1,267 matches
-
bucurie ridicându-și brațele în chip de învingător... Cele două ore de după pauză au fost, cel puțin în mintea acelor elevi, cele mai lungi din semestrul ce încheia anul școlar. Sandu își furișa privirile spre banca a doua, asupra Mihaelei, țintuind-o încruntat, încă supărat că l-a înfruntat în fața grupului. „Hm! Da’ ce se crede ea? Că e cea mai deșteaptă? Știe ea mai bine ca mine cum arată marea la Constanța sau la Eforie? Fac prinsoare că nici n-
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
Nu suportați nici măcar să stați în aceeași cameră cu mine, nu-i așa? Nu e destul că m-a părăsit bărbatul, dar ia închipuiți-vă cum mă simt când propria mea familie se poartă așa cu mine. Biata victimă rămânea țintuită în picioare, rușinându-se fiindcă vrusese să plece, dar nedorind nici să stea. Și urându-mă pentru că o obligam să rămână cu mine. Foarte bine, du-te, îi aruncam eu cu răutate. Du-te! Pentru că eram așa de înfricoșătoare, nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Elena Marin Alexe Încrâncenat mă țintuie văzduhul, cu ochi nevăzuți, reci și sticloși, ascunși printre nori, ispitind furtuna cu șoapte de vânt. Speriată, îmi strivesc buzele până la sânge, să nu-mi scape cuvântul abia incolțit, viclean și tainic, născut din firesc, adăpostit printre gânduri stinghere. Îndurerată
Furtuni by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83274_a_84599]
-
Chasco, Reyes“, „Rice, Dennis“, „Valupeyk, Clinton“. Toți cei șase caftitori de polițiști erau la răcoare. Vagabonzii din celula bețivilor Îi Întărîtau pe oameni. Stens ajunse la celula cu numărul 4, gesticulînd furios cu un box din bronz. Willie Tristano Îl țintui pe Exley de perete. Crum Crumley Îi Înhăță cheile. Polițiștii năvăliră În celule. Elmer Lentz, mînjit cu sînge, rînjea. Jack Vincennes lîngă biroul șefului de tură - locotenentul Frieling sforăia la pupitrul lui. Bud dădu buzna Înăuntru. Încasă niște coate În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
patrulare țineau piept reporterilor. Numeroși gură-cască dădeau năvală. Claxoanele răsunau, motocicletele ambalau, camioanele cu carne erau oprite de mulțime. Ed Își căută din ochi șefii. Reporterii de la ziare se năpustiră spre el cu Întrebări. Se văzu Împins de pe trotuar și țintuit de o mașină de patrulare. Blițurile se puseră să pocnească. Se Întoarse, ca să nu i se vadă vînătăile. Fu prins de niște mîini puternice. — Du-te acasă, flăcău. Am primit ordin să preiau conducerea aici. CAPITOLUL 17 Primul apel general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
mașina zărită la Nite Owl. Vreau ca acest individ să fie frăgezit la maximum. S-a făcut, zise Green. Ed se uită la Tyrone Jones - piele Închisă la culoare, flască și ciupită de vărsat. Bocea cu mîinile prinse În cătușe, țintuit de podea. Cineva fluieră pe hol. Dudley Smith luă cuvîntul la un microfon, cu mișcări lente din buze. Ed stătea cu privirea ațintită asupra lui Jones. Puștiul se răsuci, oftă din rărunchi și se ghemui, ca Într-un film pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
cuminte. O să aduc niște fotografii ca să te uiți la ele. Aș putea primi ultimul cec...? Plicul - mînjit cu rahat de șobolan. — Poftim. Cu cele mai bune urări din partea căpitanului Ed Exley. CAPITOLUL 47 O cameră de interogatorii drăguță - fără scaune țintuite de podea, fără miros de pișat. Jack se uită la Ed Exley. — Știam eu c-am făcut-o de oaie, dar nu credeam c-o să intru În colimatorul șefului cel mare. Exley: — Probabil că te minunezi de ce n-ai fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
prea zdrobit ca să gîndească. Își descuie ușa, căscînd, și lumina din tavan se aprinse. Ceva cineva Îl Înhăță. Cătușe la Încheieturi. Ed Exley, Jack Vincennes - drept În fața lui. O privire În lateral: Fisk și Kleckner, pupincuriștii de la Anchete Interne, Îi țintuiau mîinile. Exley Îl plesni. Fisk Îl Înșfăcă de gît și Își propti un deget În carotida lui. Un dosar deschis În fața lui. Exley: — Anchetele Interne te-au evaluat cînd ai fost făcut sergent, așa că știm deja despre Lynn Bracken. Vincennes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
lui Pinker. Pinker puse un ac Într-o seringă. — Domnișoară Bracken, Patchett posedă dosare secrete furate de la Sid Hudgens? — Nu șt... Pinker prinse brațul lui Lynn și Înfipse acul. Lynn se smuci. Exley o prinse. Pinker trase acul. Exley o țintui de biroul lui. Lynn Începu să se zbată și să dea din picioare. Fisk veni prin spatele ei și Îi puse cătușele. Lynn scuipă și-l nimeri pe Exley drept În față. Fisk o scoase pe hol, luptîndu-se cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
o masă, se redresă și ochi. Plonjon peste masă, Patchett se repezi spre el, două focuri În gol, de aproape. Patchett În fața lui, cuțitul scos, o lovitură aplicată orbește, un țipăt, lama Înfiptă În ceva. MÎna stîngă a lui Patchett țintuită de masă. Încă un țipăt. MÎna dreaptă se arcui, țintînd În ea o seringă. Seringa aproape, Împunsătura... imediat ajunse undeva, Într-un loc plăcut. Focuri de armă, puternice. „Nu, Abe, nu, Lee, nu!“ Flăcări, fum, se Îndepărtă rostogolindu-se de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
ajunse undeva, Într-un loc plăcut. Focuri de armă, puternice. „Nu, Abe, nu, Lee, nu!“ Flăcări, fum, se Îndepărtă rostogolindu-se de suferință, ca să poată să iubească din nou acul, poate ca să vadă ce nostim e omul acela cu mîna țintuită de masă cu un cuțit. CAPITOLUL 66 Ceasul din capul lui mergea prost rău, iar ceasul de la mînă nu mai mergea deloc. Nu știa nici dacă e miercuri sau joi. „Dezvăluirea“ pe care o făcuse În cazul Nite Owl Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
în lume. Mare pagubă! și-a zis într-o zi. Pe urmă s-a speriat. Cum poate cineva trăi fără să știe ce se petrece în jurul său? Se simte mereu mai neajutorată, nu-i place să bolească și să fie țintuită la pat. I s-a spus că își va reveni repede și o să poată umbla ca înainte. Așteaptă, dar uneori își pierde răbdarea și nu mai crede nimic. Mai ales când se simte cu totul lipsită de vlagă. Atunci se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
expedia repede, sub diferite pretexte. Nu le spunea cum se simte. Dar nu se simțea bine. Într-o zi toate puteau fi extraordinare, ca și cum ce suferise până atunci ar fi fost un coșmar uitat. Dar în ziua următoare putea fi țintuită la pat sau în șezlong sau cine știe unde de o stare neplăcută de sfârșeală și dureri. De acestea, mai ales. Nu le-ar fi putut descrie decât ca pe o apăsare sufocantă. Acum ai să mă întrebi de ce am acceptat toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
era cu el doar mai târziu, când le-a povestit o istorie despre un faur care toată viața n-a ieșit din potcovăria lui, unde meșterea brăzdare, topoare, greble rudimentare, garduri de fier, colivii și potcoave, cu un zâmbet tâmp țintuit pentru totdeauna pe figura lui ce părea să nu îmbătrânească și care fredona melodii ciudate când potcovea caii și, de era obosit, își vâra capul în hârdăul cu apă în care arunca potcoavele fierbinți, cânta, prin urmare, niște melodii ciudate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu-l văzuseră nici măcar la biserică, urmărea ceremoniile, la marile sărbători, din poarta sa, iar acum, dintr-odată, se îndepărta înspăimântător de mult, fluierând o melodie ciudată, pe urmele acelui focos armăsar, cu zâmbetul ce li se părea multora tâmp țintuit pe figură, și nu l-au mai văzut, n-au mai auzit de el și l-au căutat în zadar, în timp ce potcovăria a devenit o ruină, nevastă-sa l-a așteptat până a închis ochii, copiii l-au uitat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
aperi pe tine. O să te cuprindă și pe tine frica.“ „N-am s-o fac. O să fug. N-am să pot rămâne în țara asta, dacă e așa cum spui.“ Dar cineva tot rămâne. Eu o să rămân. Brusc simțind forța imensă țintuindu-l în continuare, împiedicându-l să se miște sau să răspundă, abia era în stare să-și spună că nu-i zisese de fapt nimic Ioanei Sandi și vorbele nu fuseseră decât în el, în timp ce simțea cum transpirația îi cuprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
eu mâna pe ceva.“ Vocile pătrundeau direct din stradă prin ușile-fereastră ale balconului înconjurând apartamentul pe două laturi. Pe amândouă ușile-fereastră dintr-odată. Însă camerele erau imense și pereții murdari nu se vedeau, se bănuiau numai în locurile unde atârnau țintuite în aer, nemișcate, pete de culoare vrând să fie aisberguri, fiorduri, lacuri, vălătuci de nori și ninsoare. Dintr-odată năvăleau prin golul ușilor-ferestre umbre fără chip și glasuri nediferențiate care tăiau aerul cu cuțitul sau cu muchia palmei numai, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în cărți ce îi spuneau multe, dar nu-i spuneau totul. Mult mai târziu a fost tentat să spună, la fel ca doctorul Krokowski, că teama, decența, dezgustul izvorâte din rușine și o înspăimântătoare nevoie de puritate înăbușă iubirea, o țintuiesc în sfere întunecate și nu îngăduie decât în parte acestor revendicări confuze să pătrundă în conștiință și să se manifeste; și că imperativul iubirii nu se lasă legat, violentat, iubirea prigonită nu e moartă, trăiește în adâncul tainei ei, continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
putut deveni una, revelându-se pământescului într-o concomitență înfricoșătoare ca o indestructibilă unitate dintre vină și pedeapsă.“ ÎHermann Broch). Și tot Hermann Broch: „...fiindcă el rămâne pe loc în rătăcirea-i imobilă, încătușat de deznădejde și încătușat de hazard, țintuit de toată grozăvia erorii, oh, cu toate acestea și cu toate acestea, nimic nu se urmează fără necesitate, deoarece necesitatea implicată în sufletul omenesc, deoarece necesitatea implicată în misiunea omului guvernează tot ceea ce se întâmplă, și chiar calea greșită, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se mintă, el care refuzase cu îndârjire mai înainte compromisul. Iar toate gândurile acestea, toate rostogolirile înainte și înapoi între speranță și disperare, întreaga furie față de indiferența colcăitoare a orașului, față de straturile amintirilor și reamintirilor care izbucneau din întunecimile sufletului țintuindu-l pe loc și împiedicându-l să se scuture și să-și spună: până aici, trezește-te, trebuie să te eliberezi de coșmar, toate acestea se înlănțuiau până la urmă într-o izbucnire de vorbe, nespuse de gura lui, dar țâșnind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Nu știu. Cred că vreo nouăzeci de minute. — Gândește-te cât drum avem de făcut înapoi. O să treacă de ora lui de culcare. — O dată n-o fi foc. Doar e ziua lui de naștere. Începuse genericul și privirea îmi era țintuită de ecran. Filmul era alb-negru și muzica, deși nu era lipsită de o notă glumeață, îmi trezea presentimente negre. Și mai e și cina, șopti mama. Ce facem cu cina? — Nu știu. O să ne oprim undeva pe drum. — Dar atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și m-am dus să deschid. Cine putea fi la ora nouă și un sfert într-o seară de joi? Am întredeschis ușa câțiva centimetri. Era o femeie. Avea ochi albaștri pătrunzători și foarte inteligenți, care mi i-ar fi țintuit cu siguranță pe ai mei ca s-o privesc insistent dacă nu i-aș fi ocolit în mod voit, preferând în schimb să observ detaliile tenului ei palid și ușor pătat și părul arămiu bogat. Îmi zâmbi, nu cu toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
a fost răspunsul potrivit. Mâna i s‑a Încleștat pe mânerul poșetei, iar ochii au prins să‑i iasă din orbite de furie. — Chiar așa? m‑a imitat ea cu un urlet ca de hienă. Oamenii au Început să ne țintuiască cu privirile. Chiar așa? Asta e tot ce ai de spus? Chiar așa? Nu, ăă, firește, Miranda. Nu asta am vrut să spun. Pot să fac ceva să te ajut? Pot să fac ceva să te ajut? m‑a imitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Privi În jur clipind. — Frate-meu e pe-aici? Domnul Mundy Închise ușa. — E-n salon. Intră, dragă. Dar Duncan Îi auzise deja vorbind și strigă: — A venit Vivien? V, vino să mă vezi aici! Nu mă pot scula. — E țintuit la podea, zise domnul Mundy zîmbind. — Vino să mă vezi! strigă Duncan din nou. Împinse ușa salonului și intră. Duncan stătea Întins pe burtă pe carpeta din fața șemineului, cu o carte În fața lui, iar pisicuța domnului Mundy se lungise pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cu lume. Ușa se tot deschidea și Închidea, pentru că oamenii intrau și ieșeau. De dincolo de tejghea se auzea zornăitul veselei și șuieratul aburului. Viv continua să privească strada. Uneori Fraser i se alătura și priveau Împreună; totuși, mai mult o țintuia cu privirea. La un moment dat zise, Încercînd s-o facă să rîdă: — Mi-am schimbat părerea În ce te privește. Nu cred că lucrezi Într-un bar deocheat. Cred că ești detectiv particular. Mă apropii de adevăr? Cafeaua din fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]