în mii de bucăți de zgomotul urlător, care se tot aude astăzi în chip de muzică! Și nici n-are cum să fie
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
intersectează deseori cu impresionismul. Autoarea nu folosește decât rareori nume de lucruri sau persoane, dar În schimb Își construiește și comunică cu ușurință imagini impresioniste, atât cu privire la trăirile sale cât și ale altor personaje implicate sau tangente cu viața sa. Îndrăznesc să cred că are o abilitate specială de ași construi impresii cu coloratură subiectivă, marcate cu accente erxistențial dramatice. În afară de aceste mijloace care țin de tehnica scrierii, autoare are o deschidere majoră spre integrarea culturii generale În descrierea și explicarea
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
cumpărături făcute pe traseul până la editură și În cealaltă erau două sticle cu vin din podgoria proprie, adică din vița de vie aflată În grădina mamei, la țară. Eram atât de impresionată și totodată neașteptat de speriată de faptul că Îndrăzneam să pășesc pe un teritoriu „adjudecat” de cei care mă priveau parcă cu reproș și mustrător din fotografiile alb-negru, peste care s-a așezat prăfosul și nemilosul timp, Încât m-am așezat doar pe un mic colț de scaun, ca
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
el, i se făcea mai ușor și se simțea mai bine. - Doamne, ajută-mă să-i pot vorbi despre preot și să-l pot convinge despre necesitatea și folosul mărturisirii și Împărtășaniei, se ruga ea mai departe. Într-o seară, îndrăzni să-i spună: - Leonid, să chem preotul să te mărturisești, că nu te-ai mărturisit tare demult. O să ți se facă mai ușor după aceasta, ai să vezi. Propunerea a fost respinsă, nu a dorit să audă de preot, avea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
nu puteam. Erau mulți și toți bărbați. Îmbrăcați frumos, în costume și cămăși albe, cu cravate la gât. S-au oprit la ușă și au început să vorbească între ei: - Ea este, ea e vinovată! Nimeni până acuma nu a îndrăznit pe valea aceasta să râdă de noi, ea e prima! zise unul dintre ei. - Nu, nu ea e vinovată, ci feciorul ei! Ea nu știa nimic despre noi, el i-a citit și i-a povestit. El e vinovat! - Ba
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
nu dădeau însemnătate unor sărbători, zicând că nu erau așa mari ca altele. La noi în familie, se sărbătoreau toate la fel, cu credință. Și erau mai mulți cei care le respectau, decât cei care nu le respectau. Chiar dacă unii îndrăzneau să lucreze în acele sărbători, se fereau să nu fie văzuți. Se povesteau și cazuri când cineva care s-ar fi pus împotrivă, nesocotind o sărbătoare, era pedepsit de Dumnezeu într-un oarecare fel. Eu personal, când am mai crescut
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
-i putea vedea mari, a te putea bucura de ei, de nepoți, dacă îi ai la o vârstă mai înaintată. E bine să se facă toate la timpul lor, Aurica. Nu zise nimic. Tăcea, dar tăcerea ei vorbea. Eu nu îndrăzneam să o mai întreb ceva, cu toate că simțeam că avea ceva de spus. Totuși, nu rezistasem și i-am zis: - Ai vârsta când ar trebui deja să ai copii, doar numai dacă nu dorești. - Ba doresc, doamnă! De-ați ști cât
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
schimbase brusc timpul. Venise un vânt puternic și ninsese toată noaptea. Se adunase atâta zăpadă, că nu puteai ieși din casă. Dimineața, frații tăi făcuseră cărări, ca să poată aduce cele de trebuință în casă. Afară, era o vijelie de nu îndrăznea nimeni să iasă din casă, iar troienile erau înalte. Făcusem focul în sobă și, după ce vă hrănisem pe voi, tu erai mică, poate să fi avut un an, aud că cineva bate în ușă. Intră o femeie învelită în câteva
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
surorile mele puteam pleca decât până la amiază, timp când ei erau la școală, nu puteam ieși. Reușisem de vreo două ori să ies din casă fără voie, întorcându-mă udă și cu hainele aproape înghețate pe mine, dar nu mai îndrăznisem mai mult, pentru că, bătaia ce o primisem de la mama făcuse să-mi piară tot elanul de a mai ieși. Într-o zi, simțisem o dorință foarte mare de a avea o păpușă. Mi-o doream din tot sufletul și numai
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ce o primisem de la mama făcuse să-mi piară tot elanul de a mai ieși. Într-o zi, simțisem o dorință foarte mare de a avea o păpușă. Mi-o doream din tot sufletul și numai la ea mă gândeam. Îndrăznisem să-i spun mamei dorința, cu toate că știam din timp care urma să fie răspunsul. Știam că niciodată nu vom avea bani pentru a cumpăra o păpușă, cât de mică și de ieftină ar fi fost. Știam ce-mi va răspunde
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
căzu de acord s-o ia pe Catinca de nevastă. Întorcându-se noaptea târziu înapoi acasă, nu vorbiră nimic unul cu altul tot drumul. Fiecare din ei se gândea la ceva și dorea să știe ce gândea celălalt, dar nu îndrăzneau să se întrebe. Așa începuse viața lor de familie, care era bogată în avere, dar lipsită de dragoste și înțelegere. El muncea în colhoz, la trudozile. Nu lipsea nicio zi. Îi plăcea să fie primul în toate. În fiecare an
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
toți copiii la locul lor și, de sărbători, veneau toți împreună, copii și nepoți, umplând de bucurie sufletele lor. Cu vecina lor, nu puteau discuta, deoarece ea îi ocolea pe toți. Era stranie, lucrul acesta se observa, dar nimeni nu îndrăznea să se băge în viața și în sufletul ei. Nu mai fusesem pe acele drumuri câțiva ani, ca apoi, având ocazia să trec pe lângă acele gospodării, să nu pot crede ochilor ce vedeam. Pe locul gospodăriei lui moș Ion Vinaru
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
respectat de toți oamenii din sat. El le spunea tuturor că, atunci când omul se îndepărtează de adevăr, nu mai poate vedea calea dreaptă, se rătăcește și având o gândire greșită, lasă să fie greșită și hotărârea pe care o ia. Îndrăzniseră mulți din sat să-l pună la încercare, dar nu izbutiră să-l prindă vinovat cu nimic. Moș Parfene, fiind și înțelept, era deplin încrezător că omul care iubește adevărul niciodată nu va fi părăsit de acesta și că mereu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]