KorAP: Find »[drukola/base=șa & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...39 40 41 ...127 >

3,163 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574

ce-i arăta licărirea pașnică a stelelor părea să făgăduiască o mare schimbare în lume, care urma să înceapă odată cu zorii noii zile. Nu se dăduse nici o comandă de odihnă, dar calul lui Mitsuhide se oprise, iar seniorul stătea în șa, profilându-se pe cerul înstelat. Observând că pentru moment n-avea de gând să pornească, generalii din jur, îmbrăcați în armuri scânteietoare - și lungile șiruri de oameni împlătoșați, steaguri și cai din urma lui - așteptau neliniștiți în întuneric. — Undeva într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
rond al taberei. Aduceți-mi calul ca de obicei și vedeți ca ajutoarele mele să stea preăgtite, ordonă el, în timp ce se ștergea pe față. Hideyoshi porni călare, sub o umbrelă mare și roșie, cu stindardul înainte. Legănându-se ușor în șa, trecea pe sub frunzele proaspete ale cireșilor înfloriți care creșteau pe drumul dintre poarta templului și poalele muntelui. Hideyoshi nu-și făcea niciodată rondul zilnic al taberei la oră fixă, dar rareori pornea atât de devreme dimineața. În ziua aceea, părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
din spatele lui se auzi un glas din întuneric. Crezând că era fiul său, Dengo înălță capul de pe coama calului. În aceeași clipă, ceva îl lovi deasupra ochiului drept. Părea o stea căzută din cer, izbindu-l în frunte. — Stai în șa! Ține-te strâns de șa! O săgeată a ricoșat din fruntea ta și ai o rană ușoară. Cine e? Cine mă ține? — Eu sunt, Tozo. — A, frate. Ce s-a întâmplat cu Yosaburo? — A fost tăiat în luptă. — Și Suwa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
glas din întuneric. Crezând că era fiul său, Dengo înălță capul de pe coama calului. În aceeași clipă, ceva îl lovi deasupra ochiului drept. Părea o stea căzută din cer, izbindu-l în frunte. — Stai în șa! Ține-te strâns de șa! O săgeată a ricoșat din fruntea ta și ai o rană ușoară. Cine e? Cine mă ține? — Eu sunt, Tozo. — A, frate. Ce s-a întâmplat cu Yosaburo? — A fost tăiat în luptă. — Și Suwa? — A murit și Suwa. — Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Eu sunt, Tozo. — A, frate. Ce s-a întâmplat cu Yosaburo? — A fost tăiat în luptă. — Și Suwa? — A murit și Suwa. — Și Denbei? Încă mai e înconjurat de dușmani. Acum, lasă-mă să te însoțesc. Reazemă-te de oblâncul șeii. Fără a preciza dacă Denbei era mort sau fiu, Tozo luă frâul de la calul fratelui său și porni cu mare iuțeală prin tot haosul. CELE DOUĂ PORȚI Un vânt trist sufla printre brazii care creșteau în jurul taberei lui Mitsuhide din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
metri. După ce-i ajunseră din urmă pe cercetași, cei treisprezece oameni continuară să înainteze, cu Mitsuhide în poziția a șasea din față. Dintr-o dată, calul lui Murakoshi se cabră. În aceeași clipă, spada lui scoasă din teacă lovi prin stânga șeii. Se auzi un dangăt sonor, când spada reteză vârful ascuțit al unei lănci de bambus. Mâinile care țineau lancea dispărură imediat în desișul de bambus, dar ceilalți văzuseră clar ce se întâmplase. — Ce-a fost asta? Bandiți? — Fără îndoială. Fiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
lor, Mitsuhide căzuse de pe cal. Mai rău, se zvârcolea pe pământ, gemând în agonie, și părea să nu se mai poată ridica în picioare. — Stăpâne! Shigemoto și Tatewaki descălcară și fugiră la el, încercând să-l salte la loc în șa. Dar Mitsuhide nu mai avea voința să se ridice. Nu făcu decât să clatine din cap. — Ce-ați pățit, stăpâne? Uitând complet de ei înșiși, ceilalți se adunară împrejur, în întuneric. Gemetele de suferință ale lui Mitsuhide și umbrele oamenilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
A! Stăpâne Shigemoto. — Sanjuro? — Ce face Domnia Sa? — Și-a dat ultima suflare. — Nu! exclamă surprins Sanjuro. Unde? — E chiar aici, Sanjuro, indică Shigemoto capul lui Mitsuhide, pe care-l înfășurase într-o bucată de pânză și și-l agățase de șa. Întoarse privirea, trist. Sanjuro sări cuviolență spre cal. În momentul când apucă în mâini capul lui Mitsuhide, scoase un țipăt prelung, tânguitor. După un timp, întrebă: Care au fost ultimele lui cuvinte? — A recitat o strofă care începea astfel: „Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
deja și chemau slugile și caii, când un glas strigă din spate: — Senior Hideyoshi! Senior Hideyoshi! Cineva îl căuta în curtea largă, întunecată. Pe cer plutea un corn de lună. — Aici sunt. Hideyoshi încălecase deja. Recunoscând sunetul unui plesnet pe șa, Takigawa Kazumasu alergă la el. — Ce este? întrebă Hideyoshi, cu o privire ca aceea pe care un senior i-ar fi adresat-o vasalului său. Takigawa răspunse: — Pesemne că v-ați supărat foarte tare în seara asta. Dar n-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
porni călare, însoțit de pajii săi și de vreo treizeci de călăreți. În acel moment, ar fi putut suna din corn, dar împrejurările interziceau folosirea semnalelor sonore sau a torțelor. Yahei primsie evantaiul auriu de comandă de la Hideyoshi și, din șa, îl legănă o dată, apoi a doua oară și a treia. La acest semnal, armata de șapte sute de oameni începu să înainteze încet. Apoi, frontul coloanei schimbă direcția și, cotind pe drum, trecu prin dreptul lui Hideyoshi. Posturile comandanților de batalion

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
și să-și dispună unitățile în formație de luptă, până puteau primi confirmarea rapoartelor. Apoi, se auzi zvonul că în regiunea Fuwa fuseseră zărite unități sub comanda lui Hideyoshi, iar lui Katsuie și generalilor din statul său major, stând în șei, li se făcu părul măciucă. Încercând să-și imagineze efectivele și strategia inamicului care aștepta în calea lor, îi copleșiră simțăminte negre precum cerneala. Trupele fură oprite brusc în fața râului Ibi, în timp ce Katsuie și comandanții săi discutau problema în pădurea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Seniorului Hidekatsu. Am venit pentru a-i oferi Seniorului Kastuie serviciile mele de călăuză. Hanshichiro trecu la trap drept pe lângă cercetași, care erau complet derutați. Scoțând un strigăt confuz, comandantul lor o luă la goană după el, aproape căzând din șa de-atâta grabă. Katsuie și membrii statului său major îl priviră bănuitori pe tânăr. Se așteptaseră la o bătălie, iar emoția și anticiparea luptei li se înălțaseră până la cer. Iar acum, în mijlocul lăncilor lor și al fitilelor aprinse, tânărul acela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
și eu. Mergem împreună până în orașul castelului. Ieșiră cu toții din citadelă. — Azi nu l-am văzut pe Seniorul Katsutoyo, remarcă Hideyoshi. A și plecat? Încă nu se simte bine, răspunse Fuwa. L-am lăsat la locuința lui. Se urcară în șei și călăriră până la intersecția din orașul castelului. — Unde te duci azi, Hideyoshi? se interesă Inuchiyo. — La Kyoto, ca de obicei. — Ei, atunci ne despărțim aici. Noi mai avem de trecut pe-acasă, ca să ne pregătim de drum. — Aș dori să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
de o stare poetică. Tabăra principală de la Muntele Nakao era înconjurată de câteva palisade. De fiecare dată când Genba se apropia de câte o poartă, nu făcea decât să-și spună numele și să treacă, privind gărzile de sus, din șa. Dar, tocmai când se pregătea să intre pe poarta citadelei principale, comandantul gărzii strigă pe neașteptate, provocator: — Stai! Unde mergi? Genba se întoarse, privindu-l lung: — A, tu erai, Menju? Am venit la unchiul meu. E în comandamentul lui, sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
malului. — Inamicul! E inamicul! Cinci sau șase oameni scăpară, dar restul fură capturați. — Ei, ei, primul vânat al sezonului. Războinicii clanului Shibata îi înhățară pe prizonieri de gulere și-i dusă la comandantul lor, Fuwa Hikozo, care-i interogă din șaua calului. Îi trimise un mesaj lui Sakuma Genba, întrebându-l ce era de făcut cu prizonierii. Răspunsul îi îndemnă să acționeze repede: Nu pierdeți vremea cu ei. Omorâți-i pe loc și continuați imediat înaintarea spre Muntele Oiwa. Fuwa Hikozo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
nu existau perspective de a mai trece din nou râul în ziua aceea. Aștepta de două zile o ocazie să înaineze. Hideyoshi primi scrisoarea urgentă a mesagerului la poarta taberei și citi mesajul cât timp încă se mai afla în șa. După ce-i mulțumi emisarului, reveni la cartierul său general fără a da nici un semn vizibil de emoție. — Ce-ar fi să-mi faci un vas de ceai, Yuko? întrebă el. Cam la vremea când își termina de băut ceaiul, sosi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
cincizeci de oameni o luară la fugă imediat. Hideyoshi le mai dădu imediat o comandă servitorilor din jur, apoi sări pe calul său negru. Chiar atunci apăru în goană, pe neașteptate, Ujiie. — Stăpâne! Așteptați un moment! Și, agățându-se de șaua lui Hideyoshi, războinicul începu să plângă în tăcere. Faptul de a-l lăsa pe Ujiie singur în Gifu, cu riscul de a putea să comunice cu Nobutaka și să se revolte, reprezentase un motiv de neliniște pentru Hideyoshi. Pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
observație. — Unde ne sflăm? Cum se numește satul ăsta? întrebă Hideyoshi, oprindu-și brusc din galop calul, cu frâul strâns în mână. — Este satul Jizo. — Suntem aproape de tabăra din Kinomoto. Răspunsurile proveneau de la unii vasali din jurul lui. Hideyoshi rămase în șa. — Dați-mi puțină apă, ceru el. Luând căușul oferit, bău apa dintr-o sorbitură și se întinse pentru prima oară de când plecase din Ogaki, după care descălecă, pornind cu pas iute spre baza turnului de veghe, unde privi cerul. Turnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
limitată pentru așa ceva. Plini de sânge, oamenii lui Sakuma fugeau urlând spre pozițiile lui Maeda. — Nu intrați în panică! Nu vă faceți de râs! Genba, care fugea și el în aceeași direcție, însoțit de un grup de călăreți, sări din șaua sa stacojie, începând să-și mustre trupele cu țipete răgușite: — Ce-i cu voi? Spălați putina, după atât de puțină luptă? Certându-și războinicii, Genba încerca să se încurajeze și pe sine însuși în același timp. Când se așeză greoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
hotărât să intre în luptă.” În adâncul sufletului, asta părea să fie speranța soldaților. Dar, în timp ce se sălta în scări, Inuchiyo îi șopti ceva unui mesager care tocmai sosise cu un răspuns din campamentul lui Toshinaga. Apoi se așeză în șa, dar fără a părea gata să pornească. Dinspre poala mutelui se auzi o răbufnire zgomotoasă. Când Inuchiyo și toți ceilalți priviră într-acolo, văzură că un cal speriat din spatele formației își rupsese priponul și fugea înnebunit prin tabără. N-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
să fie ale propriilor lor pușcași, iar forțele lui Hideyoshi probabil deschiseseră simultan focul. Cu aceste gânduri, Inuchiyo se repezi în josul pantei, privind norii de praf și fum de pulbere dintr-o parte. — Acum! Acum! murmura el, lovind neîncetat în șa. Într-o parte a taberei din Moyama se băteau gonguri și tobe mari de război, sporind confuzia. Se părea că forțele irezistibile ale lui Hideyoshi călcaseră peste propriile lor victime, asupra liniei defensive a pușcașilor, și pătrundeau deja adânc în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
acest loc, va fi zadarnic. De ce nu vă întoarceți la Kitanosho, ca să vă gândiți la un plan pentru o altă încercare? Katsuie scutură din cap, cotinuând să ragă, dar oamenii din jurul lui se grăbiră să-l urce cu forța în șa. Situația era disperată. Dintr-o dată, căpitanul pajilor, Menju Shosuke, un om care nu se distinsese niciodată în luptă, alergă înainte și se prosternă în fața calului lui Katsuie. — Vă rog, stăpâne! Permiteți-mi să iau eu stindardul dumneavoastră de comandant. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Shosuke de aplecă înainte, apucându-l agil de coadă. Nu-și mai încăpea în piele de bucurie. Agitând stindardul un moment, două, strigă ultimele sale cuvinte în direcția lui Katsuie, care se îndepărta: — Cu bine, stăpâne! Katsuie se răsuci în șa, dar calul său continuă să galopeze spre zona montană din Yaganase. Îl îsoțeau numai zece călăreți. Stindardul de comandant fusese aruncat în mâinile lui Shosuke, așa cum ceruse acesta, dar în același moment Katsuie îl părăsise și cu cuvintele: „Du-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
comandant și să înainteze la douăzeci de metri în fața mea, ordonă Hideyoshi. Nu voi avea nevoie să-mi ducă nimeni calul de căpăstru, intru în castel singur. Nu informase dinainte pe nimeni ce intenții avea și vorbise pe neașteptate din șa. Neluând în seamă expresiile șocate ale generalilor, Își mână imediat calul înainte, în buiestru, spre poarta principală a castelului. — Un moment! Stați doar un moment, ca să v-o pot lua înainte! Un samurai se grăbi poticnit după el, dar când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
ajuns la trista concluzie că domeniul clanului Tokugawa era încă un mic avanpost provincial în răsăritul Japoniei. Peste câteva zile, Kazumasa își anunță intenția de a pleca, iar Hideyoshi îl însoți până la Kyoto. În timp ce călăreau împreună, Hideyoshi se răsuci în șa și privi în urmă. Îi făcu lui Kazumasa, care călărea puțin mai în spate, semn săse apropie. Ca vasal al unui alt clan, Kazumasa fusese primit cu curtoazia datorată unui oaspete, dar călărea în mod cât se poate de firesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]