1,892 matches
-
să suporte mirosul și de aceea ținea mereu capul într-o parte. Și mie îmi displăcea mirosul. Mai demult, la țară, am participat la incinerarea unui cadavru. Acum simțeam un miros asemănător, amestecat cu un iz de șobolan mort. Puțea îngrozitor. Nu-mi amintesc dacă am purtat sau nu mănuși. Am mereu mănuși la mine (scoate mănușile) pentru situații de genul acesta, dar nu puteam deschide punga cu mănușile pe mână. De aceea cred că nu le purtam. Mai târziu Okazawa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
sarin, a fost foarte bine că am dat-o jos. Și că m-am spălat pe față. În momentul ăla am început să tremur într-un hal fără de hal. Nu semăna cu frisoanele din timpul unei răceli. Era mult mai îngrozitor. Nu îmi era frig și, totuși, mă scuturam din toate mădularele. Am încercat să-mi încordez stomacul, dar tot nu mă opream din tremurat. Am luat un prosop din dulap. Pe când mă întorceam și, mă ștergeam pe față și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
dar, pentru că era foarte aglomerat și încă mai aveam timp, m-am gândit să merg până la firmă pe jos. Durează cam cincisprezece minute. O stație de metrou. Deodată am zărit un angajat al stației prăbușit la pământ. Părea să sufere îngrozitor. Colegii lui se agitau prin preajmă, dar nu făceau nimic. „Ei! Ce ciudat!“ Cu toate că el se simțea așa de rău, cei din jur păreau destul de relaxați. M-am oprit câtva timp lângă ei și l-am privit. De obicei o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
au transportat cu ambulanța la Spitalul Colegiului Yokohama. Atunci m-am dat jos din salvare pe propriile-mi picioare, deci nu eram așa de grav afectat. Cum s-a lăsat întunericul, au început migrenele. Pe la 24.00 capul mă durea îngrozitor. Am chemat asistenta și mi-a făcut o injecție. Capul nu îmi zvâcnea, parcă cineva mi-l prinsese în menghină. Durerea m-a ținut cam o oră. M-am gândit că n-o să rezist, dar durerea a devenit din ce în ce mai surdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
legate de tratamentele adecvate. Apoi am fost transportat la alt spital (undeva pe la Yotsuya), unde m-au internat patru zile. Încet-încet ochii și-au revenit, iar de a doua zi am început să văd normal. Capul și tâmplele mă dureau îngrozitor. În spital nu am putut să dorm deloc. Nu prea îmi era somn și mă trezeam de multe ori în timpul nopții. Media de somn era de două-trei ore. «Poate n-o să mă mai pot duce la muncă», mă îngrijoram. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
nu înțelegeam exact ce se petrecea. Metroul a stat destul de mult în stație. M-am gândit să mă urc cu două vagoane mai în spate. Trenul era aproape gol și puteai număra călătorii pe degetele de la o mână. Mă simțeam îngrozitor. Ochii mă mâncau, parcă aveam spasme musculare. Nu mă dureau, dar vedeam totul colorat în galben. Nu reușeam să deslușesc bine lucrurile pe acest fundal gălbui. E ca și cum ceva se solidifică și se strânge din ce în ce mai mult ... cam așa s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
să merg la serviciu. Dacă lipsește o singură persoană, responsabilitățile ei cad pe umerii celorlalți și nu prea e bine să rămâi „dator“. În ziua cu pricina aveam 370, febra scăzuse mult în comparație cu zilele de dinainte. Cu toate astea, tușeam îngrozitor. Pentru că am avut febră multă vreme, mă dureau toate articulațiile. Luasem o duzină de medicamente. Ceea ce a făcut mai greu de depistat simptomele intoxicării cu gaz sarin... Aveam poftă de mâncare. Mâncam bine la micul dejun. Altfel, nu mai pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
se consumă bateriile. Atunci totul devine oribil. Încerc să mă străduiesc încă puțin, dar degeaba. Capul îmi zvâcnea și mă durea - nu mai suportam situația asta. Da, acum când discutăm sunt bine. Însă, când trebuie să fac documente migăloase, obosesc îngrozitor. Chiar dacă citesc texte, nu pricep nimic. Nu-mi intră în cap. Chiar dacă citesc printre rânduri, nu înțeleg sensul. Parcă îmi pierd toată energia. Într-un timp nu știam ce să fac, însă sunt bine, mi-a revenit vigoarea. Mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
linia Tōbu Isesaki până la Kita-senju. Acolo trec la linia Hibiya și merg până la Hatchōbori. Apoi schimb iar și trec la linia Keiyō. De la Kita-senju la Hatchōbori ajung în douăzeci și două de minute. Dar e extraordinar de aglomerat. Dimineața e îngrozitor. Nu poți să te miști nici măcar un pic. De aceea, aștept primul metrou în care să mă pot așeza jos. Ca să fac lucrul ăsta, trebuie să aștept să treacă cinci, șase metrouri. În timpul ăsta aș ajunge la Hatchōbori, dacă m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de poliție deja erau șapte sau opt persoane în stare critică. Una dintre ele a scos capul pe geam și a vomitat. Era un cuplu tânăr. Fata stătea întinsă. De-abia respira. Băiatul o întreba: «Ești bine? Ești bine?» Era îngrozitor. Eu încă mai puteam sta pe scaun. În acel moment am realizat pentru prima oară că s-a întâmplat ceva grav. Ceea ce voi povesti de acum încolo se poate să fie din amintirile mele sau, la fel de posibil, să nu fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Totuși trebuia să merg acolo. E aproape, la două, trei minute distanță. Cum am ajuns, a venit un grup de bărbați și a spus: «Hei, s-a întâmplat ceva ciudat. Și noi am pățit-o. Odihnește-te!» Capul mă durea îngrozitor, îmi zvâcnea. Mă dureau ochii. Îmi era rău. Mi-am pus un prosop ud pe cap. După treizeci de minute am aflat că fusese vorba de gaz otrăvitor. Apoi un prieten m-a însoțit până în stație. Ne-am întors la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
alarma. — Să nu mă alarmez? De ce? Despre ce e vorba? Și a venit și vestea: — Chiar acum, au spus la televizor că Eiji a murit. Atunci totul a devenit negru. Asta era tot. Nu-mi mai pot aminti nimic altceva. Îngrozitor. Șocul a șters totul, pur și simplu. Acum am început să-mi mai reamintesc lucruri din trecut. Bunica (mama lui Kichirō) scria în jurnal în fiecare zi. Îl deschideam. «A, deci așa s-a întâmplat.» Am vorbit despre asta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
repugna ideea unei noi religii. Am vorbit cu părinții, le-am explicat pe-ndelete. I-am făcut să plângă și asta mi-a îngreunat situația. Ai mei mai degrabă plângeau, decât mă certau. La scurt timp mama a murit. A fost îngrozitor. Mama avea o mulțime de probleme legate de psihic și cred că eu am fost ultima picătură. Sunt sigur că tata e convins că eu am omorât-o pe mama. (La scurt timp după ce m-am convertit, au fost alegeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
materialist, raționalist. De aceea nu ne înțelegeam. Dacă discutam ceva legat de religie, își bătea joc de mine spunând: « Termină cu prostiile astea cu Dumnezeul!» Se enerva la culme. Asta mă întrista. Nu înțelegeam de ce spunea un lucru atât de îngrozitor, de ce nu era de acord cu nici un lucru pe care îl făceam. Mă aflam în Okinawa când starea tatălui meu s-a înrăutățit. M-am întors imediat în Fukui, dar murise deja. A făcut ciroză la ficat din cauza băuturii, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
în Okinawa când starea tatălui meu s-a înrăutățit. M-am întors imediat în Fukui, dar murise deja. A făcut ciroză la ficat din cauza băuturii, a avut o moarte groaznică. În ultima vreme nu mai mânca nimic, doar bea, slăbise îngrozitor, renunțase la viață. Pe patul de moarte, când tata mi-a zis: «Hai să stăm puțin de vorbă», i-am răspuns: «Te rog, vezi-ți de moartea ta!» Într-un fel și eu l-am omorât. La treizeci și cinci de zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
au considerat iresponsabil. M-am mutat în sectă pe 7 iulie. Școala dura și pe parcursul lunii iulie. Am luat legătura cu părinții mei. Au venit imediat să mă vadă. La sfârșitul lunii iunie eram în concediu medical. S-au supărat îngrozitor. Am încercat totul ca să-i conving, dar n-am reușit. Orice spuneam, nu avea efect. Nu-i deranja faptul că eram interesat de budism și îl studiam în amănunt, dar nu considerau Aum Shinrikyō o sectă budistă. Le-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
vedeau dacă puteau deveni mai pioși. Mă făceau să mă gândesc profund la locul în care mă împinsese soarta. O să mor aici? O să mor ca un porcușor de Guineea? Singura mea șansă era să mă întorc în lume. Era prea îngrozitor, inuman. Eram șocat, nu știam ce aveau de gând cei din Aum. După inițierea cu medicamente, toți erau terminați de oboseală și ne-au lăsat ușile deshise. Eram cât de cât conștient și mi-am pregătit niște haine. Cum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Trebuie să vă fi fost greu. Da. În anii aceia nu prea am vorbit cu nimeni. Mai vorbeam cu familia mea, oamenii de la muncă, atât. Am început să dorm mai mult, chiar și cincisprezece ore pe zi. Altfel, mă simțeam îngrozitor. Aveam probleme cu stomacul. Mă lua durerea dintr-odată. Deveneam livid la față, mă apucau transpirațiile și respiram greu. Mă temeam că voi muri dacă starea asta va continua. Mă impacientasem. M-am gândit să încerc o dietă și yoga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
necesar ca să păcălim lumea. CBI, (Divizia de Construcție), condusă de Hayakawa Kiyohide a făcut cea mai mare parte din treabă. Hayashi Yasuo era responsabil cu electricitatea, iar eu eram la Departamentul de Arte. Eu am desenat fețele. Produsul finit era îngrozitor. O porcărie de amator. «Acesta nu va păcăli pe nimeni», m-am gândit. Shimad Hiromi a venit să vadă produsul finit și l-a catalogat drept ușurare religioasă, dar imaginea generală nu era una bună. «Asta nu va merge», mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ea. -La unsprezece dimineața. Acesta e cusurul șampaniei: nu e bună imediat ce te ridici din pat. -Ai încercat deja? -Da, la fel ca vinul și whisky, vodca și berea: nu merge. -Bere dimineața? De ce ai încercat un lucru așa de îngrozitor? -Ai dreptate, e cea mai rea. Am făcut-o din admirație pentru Bukowski care se trezea încă adânc îmbibat și care obișnuia să bea de îndată o bere. Am renunțat repede să-l imit. El, era un erou. -Vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
gâtului lung care se termina într-o excrescență sub formă de lingură, dominată de un cap minuscul, spaima făcură ca unchiul meu să iasă din hrubă cu părul alb. Fidelă angajamentului ei, baiadera îl luă de bărbat. Gândul cel mai îngrozitor a fost că nu s-a știut niciodată cine a scăpat, tatăl meu sau unchiul. Într-adevăr, proba zdruncinase spiritul supraviețuitorului, nefericitul nu-și mai amintea nimic în legătură cu trecutul său. El nu mă recunoscu și acest detaliu mă îndemnă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
demon. De ai visat vrodată, săpat în piatra rece, Un cap strâmbat de ură, de-o ură ce nu trece Căci e săpată-n piatră... privește-mă pe mine, Căci voi să-ngălbinească chiar sufletul din tine! Privește-mă! Privește! Ochiu-mi îngrozitor Seamănă cu privirea îngerului-omor. Moartea strecurată trist în vine. Să-ți soarbă sângele de-l ai din Ștefan, pentru că numai acela, sângele, te-a sfințit și te-a ținut neatins. Acuma, Petre Majă, tronul Moldovei e al tău Căci Dumnezeu
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
să ne intereseze că protestatarii au blestemat regimul lui Ceaușescu, îl bîzîie din nou Bătrînul, privindu-l pe sub sprîncene, dîndu-și seama că în interiorul său se duce o luptă, că unul dintre ei mai revoltat decît ceilalți declară că se simte îngrozitor pentru că nu este în stare să fie de ajutor țării fiind la o așa de mare distanță. În schimb își ia pe loc revanșa numindu-i pe oamenii lui asasini, porci și fasciști. „Este o nelegiuire, un masacru, organizat de
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
te spun că-ți părăsești postul pentru orice fleac, încearcă să-l sperie în glumă. Haideți, dom’ Regizor, nu faceți pe scorțosul, țipă Santinelă ca să se facă bine înțeles în timp ce trage după el poarta de fier pe rotile care huruie îngrozitor, n-aș vrea să fiu obraznic, dar v-aș fi putut trage un glonț în cap, așa, în timp ce așteptați să vă deschid. De cîteva zile avem consemn pentru toți nepofiții care pînă acum și-au închipuit că unitatea asta e
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
La locul de detenție, e târâtă afară din mașină și aruncată într-o celulă plină cu femei. Deținutele așteaptă să fie interogate. O colegă de celulă îi explică cum stă treaba. Fără o mărturisire, nu vom fi eliberate. Femeile tușesc îngrozitor. În celulă e frig și umezeală. Yunhe observă că, la fiecare cincisprezece minute, cineva e aruncat înapoi în încăpere și e scoasă afară o altă persoană. Se adună toate în preajma celor aduse înapoi ca să obțină informații. Femeile, bătute și pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]