7,108 matches
-
pe care nici nu știu dacă să mi-o reproșez sau nu, a fost dată de structură. Nu am suportat să văd cum lucrurile intră spre dictatură. Eu am trăit una, știam că nu e vorbă să vorbești decât în șoaptă despre Ceaușescu. După ce am văzut că și sub regimul lui Traian Băsescu se întâmplă la fel, normalitatea a început să dispară. Eu nu am acceptat acest lucru, ca om. Mi-am făcut un dușman din Traian Băsescu și acum probabil
Dan Voiculescu: Am intrat într-o bătălie, mai şi încasezi by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/52510_a_53835]
-
Nimeni, în afara lui Bruno Matei. Și pătura din dormitorul mare, în care erau înghesuite două brigăzi, adică peste optzeci de oameni, o avea alături de Porthos, iar uneori, în ciuda interdicției și, mai cu seamă, a oboselii de peste zi, îi asculta acestuia șoaptele pînă cînd, complet istovit, cădea în somnul acela scurt, din care avea să fie trezit curînd, încă înainte de ivirea zorilor, de nenorocita de trompetă. Îl asculta și, uneori, vorbea și el. Tocmai în poveștile nesfîrșite ale lui Porthos despre sportul
Matei Brunul by Lucian Dan Teodorovici () [Corola-journal/Journalistic/5257_a_6582]
-
o zi și se sfîrșea poate abia în a treia zi. În rest, în timpul zilei, la muncă, gardienii cereau tăcere, urlîndu- și ordinul; iar noaptea, în dormitor, angoasele celorlalți pușcăriași, transformate de multe ori în nervi, curmau cel mai adesea șoaptele. Singurul dialog permis acolo, în colonia Peninsula, era unul de grup. Unul care se petrecea dimineața, dea lungul drumului spre locul de muncă, sau seara, la întoarcerea către barăci. Era însă un dialog care nu putea face plăcere nimănui în afara
Matei Brunul by Lucian Dan Teodorovici () [Corola-journal/Journalistic/5257_a_6582]
-
sigur. Și dacă nu știi ce se-ntîmplă, e mai bine să nu afli niciodată. A aflat însă, nu mult după aceea. Mai întîi de la Porthos, cel care i-a și indicat brigăzile cu pricina - treisprezece și paisprezece. Apoi din alte șoapte. Formate în mare parte din deținuți studenți aduși din Penitenciarul Pitești, acolo unde, spuneau șoaptele, se remarcaseră prin zelul reeducator, prin torturile prin care trecuseră, dar și la care, într-un sistem piramidal, îi supuseseră mai apoi pe alții, chiar
Matei Brunul by Lucian Dan Teodorovici () [Corola-journal/Journalistic/5257_a_6582]
-
aflat însă, nu mult după aceea. Mai întîi de la Porthos, cel care i-a și indicat brigăzile cu pricina - treisprezece și paisprezece. Apoi din alte șoapte. Formate în mare parte din deținuți studenți aduși din Penitenciarul Pitești, acolo unde, spuneau șoaptele, se remarcaseră prin zelul reeducator, prin torturile prin care trecuseră, dar și la care, într-un sistem piramidal, îi supuseseră mai apoi pe alții, chiar pe colegii lor de detenție. Brigăzile acestea ocupaseră încă dinaintea venirii sale în colonie barăcile
Matei Brunul by Lucian Dan Teodorovici () [Corola-journal/Journalistic/5257_a_6582]
-
cîte două săptămîni, în acel perimetru ocupat de brigăzile de studenți. Iar cînd s-au întors, evident chinuiți, bătuți, deținuții cu pricina au început să fie ocoliți de ceilalți, chiar dacă tuturor le era milă. „Treișpe-paișpe” s-a transformat treptat, în șoaptele tuturor, într-o sperietoare mai aspră decît gardienii, iar numele brigadierului-șef, brăileanul Bogdănescu, prizonier și el, dar mai zelos chiar decît directorul coloniei, a început să fie rostit cu o ură egală cu groaza. El era responsabilul cu reeducarea
Matei Brunul by Lucian Dan Teodorovici () [Corola-journal/Journalistic/5257_a_6582]
-
o viață bine trăită. Aș zice chiar că este opera de artă prin excelență.” Acestea sînt ultimele pagini ale cărții. Un ultim capitol, dacă vreți, deși nu este o astfel de împărțire neapărat, nu sînt titluri și subtitluri. Sînt însemnări, șoapte, mici scrisori în facsimil, mărturii, amintiri, note scurte, puternice, undeva în josul unei pagini albe, portrete de o forță extraordinară - ca, de pildă, acela al lui Ion Iancovescu sau Toma Caragiu - sînt respirații cu oameni mari de teatru. Citind, simt într-
O noapte de insomniac by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5306_a_6631]
-
cum blana se tot mișcă. În țările ce cunosc opiul drept plăcere Animalică-i pohta-ntru depravate femei, Patimi ce întunecă ne-nțeleptele suflete. E liniște-n ăst fumuar otrăvit, Rar, trosnește, sâsâie mucul de gazorniță, Suspine... abia de se-aud șoapte sub blană. Umbre și licăr pe gălbui rogojini. Fumul se-nalță ca ceața neguroasă. În adâncă tăcere fumează palida rasă. Macul, ca magul făcător de minuni Acoperă-n minciună tot ce-aievea există, Negre iluzii în neliniștitoare, grea veghe. (1916
Avangarda rusească – jertfa gulagului () [Corola-journal/Journalistic/5156_a_6481]
-
rămășițe lumea s-a dovedit a fi ne-ncăpătoare, și-n nimic și în nimicuri dânșii s-au grăbit a se-nghesui dintr-o dată, buluc, gloată. Pe panta tranșeelor deja goale trandafirii sterpi se clatină precum capul pe umeri, în șoaptă îngânând privighetorile, căscatul gropii în cântec transformându-l: voi, voi ați murit, și noi am vrea să vă urmăm, o, Doamne, cine fi-va să ne rupă, să ne culeagă, cine-o fi acasă să ne ducă, în locuința fantomelor
Avangarda rusească – jertfa gulagului () [Corola-journal/Journalistic/5156_a_6481]
-
anamneză care are drept cadru arhitectura complicată a zgârie-norilor, a izolării la înălțimi amețitoare în structuri cristaline, de o perfecțiune glacială, a unui om solitar. Solilocviile meditative constituie o colecție frumoasă de banalități, de generalități, cărora doar aerul ceremonial al șoaptei și rama muzicală le conferă o profunzime de împrumut și nu de conținut. Dacă realizăm un decupaj al părților muzicale, și al brumei de text, filmul dobândește paradoxal substanță la un alt nivel, cel al gesticulației. Restul filmului articulează un
Noduri și semne by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5171_a_6496]
-
spre a marca o distanțare tehnică (Icoană pe sticlă). Idila are un aer grațios livresc: „Sosind în sfîrșit în grabă la locul știut / din Catul / din Ovidiu/ din Petrarca,/ am fost atît de surprins să constat că n-ai venit” (Șoapta). Aici găsim un reflex al cărturăriei transilvane cu iz „latinist” la care autorul aderă în chip oportun, utilizînd-o ca o trăsătură a mentalității d-sale emancipate. Căci e la mijloc un stil care, abandonînd ardelenismul elementar-sentimental, înțelege a păstra nota
Un limbaj personal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5187_a_6512]
-
capul lui, extremele sunt dubioase. Dacă e rece, îi cauzează. Dacă e fierbinte, se opărește. Tot ceea ce este discret trebuie neapărat să devină ostentativ. În schimb, tonul răstit îi provoacă melancolii după „vârsta de aur”, când se vorbea numai în șoaptă. Concluzia: dacă ceva merge foarte bine, asta provoacă panică. Și atunci, totul trebuie oprit imediat. Catastrofa evitată. Fiindcă e suspectă. Cât despre succese, ele nu fac casă bună cu românul, ci aparțin întotdeauna vecinului, care, în general, are ori cele
Ultima schimbare la față a românului – o fiziologie cu ambâț – by Florin Toma () [Corola-journal/Journalistic/5382_a_6707]
-
la suprafață, făcându-l să țâșnească în zona turbionar-expresivă a cântecului. Desfășurat în rime îmbrățișate chagallnic. Euforistic. Aforistic. Aporistic. Cantautor: anonim. Morala românului e o chestiune strict personală. E sfântă. Inatacabilă. Un fel de strălucire mată a budoarului. Sau o șoaptă prelinsă în urechea libidoului (firește, dogmatic!). Ea nu poate face obiectul vreunei dezbateri extrasenzoriale. Și nici hărțuită de tratate constipate, enciclopedii firoscoase sau simpozioane limfatice... A se slăbi! Ea se consumă strict în interiorul intim și particular, la loc ferit de
Ultima schimbare la față a românului – o fiziologie cu ambâț – by Florin Toma () [Corola-journal/Journalistic/5382_a_6707]
-
-mboldește pasul marinarilor albi. [La veneta piazzetta] [Piațeta venetă] Piațeta venetă, Străveche și tristă, sălaș E al mirosului de mare. Și-al Zborului de porumbei. Dar Și se-ntipărește - vrăjindu-te Lumina ei - zborul Ciclistului tânăr Întors către prieten: o șoaptă Melodică: «Mergi singur?» [Io vivere vorrei addormentato] [Aș vrea să trăiesc adormit] Aș vrea să trăiesc ca în somn Înlăuntrul rumorii dulci a vieții. [Lumi del cimitero, non mi dite] [Făclii din cimitir, nu-mi spuneți] Făclii din cimitir, nu
Sandro Penna, poetul aleanului homoerotic () [Corola-journal/Journalistic/5422_a_6747]
-
al cărții nu stă în tentele ei ilicite, ci în gura celui care le rostește: în fond toți știm de unde au venit comuniștii și cine au fost ei, numai că de data asta o spune Lucian Boia, caz în care șoapta clandestină capătă calificare de specialitate, echivocul veștii nesigure fiind înlăturat de o certitudine atestată prin condei de istoric. Sunt trei moduri de a măslui trecutul: prin deformare directă, prin omisiune și prin scoatere din context. În primul caz, negi o
Istoricul reacționar by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5115_a_6440]
-
în loc să te cauți fără încetare în relație cu personajele tale, alegi un clișeu sau altul, care au funcționat și care, în concluzie, îți fac travaliul mai ușor. Teatrul este jocul sublim al ființei cu sinele propriu, în primul rînd. Cu șoaptele halucinante ale eu-lui și cu acelea provocatoare ale personajului. Vlad Mugur a fost, pentru mine, seducătorul veritabil. Un fel de vrăjitor cu puteri magice. Întotdeauna cînd eram cu el mi se părea că trăiesc într-un basm. Nimic din ce
Vlad Mugur by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5369_a_6694]
-
buzna în camera cu șemineu. Era atât de surescitat și stârni un asemenea vânt în cameră, încât foile calendarului pe luni „Ciclop” se învârtejiră, dezvelindu-și ultima foaie, pe decembrie, împestrițată cu cifrele roșii ale sărbătorilor. - Deja, ce?, întrebară în șoaptă salariații. - Deja!, repetă Ioannopolski ștergându-și cu o batistă colorată chelia gingașă, de culoarea piersicii. - Dar spune odată, Evsei Lvovici, îl implorară salariații, deja - ce? Evsei tăcu dintr-odată, se așeză pe pervaz după ce luă de-acolo carcasa de fier
Ilf și Petrov - 1001 de zile sau Noua Șeherezadă () [Corola-journal/Journalistic/5220_a_6545]
-
mine/ răscolea țipătul porumbeilor/ mă loveau în genunchi copitele pegasului/ văzând cât de știrbă streașina/ asmute poemul prin simpla/ atingere a lunii." Sau această păgână cântare a cântărilor, dureroasă ca un țipăt ce vine din profunzimile disperării și pierderii: "nici șoapta nu-i străină de mormânt/ precum nici ochii nu-s străini de lumină/ vulgară privirea pețitorilor/ ademenește trupul miresei/ pentru bărbații viitori/ e tatuat pe zâmbetul ei/ magnificul trup al trădării." Rândurile de mai sus nu-și propun să fie
Sindromul Blake by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6663_a_7988]
-
-mi închipui că nu mai reușesc să-mi văd imaginea? - Exact. - Cu neputință. - Atunci renunță, dacă nu ești în stare. Du-te mai bine și scrie-i mămicii, hai. - Dar cum...Tu...! Îl mai chem odată și încă odată în șoaptă, dar capul cu păr se face că n-aude. Câteodată în beznă am impresia că văd ceva deasupra mea, un soi de balon mare, plin de spini. E o sferă stâncoasă acoperită complet cu țepușe foarte lungi, ca un arici
Tiziano Scarpa: Stabat Mater by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/6678_a_8003]
-
auditive pot varia de la a auzi o propoziție izolată din când în când până la a auzi conversații între două sau mai multe persoane timp de mai multe minute. Vocile se pot prezenta sub forma unor țipete sau strigăte sau ca șoapte și murmure. Variază de la copil la copil și frecvența poate fi de o dată pe lună sau o dată pe zi". Kelleher a adăugat că pentru mulți dintre copii, aceste voci nu reprezintă un lucru semnificativ, însă pentru alții pot fi semne
De ce aud copiii voci () [Corola-journal/Journalistic/66959_a_68284]
-
Tot pe la o așa zi de iarnă, la doar 16 ani, Mihai Eminescu debuta în revista “Familia” din Oradea cu poezia “De-aș avea...”. El rima și condiționa șoaptele de amor cu versurile “De-aș avea și eu o floare/ Mândră, dulce, răpitoare”. Dar fără alte condiții, să vedem ce evenimente au mai avut loc azi. Autor: Răzvan Băltărețu Fapte diverse: 25 februarie 1817 - Deschidere oficială pentru Muzeul Național
Istoria la zi. Ce s-a întâmplat pe 25 februarie () [Corola-journal/Journalistic/67225_a_68550]
-
unul dintre cei mai populari prozatori români, autor al unor romane în răspăr cu ceea ce s-ar putea numi "corectitudinea politică" a vremii respective (cu voie de la poliție, s-a spus ulterior de către unii cârcotași), despre care se vorbea în șoaptă, cu admirație, ca despre un cvasi-disident al regimului comunist. În momentul fugii lui Nicolae Ceaușescu, Augustin Buzura avea notorietate, popularitate și respectabilitate. Cele trei elemente care ar fi putut face din scriitor unul dintre personajele cheie ale perioadei de tranziție
Fețele tristeții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6645_a_7970]
-
dragă, detalii prinse afin și cu umor de unul care ia ușor handicapul și nu se prea sinchisește de ceea ce pierde din spusele celorlalți. Știu, asemeni lui Camil Petrescu, cât de marginalizat poți fi („aici, unde totul se aranjează «în șoaptă», eu rămân veșnic absent"), dar îi gust dizabilității (termen conform politicii corecte, fățărniciei sale terminologice) și partea comică. Nimeni nu râde de un orb, însă surdul, care „nu aude, dar le potrivește", interpretând în gol și a cappella spuse și
Divagări (in)utile: Mai bun decât tăcerea by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/6525_a_7850]
-
dinților i-au schimbat și caracterul baiatului, a mai povestit Wang Hui. Penfei a devenit din ce în ce mai izolat de-a lungul adolescenței și chiar agresiv cu colegii săi de clasă care se uită la el cu insistență sau care vorbesc în șoaptă pe seama lui. Băiatul se rușinează de dinții lui și chiar refuză să se fotografieze, a mai spus cu tristețe mama lui Penfei. Nu are prieteni și își dă din ce în ce mai mult seama cât de diferit este față de ceilalți copii", a mai
Unui adolescent i-au crescut dinți de vampir și își agresează colegii () [Corola-journal/Journalistic/65285_a_66610]
-
a culorii locale, a de-nespusului, a nemaivăzutului, a pestriț-amețitorului univers pe care să-l numești "balcanic" ar fi prea puțin, iar "levantin" ar fi abia să-i aproximezi contururile. Să nu scăpați, dacă n-ați devorat-o deja, Cartea șoaptelor, a lui Varujan Vosganian (dacă v-ați procurat și albumul însoțitor, produs de Editura Ararat, e și mai bine!). E una din acele cărți care impun definitiv un nume, dar care pot, de asemenea, să treacă în uitare tot ce
Ce-am citit în 2009 by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6588_a_7913]