1,042 matches
-
după o zi întreagă de muncă, dornic să stea la o masă, în localul preferat, și să asculte smooth jazz în timp ce bea cel puțin trei phare cu vin. Roșu... Un Magician care fluiera vesel, în spatele Detectivului, coborând fiecare treaptă aproape țopăind, excitat la gândul că niciun scenariu nu poate fi mototolit și aruncat la coș, spre eliberarea definitivă a personajelor. Același Magician, în mijlocul bulevardului, privind sceptic în urma unui Scriitor care se grăbea către întâlnirea cu o Lucie a viselor sale. Mașinile
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
aceștia despre legea conștiinței? Am să le tai bărbile de țapi impenitenți pentru ștergerea Încălțărilor mele Aud cum sirenele cântă-n culise la siluirea fecioarei din gânduri Fauni și satiri de marmoră aleargă nimfele-n crânguri mallarmeene Omule, ce tot țopăi În mine și-ți ceri Împliniri legiuite? Am să te schingiui pentru toate ticăloșiile neînfăptuite de oameni Jucând pe tine hora de flăcări Îmbrățișate de vânturi Când surlele zbârnâie la o Înmormântare nesfințită Oricât se vor ruga moaștele tale, fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
prefer originalitatea de a refuza pe toți bărbații. Mi-e frică de dans, ăsta-i adevărul! Nu pot, nu pot să dansez ca toți oamenii. Nu pot să mimez o mișcare mecanică precum atâtea perechi din jur. Nu pot să țopăi În ritmul muzicii, mi-e frică, nu pot... Iată un cântec pe care l-am compus azi: „Mâna-n părul lui când trec Încet/ Parc-aș vrea să-l strâng de tot În mine/ Dar acum mă Întreb de câte ori/ Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
se așeză o pasăre neagră. Petrache socotea că priveliștea păsărilor care își scuturau aripile pe creștetul cavalerului este nevrednică de ținuta lui solemnă. Cum însă nu putea ajunge până acolo, iar cu pietre se temea să azvârle, se mulțumea să țopăie în jurul statuii, agitându-și brațele și ușuind din toți rărunchii. Cine l-ar fi văzut de departe ar fi crezut că dănțuiește, împlinind cine știe ce ritual. Dar păsările, mai ales când venea câte una neagră, mare cât un corb, se arătau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se hotărî ce să spună și, mai ales, cui, auzi, ca și cum cineva ar fi alergat șchiopătând pe crengi uscate, croncănitul corbului. Pasărea se roti în cercuri tot mai strânse, până ce se așeză pe creștetul cavalerului. Întinse aripile, căutându-și echilibrul, țopăi, alunecând cu ghearele, apoi rămase cu ciocul întredeschis și capul într-o parte, ca o prelungire a statuii. Petrache o ușui din vârful buzelor, dar pasărea îl privi pe jumătate nedumerită, pe jumătate înveselită. Atunci primele raze ajunseră pe creneluri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
când la căutătura bosumflată a Auricăi, când la rânjetul molfăit al bătrânului. — Câte ? întrebă acesta, cerându-și bănuții cu palma întinsă. — Nouă din zece, propuse Petrache. Te prinzi ? Bătrânul se ridică, abia atunci Petrache văzu că-i lipsea un picior, țopăi înlăuntrul dughenei și numără la repezeală zece capse pe care le puse, mușuroi, în fața lui. Flăcăul le luă, una după alta, indicând de fiecare dată ce țintă dorește, nu era nevoie, căci, după fiecare icnet al puștii, iepurașii, rățuștele ori
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întoarse privirea. La fel și corbul care, rotindu-se fără speranță în jurul statuii, se așezase pe zid, la doi pași de el, și-și scutura aripile în soare. De data asta nu-l mai goni, pasărea se dădu mai aproape, țopăind, dar, în cele din urmă, rămase nemișcată, cu aripile strânse, privind odată cu omul. Când umbrele lor se lungiră până în curtea interioară, flăcăul coborî, iar corbul își luă zborul. Cum gutuii urmau să înflorească mai târziu, dimineața în care înflorea caisul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în gunoaie, învățând să înțeleg lumea prin ceea ce lasă ea în urmă, și nu prin ceea ce îi cer eu. Mi-a lăsat iluminările lui, dar, împreună cu ele, și demonii. Noaptea, ei se scurg pe burlane și se țin după mine, țopăind. La fel nălucile, năpârcile, sâsâind din cotloane, șarpele casei, salamandra și vasiliscul. E un cortegiu care purifică aerul nopții de îngrijorările lui, care face ca somnul să fie liniștit și visele la îndemână. Cu cât nălucile sunt mai fioroase, mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
încovoiat, tot așa, bărbătește, și cu tuleiele mijite ca niște cârcei de viță, Coltuc arăta ca un copil bătrân. Iar ochii tocmai de aceea se încăpățânau să rămână copilăroși. Alerga de-a lungul străzilor cu privirile, se strecura printre oameni, țopăia printre mașini, se agăța de firele de înaltă tensiune, ca de bara trapezului, făcând giumbușlucuri, se răsucea primind, cu fața în sus, brumele întârziate ale amiezii de noiembrie. Ceva însă nu-i plăcea în locul acela. — Uite pasajul, zise. Văd lumea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Fane încuviință. Se mulțumi, ca de obicei, doar cu câteva vorbe, rostite rar, apăsat. — Când ești ca noi, nu e bine să ai minte multă. Nu-ți ajută la nimic să înțelegi. Ologu luă cârjele și se săltă pe picior. Țopăi până la ieșirea din gang și privi în stradă, spre curtea bisericii Sfântul Gheorghe, apoi făcu semn : — Liber ! Hai înapoi, la treabă... De data asta alene, cu orbul ceva mai hotărât, căci acum știa drumul, chiar dacă îl citea de-a-ndoaselea, cu Coltuc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Liber ! Hai înapoi, la treabă... De data asta alene, cu orbul ceva mai hotărât, căci acum știa drumul, chiar dacă îl citea de-a-ndoaselea, cu Coltuc privind spre pridvorul bisericii și spre ceasul cel mare din stația de tramvai și cu Ologu țopăind voios pe cârjele sale și fredonând un cântec lipsit de vreo noimă. Lumea se ducea la ora asta mai degrabă spre Piața Universității. Ghirlandele se întinseseră deja de-a latul bulevardului ; odată cu căderea serii, începeau să pâlpâie, fără să aibă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nicio autorizație... — Ba ai, spuse la fel de calm Fane Chioru. Fiecare dintre noi are o autorizație, dar nu-și dă seama. Decât când i-o ia. Așa că mai bine stai liniștit și vezi-ți de treabă, că sperii clienții... Costică Ologu țopăi ca un vrăbioi. Vru să mai spună ceva, dar se răzgândi. Orbul întinse mâinile, ca la predica de pe munte. Iar Coltuc își inventă mai departe lumile lui. Astăzi treceau oamenii-flori. Era un fel de lan de floareasoarelui. Două lanuri, mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
piept. Dar Costică Ologu nu vedea lucrurile în același fel, astăzi privea hăt-departe, peste oameni și lucruri. De aceea întrebă : — Câte picioare o avea Dumnezeu ? Lumea se apropia cu multe tulpini și picioare, ca un miriapod. Pe bune, își continuă, țopăind, firul gândurilor, e important de știut. Și către Coltuc : Zi tu, cititorule, unde scrie câte picioare are Dumnezeu ? — Nu scrie nicăieri, răspunse Coltuc. — Atunci poate că Dumnezeu e șchiop, sugeră Ologu. Poate că eu arăt după chipul și asemănarea lui
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
temelii. Cum arăta lumea nestricată, netăiată, nedărâmată... — Auzi, da’... Costică se opri o clipă, privi în jur, stânjenit, și se apropie de căruțul băiatului. Întrebă, aproape pe mutește : — Piciorul meu... celălalt... poți să-l vezi ? — Când stai nemișcat și nu țopăi, da. — Piciorul meu ? bâigui Costică Ologu, cu glasul gâtuit de emoție. Vezi piciorul meu ? Unde e, arată-mi-l ! Aici ? indică cu degetul, tremurând, pe scaun. Aici ? mută degetul puțin mai încolo. Arată-mi- l, te rog... Știi că nu pot
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
urmă, lăsând ușa să se închidă încet și privind, îngăduitor, înapoi : — Eh, Panselia... fată bună și fără noroc... Uite unde era norocu’ ! auzi Ologu în urmă, dogit, dar nu se mai întoarse, clătină din cap și o luă după ceilalți, țopăind ca un cintezoi, deși îngreunat odată cu berea. Începea să se însereze, lanurile de floarea-soarelui se aplecau tot mai mult, fețele se închideau și unele își întorceau fața spre lună. Era ora cea mai potrivită, lumea ieșea de la serviciu, cei ce
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
unul sau niciunul ? Ești prefăcut gata... Ologu vorbea de frig. Soarele se decupa ca o farfurie întoarsă pe cerul plumburiu. Vântul se zdrențuia în crengi, ușuind ciorile. Deodată, Ologu, care era cel mai înalt dintre ei și vedea până departe, țopăi, lovind cu cârjele în pavaj. — Vine mașina Jandarmeriei ! strigă. Hai s-o ștergem de-aici ! — Jandarmii nu s-au luat niciodată de noi, spuse orbul, adulmecând aerul în căutarea primejdiei. Crezi că n-or fi având și ei podele de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
urce dealul, pe deasupra capetelor. Spinările se neteziră, capetele se întoarseră. — Se dă mâncare, înțelese Costică Ologu, sărind pe loc, păsărește. Să mergem și noi ! Orbul dibui pe jos funia căruțului pe care era priponit Coltuc și porni la vale. Ologu țopăia în jurul căruțului, grăbind bâjbâiala orbului. Nu erau însă singurii care price pu seră. De unde până atunci mulțimea urca și cobora, dinspre vârful dealului se croise un singur șuvoi care mergea, bulu cindu-se, la vale. Oamenii își uitară rândul la moaște
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
șuieră. Iadeș rămase cu gura căscată, privind în jur, după ajutor. — Să moară mama... șopti, pierdut. — Și tac-tu ! hotărî Bunelu și, brusc, pupilele îi căzură înapoi între pleoape, precum prunele- perechi câștigătoare la jocurile de noroc la manetă. Bunelu țopăi hohotind, iar ceilalți se prăpădiră de râs. Priviră, apoi, chiar și ei mirați, la spectacolul următor. Era, poate, și din cauza trăscăului care le înviorase ochii și le îmbujorase obrajii. Omul-pasăre făcea volute, începând deja să amestece limbile, păsărește. Puteai să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
strigăte din audiență. Ritmul fu însoțit de aplauze. Faraon intră, pe ritmul bașilor, cu un țipăt pre lung, sacadat și dogit : — Haaaaaai, haaaaai, hai, bibilico, șai, bălășico, Șanțo pă Râța, Râța pă Tanța și pă deasupra, mucles ! Ceilalți începură să țopăie, împrejurul focului, drăcește, chiar și Isaia dănțuia, purtându-și catastiful ca pe un coif. Faraon înteți ritmul, ațâțat. — Andrea pulea cabanos, și pă față, și pă dos, o gagică hacana, da puli, puli, puleaaaa... Și tot așa, până când, împiedicați în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ani, se strâmbă Pârnaie. Tot mergând și vorbind, simțiră, dintr-odată, că icnelile lui Iadeș, însoțite de zăngănitul de fiare, rămăseseră în urmă. Omul, cu fesul îndesat până la sprâncene, stătea în patru labe, uitându-se nătâng la un porumbel. Pasărea țopăi pe loc, până ce se hotărî să rămână nemișcată. Iadeș scoase câteva semințe și i le întinse, în căușul palmei. Pasărea ciuguli, după o scurtă ezitare. — Să moară mama, se minună Iadeș, dacă pasărea asta e chiar pasărea asta... Și, cum
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
reușeau să prindă conturul vreunei frunze, concurentul rămânea suspendat între cer și pământ. Ceilalți declarau cu gravitate „Pricea s-a ales !“, ceea ce însemna sentința. Magul frunzelor rămânea câteva clipe în urmă, căci magii îi iubesc mai ales pe învinși, apoi țopăia din nou, cu zburdălnicia lui de lăcustă, ca să le arate calea. Cum haina de piele îl strângea, Maca sărea cu oarece greutate. Pe Jenică hainele nu-l strângeau, dar tocmai pentru că erau largi îl stânjeneau, căci lărgimea cămășii era menită
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de copii, cu nasurile sclipind umed în lumina felinarului. Apoi, dintr-odată, porniră toți să vocifereze. Maca ridică mâinile, ca și cum ceea ce se revărsa asupra lui era o ploaie răcoroasă și roditoare. Și, pentru ca vâlvătaia să nu se stingă, continua să țopăie, strângând pasărea de plastic, care chițăia din răsputeri. — Ce-ai, bă, dilimache, se auzi o voce peste celelalte, ce sari așa ? Te-a făcut mă-ta c-un ninja ? — Care ninja ? se auzi altă voce. ăsta-i făcut cu ce-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că asta este tot ce-mi ceri. Hsien Feng închide ochii. Prințul Kung clatină din cap și un zâmbet amar îi brăzdează chipul. Încăperea e învăluită într-o tăcere adâncă. Văd pe geam slujnicele care aleargă după copii, în timp ce aceștia țopăie peste pietrele dintr-un heleșteu. — Am nevoie un decret imperial, Majestatea Voastră. Vocea prințului Kung sună de parcă ar cerși: Frate, nu ne permitem să mai amânăm. — Bine. Cu ochii tot închiși, Hsien Feng își întoarce fața spre perete. — În decretul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
tăiată care se agită convulsiv. Cuvintele prin care toți îi urează Majestății Sale longevitate sună ca niște vorbe goale. În această dimineață, norii sunt atât de joși, că pot să simt cu degetele umezeala din aer. Peste tot prin curte țopăie broaște. Par a fi disperate să se miște. Le-am poruncit eunucilor să le îndepărteze acum o oră, dar ele s-au întors. Generalul Seng-ko-lin-chin se află în genunchi dinaintea împăratului. Imploră să fie pedepsit, și rugămintea îi este îndeplinită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Întunecos, unde Avery vorbea foarte aproape cu o fată foarte frumoasă, cu sâni foarte mari. —Salut, Bette, unde ai umblat toată seara? spuse el, venind imediat spre mine, oferindu-se să-mi ia haina. În aceeași secundă, apăru și Penelope țopăind, cu o expresie congestionată, apoi de ușurare. Purta o rochie scurtă, neagră, de cocteil, cu un bolero pe deasupra și sandale argintii cu tocuri extraordinar de Înalte și mi-am dat seama imediat că o Îmbrăcase maică-sa. —Bette! șuieră ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]