2,273 matches
-
materiei sculptate de spirit, așa "cum anticii deșteptau din ape clare și inexpresive statura indolentă a nimfei captive - figura ei umană, aproape soră, figura prin care explicau izvorul"?29 Din invizibilul de maximă interioritate al spațiului inimii izvorăște unda ce însuflețește rostirea poetică, revărsare a exprimabilului ce dă seama de începutul inexprimabil din care procesează ca de originea unei mereu refăcute unități: " Se petrece, poate, în aceste capricii așa de minuțios organizate în acest delir al simetriilor care constituie plasma însăși
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Și ca orice infirm care-și simte/ În brațul secat un fior,/ Dau mereu din arìpile-mi strâmte/ Și-arìpile absente mă dor". Absența care doare e absența unei prezențe înfiorate, unda în care viziunea cerului încă fulgeră, căci dorul formei ce însuflețește materia e o memorie a esenței. Figură a izvorului nesecat, zbaterea aripii nevăzute țese din firele lumii armonia posibilului. Diafan și perspectivă a inaparentului în Patmos de Ilarie Voronca Se știe că, potrivit lui Henry Corbin, obiectul percepției imaginative (sau imaginante
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
sau drumul spre ființă Dus-întors. Adorare și contemplare Dacă icoana este chip al invizibilului care ne privește, imaginea ascunsă întipărită în pânza vizibilului, înseamnă că ea se arată în lume (și în lumea poemului) drept fața epifanică a supranaturalului care însuflețește natura. Natura însăși dobândește chip, întemeietor și rostitor, fiind astfel "slujitoarea unei destinații de slavă", căci ea "se adeverește purtătoarea posibilităților infinite de creștere și arătare"1. Natura e ca atare destinată să se depășească prin slujirea unei desăvârșiri care
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cufunde în somnul materiei, să se lase legănată de heracliteana desfătare a curgerii. Ea nu aduce la vedere decât o imposibilă arătare, veșnica rămânere în forma fragilă a unei treceri. Forma prin care se vede (Gabriela Melinescu) Atunci când forma e însuflețită de o diminuare a elocvenței imaginale, precum în Balada de Gabriela Melinescu 15, ea nu arată decât configurația pură a posibilului în care lucrurile se odihnesc: "Ce liniștite-s lucrurile-acum./ Sunt niște oameni fără chip./ Și apa limpede-i și
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de nicăieri. Toamna nu pune în vedere o priveliște, ci neasemuita sa putință de a fi altceva, ieșit din comun, din seria cunoscutului previzibil. Preființarea nu e previzibilul deja vestit; dacă ceva începe să se întrevadă, este doar zeitatea care însuflețește firea, dar în fața căreia nimeni nu vede nimic, nu cunoaște pe nimeni, nu prevede decât răvășirea iscată de această neprevăzută apariție. Aici previzibilul e invizibilul, chipul neoglindit și cuvântul nerostit, prefața inaparentului. Ceea ce dă ființă imaginii nu arată înapoi, în urma
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
voluptatea tristă a dispariției, regresia în neantul unui târziu definitiv: "Și acest suflet care se înclină/ fără punți și ochii ca niște fântâni/ înghețate în cer și aceste răni extatice". Suflet mai e, ochi mai sunt, care nu are ce însufleți, care nu au ce vedea, cufundați în absență, în ștergerea oricărui semn, precum această lume rănită de moarte, ieșită - extatic - din sine, aruncată în deriva sensurilor. În aparență, fântânile înghețate din cer e o imagine care nu se vede; la
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de înger), de apariția unui inevident marcant. "Astfel s-aștepți lângă dreapta minune a lumii"; doar astfel se are în vedere ceea ce în aparență rămâne nevăzut, trecător spre ființă și spre propria revelare. Și atunci unde să așteptăm minunea care însuflețește și înalță lumea? Lângă dreapta ei plăsmuire - la marginea împărăției -, în fața acelui abur de sens pe care nu îl gândim, dar îl vedem în imaginea din care izvorăște lumina poemului. Creația in-formată (Grigore Hagiu) În poemul Diamant de Grigore Hagiu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
a înălțării? Căci stând în deschis, poemul stă în vedere, în raza privirii. Se arată de la sine întrucât vine de la sine. Are darul ființării, împlinindu-și facerea în orizontul înțelegerii. Iar ceea ce se face este o zidire de imagini, arhitectura însuflețită de visul creșterii. Astfel încât, pe de altă parte, " Frunziș imaginar/ elixir din care nicicând/ nu s-a adăpat/ conjurația nisipului". Să fie atât de străină imaginația spirituală de materia în care ea visează? Aparent, niciun raport de conaturalitate între frunzișul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
trecerii, imaginea cursivă a inaparentului care vine de departe, trece și sclipește în orizontul transcendenței. Căci ceea ce se arată sub acest chip este un non-evident neîntrupat în vizibil, nevăzut ca atare în sensibil. Trupul nu mai e acum decât forma însuflețită de modelul pe care îl primește la sine: "[...] Mie însumi îmi sunt/ râu și murmur/ ce înalță imnuri de slavă/ amurgului pur". Redus la ființa de râu și de murmur, trupul nu e nimic în sine, nu e pentru sine
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
-i lipsesc. Natură rustică, în fond, dar rafinată prin instrucție, cugetare și îndelungi voiajuri, lui C.-D. îi place să ironizeze și mai îngăduitor, și mai sarcastic, ceea ce nu-l împiedică, din când în când, să gesticuleze ca și cum ar fi însuflețit de emanația unor sublimități. Volubil și familiar, ușuratic uneori, „peregrinul transilvan” își dezvăluie, cu fiecare epistolă trimisă din țări străine, o fizionomie care, dincolo de expresia de încântătoare dezinvoltură, își are complexitatea ei. SCRIERI: Rudimentele gramaticii române, București, 1848; Peregrinul transelvan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286319_a_287648]
-
empiric și apoi la spiritual. Pentru autorul Fenomenologiei spiritului existența nu mai este un simplu "obiect al gândirii", așa cum se întâmplase la eleați, ci secondează gândirea și, într-un fel, o confirmă, oferindu-i-se ca materie spre a fi însuflețită de duhul încă neîntrupat al Ideii. O dată cu Dilthey, accentul este împins și mai departe, tocmai asupra celuilalt termen al raportului dintre gândire și existență. În aceste condiții, sensul devine așa cum anticipam ascendent: de la empiric la logic. Dilthey e convins că
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
preconcept al spiritului, exterior "vieții" în înțelesul pe care Dilthey i-l dă acesteia din urmă. Când spunem exterior avem în vedere transcendența Ideii hegeliene. La el, Ideea se obiectivează pentru a se cunoaște pe sine, se întrupează în istorie, însuflețește "viața" care trebuie "citită" prin grila spiritului absolut, și nu este o imanență a realității ce se exteriorizează sub forma diverselor manifestări ale spiritului individual, așa cum se întâmplă în cazul Dilthey. Putem spune și altfel: la Hegel forma ( Ideea) își
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
istoria preconceptului, geneza lui145. Bineînțeles, nu ne-am hazarda să susținem că în cazul lui Hegel preconceptele cu care operează filozoful au un caracter pur transcendent pogorându-se de-a dreptul din zona idealității într-o realitate pe care o însuflețesc: bunăoară, Fenomenologia spiritului ne determină să credem că și preconceptele hegeliene au propria lor istorie numai că în lucrările de istorie a filozofiei și de filozofie a istoriei Hegel ignoră istoria preconceptelor, sare peste etapa formării lor în conștiința individuală
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
a format într-un „tărâm al erudiției și moralității”. La York, ca în întreaga Northumbrie și în toate teritoriile populate de irlandezi și angli, se respira atmosfera eterizată de personalitatea copleșitoare a Venerabilului Beda7. Acest gigant al spiritului creștin, care însuflețise arhipelagul britanic, pare să-l fi inspirat și pe episcopul de York din anii 687-721, Ioan din Beverly, el însuși discipol al bedanului Theodor din Canterbury 8. Dar momentul apoteotic al episcopiei și școlii din York a venit în anul
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Ioannes din La Rochelle, Sfîntul Bonaventura oferă și el o explicație a felului în care sunt cunoscute obiectele exterioare. În viziunea lui acestea din urmă, prin acțiunea pe care o exercită asupra organelor senzoriale, afectează în mod spiritual sufletul care însuflețește trupul. Atunci cînd în suflet pătrunde cunoașterea senzorială “el reacționează imediat, formulînd despre acțiunea pe care a suferit-o o judecată, iudicium: iar această judecată este chiar cunoașterea sensibilă”.) Mai concis, Descartes afirmă același lucru: “a simți, luat astfel cu
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
studiile tatălui său, cu precădere la cele eminesciene - după cum mărturisește într-un interviu în „Tribuna”. Prima carte, Ion Budai-Deleanu și eposul comic, consacră un istoric literar cu o solidă formație teoretică și comparatistă, interesat de dinamica formelor literare, capabil să însuflețească erudiția și să problematizeze dosare de creație ce păreau ireversibil clasate. Utilizând comparatismul pe scară largă și morfologia genurilor, lucrarea vizează recontextualizarea Țiganiadei în plan european, scoțând în relief originalitatea scriitorului român. Primită entuziast de critică, monografia a devenit un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
tânguirea celui ce se usucă, se îmbolnăvește, moare de dorul nurilor femeii iubite. Epoca l-a consacrat, de altfel, ca poet plăcut, muzical, al iubirii senzuale. În metru popular mai scrisese și câteva poezii publicate în reviste socialiste și democratice, însuflețite de a doua muză a tinereții lui, răzvrătirea socială, revolta împotriva nedreptății, a tiraniei. Semnând Ignotus și Victor C. Rareș, a mai publicat în „Viața românească” însemnări sarcastice referitoare la contemporaneitate. SCRIERI: Poezii, București, 1894; Versuri și proză, îngr. G.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287230_a_288559]
-
de partea culturală, catedrala Sfânta Sofia și circa alte 30 de biserici, precum și fortărețele, podurile și rezervoarele, în general necunoscute, pe care Procopiu i le atribuie lui Iustinian, dovedesc obligația morală a împăratului de a fi constructor. Aceeași tradiție îi însuflețise pe Traian și pe Adrian la Roma, precum și pe împărații din dinastiile lui Teodosiu și Constantin din Noua Romă de pe Bosfor. Desigur, disponibilitățile financiare erau indispensabile unor asemenea acțiuni, dar situația economică nu este suficientă pentru a explica natura lor
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
anumită epocă. Gândirea e munca inteligenței. Gândirea creatoare rămâne, în fond, componenta principală a creativității. "Inteligența nu are o adevărată valoare decât dacă tinde spre un scop exterior ei, dacă se silește să capete o aplicație practică; inteligența trebuie să însuflețească acțiunea fără de care rămâne zadarnică, sterilă. Numai în acțiune, în dăruirea de sine, în abnegație și devotament poți găsi adevărata răsplată, sănătatea fizică și morală, fericirea adevărată" (R.M. du Gard). Toate felurile de muncă își au pitorescul lor. Un om
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
relațiilor sociale și în ghidarea omului. Din perspectiva lui Fernand Braudel, la baza societăților stau mentalitățile, care sunt dependente la rândul lor de religie, în fiecare epocă existând o anumită reprezentare a lumii și a lucrurilor, o mentalitate colectivă care însuflețește și penetrează întreaga masă a societății 3. Această mentalitate, spune Braudel, dictează atitudinile, orientează opțiunile, înrădăcinează prejudecățile și înclină într-o parte sau alta mișcările unei societăți fiind eminamente un fapt de civilizație 4. În acest sens, mentalitățile dominante în
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
lume fiind legate de felul în care interacționează cu lumea, de modul cum rezolvă atât simbolic cât și practic provocările la care este supus. Astfel, "în fiecare epocă o anumită reprezentare a lumii și a lucrurilor, o mentalitate colectivă dominantă însuflețește, penetrează întreaga masă a societății. Această mentalitate care dictează atitudinile, orientează opțiunile, înrădăcinează prejudecățile, înclină într-o parte sau alta mișcările unei societăți, este eminamente un fapt de civilizație"195. În termenii lui Braudel, reprezentările dintr-o societate sunt rezultatul
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
Sunetul de toacă se aude obsedant, ca o mitralieră vegetală, din lemn de frasin : taca-taca-taca-taca, reverberează ecoul pe clădirile din jur, mă întreb cum reușește călugărița care o are în grijă să găsescă atâta energie în ea pentru a putea însufleți bucata aceea de lemn ce dă de fapt ritm și coeziune întregului cortegiu. Cortegiul avansează, plin de lumini și culoare, iar eu mă opresc și alerg, la propriu, înapoi spre curtea Mitropoliei, să văd ce se întâmplă cu rândul care
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
convențională”, calmă, uneori cu referințe „soft” la starea socială actuală. O ascult atent și-mi spun, încă o dată, că în astfel de momente, cu mari mulțimi de oameni adunați într-un loc bine delimitat, predicile înalților ierarhi nu caută să însuflețească, să „energizeze” mulțimea, ci, din contră, parcă ar dori să o calmeze, să-i domolească eventualele porniri de religiozitate mai ardentă și implicată. Mă întreb dacă ierarhii fac conștient acest lucru sau mai degrabă este o formă de „prudență” istorică
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
așteptau răsplăți spirituale pentru faptele lor. El stătea în centrul chemării la care răspundeau aceștia, le asigura o răsplată în Ierusalimul ceresc. Idealul care-i împinge pe evrei spre martiriu sub asaltul cruciaților este foarte apropiat de cel care-i însuflețește pe dușmanii lor, al căror obiectiv era de a-i supune sau distruge pe necredincioși. Alegerea lăsată evreilor este cea între moarte și convertire. Cadrul confruntării este în mod clar, pentru toți, cel al unui adevărat război sfânt. De asemenea
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
putea aduce poziției sale, pentru că el cunoaște realitatea socială. Tonul adoptat, departe de a fi sobru și neutru, vibrează de pasiune, de indignare, de revoltă, dar și de speranță uneori. Vocea auctorială trădează implicare afectivă totală, iar încărcătura emoțională, care însuflețește această carte și o deosebește de o cronică documentară obișnuită, este transmisă cititorului. Ține de specificul acestei forme narative faptul că vocea care prezintă și comentează faptele nu este impersonală, ci este chiar vocea autorului. Lumea reprezentată este lumea în
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]