1,581 matches
-
cum începuserăm să-l numim, am amuțit: parcă trecuseră mii de ani. Din uriașul schelet rămăseseră doar grămezi de țărână. Oasele bazinului mai răzbăteau totuși, sfărâmate, din praful murdar, alături de bucăți de țeastă, sferturi de maxilar, resturi de vertebre. Timpul șuierase pe deasupra lui cu o viteză și o furie de necrezut. Am ieșit abătute din acest osuar și ne-am continuat drumul, peste câmp, spre foișorul care se înălța sub cerul sclipitor. Ciulini cu flori albastre ne zgâriau picioarele încălțate în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu miros de iarbă uscată și benzină. Zărise de departe arborele crescut singuratic și îi fluieră scurt, să se îndrepte într-acolo, să se odihnească. Dar Zamfira îi făcu semn cu brațul să meargă înainte, după el. - Nous sommes foutus! șuieră Darie printre dinți. Ar fi vrut să poată scuipa, ca Iliescu, dar gura îi era uscată, și în acea clipă simți, cu surprindere, aproape cu spaimă, că i se face dintr-o dată frig. Încercă să grăbească pasul dar aproape nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
credeți că se află acum frontul? Căci de câteva zile nu se mai aud nici brandurile, nici artileria noastră... -Dacă se dezlănțuie curând contraatacul german, făcu Iliescu, ne pomenim cu frontul peste noi într-o zi, două. - Nous sommes foutus! șuieră printre dinți Darie. Foutus pour l'éternité! Încercă să adoarmă din nou, dar arșița i se părea mai înăbușitoare ca altădată, și oricum ar fi încercat să se așeze între porumbi, brațul rănit zvâcnea, parcă tot mai plin de sânge
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Ar trebui să te repezi și d-ta până la Slatina, spuse. Poate te trezești din nou în anul 1966. Și... Dar îi întîlni privirile, îl văzu cum trage cu sete din țigară și tăcu, zâmbind încurcat. - Nu vă mai astîmpărați! șuieră printre dinți, strivind țigarea cu piciorul. Vă țineți de prostii. În loc să vă vedeți de treabă... II Când, o jumătate de ceas în urmă, ieși de la alimentară, îl găsi rezemat cu spatele de zid, așteptîndu-l. - Pantelimon, îl întrebă, de când îl cunoști
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
foarte aproape de obrazul lui Pantelimon. - Dar dacă ai înțeles asta, cum de n-ai înțeles legătura cu 1966? Căci Zevedei ți-a vorbit de 1966 iar nu de 1960 sau 1956! Îl privi din nou, cu pleoapele mult apropiate, apoi șuieră printre dinți. - Prea ne credeți proști, tovarășe! - Eu, tovarășe? exclamă Pantelimon lipindu-și mâna liberă de piept. - Nu vă mai astîmpărați! Apoi, întorcîndu-se brusc către tânărul cu șapcă. - Ce era cu Slatina? Îl cunoaște cineva? - E de la aceeași secție cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
șanțurile astea le-au pregătit pentru noi. Își închipuie c-au să câștige bătălia, și pentru că, probabil, au hotărât să nu mai ia prizonieri, ne-au săpat gropile din timp." Fără să-și dezlipească privirile de ale mele, von Balthasar șuieră câteva minute. Leopold tăcu, zâmbind încurcat. - Ce e cu șanțurile din marginea satului? mă întrebă von Balthasar. Cine v-a dat ordin să le săpați? Mă așteptam la întrebare, știam ce-am să răspund, și totuși îmi era frică. - Căutăm
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ea o ciudată strângere de inimă la gândul că el se apropie. O ciudată strângere de inimă, o teamă ușoară și chiar o nepermisă, o rușinoasă silă, la gândul că el s-ar putea s o atingă. — Drum bun... îi șuierase însă el, oprindu-se pe neașteptate în loc. Ca și când și-ar fi dat brusc seama că nu mai are putere să ajungă până la ușă. — Au revoir, Papa, spusese, și vocea șoptită și-o auzise stridentă, nefiresc de tare și grăbită. Se
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mâna pe clanța al cărei mâner striat i se încălzise sub palmă când îi auzise șuieratul înfundat : — Drum bun... în viață... Da, sigur că da, atunci când ea își desprinsese ochii de el, vizibil grăbită să plece, el îndrăznise să-i șuiere fraza lui patetică, de care se rușina, dar pe care ea avea (și după cincizeci de ani) să și-o amintească. Poate singura frază patetică rostită de acel bărbat străin, meticulos și temător, pe care ea l-a iubit atât
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
iatacul mamei, să priceapă deodată. În locul bine cunoscutului iz de levănțică și busuioc, strecurându-se cu discreție din așternuturile mereu proaspete, din sertarele scrinului, o nerușinată duhoare de carne putredă și urină... Și reținuta lui mamă care, în clipa când șuierase trenul de plecare, își ascunsese sub voaletă ochii neajutorați, ajunsă în atât de puțină vreme - cum, Doamne, cum ? - această făptură înspăimântătoare. Sub picurarea vie a lumânării, un cap înnegrit și micșorat cât pumnul, părând mai mic pe imensitatea albă a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
n-a avansat Niki și această propunere. Să vindem casa și cu banii să luăm un apartament la bloc, două camere... Ivona ia o țigară din pachet și scapără bricheta zâmbind silit : amintirea îi e neplăcută. — De la un timp, îi șuierase, atentă să nu ridice tonul, ca nu cumva Muti să îi audă de sus, certându-se, de la un timp pari pregătit să lichidezi totul în câteva ore. Casă, familie, trecut... — Astea-s vremurile, ce vrei ! Râsul lui, neliniștit. Ochii, ferindu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
spun unde mama dracului am ajuns. Caporalul bateriei noastre zice că e craiovean, dar nu cred că asta o să mă ajute cu ceva. Poartă boneta pe-o sprînceană și, cînd se fîțÎie pe lîngă coloana tropăind În pas de defilare, șuieră printre dinți o melodie populară din baștina lui, o periferie a Craiovei. E un tip rudimentar și dușmănos, deși Încearcă să se facă prietenos, dar În maniera lui. Îmbătat de puterea pe care i-o dau cele două trese galbene
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de somn, o pată neagră În care se cască și se tot cască o pată și mai neagră. Își duce leneș mîna la gură și ochii Îi strălucesc o clipă, lichizi; aud aerul cum Îi intră cu putere În plămîni, șuierînd. Apoi Întunericul Îl absoarbe de tot. Cineva zice ceva, dar probabil că vorbește În somn. Speranța unui loc pe lista de permisii era și așa foarte mică; așa cum arată acum situația, jumătate din ceva foarte neînsemnat Înseamnă aproape nimic. Mă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
locul. Acum se simțea pur și simplu captiv. Bătu cu pumnii în ușă și strigă de câteva ori: „Hei! Hei!“. Auzi ecoul subțiratic, neputincios, al propriei sale voci, abia răzbind prin larma și prin atmosfera încărcată a giganticului cilindru care șuiera și trepida ca o rachetă gata să fie lansată în spațiu. Se uită în jos, așteptându-se parcă să vadă că ceva se schimbase, dar totul arăta ca și înainte, în iluminația insuportabilă care-i frigea ochii. Oare își imagina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
întinse oblic până la marginea podelei. Cineva în culise, o siluetă, se agita cu ochii pe băieți, plină de o energie poruncitoare. Nu era Doamna de la a treia ci o altă doamnă, de bună seamă mai mare în rang. Vocea ei șuieră șoptit: Îngerii! Luați-vă de mână! Atenție la sârme! Se supuseră pe loc energiei poruncitoare ce venea din culise, căutându-se cu înfrigurare unul pe altul cu mâinile întinse. Lucian observă abia atunci că fiecare era îmbrăcat într-o altă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
atunci când, la un pas înaintea lui Lucian, îngerul galben se împiedică în mers de o sârmă întinsă și făcu eforturi disperate să rămână în picioare, susținându-și totodată în panică peruca de vată de pe cap. Vocea Doamnei de rang înalt șuieră la fel de poruncitor: Stați pe loc! Așteptați semnalul la cântec! Lucian îl recunoscu în capul șirului pe Alin Pivniceru dintr-a patra în costumul bleu și cu aripile bleu ușor desfăcute în spate. Peruca de vată de pe cap și rochia de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Pivniceru dintr-a patra în costumul bleu și cu aripile bleu ușor desfăcute în spate. Peruca de vată de pe cap și rochia de hârtie creponată și toată povestea de Crăciun îi atenuau prea puțin trăsăturile aspre de sportiv înnăscut. Vocea șuieră începutul melodiei: Ceata Domnului suntem... Acum! Sala râdea din nou, îngăduitor, fiindcă Alin Pivniceru, primul din șir, intrase în scenă săltăreț, așa cum de bună seamă cerea rolul, în timp ce Mirel Poenaru venea în urma lui cu pas poticnit, înghețat de trac, abia
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și dezlipește imediat mizeriile alea de-acolo! Dar Dogaru tăcea încrâncenat. Domnul Ionescu aștepta, și băieții așteptau și ei. Deveni clar că Dogaru n-are să se urce niciodată la loc pe pervaz ca să dezlipească peticele alea de hârtie. Ieși afară, șuieră cu mânie reținută domnul Ionescu. Și cum Dogaru tot nu se clintea din loc, răcni scos din minți: Afară! Abia atunci Dogaru țâșni ca din pușcă, trecu glonț prin fața catedrei și numai când ajunse în apropierea ușii din fundul clasei
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
două trepte și, prin ochelarii cu multe dioptrii, își rotea raza vizuală peste capetele studenților, ca un periscop. Ia uite la el! Caută pe cineva? Așa te face să crezi, nu? Aiurea! Îți spun eu că nu caută pe nimeni, șuieră Jipa c-un dispreț plin de înverșunare către urechea lui Dragoș. Trebuie doar s-arate cât e de vigilent! Mi-aduc aminte de Grossman ăsta chiar de la admitere. Cum poți să uiți o mutră ca a lui? Era în sală
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
nu fiu recunoscut. Să nu se vadă că tot eu țipam. Aș fi vrut să mă scol, să mă iau pe mine însumi de mână, să mă dau afară, sau să-mi pun singur mâna pe gură și să-mi șuier la ureche "Taci, nebunule, ce te-a apucat", dar mă temeam să nu se vadă că tot eu eram. Astfel că stăteam înghețat pe scaun, terorizat, așteptând să se întîmple o catastrofă. Iar imaginea mea care țipa nu înceta să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
iar înlăuntru, printre pietre, crescuse iarba și-și făcuseră șopârlele cuib. Când am intrat, o mulțime de șopârle speriate ne-au trecut printre picioare. Pe altarul de cărămidă erau amestecate crengi și flori putrezite. Prin geamurile sparte vântul putea să șuiere în voie, iar deasupra, pe cupola joasă, abia se mai distingeau în tencuiala cojită urmele unui Christ pictat care binecuvânta acum un liliac ce murise parcă într-o mică spărtură. Dar liliacul era numai adormit. Speriat de sunetul pașilor noștri
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aceea să fie mai puține victime. În sfârșit, aș vrea să rog curtea să mai mediteze asupra unui singur lucru. Când am început să mă interesez mai îndeaproape de ghilotină, întîmplarea a făcut să văd cum se leagănă o cobră, șuierând și pregătind clipa atacului fulgerător. Dar, firește, nu-l poate socoti pe Robespierre un om-cobră decât cineva care urăște revoluția în loc să-i regrete excesele și greșelile. Când am înțeles asta, mi-am spus că Robespierre este mai degrabă o mangustă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
dorit i se pregătea Trubadurului. Deocamdată Lică fugise numai pentru că era capricios și pentru că-i era grabă să se vadă în aer liber. Nu-i plăceau încă palatele. Ce avea să mai fie, avea să se vadă. Ajuns pe trotuar,, șuieră lung, înviorat. Se uită în sus unde era albastru, în jos unde se aplecă să ridice o crizantemă pierdută de cineva. își aminti cu plăcere de norocul ce dase peste el, ca și cum n-ar fi stricat totul cu refuzul lui
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
câine tânăr. . . "pe seînduri ... țigancă!" Apoi se gândi că ușa grajdului a rămas deschisă . . . grija ca să nu scape cumva un cal îi reveni limpede. De ezitări, de toane, de furie, de amor, Trubadurul se descărcase . . . - Nu e aici nici o oglindă! șuieră melodic, ca un șarpe dresat, Ada. In odăiță era o masă și un scaun de lemn, dulapul, o etajeră cu registre și hățuri în cui. Sumar! Lucruri concrete ce nu puteau stânjeni pe Lică! 191 Whip rămăsese afară, la o
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
lor: - Nu mai știi de fie-ta. Mă lași ăstora . Te-ai dat cu prințesele! Să știi că am să mă iubesc cu moșul! Ca să n-o plesnească în stradă, într-o zi de derby, Lică, cu o stăpânire admirabilă, șuierase între dinți: "Moașă-ta!" deși modica Mari nu avea nici o vină. Totul lucra pentru idealul lui Rim! Doctorul Rim era pe cale să-și ajungă idealul! Sia înțelesese bine adevărul; adevărul, adică pe Ada, cum și tot ce o lovea pe
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
opri în gât. De după un stâlp îi ieșise cineva în față. Se uita cu ochii bolborosiți, fără să înțeleagă întîi, fără să vadă. Apoi, se făcu vî-nătă cu gât cu tot, vînătă-neagră, ca și rochia. Era Lică! în obraz îi șuieră, printre dinți: - Cățea! și ieși. Lina își șterse cu voalul obrazul, ca și cum ar fi fost stropită de acel vifor al disprețului. Fața crispată i se făcuse acum palidă. -• Așa! zise. Era ultima ei bunătate care murea! Când Lina, ajutată temeinic
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]