10,200 matches
-
în pivniță. Fără să vrea, băiatul înghiți pierdut, de câteva ori, în sec. Drumul făcut de Mărul lui Adam sus-jos răsună semnificativ în toată sala aceea. Doar impresia pe care io produsese priveliștea văzută acolo îl făcuse să înghită precum înghițise. Totul era îmbrăcat într-un veritabil clarobscur apăsător, care, tocmai din cauza întunecimii pronunțate, putea da naștere ușor la foarte multe presupuneri! Tot ce putu el să distingă cu precizie fură două lămpi micuțe, dispuse de o parte și de cealaltă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
rupând tăcerea. Tânărul dădu repede fuga să aducă și niște zahăr, iar, o clipă mai târziu, fu înapoi la căpătâiul Victoriei. Ridicând-o cu binișorul în șezut și sprijinind-o într-o rână de genunchiul său, el îi dădu să înghită o linguriță de zahăr plină. Pe urmă, preț de câteva secunde, totul se cufundă într-o liniște grea, ca de mormânt. Și unul, și celălalt așteptau cu nerăbdare ca acele doctorii simple să-și facă cât de cât efectul. Pentru
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
cu niciun chip, cu toată forța lui o luă pe brațe și o depuse, cât putu el de lin, pe pat, potrivind-o atent să stea cu fața în sus. Ei bine, cam câtă ironie barbară ne dă soarta să înghițim uneori: cine și-ar fi putut închipui vreodată că acel banal pat de dormit de ieri se va transforma într-un pat de moarte astăzi?! Da, iată că se întâmplă, se întâmplă rar, dar se întâmplă. Șerban nu înceta deloc
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
nemișcat, la capătâiul maică-sii. Se tot uita îndelung la dânsa și nimic nou nu intervenise deocamdată în toată această vreme, încât în el deja mijea întunecatul gând ca nu cumva ceva și mai grav să se ivească pe neașteptate. Înghițea foarte greu și o făcea în sec, iar inima îi bătea cu forță în piept, nefiresc de puternic. Așteptarea era grea, tăcerea din jur - apăsătoare. Până și ticăitul ceasului de pe birou i se părea supărător de strident, de parcă niciodată n-
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
și nemaicunoscând nicio stavilă, încât, la un moment dat, în timp ce țipai la mine, ai căzut din picioare așa, ca din senin, pur și simplu. Nu-ți mai amintești? - Nu... - Dar momentele când ți-am dat să miroși oțet și să înghiți zahărul acela ți le mai aduci aminte? - Ce? Care momente? Nu... - Dar mai știi momentul când te-am suit în pat? Pe ăsta cu siguranță că ți-l amintești! - Șerban, oprește-te. Tu vrei să spui, de fapt, că eu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Eram gata să implor, să mă Învinuiesc de Întregul eșec, numai să nu plece. Nimeni n-a făcut nici un gest. Am plecat la Riana și l-am lăsat să-și facă bagajele. De ce nu s-a despicat pământul, să ne Înghită pe amândoi, nelăsându-ne timp să conștientizăm ruptura definitivă... De ce?! Nu știu dacă universul a rămas surd și orb la zbuciumul meu sfâșietor... Ningea bezmetic, ningea trist și Înduioșător peste Întregul decor al risipirii fără de rost. A doua zi, În jurul
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
milițian, hotărâtă să nu scoată niciun cuvânt. Cum te numești? O cunoști pe colega din fața ta? Hm! Strângea din dinți și ținea capul plecat În jos. Ce s-a Întâmplat! Răspunde! Cu tine vorbesc sau te pomenești că ți-ai Înghițit limba, frumușico! Încercă să glumească destul de stupid, prinzându-i bărbia cu o mână. În clipa următoare, fulgerător, i-a aplicat o stângă peste mâna cu care o ținea de bărbie. Dar văd că ești obraznică și impertinentă! Abia aștept să
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
cu ochii mei de copil, durere care nu s-a șters din inimile părinților mei până la moarte? Îmi amintesc ograda noastră plină cu oameni, tata plângând și noi toți ținându-ne care de mâinile, care de picioarele lui... Mama, doar înghițea câte o gură de apă, era mai mult moartă decât vie... Tata o ruga plângând să fie tare și arătând spre noi îi zicea mamei: - Cu cine îi lași pe ăștia, Irinuțo? Gândește-te și la ei! Cine oare ar
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
zece minute un doctor mărunțel, țigănos, zâmbește, arătându-și dinții de aur, ridică mereu mâna și zice: "Un moment... imediat". Momentele se târăsc ca niște râme lipicioase murdărind coridorul înecat în pământ. O lume scufundată, cu urechi astupate, cu ferestre înghițite sub pământ. S-a pitit în colțul cel mai întunecos al coridorului și așteaptă să intre toate femeile în cabinet. Ea va fi ultima, desigur ultima. De câte ori iese din cabinet, doctorul aruncă câte o privire spre ea. Nu-i mai
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cum i se înmoaie inima. Vrea să treacă pe lângă el fără să îi vorbească, dar el o prinde de mână. "Lasă-mă". "Arăți splendid". "Îți bați joc de mine". "Niciodată". Se smucește și intră în clădire cu dorința s-o înghită pământul. Își susține licența ca prin vis. Profesorul se străduiește din răsputeri să o pună în valoare, dar strălucirea studentei de la cursuri nu mai e nicăieri. E reținută și zgârcită la vorbe. Toți profesorii o notează excelent, doar conducătorul științific
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
în gât. Mă trezesc că nu mai am text. Mi se rupsese banda. Îmi cer scuze cu un gest și fug din restaurant. Alerg în cameră, acolo mă uit în oglindă, mă aprinsesem în obraji, ochii mi se dilataseră de parcă înghițisem o sticlă de atropină, fremătam toată. Intru sub duș. Îmi schimb hainele. Parcă eram turbată. Mă purtam ca o mașină stricată. Cobor la restaurant, intru în bucătărie, îmi bag nasul în oale, muștruluiesc vreo doi bucătari, mă răstesc la una
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
fabricii, îl conduceau prin secții, îi arătau realizările și depășirile de plan, utilajele împachetate pe platforma fabricii, gata de drum spre Congo, Bangladeș sau China, în altă parte nu puteau trimite asemenea monstruozități tehnice, doar la tovarăși, aceștia trebuiau să înghită orice rahat din solidaritate muncitorească. Trăiască republica și proletarii, spunea prietenul meu când se îmbăta, și se îmbăta de fiecare dată când mergea într-o fabrică, treceau prin secții ca vântul prin luminiș, apoi făceau o excursie tehnică la cabană
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
se vedeau găurile mari și pulpa fragedă, Doamne, de nu s-ar întoarce din drum, cașcavalul devenea din ce în ce mai mare, era din ce în ce mai aproape, găurile deveniseră imense, nici nu mai vedea altceva, pătrunsese în una din ele ca într-un tunel, îl înghițea cașcavalul. Azi-noapte a fost Revoluție în oraș, așa spun vecinii, el s-a ascuns în casă, nu a deschis nici televizorul, nu voia să se vadă lumină la el, mai bine să se creadă că a plecat și el la
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
palmă îi pornește din frunte, privire maiestuoasă, Zinzin se apleacă peste vioară ca peste marginea unui pod, sub ea se zbat ape mâloase, podul se rupe în două, ea stă suspendată de o scândură gata să se surpe, o s-o înghită apele mâloase, închide ochii, vrea să se arunce, arcușul trece febril peste strune, vioara țipă în tăcerea din sală, pianul se dezlănțuie, Sandei atacă clapele cu furie, închide ochii și o vede pe Zinzin în spatele ei aplecată peste arcuș ca
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
o clipă apoi i-a spuse foarte liniștit: "știi bine că aș rămâne dacă aș avea timp", Zinzin s-a înecat de furie, de durere, nu voia să facă o scenă, nu-și permitea să facă o scenă, și-a înghițit durerea, se sufoca, voia să iasă la aer, într-un fel se aștepta la asta, venind încoace i-a trecut prin cap că Alex va căuta iar un pretext să nu rămână cu ea, dar alungase gândul ca pe ceva
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
pielea. Piciorul Îmi rămâne agățat. Trebuie să fac ceva. Nimic prin preajmă cu care să mă eliberez din plasa ciudată. Descopăr cu stupoare că piciorul Îmi este afundat, de fapt, În oglindă. Până mai sus de gleznă mi-a fost Înghițit de apele ei argintii. Devin tot mai neliniștit. Am sentimentul că o gură de dincolo vrea să mă soarbă. Trag. Mă doare. Trag din nou. Într-o agitație disperată, mă dezechilibrez complet și aterizez răsucit, cu bărbia izbită de lemnul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
se cocoță cu dificultate pe pervazul geamului deschis. Briza serii Își flutura aripa prietenoasă spre el, iar deasupra puzderia infinită de stele măcina timpul etern. Simțea crescând Înlăuntru, cu fiecare clipă scursă, o senzație apăsătoare de gol, ca și cum ar fi Înghițit un balon mare, de aer, care Îi substituia Întreg trupul. Percepu un zvon Îndepărtat În auz, ca un murmur tainic, de pe alt tărâm, și-i veni să surâdă. Se gândi la ea din nou și regretă că zăvorul inert zăcea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
din cap, dar Neli mi-a făcut un semn ciudat, că adică să o acopăr În Întregime. După clipe de zăbovire, enervat și uluit de stupizenia ei, am tras Înfiorat mormanul cu repeziciune. Corpul firav al fetiței a dispărut imediat, Înghițit de nisipul ud, care se Întindea pretutindeni. Apoi, cu ochii măriți și gâfâind spasmodic, pătruns de o neînțeleasă nebunie, am Împins cu palmele desfăcute pământul auriu și sticlos, adunându-l În grămezi din ce În ce mai voluminoase. După un timp, mă uitam, stors
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
din care Încep să curgă tot felul de ațișoare. Rămâne scheletul de lemn, vulnerabil În toată goliciunea lui, cu rândurile de scânduri albe, ca niște coaste uriașe. Mă-ncearcă un fel de compasiune, dar apoi mi se face rușine si Înghit În sec, scârbit de clipa mea de slăbiciune. Scot un urlet Înfiorător și mă arunc În luptă, zburlind liniștea ce mă Înconjura. După izbituri puternice, repetate În valuri, iar și iar, patul trosnește din toate Încheieturile și geme adânc. Forța
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
intrat În baie fără a scoate un cuvânt, unde nu a mai zăbovit foarte mult, cum Îi era obiceiul. După ce s-a aranjat Într-o oarecare grabă, a dispărut, fără să salute, În seara cernită peste orașul zgomotos, care o Înghiți cu aviditate. Pe masa din bucătărie trona un tort de ciocolată, cumpărat de la cofetăria din cartier, pe care scria, cu litere mari, trandafirii „La mulți ani, Căprioară!” Au trecut mai bine de trei zile de când Melanie nu a mai apărut
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
doar să nu moară rațele. Sălile de așteptare sunt întotdeauna reci, de fapt nu sunt decât niște burți leșinate, din care te zbați să ieși și râcâi a proasta pe la toate ușile ca să se deschidă mai repede și să te înghită gura amară de dincolo. Alex dorea să se gândească mai departe, însă nu-i mai veni nimic în minte; frigul îi încetinise impulsurile nervoase, îi făcuse nasul roșu și îi amorțise ușor degetele. Se uita cu coada ochiului la Moni
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
mătușa Ada își punea capotul cu crizanteme și începea să se învârtă în jurul mesei. Avea mereu pregătite ouă prăjite și lapte cu cacao. Mâinile ei întindeau perfect fața de masă, așezau tacâmurile și farfuriile, apoi turnau laptele peste cacao. În timp ce înghițeam, mereu mi se făcea milă că nu era nimeni ca s-o iubească. Îmi ascundeam privirea în pielița ce se formase deasupra laptelui și în fularul de grăsime ce înconjura oul. Mă tot încerca un sentiment în coșul pieptului, era
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
până au ieșit din parc și au făcut stânga. Am așteptat să se îndepărteze bine, am scos din poșeta mea neagră de lac o punguță cu bomboane și am început să le mănânc. Porumbeii mișunau la picioare, iar eu am înghițit una câte una bomboanele albe și rotunde ca niște alune până le-am terminat. Pe vremuri coboram pe bulevard și mă plimbam prin fața vitrinelor. Multă lume se admira, ca și mine, în geamurile ca niște oglinzi în umbră. Acum mă
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
modela după formele mobilei din cameră. Trunchiurile copacilor, moi ca de plastilină, erau înfășurate în liane groase ce se împleteau între ele ca plasele de păianjen. În vis ai tot felul de senzații și Emil se sperie că o să fie înghițit de arbuștii de lângă pat. Voia să facă să înceteze ploaia, însă picăturile continuau să cadă și să se amestece cu alte picături și să formeze șuvoaie subțiri care în contact cu pielea se făceau albe, ca aspirina. Când întinse mâna
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
acțiune, nici măcar pentru următoarele minute. Știa foarte bine ce va urma, iar situația lui devenea din ce în ce mai gravă pe măsură ce trecea timpul. Se informase deja despre consecințele schimbării climei, era convins că se va ajunge la ploi și inundații, că mările vor înghiți la început bucăți de pământ, apoi întreaga suprafață, dar, dacă încă nu plouă, poate că nu va mai ploua niciodată. Aștepta să vadă care erau măsurile luate de guvern. Se înșela pe sine și amâna propria hotărâre. Își imagina că
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]