1,132 matches
-
existenței. Ea rupe evoluția liniară a lumii, cum ar spune P. Teilhard de Chardin; realitatea câștigă un nou mod existențial ce organizează energia și care-i dă, totodată, un sens "personalist". Prin anticipația finală, anume vocația, determinismul prin finalitate dobândește îndreptățire deplină. Cele două planuri cosmic și istoric pe care conceptul în cauză le desfășoară se suprapun până la identitate, în vocație. Prin teoria timpului (și a destinului) din Timp și destin, conceptul determinismului prin finalitate este justificat formal. Fără o asemenea
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
supraordonată valoric celorlalte ființări (datorită reconfigurării culturale a spațiului natural); este vorba despre orizontul istoriei. Prin intuiția destinului, decupăm din "realitate" istoria, recunoscân-du-i omului "înălțarea deasupra naturii". Și nu doar atât: individul sau comunitatea își confirmă identitatea de sine și îndreptățirea existențială, căci "cine se simte cu un destin, nu aleargă să se convingă dacă acest destin este sau nu adevărat; el trăiește în destinul său, cum trăiește în carnea și oasele sale"172. Spațiul uman astfel determinat pare a fi
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
De fapt, potrivit lui, termenii (conștiință, eu, personalitate) devin note ale conceptului de om. Iar omul nu trăiește izolat, ci în lume: în lumea-ca-energie, căci el este, ca personalitate, o corelațiune persistentă a acesteia; dar am putea spune, cu mai multă îndreptățire, că el există în lumea energiei personalizate, întrucât în chiar forma sa de existență se întruchipează diferitele forme de personalitate, de la cea mistică, primară, până la cea energetică, formă finală a personalizării energiei. Personalitatea mistică, "cea mai slabă dintre întrupările omului
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
a individului, reprezintă, în fapt, categorii independente în personalismul energetic. Cultura este termen privilegiat în scrierile anterioare Personalismului energetic, în timp ce personalitatea devine termen fundamental în scrierile care alcătuiesc de facto sistemul personalismului energetic. Totuși, s-ar putea susține cu destulă îndreptățire că aceste din urmă lucrări nu transferă termenul culturii într-un plan secund. În Puterea sufletească (1908), cultura este termenul central. Ea este concepută ca un rezultat al "reacțiunilor sufletești" ale omului angajat în adaptarea la mediul natural; numai în
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
energii. În constituția sa, tipul individual este "natural"; ca funcție însă, el este cultural. Dar funcția lui este primordială în ordinea determinismului prin finalitate. Munca este o activitate orientată către un scop, iar sistemul de aptitudini al tipului își dovedește îndreptățirea existențială numai în exercițiul acestei activități. Constituția naturală a tipului este condiționată de funcțiunea lui culturală; finalitatea se extinde asupra ordinii naturale, tipul apărând, astfel, ca un moment necesar în evoluția lumii. Această extindere are ca rezultat transferul tipului dintr-
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
un agent omul selectează și folosește energiile ce conduc spre cea mai bună stare, "așezare", a lumii. Prin "umanizarea naturii", fiecare formă de energie este adusă în locul propriu, poziționat în funcție de forma finală a evoluției energiei: omul. Întregul univers își dovedește îndreptățirea "existențială" prin raportare la sine, iar nu la un principiu exterior. Faptul esențial care face din om scop final al lumii și care determină intrarea în ordinea determinismului prin finalitate este, desigur, anticipația, iar activitatea pe care ea o îndreptățește
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
deschide două orizonturi: al trecutului, în seria căruia el este punct final; al reevaluării, în care el este autorul actului originar, fiind el însuși de condiția originarului. Odată așezat în limitele propriei lucrări, legiuitorul reface ordinea trecutului; omul însuși capătă îndreptățire existențială prin actul său. Cele patru idei fundamentale ale filosofiei lui Nietzsche, potrivit unor interpreți ai acesteia (E. Fink, de exemplu) moartea lui Dumnezeu, voința de putere, veșnica reîntoarcere a Aceluiași, supraomul semnifică împreună tocmai acest moment al îndreptățirii existențiale
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
capătă îndreptățire existențială prin actul său. Cele patru idei fundamentale ale filosofiei lui Nietzsche, potrivit unor interpreți ai acesteia (E. Fink, de exemplu) moartea lui Dumnezeu, voința de putere, veșnica reîntoarcere a Aceluiași, supraomul semnifică împreună tocmai acest moment al îndreptățirii existențiale a omului creator. Deicidul își are rostul în acest patrulater semantic. În schema formală a finalității kantiene și în cea a determinismului prin finalitate personalist-energetică, Dumnezeu lipsește pur și simplu: nu datorită deicidului, ci prin nerezervarea vreunei funcții. Kant
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
confundat cu o ordine de fatalitate (nu doar de finalitate). Persoana umană nu este, așadar, un fatum, un destin "natural". Această negație este întemeiată, în personalismul energetic, prin afirmarea ordinii de finalitate, în esență non-naturală, adică umană, întrucât ea capătă îndreptățire existențială prin apariția omului. Cele două ordini (de finalitate și de fatalitate) pot fi ușor confundate. Și, de fapt, teoriile care afirmă finalitatea transcendentă a naturii le confundă. În fond, determinarea finală prin destinul implacabil este chiar regula fatalității. C.
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
diferențele dintre ei. Mounier îndreaptă personalizarea către un transpersonal, către realitatea transcendentă, superioară "realității personale" prin calitatea sa de a fi. C. Rădulescu-Motru conferă personalizării sensul cos-mic al multiplicării energiilor, hotărnicind un specific existențial care nu-și va trăda niciodată îndreptățirea, ființa sa specifică. "Persoana" lui Em. Mounier este, desigur, o existență specifică; ea se definește prin aneantizarea propriilor limite. Ca lume închisă, ea se neagă pe sine, pentru că nu-și este suficientă sieși. Într-un fel, persoana tinde către propria
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
aici, dar rămân în spiritul acestei diatribe tocquevilliene - într-un fel de „tiranie a minorității”. Dincolo de virulența ieremiadei lui Bloom, semnalez o bună doză de ironie, care ne ajută să o... relativizăm întru câtva, fără a-i subestima gravitatea și îndreptățirea. În această istorie intelectuală a protocorectitudinii politice (dacă-mi este permis un termen propriu), Bloom divulgă deja dezagregarea curriculumului universitar nord-american sub presiunea unui fel de proiect de sinucidere culturală și științifică bazat pe abjurarea rădăcinilor greco-romane ale universității și
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Petică. Revista, gândită de mentorul ei ca publicație antijunimistă, afișa, cu o superbie mai mult teoretică, un purism programatic - stindard intransigent al artei pure (al „literaturii înalte”) - și se adresa „oamenilor de gust”. Frondei antiburgheze și antifilistinismului li se dădea îndreptățire estetică: Macedonski se voia creatorul unei direcții noi. Prin el, L. își revendica drept tradiție pașoptismul (privit în epocă și chiar mai târziu ca o țintă a criticii junimiste) și opunea pozitivismului junimist atașamentul față de religie. Acuzând Junimea de „germanism
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
adecvat procedeele de versificație. C. grupează scriitorii socotiți ca făcând parte din orientarea discutată în două mari categorii: „extremiști” și „moderați”. Numele citate în prima categorie (poeții de la „Contimporanul”, „unu”, „Integral” ș.a.), excepție făcând poate B. Fundoianu, își află cu îndreptățire locul în rândurile „anarhiștilor” poetici. Nu același lucru se poate spune despre cei „moderați”, împărțiți după sistematica dragomiresciană în exponenți ai „liricii minore” (F. Aderca, Al. A. Philippide ș.a.) și ai „liricii de virtuozitate” (G. Bacovia, Lucian Blaga, T. Arghezi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286370_a_287699]
-
fost trecute cu vederea după primul război mondial: bucuria Marii Uniri a făcut să se uite că și Eminescu a luptat pentru acest ideal; el a fost sacrificat pentru menajarea susceptibilităților celor învinși de război. Dl. Theodor Codreanu vorbește cu îndreptățire de „Dubla sacrificare a lui Eminescu” în timpul vieții lui și în timpul vieții noastre. A vieții noastre continue oarecum, pentru că, iată, după al doilea război mondial s-a uitat încă ceva în ceea ce-l privește, și anume chiar felul morții lui
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
potrivit convingerilor sale radicale. O năzuință latentă până atunci iese acum la iveală și se afirmă cu o vigoare inflexibilă. Ceea ce mulți din jurul său au perceput drept o neașteptată transformare. Conștiința unei înzestrări ieșite din comun a reprezentat pentru Wittgenstein îndreptățirea de a trăi potrivit îndemnului pe care l-a adresat Weininger oricărei personalități care aspiră să se desăvârșească: „Fii pur și creator!“ Acesta a fost crezul vieții lui Ludwig Wittgenstein. În lumina acestui crez, vom putea înțelege pasiunea, dăruirea totală
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și își resimțea viața ca o povară. O însemnare din anul 1929 spune totul în această privință: „Dacă nu pot să lucrez sunt ca un copil speriat și bătut. Sunt fără încredere în mine, fără nici un sprijin. Mă simt fără îndreptățirea de a exista.“71 O perioadă excepțională de încordare și euforie a gândirii, asemănătoare cu cea pe care a trăit-o înaintea războiului, în Norvegia, va parcurge Wittgenstein începând cu cea de-a doua parte a anului 1931. Atunci a
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
nu ca în epoca unei mari culturi. Cultura este oarecum ca o mare organizație (Organisation) ce indică un loc fiecărui element care îi aparține, locul unde acesta poate lucra în spiritul întregului, iar forța ei poate fi măsurată, cu toată îndreptățirea, prin succesul lui, în sensul întregului. În epoca în care lipsește cultura, forțele se despart însă, iar forța individului se consumă prin forțe opuse și rezistențe ce produc frecare. [Ă] Dar energia rămâne energie și, dacă spectacolul pe care îl
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
de a preciza ceea ce este vag. Pe o altă cale și într-un alt mod decât Platon, filozofia va trebui să promoveze o mișcare în sus, de la aparențele sensibile la esențele inteligibile. Din punctul de vedere al lui Wittgenstein, singura îndreptățire, unica rațiune de a exista a activității filozofice este, dimpotrivă, aceea de a ne ajuta „să vedem mai bine“ lucruri care sunt accesibile tuturor oamenilor, adică să înțelegem cum funcționează ceva familiar, limbajul comun. Russell sugera că filozofii trebuie să
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
servitute voluntară este imposibil, de neconceput pe pămînt. Cine suntem? Dacă vrem să răspundem cu sinceritate, trebuie să acceptăm reacția de uluire pe care un Nuer ar avea-o în fața imposibilului nostru. Acest "Negru înapoiat" ne-ar putea spune cu îndreptățire: "Cireadă de vaci!" Barcelona, decembrie 1936: "Chelnerii din cafenea, vînzătorii vă priveau direct în ochi și se comportau ca egalii voștri. Frazele servile sau, pentru moment, doar ceremonioase dispăruseră." Ne aflăm cîteva luni mai tîrziu, pe frontul din Aragon, de
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
structura limbii, însă uzul limbii decide care dintre aceste posibilități sînt actualizate și care rămîn în stadiul de virtualitate. Totuși, numai structura limbii condiționează identita-tea și constanța ei, astfel încît, atîta timp cît se păstrează aceeași structură a limbii, există îndreptățirea de a spune că limba este aceeași. Pe de altă parte, dacă structura este cea care condiționează identitatea unei limbi, ea este de aseme-nea la baza diferențierii dintre limbi 36. Teoria dezvoltată de Louis Hjelmslev este mai complexă decît cele
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
poate obiectiva și analiza ca o limbă între altele sau poate face transferuri din alte limbi în limba sa ori din limba sa în alte limbi. Din acest motiv, Paul R i c o e u r poate afirma cu îndreptățire că "traducerea ... constituie singura modalitate de manifestare a universalității limbajului în dispersarea limbilor"321. Faptul că fiecare limbă se prezintă ca limbă universală, ca fiind limbajul însuși pentru vorbitorii ei și că este suficientă pentru comunicarea în cadrul unei comunități nu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
năzuință latentă până atunci iese acum la iveală și se afirmă cu o vigoare inflexibilă. Ceea ce mulți din jurul său au perceput drept o neașteptată transformare. Conștiința unei înzestrări ieșite din comun a reprezentat pentru O VIAȚĂ DE EROU? 25 Wittgenstein îndreptățirea de a trăi potrivit îndemnului pe care l-a adresat Weininger oricărei personalități care aspiră să se desăvârșească: „Fii pur și creator!“ Acesta a fost crezul vieții lui Ludwig Wittgenstein. În lumina acestui crez, vom putea înțelege pasiunea, dăruirea totală
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și își resimțea viața ca o povară. O însemnare din anul 1929 spune totul în această privință: „Dacă nu pot să lucrez sunt ca un copil speriat și bătut. Sunt fără încredere în mine, fără nici un sprijin. Mă simt fără îndreptățirea de a exista.“71 O perioadă excepțională de încordare și euforie a gândirii, asemănătoare cu cea pe care a trăit-o înaintea războiului, în Norvegia, va parcurge Wittgenstein începând cu cea de-a doua parte a anului 1931. Atunci a
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
nu ca în epoca unei mari culturi. Cultura este oarecum ca o mare organizație (Organisation) ce indică un loc fiecărui element care îi aparține, locul unde acesta poate lucra în spiritul întregului, iar forța ei poate fi măsurată, cu toată îndreptățirea, prin succesul lui, în sensul întregului. În epoca în care lipsește cultura, forțele se despart însă, iar forța individului se consumă prin forțe opuse și rezistențe ce produc frecare. [Ă] Dar energia rămâne energie și, dacă spectacolul pe care îl
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
de a preciza ceea ce este vag. Pe o altă cale și într-un alt mod decât Platon, filozofia va trebui să promoveze o mișcare în sus, de la aparențele sensibile la esențele inteligibile. Din punctul de vedere al lui Wittgenstein, singura îndreptățire, unica rațiune de a exista a activității filozofice este, dimpotrivă, aceea de a ne ajuta „să vedem mai bine“ lucruri care sunt accesibile tuturor oamenilor, adică să înțelegem cum funcționează ceva familiar, limbajul comun. Russell sugera că filozofii trebuie să
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]