1,246 matches
-
să-l privesc. în schimb, am închis ochii și m-am rugat ca Luke să plece, să moară sau ceva de genul ăsta. Ajunsesem lângă el exact în aceeași poziție în care stătusem mai înainte la marginea patului. în timp ce zăceam țeapănă și neînduplecată ca un cadavru, Luke a început să mă mângâie, dându-mi la o parte părul de pe ceafă. Oripilată de îndrăzneala lui, aproape că nici nu mai respiram. Cum își permite? m-am gândit furioasă. Ei bine, n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
probleme în legătură cu restul... Sau aș fi putut încerca să fiu haioasă și să-mi înfășor cearșaful în jurul trupului ca o togă și... o secundă, ce naiba făcea Luke? Am înghițit cu noduri. Ticălosul reușise cine știe cum să-și bage mâna pe sub bariera țeapănă a brațului meu și îmi mângâia sfârcurile cu niște mișcări atât de blânde și de ușoare încât se întăreau ca niște crampoane. însă, eu zăceam în continuare ca o bucată de carne neînsuflețită. Luke s-a tras și mai aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
gândindu-mă ce să fac, dintr-odată totul s-a schimbat! Fără nici un fel de avertisment, Luke și-a băgat o mână pe sub mine și m-a întors către el. Cu o secundă în urmă stătusem chircită ca un fetus țeapăn, iar acum aterizasem pe spate cu Luke așezat deasupra mea. —Ce faci? am croncănit eu. Eram supărată. Deranjată. Trebuia să recunosc că arăta destul de bine. Barba nerasă îl prindea, iar în lumina zilei ochii îi erau de un albastru întunecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
din orbite. Aici! Cu NOOOOI! Pe bune? am murmurat cu inima tresăltându-mi în piept de speranță. Și cum era tipul? A urmat un cor de voci care-și exprimau aprobarea față de Snorter. —E un tip minunat, a spus Mike. —Țeapăn tipul, a fost de acord Stalin. Are un păr tare fain, a zis Clarence. —Pantalonii erau îngrozitor de strâmți! Se vedea când i se făcea pielea de găină, a spus John Joe. —îngrozitor de strâmți. Dacă n-are grijă, o să rămână fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
după gropița pe care-o făcea într-o parte! Ce mi-ar fi plăcut și mie să am vreo două! Luke s-a întors cu containerul gigantic în care-mi țineam analgezicele super-forte. —Dihidracodeină? a citit el de pe etichetă. Marfă țeapănă! Nu le poți lua decât cu rețetă. —Așa e. Nu era nevoie să-i spun că eu îmi cumpărasem rețeta de la Digby, doctorul drogat. —OK, a zis el citind încet de pe rețetă. Două acum și nici una în următoarele șase ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
început să-mi bată mai repede. Ăsta era cel mai intim contact pe care-l avusesem din ziua în care îmi ștersese lacrimile cu degetele mari. îmi doream cu disperare să-mi pun capul pe umărul lui. Dar am rămas țeapănă, incapabilă să-mi adun curajul. Hai, m-am îmbărbătat. îl doream așa de tare încât am început să transpir. într-un final, simțind în stomac niște furnicături ciudate de parcă un roi de fluturi ar fi ieșit din cocon, am reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
exersat din greu, Rachel, a continuat ea în timp ce buza de sus îi tremura. Sincer! M-am purtat oribil cu toate femeile pe care le-am întâlnit și am fost servilă cu toți bărbații. Am exersat deschisul ușii frigiderului, am stat țeapănă lângă el, am zâmbit fals și-am zis: „Mulțumesclarevedere mulțumesclarevederemulțumescmulțumesclarevederemulțumescmulțumesclarevederelarevederela revedere“ timp de ore întregi, dar cei de la compania aeriană au zis că sunt prea scundă. „De ce trebuie să fiu înaltă?“ i-am întrebat. Iar ei mi-au răspuns că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
au altceva mai bun de făcut decât să se uite la oameni? Nu huli! Vocea femeii devenise dintr-o dată extrem de dură. Vorbise pe un ton foarte puternic, cu inflexiuni neașteptate. Toma tresări și își întoarse privirea spre ea. Ileana stătea țeapănă în fotoliu și, pentru o clipă, zări în ochii ei un fulger de lumină. Nici prin cap nu-mi trece să hulesc, spuse el repede. Pur și simplu spun ce gândesc. În regulă, domnule inspector! Dacă nu ești dispus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
anunțată de clinchetul clopoțelului de deasupra ușii, care-l anunța pe fiecare nou-venit. Toți clienții obișnuiți parcă amuțiseră cu nasul în scrumierele pline de mucuri de țigări stinse cu bere. Francezul s-a postat la o masă privilegiată, în lumină, țeapăn ca o figură acoperită de o mască care s-ar fi spart la o mișcare mai slobodă. Fata de la bucătărie a ieșit numaidecât cu cârpa, i-a șters masa cu o grijă dizgrațioasă, a dispărut pe urmă cu pași moi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
eu niciodată trasă prin inel, dar ca să arăți cât de cât bine în chestia aia ar fi trebuit să fii anorexică. Cu toate straturile alea de țesătură grosolană pe mine, nu le mai puteam apropia brațele de corp și stăteam țeapănă ca un extraterestru. Numai antenele îmi lipseau. Dar problema majoră era chipiul, care trebuia pus într-un anumit fel. Nu mai știu exact cum, dar știu că poziția lui era incompatibilă cu pletele mele ondulate de pe vremea aia și bretonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
de dimineață și, la câteva minute după ce încheiase ultima oră, intră ca o furtună în casă pentru a-și găsi pruncul spânzurat de elasticul cu jucării pe care i-l agățase de pătuț. Murise de mult, era deja rece și țeapăn. Profesoara n-a mai mers niciodată la școală, a înnebunit și a trăit ca o cerșetoare tot restul vieții. Pe la noi însă, o mulțime de copii erau lăsați de părinți la bunici, prin sate mai mult sau mai puțin îndepărtate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
pâine cu unt, destul de prost tăiate. Nu voiam, să mă bage nimeni în seamă, pentru a putea observa în liniște aceste ființe celebre și pentru a putea asculta lucrurile inteligente pe care le debitau. Îmi amintesc de femei imense și țepene, cu nasul mare, cu ochii rapac, care își purtau hainele de parcă ar fi fost o armură. Îmi mai amintesc și de fete bătrâne, mărunțele ca niște șoricei, cu glasuri blânde și privirea isteață. Mă fascina întotdeauna încăpățânarea cu care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
șevalet era un tablou. Strickland, îmbrăcat doar într-un pareo, ședea cu spatele la ușă, dar se întoarse când auzi tropăitul ghetelor. Se uită speriat la doctor. Fu surprins să-l vadă și bodogăni împotriva întreruperii de către intrus. Însă doctorul tresări, rămase țeapăn și se holbă la el. Nu, la asta nu se așteptase. Îl cuprinse groaza. — Ați intrat fără protocol, zise Strickland. Cu ce vă pot fi de folos? Doctorul își reveni, dar îi trebui un mare efort ca să-și regăsească glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să te înăbuș. De ce nu te-am omorât atunci? De ce n-am murit împreună? Mihaela Petrican Aimée a ta. III Am pus scrisoarea deoparte, automat, ca un om care încă trăiește după ce viața s-a scurs din el. Privirea mea țeapănă se lipise de neașteptata ei semnătură. Iscălea: Mihaela Petrican, călcând peste registrul stării civile, pentru a se pune în acord cu simțirea ei. Așadar, trecuse în eternitate ca fiind a mea nu a celuilalt. Oh, am fost atât de bine
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
noi generați de ursuleți, de la alți masculi, lăsându-și soclul neocupat o vreme nerușinat de lungă. De Gedeon mă legau sentimente confuze. Numele lui mă ducea mereu cu mintea la o gloabă, ceea ce era în total dezacord cu umplutura lui țeapănă. Numele este intangibil, îmi spuneam eu. Asta nu înseamnă că numele nu pot fi transcrise, pentru că ele pot fi transcrise. Dar cine o face, minte. Nu recunoaște ceva, te înșală. Pentru că vechiul nume se ascunde sub cel nou, în taină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
lemn masiv (care, de altfel, stătea bine-nfipt). Totuși, într-un final, ajunse. Cu o privire de trădător umplut de căldura căinței, își ridică din cale-afară de temător privirea și rămase uluit în nemișcare. Își privea atent chipul răsfrânt în oglinda țeapănă din perete și i se părea parcă atât de străin și de îndepărtat, atât de tulbure și de răvășit... De fapt, el nici nu și dorea prea tare să vadă acel chip, dar nici nu putea pleca, căci ceva îl
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
anunțe numaidecât salvarea, ea, din nu se știe ce motive ascunse, la auzul acestor cuvinte se împotrivea mereu, atât cât îi permiteau puterile în starea în care se afla. Astfel, Șerban renunță, în cele din urmă, la idee și rămase țeapăn și palid la marginea patului cu pricina. Era ca lemnul. Fiorii aceia reci de pe spatele lui se preschimbară demult în gheață, încât nu mai ajunse să simtă nimic altceva, decât pe ea, gheața! Și nu este de mirare, căci, într-
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
formase un gol imens, care îl neliniștea crunt, întrucât chiar deloc nu era capabil să întrevadă cum ar putea decurge lucrurile mai departe, așa că, neputincios fiind din acest punct de vedere, nu-i rămase altceva de făcut, decât să stea țeapăn acolo, la capul patului, și să-și privegheze atent și în liniște mama aflată în suferință. Tot timpul, el ținu neîntrerupt mâna ei într-ale lui, pentru a-i putea simți bine pulsul grăbit, clipă de clipă. Nu s-ar
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
uită țintă la Șerban și parcă nu-i venea să-și creadă ochilor. I se citea lesne în priviri nedumerirea. - Unde sunt?, întrebă ea dintr-odată. Unde sunt și cum de am ajuns aici? Tânărul rămase ca trăsnit, mut și țeapăn, încremenind locului. Chipul i se făcuse numaidecât alb ca varul, iar un fluid de spaimă îi fâlfâi tare, pentru o clipă, în stomac. Victoria, în pat, era din ce în ce mai neliniștită. - Șerban, dar te-am întrebat ceva, unde mă aflu? De ce sunt
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
de stejar, care era întredeschisă. N-a trebuit decât s-o împing. Am intrat pe un coridor la capătul căruia șiroia pe pereți o lumină ciudată, spectrală. În dreapta și în stânga, se aflau două rânduri de portrete, cu domni foarte severi, țepeni, care mă inhibau. Dând cu ochii de o oglindă, m-am speriat. Eram foarte palid, îmi fugise tot sângele din obraz. M-am grăbit să trec mai departe și am ajuns într-o sală luminată numai pe jumătate. "Oprește-te
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
unor istorii diferite. A Greciei antice, a Romei antice și a creștinismului. Și care "geografie"? Pe cât de unitar pare un continent cum e America de Nord, pe atât de pestriț e cel european. Ce au comun stafiile din Scoția, statuile reci, milităroase, țepene, din Stockholm, plicticoasa neutralitate elvețiană și ruinele grecești? Ce leagă nevrozele nordice și exuberanța italiană? Și ce-a mai rămas "european", după ce unii (în Est) ne-am "asiatizat", până la un punct, iar alții (în Vest) s-au "americanizat"? Unde mai
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
această cameră strâmtă se găseau alte două persoane, conștiente, separate una de alta și separate de Discipol prin bare subțiri de metal, dar umbra nu le acordă nici o atenție. Ea alunecă până la un stănog de lemn pe care zăcea corpul țeapăn al lui Gosseyn. Ea se aplecă, parcă trăgând cu urechea. Se îndreptă în sfârșit. - Trăiește! zise Discipolul cu voce tare. Părea deconcentrat, ca și cum se petrecea ceva care nu se potrivea cu desfășurarea propriilor planuri. Se întoarse pe jumătate pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
mult de zece minute, timp aparent, căpitanul Free era din nou în cameră. - Suntem la șase ani-lumină și trei sferturi de bază, zise. Nu-i rău. Adică la unsprezece mii de ani-lumină de Venus. Gosseyn se ridică și, cu picioarele țepene, merse până-n sala de comandă. Se așeză pe canapeaua din fața domului transparent. Întrebarea era: Să pornească drept spre bază? Sau să se apropie din exterior? Aruncă o privire interogativă lui Leej. - Deci? zise. Tânăra se duse la panoul de control
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
de mică grădina, că dacă s-ar culca un măgar, i-ar rămâne coada afară"! Miercuri. Pe stânci cu Irina. Am cățărat-o cu de-a sila. Până la mine s-au suit niște oițe bune și cuminți. Picioarele lor sunt țepene și ne-terminate parcă. De fug, pocnesc pământul ca niște bastoane de lemn. Pupilele și le țin în vârful irisului: persoane încrezute. Le privesc cumințenia și-mi dau lacrimile. Irina nu pricepe prostia mea, și eu a trebuit s-o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mai bun gust, cu nasul puțin în vânt, cu râsul frumos, care îi luminează întreaga față, mereu în tovărășia băieților, glumind cu toții, dar știind cum să păstreze distanțele, așa am știut-o pe Viky! și acum, deodată, s-o imaginez țeapănă, galbenă, plecând în călătoria fără capăt, singură, descifrând taine sau strecurîndu-se, strigoi, printre umbrele nopții. Acum, altă Viky, și la fiecare moment iarăși o schimbare, aceeași ființă multiplicîndu-se la infinit și noi încercînd inutil să explicăm toate aceste aspecte. Ce
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]